Viata pe munte valoreaza 350.000 de lei




Povesti de munte. Cu salvamontisti si turisti. Povesti adevarate. Tragice. Muntii sunt plini de cruci. Pe acolo au trecut turisti care n-au respectat muntii. Si-au pierdut viata. Povesti despre salvamontistii care au nevoie, la randul lor, sa fie salvati. De autoritati. Pentru ca oamenii acestia au salarii de mizerie. Echipamentele lor sunt vechi, carpite. Un salvamontist primeste pentru o actiune pe munte cel mult 350.000 de lei. Asta e prima de salvare. Atat valoreaza viata unui salvamontist. Atat valoreaza, in opinia autoritatilor, viata unui turist salvat.



Viitura din Bucegi



Tragedia s-a petrecut cu doi ani in urma. Cativa turisti francezi coborau de la Varful Omu spre Valea Malaiesti. Printre ei erau doi tineri care urmau sa se casatoreasca in urmatoarele doua saptamani. Vacanta lor care prefata marele eveniment. Era vara. Chiar in ziua de 16 august. Cer senin. Au decis sa mearga pe traseul scurt, pe Hornul Mare. Cobori printre doua ziduri de piatra. Doi munti. Cararea e abrupta. Numai bolovani pe care calci ca pe niste trepte. Dar, pe neasteptate, s-au strans nori negri deasupra Bucegilor. A venit o ploaie de ziceai ca se ineaca tot pamantul. S-a produs o scurgere de pe versanti. Un adevarat fluviu care si-a gasit calea chiar pe Hornul Mare. Calatorii francezi au incercat sa-si gaseasca un adapost cat de mic, sa se tina de stanci, de orice colt. Au reusit cu greu. Numai femeia n-a avut scapare. Suvoiul a luat-o, a dus-o cateva sute de metri mai la vale. Corpul ei era facut zob cand au gasit-o salvamontistii. Femeia care trebuia sa se marite peste doua saptamani. Logodnicul ei a vrut sa se urce pe un colt al muntelui. Sa se arunce de acolo. Abia l-au tinut salvamontistii sa nu faca un gest necugetat. Dupa nici o ora de ploaie, norii au disparut. Era din nou soare in Bucegi. Muntele isi luase tributul...



Captiv in munte



In acelasi loc a fost cat pe ce sa se mai intample o tragedie, cu cativa ani in urma. Un turist, roman de data aceasta, si-a prins piciorul intre doi bolovani ascutiti. A ramas intepenit acolo. Cinci ore a stat asa. Culmea e ca omul nu avea nici telefon la el. Plecase singur pe munte. Risca sa-si piarda viata. Din fericire, au trecut cativa turisti pe traseul de vara de la Omul spre Malaiesti. L-au vazut pe cel prins in „clestele” muntelui. I-au chemat pe salvamontisti. Acestia s-au inarmat cu dalti si ciocane. Au venit pana in locul accidentului si au inceput sa „sculpteze” in piatra. Fiecare miscare trebuia facuta cu atentie. Piciorul victimei trebuia protejat. Oamenii muntelui se temeau de ceea ce era mai rau. Sa-i taie piciorul turistului, ca sa-l scape din acel loc. In fine, a mers doar cu dalta si ciocanul. L-au eliberat pe „muntoman”, care a scapat doar cu rani superficiale si o sperietura pe care n-o va uita toata viata.



Angajati si voluntari



Am urcat pana la refugiul salvamont Malaiesti, la 1.720 de metri altitudine. Am intalnit acolo doi salvamontisti din echipa de la Rasnov – Nicolae Comanelea si Mihai Nan. Seara, stam la un foc de tabara si ne povestesc din viata si munca lor. Au vazut multe accidente pe munte. Printre care si cele doua de care am vorbit mai inainte. Sunt in echipa de la inceputul anilor ’80. Vreau sa stiu care e aria lor de actiune. Trebuie sa aiba grija de turistii aflati intr-un perimetru de vreo 200 de kilometri patrati, intre Valea Tiganesti, Masivul Velicanul si Valea Glajeriei, la limita intre judetele Brasov si Prahova. Imi inchipui ca o armata de oameni acopera acest teritoriu. “Suntem in total 12 oameni, dintre care sase angajati si restul voluntari”, explica Mihai Nan.



Cu tocuri in excursie



Niciodata nu poti sa spui ca muntele e vinovat pentru o tragedie. Unii turisti n-au inteles sa respecte muntele. “Sunt destui care scurteaza traseele. O iau pe cai grele si se accidenteaza. Altii urca pe munte fara un minimum de echipament. Am vazut femei care urcau cu pantofi cu tocuri. Mai sunt unii care au slapi in picioare sau pur si simplu merg in picioarele goale. Altii urca pe munte cu bicicleta, pe trasee grele”, aud de la Nicolae Comanelea. Unii se ratacesc, altii ajung la epuizare ori se ranesc. Nici provizii nu au la ei, daca sunt nevoiti sa stea mai mult pe munte, in cazul in care s-au ratacit.




Ce sa mai spui ca nici marcajele de pe traseu nu au viata lunga. Unii turisti le sterg de pe stanci. Probabil nu va vine sa credeti, dar s-a ajuns sa se fure si de pe munte. Dispar lanturile care sunt montate la trecatori. Asa ca salvamontistii trebuie sa faca mereu si munca de “toaletare” a Bucegilor, sa puna la loc marcajele si sa aduca lanturi ori cabluri noi. “Ar trebui sa existe legi care sa-i pedepseasca pe turistii care nu respecta cele mai elementare reguli de prevenire a accidentelor. In alte tari turistii sunt amendati, daca din cauza lor s-au intamplat accidente si au avut totusi norocul sa scape cu viata. Noi nu putem decat sa le dam sfaturi turistilor. Depinde cine ne asculta”, spun interlocutorii mei.



Culmea e ca tot salvamontistii incaseaza si injuraturi de la turistii pe care i-au scapat de la moarte. Dupa ce ai cautat ore intregi un nebun cocotat prin cine stie ce coclauri, tot el te injura, ca de ce ai intarziat. Cele mai multe accidente sunt iarna, pe traseul Pichetul Rosu – Tache Ionescu – Malaiesti. E un traseu pe care il poti face numai vara, in timp ce iarna e inchis. Dar se gasesc destui ciudati care il abordeaza iarna. Pe drumul acesta sunt cruci sau placi comemorative la tot pasul.



Munca de cinci ani



Si uite asa ajungem si la alta poveste a salvamontistilor. In care oamenii muntelui trebuie sa fie salvati. De autoritati. M-am uitat mai intai la Refugiul Salvamont Malaiesti. Asta e povestea tuturor refugiilor din muntii Romaniei. Salvamontistii au construit aceste refugii din banii si din munca lor. Intr-un refugiu trebuie adus turistul care a suferit un accident pe munte. Sau poate sa doarma acolo turistul pe care l-a prins noaptea prin vaile Carpatilor. E locul in care oamenii primesc un ajutor medical, daca au fost raniti ori au inghetat de frig. Asa s-a intamplat si la Malaiesti. Zona e salbatica. Intre stanci nu mai vezi nici tipenie de om. Mai ales dupa ce cabana cu acelasi nume a fost mistuita de flacari, in 1998. Vechiul refugiu, mult mai mic decat cel de azi, fusese ridicat cu peste 20 de ani in urma. Salvamontistii s-au gandit sa faca o cladire mai mare. In caz de necesitate, pot fi adapostiti acum 20 de oameni.



Nici azi cladirea nu e gata. Mai trebuie facute unele imbunatatiri. Trebuie amenajat si cabinetul medical. Cu toata aparatura necesara, medicamente si tot felul de materiale auxiliare. Totul din banii salvamontistilor. “Am carat din Rajnov pana aici chiar si apa, ca sa preparam mortarul. Am adus lemn, cuie, tabla, absolut tot ce trebuie pentru o casa. Ne-au ajutat si ciobanii din zona cu magarii lor, sa caram materialele”, zic oamenii muntelui. Si trebuie sa va ganditi ca de la poalele masivului muntos pana aici e un drum de 17 kilometri, pe traseul Rajnov – Glajarie – Sapte Izvoare – Malaiesti. Tot salvamontistii si-au facut si un fel de caruta, in care au incarcat bolovanii din apropiere, pe care i-au asezat apoi la temelia cladirii. In temelie a fost pusa si o sticla. Iar in sticla e o hartie pe care au fost scrise numele tuturor celor care au contribuit la construirea refugiului. A fost o munca de cinci ani de zile.



Pioletul, “arma” salvatorilor



Se spune ca pentru un salvamontist nu e rusine mai mare decat sa-si piarda pioletul. E ca si cum un soldat si-ar pierde arma. Pioletul e ca un tarnacop de care te folosesti ca sa te cateri pe stanci sau pe gheata. Salvamontistii spun ca pentru ei treaba asta nu e doar o meserie. E viata lor. Refugiul salvamont a devenit pentru ei a doua casa.



Un ucenic in domeniu are nevoie de cativa ani pentru a invata meseria. Trebuie sa fii alpinist, schior, sa stii sa folosesti toate echipamentele din dotare, sa poti sa dai primul ajutor accidentatilor. Omul face si o scoala in acest domeniu. Obtine un atestat. Apoi este angajat de autoritatile locale. Daca are noroc sa prinda un asemenea post. Desi poate ca e mult spus noroc, de vreme ce salariul nu e mai mare de cinci milioane de lei. Si aici mai trebuie spus un lucru – conform legislatiei, primariile trebuie sa plateasca o indemnizatie de salvare pentru fiecare actiune pe munte. Indemnizatia asta inseamna vreo 200.000 de lei sau cel mult 350.000 de lei pentru un salvamontist. Sunt actiuni de salvare care dureaza si 12 ore. Pentru munca asta, pentru ca iti pui viata in pericol, tu, salvamontistul, primesti un bonus de 300.000 de lei. “Cei mai in varsta putem spune ca facem meseria asta din pasiune, nu doar pentru bani. Familiile ne inteleg, chiar daca nu sunt bani multi. Dar sunt tot mai putini tineri care vin spre salvamont, pentru ca ei se uita si la bani”, zice cu tristete Nicolae Comanelea.



Le-a mai ramas oamenilor muntelui doar solidaritatea de breasla. An de an, la 1 august, de Ziua Salvamontului, oamenii se strang la refugiul salvamont sa petreaca. Se aduna tot aici, cu familiile, si la Revelion. Dar sunt tot timpul cu bocancii in picioare, gata sa plece la o actiune pe munte, daca s-a intamplat ceva rau cu un turist. Cam asta e viata lor.



Promisiuni...



Dar autoritatile nu se prea gandesc la salvamontisti. Nu e un domeniu prioritar, dupa cum mi-a expus, mai tarziu, situatia chiar presedintele Asociatiei Salvatorilor Montani din Romania, Mircea Opris. Se stie ca in tara noastra sunt 400 de oameni care lucreaza in salvamont, dar numai 10% dintre ei sunt angajati de autoritatile locale din zonele montane. Restul salvamontistilor fac munca voluntara. “Cu doi ani in urma, cand a fost accidentul acela groaznic in Bucegi, in urma unei avalanse, unde au murit cativa alpinisti, autoritatile au vazut problemele salvamontistilor in privinta dotarilor. S-au alocat atunci 32 de miliarde de lei pentru dotari. Fiecare echipa salvamont din tara a primit cate o masina. S-au alocat patru miliarde de lei pentru noua baza de pregatire salvamont de la Padina. Era vorba ca acest program de dotari materiale sa fie continuat si in acest an. Dar nu s-a intamplat nimic. Avem speranta ca in 2006 se va mai face cate ceva. Problema e ca la unele primarii nici legislatia nu se aplica. Nu exista servicii Salvamont. Cel mai ciudat e la Brasov, unde salvamontistii sunt trecuti in aceeasi organigrama cu Serviciul Pietelor”, a spus Mircea Opris.



Pana cand vor primi mai multi bani, salvamontistii n-au decat sa-si carpeasca toate echipamentele, de la franghie pana la targa. Asa cum au facut si pana acum. N-au bani sa-si cumpere echipament nou. Numai o pereche de bocanci speciali costa patru milioane de lei. Mai trebuie sa aiba grija si de refugiile din munti. Si de traseele care trebuie marcate an de an. Asta e problema, ca de salvamontisti ne aducem aminte numai cand avem nevoie disperata de ei. In rest, nici nu stim ca exista. Iar ei au mandria oamenilor tari, de munte, care nu stiu sa se planga. N-au facut niciodata un miting de protest.




Dan Gheorghe, 24 noiembrie 2005