Maria - un brand al prajiturilor dupa retete din 1963





Prajituri, torturi, fursecuri. Ce mai poti sa zici? Decat sa te gandesti la frisca, ciocolata si sirop. Batrani sau tineri, cine ar putea sa spuna ca nu are pofta? Te uiti la prajitura din galantar si spui ca pana la urma nu e mare lucru. O mananci in cateva minute. Ai ramas doar cu gustul. Daca a fost buna. Depinde de cofetar. E si asta o arta. Nu oricine stie sa faca prajituri bune "ca la mama acasa". Am cautat un cofetar adevarat, unul de "moda veche". Sa-i aflam povestea. Nu e usor deloc. Ganditi-va ca sunt 613.000 de cofetarii in Romania. Am avut totusi noroc cu Internetul, pe care l-am pus, dintr-un click, sa ne gaseasca unul dintre locurile in care se fac prajituri bune. Si asa ne-a iesit in cale Maria Constantin, din Bucuresti, de la care am aflat ca laboratorul care ii poarta numele e clasat pe locul 13, din toata "armata" aceasta de cofetarii ale tarii. Dar nici pomeneala sa considere gazda noastra ca un astfel de numar i-ar aduce ghinion...



Parerile forumistilor



Maria nu are o adresa proprie de Internet, asa cum se obisnuieste in lumea afacerilor. Am gasit-o datorita comentariilor pe diverse forumuri cu dulceturi, unde lumea face schimb de impresii in domeniu. Asa e mai nou, clientii nu vorbesc intre ei la masa, la un restaurant sau intr-o cofetarie, fie la o berica, fie la un profiterol, ci mai degraba discuta pe calea electronica despre locurile pe unde au fost si bunatatile pe care le-au mancat. "Maria are prajituri bune cu preturi mici, ca pentru popor", gasim un comentariu. Cineva apreciaza ca pana la urma nu forma conteaza, ci continutul. "Poate ca nu sunt atat de exotice prajiturile Mariei, in prezentarea exterioara, dar important e ca sunt bine facute", e parerea altui consumator. "Bine ca nu stau aproape de cofetaria asta, ca m-as face de 200 de kilograme", zice o doamna, ca replica la una dintre "vecinele" sale de retea informatica, mult mai bine "plasata" locativ, care recunoaste ca nu e zi in care sa nu dea o fuga "peste drum", la "dedulcit".



Fara publicitate



Mai tarziu, dupa ce am cunoscut-o, Maria Constantin ne-a spus ca nu si-a facut niciodata publicitate. Nici macar n-a mai stat de vorba cu ziaristi. S-a si mirat cand i-am dat telefon. N-a acceptat "din prima" sa stea de vorba cu noi. Nu dorea sa iasa in fata. Si nu intelegea de ce tocmai ea ar fi obiectul interesului unui ziar. La data stabilita am ajuns in cartierul Aviatiei, nu departe de statia de metrou Aurel Vlaicu. La cofetarie. Lume multa inauntru, la ora pranzului, unii la coada, altii la mese. Suntem intampinati de o femeie care nu-si arata varsta. O privire neutra vine din spatele ochelarilor. Ne asezam la o masa oarecare, ca niste consumatori obisnuiti. Dialogul se leaga destul de greu. Nu avem in fata noastra un interlocutor prea darnic la vorba. Primul lucru pe care ni-l spune Maria e ca a muncit o viata intreaga. Atat. Pentru inceput.



Prajituri dupa un retetar din 1963



A invatat sa faca prajituri la cofetaria Scala, unde si-a inceput ucenicia, in 1970. A avut profesori de renume in lumea dulciurilor, pe maestrii cofetari Dumitru Temciuc si Nicolae Valcutescu. De la ei a ramas cu principiul ca trebuie sa faci prajituri pentru clienti exact asa cum le faci pentru tine, acasa. Ce e prajitura pana la urma? Dincolo de ceea ce vezi in vitrina, am vrut sa stim. Raspunsul e ca prajitura trebuie sa fie la indemana oricui, pentru toate buzunarele, nu trebuie sa fie considerata un lux. "Eu lucrez si acum dupa retetarul din 1963, fara chimicale in produsele mele", auzim de la cofetareasa. Oamenii din bransa cunosc acea carte, aparuta cu 45 de ani in urma, ca fiind "Retetarul Albastru". Cei mai buni cofetari de la acea vreme din Romania si-au adunat in acest volum munca si imaginatia de a face minuni din cacao. Si la capitolul acesta ne mai spune Maria ca unii colegi de breasla o intreaba uneori cat va mai rezista. Ca tot vorbim de prajituri facute in stil vechi, "libere" de chimicale. "Am vrut sa-mi demonstrez ca pot sa fac asa ceva, ca pot sa rezist si sa fac lucruri de calitate", adauga femeia. Tot ea recunoaste ca materiile prime naturale sunt mai scumpe decat colorantii, indulcitorii si alte asemenea "artificii" care au invadat lumea dulciurilor de azi. Dar afacerea ei se bazeaza pe ideea ca poti sa ai vanzare multa si astfel costul de fabricatie se amortizeaza, chiar daca materiile prime sunt scumpe. "Pe cat pot, incerc sa nu cresc preturile, iar daca se intampla asa ceva, o fac o data pe an, nu mai des", marturiseste patroana.



Sapte ucenici pe an



Dupa munca "la stat", Maria Constantin a decis, in 1992, sa porneasca propria sa afacere dulce. O afacere de familie, cum ne spune, pentru ca ii are alaturi pe sotul ei, dar si pe fiica si pe ginere, care au luat si ei, incetul cu incetul, "microbul" prajiturilor de la maestrul familiei. Daca ar fi sa vorbim de invatatura, atunci trebuie spus ca Maria a fost si un adevarat profesor pentru multe generatii de cofetari. Prin "mana" ei trec cate sase-sapte ucenici in fiecare an. E adevarat ca ei vin cu temele invatate de la cursurile de profil, dar meseria adevarata se invata in laborator, sa muncesti de dimineata pana seara, cel putin doi ani. Abia dupa aceea poti sa ai pretentia ca esti cofetar. Si mai ales trebuie sa ai talent, e convingerea gazdei noastre, care stie ca prajitura buna se face de mana omului, nu de masina.



80 de angajati



Afacerea prajiturilor a inceput cu un laborator, de unde produsele luau drumul diverselor magazine. Femeia si-a deschis mai tarziu prima cofetarie, intr-un fost depozit, unde a stat aproape opt ani. "Munceam cot la cot cu angjatele mele", fara sa aiba orgoliul patronului. Chiar si azi programul zilnic de lucru al sefei e de la 7 dimineata pana la 10 seara. Are, in total, 80 de angajati in cele trei cofetarii deschise in Bucuresti. Se merge pe principiul ca in fiecare zi sa fie facute prajituri proaspete, nu sa ramana de pe o zi pe alta. Asa ca de dimineata se face crema care va fi folosita in ziua respectiva la diverse sortimente.



Clienti fideli



Chiar daca viata a devenit tot mai scumpa, de la un an la altul, romanii au gasit mereu un banut in buzunar pentru o prajitura. Maria ne spune ca are de ani de zile clienti fideli, fie batrani, fie tineri, la care se adauga si comenzile venite de la firme. Asa i s-a dus vestea, din om in om. Ba chiar zice ca nu e nevoie decat sa vada pe cineva anume, un musteriu cu state vechi, ca stie din capul locului ce vrea omul sa manance. Se vand foarte bine savarinele, amandinele, tartele cu fructe. "De-a lungul timpului, gusturile nu s-au schimbat. Prajitura a fost mereu o placere pentru toate generatiile", e convinsa gazda. Tot ea ne da si reteta uneia dintre specialitatile "casei", care ii poarta numele. Din lista ingredientelor fac parte sarlota, pandispanul, fructele, foaia de miere, crema de lamaie si frisca.



Retetele - averea cofetarului



Prajiturile sunt cel putin la fel de apetisante si atunci cand le vezi cum "cresc" in laborator, dupa miscarile dibace ale femeilor care stiu cum sa "construiasca" aproape orice din lapte, fructe, cacao, scortisoara, cafea, gelatina unt si oua. "E mai multa munca si mai multa migala daca folosesti materii prime naturale", ni se explica. Am fost invitati sa depasim linia galantarelor si sa ajungem in locul unde sunt "proiectate" bunatatile. E clar ca orice cofetar are secretele sale, asa ca ne multumim doar cu privitul. Vizita e aproape de final, iar concluzia pe care o auzim de la Maria Constantin e ca pana la urma cofetarul se imbogateste, dupa o viata de munca, numai cu retetele sale. De bani multi nu poate fi vorba. Nici macar de sarbatori sau zile libere nu are parte, pentru ca tocmai atunci oamenii au chef sa-si indulceasca destinul...




Dan Gheorghe, 14 martie 2009