Viata pe pamantul de "guma"




Aceasta e povestea meleagurilor vrancene sub care salasluieste "balaurul", cum zic localnicii. Creatura nevazuta este epicentrul celor mai puternice cutremure din Romania. Am fost sa-i vad pe cei care traiesc exact pe coama "uriasului", in comuna Vrancioaia.





Batranii ne-au povestit cum au "petrecut" marile seisme din 1940, 1977, 1986 si 1990. Oamenii sunt invatati sa le "joace" pamantul sub picioare aproape in fiecare luna. Am intalnit si alte personaje, seismologi de aceasta data, care asculta 24 de ore din 24 rasuflarea "namilei", cu ajutorul celei mai avansate tehnologii din lume.





Dar primii care anunta venirea unui cutremur devastator, cu trei-patru ore inainte, sunt pestii si papagalii "gazduiti" la statia seismica.






Dupa ce ai trecut de Focsani, trebuie sa faci pe detectivul ca sa ajungi la Vrancioaia. Nu exista indicatoare rutiere. Mai ales dupa ce am intrat in zona montana, cu vai adanci si ziduri de piatra. Ce sa mai zici de drumurile pline de gropi. Asa ne-a primit Tara Vrancei. Salbatic de frumoasa!






Omul legat de maruntaiele pamantului






In fine, am ajuns in comuna Vrancioaia, cocotata pe varfurile mai multor dealuri. Batem la usa statiei seismologice si ne deschide chiar seful acesteia, Stefan Tataru. A fost la viata lui profesor de matematica si director al scolii din localitate.





Imi povesteste ca era copil si batea mingea pe un maidan din apropierea statiei. Fostul sef al institutiei, Cornelius Radu, l-a vazut mai dezghetat si l-a intrebat daca nu vrea sa lucreze aici, cand va fi mare. Si uite ca viata l-a adus pana la urma unde a vrut maestrul sau.





Se implinesc deja 21 de ani de cand cel din fata mea lucreaza aici. Mai are inca cinci colegi, toti oameni ai locului. Seismologul-sef a fost si primar al comunei Vrancioaia, din 2000 pana in 2004, iar de sapte ani incoace este presedintele obstei de mosneni din zona asta. Obstea e de pe timpul lui Stefan cel Mare, iar localnicii se asociaza pentru administrarea in comun a padurilor pe care le detin.







Epicentrul cutremurelor vrancene cuprinde o zona vasta, intre Ramnicu Sarat, Marasesti si Nereju, in timp ce Vrancioaia se afla pe una dintre laturile triunghiului de foc. S-a ales acest loc pentru statia seismica, inca din perioada interbelica, pentru ca Vrancioaia era o comuna bogata la vremea aia, tocmai datorita obstei mosnenilor.






Tehnologie la nivel mondial, intre noroaie






Ne urcam in masina lui Stefan Tataru, mai invatata cu hartoapele si noroaiele, ca sa ajungem la Plostina, unde se afla "creierul" sistemului national de avertizare in timp real. Mergem pe un drum de tara, de opt kilometri, pe ulite inguste sau pe marginea rapelor adanci, unde au mai fost si alunecari de teren, oprite cu ajutorul centurilor din bolovani legati cu plase de sarma.





Ajungem, in sfarsit, in locul in care au fost sapate puturi, iar senzorii au fost instalati pana la o adancime de 50 de metri. Suntem in fata unei cladiri, ca o cabana, in care se afla tehnologie de ultima ora pe plan mondial.





Daca e vorba de o miscare seismica majora, atunci poate fi blocata automat toata "suflarea" industriala a tarii, intre care utilitatile, instalatiile nucleare sau circulatia trenurilor. Senzorii instalati la Plostina dau alarma de cutremur cu cel putin 30 de secunde inainte ca "valul" seismic sa atinga Bucurestiul.






„Manual" taranesc antiseismic






Sa-i zicem comuna seismologilor? S-ar putea spune si asa despre cei 3.000 de oameni de la Vrancioaia. Localnicii si cutremurele convietuiesc de cand lumea. "Vecini cu balaurul", striga la mine Stefan Neamtu, care statea in gradina lui "agatata" de varful unui deal. "Nu e luna sa nu fie cutremur la noi. Ne-am invatat cu ele", mai zice sateanul.





Vreau sa stiu cum a fost aici in urma cu 30 de ani, in fatidica zi de 4 martie 1977. "Au fost doua zdruncinaturi". Atat? "Atat. Au cazut niste tigle, niste hornuri". Casele sunt construite din lemn. "Sunt mai rezistente", spune Dumitru Buruiana.





Parintii isi educa odraslele in stil "seismologic". Asta inseamna ca la cutremur n-ai voie sa iesi din casa. "Poate sa-ti cada un horn in cap, daca iesi afara. In casa esti mai aparat", ne explica acelasi interlocutor.





Folclorul local mai are o explicatie a miscarilor seismice. "Se scutura pamantul de rele", e convins nea Dumitru. La randul sau, Nicolae Ghinea, om la 74 de ani, isi aduce aminte cum a fost la cutremurul din 1940. "Atunci s-a miscat rau pamantul", zice batranul, care face si un bilant. "Nu a venit nimeni, dupa toate marile cutremure, sa ne intrebe daca am avut pagube, sa ne ajute".





Cu cat cutremurul e mai mare, cu atat undele seismice devastatoare isi fac efectul mai departe de Vrancea. De aceea zgaltaiala e mai puternica la Bucuresti decat la Vrancioaia. Asa ca autoritatile nici nu s-au gandit vreodata, dupa un seism, sa-i intrebe de sanatate pe vranceni.






Cutremure mai multe la inceput de an






Observatiile facute de-a lungul timpului au aratat ca in fiecare an, pana in luna martie, in Vrancea se produc intre 10 si 14 cutremure. "Statistic vorbind, cam la doua luni se simte un cutremur in zona asta", aflam de la Stefan Tataru.





Nici acest an nu face exceptie, pentru ca, pana in acest moment, au fost deja 11 miscari telurice de peste doua grade pe scara Richter. Trei seisme au fost mai mari, in 17 ianuarie, 14 si 15 februarie, dar acestea n-au depasit 4,4 grade.





De ce aglomeratia asta de primavara? O teorie zice ca e vorba de schimbarea anotimpurilor. Pamantul "respira". Se vede asta pe monitoare. Linii drepte care sar din cand in cand pe ecran. Nu exista seismograma, cu un interval de 12 ore, in care sa nu fie marcata o miscare seismica, oricat de mica, fie cu epicentrul in Vrancea, fie "ecolul" unor cutremure din alte parti ale lumii.





Poate ca e mai bine ca noi, oamenii, nu putem sa simtim ce percep aparatele! Miscarea telurica din 4 martie 1977 a durat aproape zece minute, dar romanii au receptionat doar faza maxima, cea distructiva, de ordinul secundelor.







In functie de adancime, un cutremur de numai 4 grade pe scara Richter poate sa dureze pana la cinci minute. Ma despart de gazdele mele cu un "Doamne fereste" spus printre urarile de bine, rugandu-ne ca senzorii de la Plostina sa nu simta de acum incolo decat "respiratia" adormita a pamantului, nu si "stranutul" balaurului...




Dan Gheorghe, 3 martie 2007