PODUL DE PIATRA S-A DARAMAT...




Vechiul pod s-a daramat. A venit apa si l-a luat, in 2005. Dar altul nu s-a mai facut. Asta e povestea podului de la Gradistea, pe care mergea trenul de la Bucuresti spre Giurgiu.



De trei ani încoace, trenul Giurgiului are capatul la 32 de kilometri de Bucuresti, in satul Gradistea. Pana acolo, navetistii, plecati din Capitala, merg cu autobuzul. Iata soarta, ciuntita, a uneia dintre cele mai vechi linii de cale ferata din România.



Cucoana mica si indesata ne pofteste la tren. Care tren, ca e autobuz? Saraca gara Progresul, parca e muzeu!



La doi pasi de locul in care cateva locomotive si vagoane dormiteaza pe sine, noi, calatorii, ne înghesuim aici, la capatul tramvaiului 25, pe Soseaua Giurgiului.



“Da’ tot la tren ajungem, coane, asta e clar!”, rade sefa masinii. Cam alambicata problema. De, ca la români! Platesc patru lei pe biletul de autobuz. Coana mare scoate teancul de bani din sutien, sa-mi dea restul, incalzit...



Intalnirea autobuzului cu trenul



E ora 6.45 dimineata. Gata, a plecat rata de Gradistea. De trei ani e acelasi drum, de 32 de kilometri. O iei pe soseaua spre Giurgiu, dar nu mergi decat pana la intrarea în comuna Adunatii Copaceni. De acolo porneste o cale secundara, serpuind printre catune risipite si prafuite. Spre satul Gradistea.



Asfaltul se opreste brusc, mai sa intre peste gara. In fapt, o cladire mica, scorojita si cateva linii ruginite. E ora 7.30, cand, de departe, se aude suierul unei locomotive. Vine trenul de la Giurgiu, cu trei vagoane.



Calatorii din autobuz, care cu sacose, care cu baloti, se grabesc spre tren. Urca in tacere, dupa un ritual deja impamantenit, se aseaza fiecare la locul lui si gata, la 7.50 se da semnalul, iar trenul o ia din loc. Are de mers exact 44 de kilometri pana la Giurgiu.



Autobuzul pleaca si el inapoi spre Bucuresti. Abia in a doua parte a zilei, la 17.10, trenul de Giurgiu se va intoarce la Gradistea. La o noua intalnire cu autobuzul de Bucuresti.



O viata de 139 de ani



Se lasa linistea peste sat, dupa ce zornaitul fiarelor s-a stins, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Ba da, s-a petrecut ceva aici, o grozavie, dar cu trei ani in urma.


La cateva sute de metri de gara Gradistea e capatul drumului de fier. Capat impus de “vremurile tulburi”, cum zice o voce locala.


Trenul ar trebui sa faca legatura intre Giurgiu si Bucuresti. Asta e una dintre cele mai vechi linii de cale ferata din România, facuta de englezi si data in folosinta in 1869.


O iau printre scaieti si caini vagabonzi, de-a lungul sinelor “orfane”, pe o poteca plina de gunoaie, ca sa ajung la albia Argesului, peste care domneste o fantoma. E fostul pod de cale ferata.


O bucata din el e rupta, cazuta intr-o pozitie nefireasca, in fata unuia dintre picioarele colosului. Uriasa constructie, cat a mai ramas din ea, da semne ca abia se mai tine pe cei doi stalpi din beton, macinati si ei.



Martorul dezastrului



L-am gasit pe omul care a fost la locul faptei, in 2005, cel care a vazut cum s-a rupt podul, in fatidica zi de 13 august, la ora 9 dimineata.


Iesise la pescuit, apa Argesului era mare, atinsese 11.000 de metri cubi pe secunda, un record istoric, dupa inundatiile din acel an, povesteste tanarul, Gabriel Nicolae pe numele sau.

Culmea, cu numai 11 minute inainte de ruperea podului, a trecut pe acolo un tren de marfa. “Cand s-a rupt podul, am auzit o bubuitura mare, apoi am vazut o flama, de la scrijelirea fiarelor. Eram foarte aproape, m-am speriat”, isi aminteste barbatul.



Alt pod, al lui Ceausescu



Mai multe aflu de la primarul din Comana, Tudor Dumitru, ca in “ograda” lui e si podul. Edilul zice ca a facut nenumarate hartii la Bucuresti, de trei ani incoace, sa vina cineva sa repare magaoaia de peste Arges.


“Problema e ca nici nu se mai stie al cui e podul, al CFR-ului, al Apelor Române. Promisiuni au venit. Atat”, conchide oficialul, care stie si ceva din istoria constructiei, facuta de o firma din Germania, cu multi ani în urma, prea multi ca sa-si mai aduca cineva aminte de “botez”.



Se mai stie ca, in urma cu 30 de ani, firma germana ar fi trimis Romaniei un avertisment, cum ca podul a iesit din garantie. Pe timpul lui Ceausescu s-a inceput, la doi pasi de vechea constructie, un pod nou, dar care a fost lasat balta, in 1989.


Asa ca trenurile tot pe podul vechi au trecut. Pana în 2005. Mai departe, localnicii povestesc cum din impresionanta constructie, cea germana, daramata, s-a furat tot ce s-a putut, toate componentele din fier, de mici dimensiuni.



Modelul Basescu, la Gradistea



Cum intrebi de pod, multi oameni ai locului iau “foc”. Unii povestesc de adevarate revolte, de cate ori s-a mai infiintat prin zona cate un oficial de la Bucuresti care ii intreba de sanatate.


“Sa vedeti cum e iarna, cand se blocheaza drumurile cu zapada. Numai cu trenul poti sa iesi de aici”. “Multi si-au pierdut serviciul, care mai munceau prin Bucuresti, de cand nu mai e trenul”.


“Basescu n-a stiut sa vina si la podul nostru, sa-l refaca, asa cum s-a dus la Maracineni”. “N-au refacut podul, ca au interese sa nu mai mearga trenul prin judetul Giurgiu, sa prospere numai firmele de microbuze”.


“Au venit tot felul de sefi din Capitala, sa ne intrebe de sanatate. Le-a dat lumea cu huo”. “E rau, da’ n-ai ce face”, se incheie apoteotic vocea strazii.



Salvarea din canal



La ora asta, sperantele localnicilor se leaga de recentele declaratii ale guvernantilor, cum ca s-ar relua lucrarile la canalul Dunare – Bucuresti, pe albia Argesului, care traverseaza si Gradistea.


“Poate s-o face si la noi un pod nou, cu ocazia asta”, spera primarul. Daca nu cumva se va inventa, pana atunci, trenul care sa zboare peste apa. Asta e vorba unuia dintre navetistii care sar, zilnic, din autobuz in tren. Si invers…





Dan Gheorghe, martie 2008