Haiducii de la Robanesti



Aceasta este povestea haiducului Ion Andrasi. Poveste veche de 100 de ani. De pe vremea rascoalei taranesti de la 1907. Am gasit un om, Ion Nicolae, zis Miciurin. El este stranepotul haiducului din comuna doljeana Robanesti. A fost macel acolo pe timpul razmeritei. Au murit 62 de tarani, iar alti 40 au fost raniti. Dar au fost cativa oameni, opt la numar, care s-au unit. Au facut o ceata. Luau banii de la boieri si apoi ii imparteau la saraci. Haiducii n-au fost prinsi niciodata. S-au "topit" in negura vremurilor. Asa ne zice batranul de 81 de ani din fata noastra. Aproape lipsit de vlaga, dar cu privirea taioasa si vorba mestesugita.



Sa te intorci in timp nu e usor. Mai ales ca trebuie sa faci cale lunga. Pana in anul 1907. Pe vremea rascoalei taranesti care a cuprins atunci toata tara. Tavalugul a pornit din nordul Moldovei, de la Flamanzi, apoi a coborat pana in Muntenia si Oltenia. Multi batrani am intalnit la Robanesti, o comuna cu 2.800 de suflete, aflata la numai 18 kilometri de Craiova. Dar majoritatea oamenilor nu stiu mai nimic de rascoala care le-a incins comuna. Povestile spuse de parinti ori de bunici s-au facut scrum in mintea urmasilor. N-a mai ramas nimic. Se stie doar ca a fost odata o rascoala.



Casa cu amintiri



Trebuie sa bati tare in poarta, sa strigi, ca sa te auda cineva. Casa mica, garbovita, pare pustie. Departe, in curtea lasata de izbeliste, un catel amarat mai are curaj sa se "rasteasca" la noi. In sfarsit, usa casei se deschide incet si doi ochi, incadrati de o broboada, ne studiaza cateva clipe. Apare mai tarziu si stalpul casei. Barbatul vine si ne deschide poarta. Mic de statura, uscativ, putin incovoiat. El si femeia lui, Anica, de 83 de ani, raman o clipa in usa casei. Ma privesc de parca nu le-ar mai fi calcat nimeni pragul de multa vreme. Intram. In camaruta stramta pana si aerul a imbatranit. Greu de respirat. Doua paturi, o masuta, un televizor si multe fotografii pe pereti. Amintiri din tinerete.


Doua batalii la Robanesti



Se face liniste. Pentru o clipa. Cat dureaza calatoria gandului, cu 100 de ani in urma. Este o poveste care a fost spusa din generatie in generatie. Dar numai in familia asta. Era in primavara lui 1907. Satenii din comuna Robanesti s-au rasculat in ziua de 12 martie. "S-au strans din mai multe sate si au pornit contra boierilor. Le-au ars conacele. Taranii nu mai aveau ce manca. Asa cum e si azi", ofteaza nea Ion.



Doar trei zile a durat revolta la Robanesti. "Au venit soldatii, cavaleria, cu pusti, cu baionete". Doua batalii s-au purtat in comuna, intre tarani si soldati. Prima a fost in satul care a dat si numele comunei. Au fost ucisi 22 de tarani, iar alti 40 au fost raniti. A doua confruntare a fost in satele Lacrita Mare si Golfin, unde au murit inca 40 de tarani. "Multi tarani au fost prinsi, schingiuiti, aruncati in beciuri, in lanturi", stie gazda noastra din ce i-a povestit tatal sau. "Soldatii cautau capii revoltei".




Parola haiducilor




Dar opt sateni nu s-au dat prinsi. Au fugit. "Aveau ei locul lor unde se vedeau, la Hanul Doctorului", auzim de la batranul Miciurin. Se stiau nu atat dupa infatisare, cat mai ales dupa parola. Fiecare trebuia sa zica "Radu de la Afumati", ca sa se stie ca nu e un strain, ca e de-al lor. Locul unde se intalneau se afla acum in apropiere de aeroportul din Craiova. "Unul dintre haiduci era unchiul tatalui meu. Pe unchiul il chema Ion Andrasi". Povestea e lunga, dar Ion Nicolae are vorba scurta. "Tatal meu mi-a povestit ca unchiul lui s-a dus la fantana sa ia o vadra de apa. Dar nu s-a mai intors. Incepuse revolta in sat. Pe urma s-a aflat de ce a disparut unchiul. Cica i-a iesit in cale diligenta care venea de la Caracal. Unchiul era om zdravan. S-a pus inaintea cailor. Avea o putere foarte mare. Caii s-au oprit in drum si el a reusit sa intoarca trasura. Apoi a strigat la cei din trasura sa iasa afara. Le-a cerut banii. In caleasca era si prefectul de atunci, pe care il chema Veleanu. Toti s-au speriat de forta lui Andrasi. Asa ca i-au dat traista cu bani pe care boierii o aveau la ei. Dupa ce a luat banii, pe boieri i-a lasat sa plece".




Rascoala de la 1907 e pe Internet




Cine sa auda de Robanesti? O localitate ca multe altele, pierduta in sudul tarii. Noroc cu primarul de acolo, care a facut pagina de Internet pentru comuna. Si a pus pe calea electronica tot felul de poze din localitate, cu tot cu povestea locului. Asa am aflat ca in acest loc a fost prapad la 1907. Am tras o fuga pana acolo, sa vorbim cu Mihai Militaru, primarul. Glumet din fire, omul ne zice ca, timp de 27 de ani, a fost "nas". A batut tara in lung si-n lat pe tren, ca doar a fost ceferist. A iesit la pensie la 50 de ani, iar din 2004 l-a ales lumea primar. Scrie poezii. O pasiune veche. Iar acum lucreaza la un roman. Vrea sa stea de vorba cu fiecare locuitor al comunei. Sa afle povestea vietii fiecaruia. Si toate povestile se vor intalni intr-o carte. "Am vorbit pana acum cu 100 de sateni", ne anunta edilul. Ne zice ca a avut si el o bunica, din partea tatalui, care a vazut cum a fost la 1907. "Pe bunica mea o chema Ilinca Luta. Avea 17 ani in momentul rascoalei. Stiu de la ea ca a fost mare prapad atunci. A stat ascunsa intr-un sant, ca sa scape de soldati. Se dusese la unul dintre conacele boieresti din zona, unde taranii pusesera foc. Mai multe conace au fost incendiate atunci", zice primarul.


Legenda zace in cimitirul satului




Primarul ne duce apoi peste campuri, pana la cimitirul satului Lacrita Mare. Mai sunt aici morminte vechi. Unele chiar de la 1907. Ale taranilor ucisi atunci. Dar crucile au disparut. Au fost mistuite de trecerea timpului. Nu se mai stie ale cui oase zac acolo. Poate ca tot in acest loc sunt si mormintele haiducilor. Nimeni nu mai stie nimic. Pana si legendele au "ars", nu doar conacele boieresti. 

Ma gandesc la ce-mi spunea stranepotul lui Ion Andrasi. Cand eram in casa batranului. Mi-a aratat omul o cutie cu pastile. A dat pe ea 41 de lei noi. In schimb, daca vrea sa vanda un sinic de porumb, primeste numai 30 de lei. Sinicul e o expresie a locului. O unitate de masura. Asta inseamna 13,5 kilograme de porumb. "Nu s-a schimbat nimic pentru taranul roman. Tot rau o ducem, de 100 de ani incoace. Doar vorbe, ca taranul o s-o duca mai bine".




E foarte posibil ca povestea aceasta de la Robanesti sa moara. Batranul nostru nu mai are cui s-o spuna. Fiul sau e somer, cum aflam chiar de la Ion Nicolae. De povesti nu mai are chef. Mai e si un nepot in familia lui Miciurin. Dar e la munca in Italia. "Mi-a spus ca nu mai suporta sa traiasca aici", zice omul nostru. Cu greu isi stapaneste lacrimile urmasul haiducului.




Cantecul lui Iancu Jianu




Haiducii au facut un fel de lista cu toti oamenii saraci din Robanesti. Si treceau din casa in casa, pe la nevoiasi, in puterea noptii, sa le dea cate o mana de bani. "Haiducii stiau bine cine din sat e sarman si se tinea socoteala, sa se stie cine a primit bani", ne spune batranul nostru.



Dupa ce a trecut revolta, la vreo cateva saptamani, Ion Andrasi s-a incumetat sa vina in sat. Era intr-o duminica, la hora. "Apare unchiul lui tata. Era imbracat in haine de sarbatoare, de-ti luau ochii. Si a cerut lautarilor sa cante cat pot de tare cantecul lui Iancu Jianu. Au cantat. Apoi unchiul le-a dat bani".





Soldatii au prins de veste ca unul dintre haiduci si-a facut aparitia in sat. Au inconjurat locul si l-au legat pe Ion Andrasi. I-au pus lanturi la maini si la picioare si au pornit cu el spre Craiova. Dar au facut greseala s-o ia pe drumul care trecea tocmai pe la Hanul Doctorului. A fost zarva mare acolo, pentru ca ceilalti haiduci au sarit in capul soldatilor, i-au tabacit bine, apoi l-au eliberat pe omul lor. Si de atunci dusi au fost. Nimic nu s-a mai stiut de ei.


Dan Gheorghe, 23 februarie 2007