TURISM EXTREM IN ROMANIA





Unii ar zice ca isi iau lumea in cap. Fug de civilizatie. Se urca pe munti, se arunca in mare. Fac orice. Altii nu vor decat sa experimenteze. S-au saturat de vacanta cu burta la soare. Vor ceva nou. Senzational. Care sa-i dea pe spate. Gata, te duci in strainatate, pana la capatul pamantului, daca se poate, sa gasesti cele mai tari senzatii. La nivel mondial e o adevarata industrie a turismului de aventura. Manuale si emisiuni speciale te invata pe tine, contopistul din birou, cum sa te transformi peste noapte in explorator. Sa descoperi sau sa te faci ca descoperi cele mai mari mistere ale globului pamantesc.




Flota scufundata




Dar sa ne intoarcem la Romania. Si aici incep sa apara crampeie de aventura. Totul organizat in cele mai mici detalii. Poate vrei sa te "pierzi" in munti. Sa supravietuiesti dupa cele mai speciale tehnici. Sau vrei o expeditie pe cai. Tot in munti. Sa mergi calare pana aproape de limita norilor. Mai e si varianta litoralului. Poti sa vizitezi singura flota pe care o mai avem la Marea Neagra - cea a epavelor. Sunt, potrivit statisticilor, 95 de epave de-a lungul tarmului romanesc. Nave scufundate in toate epocile, din anticitate pana in prezent. Corabii si vapoare venite de pe toate meridianele, care si-au gasit sfarsitul in Pontus Euxinus. Munti si mare - iata tot atatea idei de turism extrem - made in Romania.




Lipsa promovarii




Ce-i drept, mai mult strainii au aflat pana acum despre aceste oferte. Si vin la noi sa faca ceea ce ar putea face si in tarile lor. Dar la noi e mai ieftin. Marea problema a turismului de aventura din Romania e lipsa de promovare. Am descoperit cu greu trei locuri unde poti gasi aventura vietii tale. Toate trei sunt inca la varsta "copilariei" - afaceri incepute abia de cativa ani.




De la armata la turism




Facem cale lunga din Bucuresti pana in judetul Bihor. Pe soseaua de la Cluj spre Oradea dam de satul Topa de Cris. De acolo ne luam dupa indicatoarele aventurii, pana la o baza turistica, unde intalnim doi oameni de vreo 30 de ani. Au pornit afacerea din 2007. Sunt fosti militari ai fortelor speciale din Armata Romana. Ne povestesc ca zece ani s-au pregatit pentru lupta in teritoriul inamicului. Multe amintiri. Antrenamente in munti, supravietuind zile in sir numai cu un cutit. Cu el isi construiau un adapost, isi procurau hrana din natura.




24 de sporturi extreme




Apoi viata lor a luat-o pe un alt drum, dupa ce Adrian Iuhas si Radu Tanase au decis sa se asocieze, sa faca firma pe care o au acum. Ofera turistilor 24 de sporturi extreme, cu ghizi si instructori pentru fiecare segment. Retinem alpinismul, speologia, urmeaza snowkayaking, airboarding, parapanta, zorbing, canioning, rafting, mountainbiking. Lista e mai lunga. Si nu in ultimul rand turele de supravietuire. O adevarata experienta de viata.




50 de lei pentru o zi de supravietuire




Radu ne zice ca timp de un an, dupa ce au pornit afacerea, au lucrat fara sa perceapa o taxa clientilor. Ce-i drept, clienti le-au fost mai intai prietenii si cunostintele. Au vrut sa-si faca in acest fel publicitate. Din om in om. Lucrurile au evoluat, astfel ca la ora asta firma are 400 de clienti pe luna. Marea majoritate sunt straini. Din toata Europa. Si-au botezat firma dupa activitatea lor - Extreme Zone Adventure. Ce inseamna marea majoritate straini - 70%, iar din acestia jumatate sunt din Ungaria, completeaza Adrian. Preturile nu par deloc piperate - de la 50 la 180 de lei pe zi de persoana, la o tura de supravietuire.




La drum prin defileul Crisului




Am plecat alaturi de gazdele noastre in Apuseni, sa simtim pe pielea noastra, de bucuresteni sadea, cum e sa stai o noapte in munti. Traseul ales - defileul Crisului, pana la vreo 900 de metri altitudine, in muntii Padurea Craiului. Urcus de-ti circula sangele in tine mai repede decat viteza trenului care trece parca pe sub noi. Prin defileu urla la ore fixe "balaurul" din fier, pe linia ferata. Ne strecuram prin vegetatia care se agata de hainele noastre, de parca nu ne-ar lasa sa inaintam, atenti si la bolovanii pe care trebuie sa-i ocolim. Urme proaspete de caprioare si mistreti ne insotesc, semn ca nu suntem singuri prin locurile astea. Avem tot timpul impresia ca ochi nevazuti ne urmaresc pas cu pas. Dar padurea tace, nemiscata, in ciuda ploii care ne-a luat in primire inca de la plecare.




Lectie despre natura




Radu ne spune ca supravietuirea, asa cum o stiu ei, fostii soldati, din armata, nu inseamna nici pe departe ceea ce se aplica in termeni turistici. "Mai degraba incercam sa-i apropiem pe turisti de natura. Padurea e ca un supermarket, in care poti gasi orice. Totul e sa stii sa cauti, sa te orientezi. Natura nu e un dusman al omului, e un prieten, asta trebuie inteles", ni se explica. Doua ore si jumatate de mars, fara sa fortam. Regula pe munte e clara - grupul se misca dupa viteza celui mai slab dintre calatori. Nimeni nu ramane in urma.




Linistea padurii - leac impotriva stresului




Ghizii ne opresc la un moment dat. Sunt mai multe pesteri in zona. Una dintre ele ne va fi culcus la noapte. Dar care din ele e libera? Rolul ghidului e sa afle. Fiecare grup de turisti are ghidul sau, ni se spune. Specialistul pleaca in recunoastere, sa testeze terenul. E important ca pestera sa nu aiba "locatari" cu patru picioare si colti. Salbaticiunile isi cauta culcus in grote sau pe unde nimeresc, cand e vremea rea. Cateva minute ramanem pe loc in linistea padurii. Chiar unul dintre ghizi ne spusese la un moment dat ca turistii cauta leacul acesta impotriva stresului. Sa "asculti" linistea padurii. Nimic mai mult.




Pestera Rosie




Decizia vine repede - vom innopta in Pestera Rosie. Un fel de "balcon" in munte, unde suntem izolati intre prapastie si cer. Cine are curajul sa-si arunce privirea in hau, vede padurea cum se "catara" parca pe stanci, prinzandu-se cu radacinile de orice petic de pamant. Dar nu de observatii amanuntite avem timp acum. E trecut de cinci dupa-amiaza, iar fiecare om din grup trebuie sa participe la munca echipei. Ghizi si turisti - o singura suflare. Caram din padure crengi uscate. Vom face focul.




Patul din frunze




Alta misiune - trebuie sa ne facem paturile. Din crengi si frunze. Strat gros, sa nu ne "rupem" spinarile pe pietre. Gura pesterii, larga de cativa zeci de metri patrati, ne ofera loc suficient noua, celor sapte expeditionari. Abia intr-un colt se vede o firida pe unde ar trebui sa te strecori, tarandu-te, daca vrei sa intri in pestera propriu-zisa. Calea de acces spre inima muntelui s-a obturat de-a lungul timpului, dupa cum aflam, din cauza prabusirii tavanului. Sa speram ca noi vom avea o noapte linistita! Focul se inteteste repede, ne uscam hainele pe un "caprior" din crengi, dupa ce pe drum am facut o "baie" in transpiratie amestecata cu ploaie.




De garda la foc




Abia dupa organizarea taberei vine si ora mesei. Dar slana ardeleneasca adusa de ghizii nostri e cu adevarat "regina" pustiului, in comparatie cu fadele noastre conserve de alimentara. Dupa ce mancam, tragem la sorti. Trebuie sa facem de garda la foc. Cate o ora fiecare om. Unul de garda, ceilalti dorm. E important sa mentinem focul "treaz", ca un scut impotriva eventualilor musafiri. Salbaticiuni, evident.




Femeile - mai descurcarete pe munte




Educatie turistica. Asta fac ghizii nostri cu turistii lor. Si cu noi. "E bine sa inveti sa nu te ratacesti in munti", ni se spune. Apusenii sunt periculosi, din acest punct de vedere. Un relief sinuos, vai adanci, creste semete, paduri, pesteri, prapastii. Tocmai bun terenul pentru a te "pierde" organizat, intr-o tura de supravietuire. Aflam ceva despre clientii gazdelor noastre - oameni de toate varstele, barbati si femei. Culmea, femeile se descurca mai bine. Sunt mai atente la tot ceea ce li se explica. De fiecare data, nu se pleaca la drum decat dupa ce ghizii fac o scurta introducere in arta expeditiei - cum sa te orientezi pe teren, cum sa folosesti busola, harta, cum sa organizezi tabara.




Turisti la munca




Ghidul insoteste grupul, care nu e mai mare de zece persoane, in tura de supravietuire, dar turistii sunt lasati sa munceasca, sa-si faca tabara, sa aprinda focul, sa prepare mancarea, sa-si faca paturile din frunze. Tot inainte de plecare, fiecare turist semneaza o declaratie pe propria raspundere, pentru ca pana la urma nu te obliga nimeni sa iei muntii in piept, cu riscul de a-ti rupe picioarele sau gatul. Cu toate astea, ghizii stabilesc gradul de dificultate al traseului, in functie de cum arata clientii lor - mai mult sau mai putin pregatiti, fizic in special. Pe langa asta, fiecare turist trebuie sa vina cu propriul echipament.




Bagaje pentru supravietuire




Trusa de supravietuire este esentiala. Trebuie sa ai un cutit. Cu el poti sa-ti faci adapostul, sa vanezi, sa-ti faci o undita, ca sa pescuiesti. Mai trebuie sa pui in rucsac mancare, ciocolata - dulciurile fac bine dupa un efort mare, la care se adauga sacul de dormit, o harta, o bricheta - sa ai cu ce aprinde focul. Ce este pana la urma supravietuirea - ne spune Radu - posibilitatea de a face lucruri pe care nu le-ai mai facut niciodata. "E incercarea de a-ti depasi limitele si complexele", spune omul nostru.




Solidaritatea umana




Dar mai mult de atat - e solidaritatea umana. Stii ca la greu depinzi de cel de langa tine. Apropierea intre oameni e poate mai mare in pustiu, decat oriunde. Tot ghidul nostru isi aminteste ca a condus pe munte trei perechi. Veneau din trei casnicii destul de subrede. Dupa cateva zile petrecute in mijlocul naturii, cand au muncit cot la cot pentru a-si organiza viata in natura, calatorii au plecat cu totul alti oameni. Parca se redescoperisera. Si le era mult mai bine. Turele de supravietuire nu dureaza mai mult de trei zile - e greu mai ales atunci cand e frig si ploua.




Vacante militare, la americani




Iata cateva amanunte despre experienta altor tari in materie de turism extrem. Venise vorba de trecutul celor doi romani in trupele speciale si de faptul ca acum impartasesc turistilor cate ceva din ce-au invatat in pustietate. La americani e o adevarata industrie a turismului care s-a imbinat cu stiinta militara a instructorilor. Sunt fosti combatanti din "Beretele Verzi", de exemplu, care organizeaza adevarate stagii militare pentru clientii lor. Si cereri pentru un astfel de turism sunt multe. Exista oameni care vor sa faca armata. Asta e vacanta lor. Petrec un stagiu de o luna de zile intr-o "baza" militara, participa la misiuni, au echipamente sofisticate, arme, dar totul e pana la urma o joaca. Fara gloante.




Nu va spalati pe maini!




Am terminat de mancat. Primim un sfat - sa nu ne spalam pe maini. Murdaria e buna in padure. Pielea acoperita de un strat de unsoare, pe maini, va fi astfel protejata de tantari sau de alte insecte. E bine chiar sa stai in fum. Sa te "rumenesti" un pic la foc. Acoperit in acest fel, nu mai ai treaba cu piscaturile insectelor.





Un olandez la Constanta




De la munte ajungem la mare, la Constanta mai precis, unde descoperim o firma care organizeaza excursii subacvatice, la epave. E o afacere romano-olandeza. Facem cunostinta cu un cetatean olandez care a decis ca e mai bine sa traiasca in Romania. Omul se numeste Harry Bakker. El si cu prietena lui romanca - Doina Geana - o pasionata a scufundarilor, au pus bazele firmei Aquarius dive center, din 2006. Ce simti cand te scufunzi? - intreb. "E ceva cu totul special, greu de definit. Dar mai ales apropierea de epave. E ca si cum descoperi un trecut la care altfel nu ai cum sa ajungi. O poveste", ne descrie plastic romanca.




Epavele virgine



Suntem la doi pasi de tarmul marii, langa celebrul Cazino din Constanta. Doi turisti germani tocmai se pregateau de plecare, carandu-si bagajele. Facem cunostinta cu Alex si Elm. Vor pleca din portul turistic Tomis cu o barca. Tinta lor e una cat se poate de interesanta - un fost submarin sovietic. "Am mai venit si anul trecut in Romania. Voi aveti multe epave virgine", spune Elm. Nu prea intelegem ce e cu virginele. Ne explica Doina - epavele romanesti sunt foarte putin vizitate. E un teritoriu nou pentru turistii straini. Fiecare "explorator" vrea sa ajunga in locuri cat mai putin umblate. Sa fie el primul, daca se poate, care vede un vapor "mort" pe fundul marii. Nu asa cum se intampla in Egipt, de exemplu, unde o nava germana de razboi - Tiselgorn - scufundata in timpul celei de-a doua conflagratii mondiale, e vizitata acum de sute de turisti pe zi. "Ce mai poate fi interesant acolo?", intreaba retoric scufundatorii.




Cele mai "vanate" - fostele nave de razboi




Cele mai "vanate" epave in toata lumea sunt fostele nave de razboi. Au si scufundarile turistice istoria lor, dupa cum aflam de la gazdele noastre, Doina si Harry. Fenomenul a luat amploare in anii '60, in America. De atunci exista si o organizatie mondiala a scufundatorilor recreationisti - PADI. Sunt un fel de ghizi ai turistilor, in drum spre adancurile marii. Harry e un asemenea ghid. Are brevet de 16 ani. Si-a infiintat in Olanda o firma specializata, dar apoi s-a mutat cu "arme" si bagaje in Romania, la Constanta.





Investitie de 100.000 de euro




Daca ar fi sa iei o astfel de afacere de la zero, te-ar costa cel putin 100.000 de euro, zice Doina. Pe cand asa, cu toate echipamentele aduse de Harry, investitia romaneasca s-a limitat la vreo 20.000 de euro. Centrul de scufundari de la Marea Neagra are acum zece echipamente complete pentru scufundare. Un asemenea angrenaj, de aproape 30 de kilograme, valoareaza aproape 3.000 de euro. Sunt o serie intreaga de componente absolut necesare pentru calatoria sub apa - vesta compensatoare, consola, o sursa alternativa de aer, combinezon, labe, snorkel - e un tub pentru respirat la suprafata, un computer de scufundare si multe alte lucruri. Daca esti in stare sa cari tot acest costum pe uscat, pana la malul marii, atunci poti sa te si scufunzi. Efortul de la suprafata e un semn al sanatatii, pana la urma, dupa cum ni se explica.




Consult medical pentru turisti




Oamenii care sufera de inima sau de plamani nu se pot duce in excursiile subacvatice. Daca exista suspiciuni asupra sanatatii, turistul e trimis la medic, pentru o consultatie amanuntita. Dar nu oriunde, ci la singurul centru din Constanta pentru medicina hiperbara. Plecarea in adancuri se face in echipe de cel putin doua persoane, dintre care un ghid, dar pot fi si grupuri mai mari, de pana la sapte indivizi. O alta conditie pusa turistilor - nu au voie sa patrunda in interiorul epavelor si nici sa plece de acolo cu cine stie ce "suveniruri". E risc mare sa intri in epava - te agati de o bucata din metal, contorsionata, de un cablu, apoi intri in panica, iti poti rupe costumul si atunci situatia ar putea sa devina cat se poate de urata.




30 de euro pentru o excursie la epave




Nu exista limita maxima de varsta pentru scufundari. Orice om poate face asta. Dar e o mimita minima - 12 ani. "Scufundarile sunt posibile pentru toti. Oriunde exista apa, te poti scufunda", zice Doina. Sigur, nimeni nu s-a nascut invatat, dar poti sa iei lectii de la scufundatorii din Constanta. Un curs avansat, de cinci zile, costa 255 de euro. Pentru lectii de numai doua zile platesti 155 de euro. O excursie la epave, de cateva ore, costa 30 de euro de persoana. Daca epava e la peste sase mile in larg, tariful sare la 40 de euro. Preturile de la noi sunt comparabile cu alte tari. Ni se da exemplul Turciei, unde platesti 50 de euro pentru ceva similar. Structura turistilor a evoluat, de trei ani incoace, pentru cei care se ocupa de afacerea din Constanta - daca la inceput 60% din clienti erau straini, acum e invers - predomina romanii.




Cautari in arhive pentru povestea epavelor




Excursiile la epave nu inseamna doar scufundare si atat. Turistii vor de la ghidul lor povestea navei pe care o vor vizita. Vor sa stie cine si cand a construit-o, dar mai ales cand si in ce conditii s-a scufundat, daca si cate victime au fost. E o munca destul de grea pentru documentare, mai ales ca, asa cum zic gazdele noastre, arhivele din Romania sunt sarace in privinta tuturor "mormintelor" din metal insirate de-a lungul tarmului romanesc. Si atunci exista solutia arhivelor din alte tari, mai ales din Rusia si Germania. "Colaboram destul de bine cu acele institutii", ni se spune. Navele scufundate in Marea Neagra pot fi impartite in doua mari categorii - germane si rusesti. E si un minisubmarin italian.




Un Jacques Cousteau al Romaniei




Multe informatii despre epavele care zac in apele noastre teritoriale au ramas si de la un pasionat al scufundarilor din Romania - arheologul Constantin Scarlat, care in anii '60 - '70 a studiat aceste "osemintele" din Marea Neagra. "Pot spune despre profesorul Scarlat ca a fost un Jacques Cousteau al Romaniei. El a cartografiat zona din dreptul portului Tomis si de la Mangalia, iar datele sale coincid cu informatiile pe care le avem acum, prin noile tehnologii care evidentiaza prezenta epavelor", sustine Doina Geana. Femeia vrea sa realizeze o pagina de Internet care sa cuprinda tot bagajul de cunostinte adunat de-a lungul vietii sale de fostul scafandru militar.




Cate ceva despre "mormintele" din Marea Neagra




Am aflat si noi un crampei din povestile ascunse ale Marii Negre. Despre resturile unei epave antive, care e in dreptul statiunii Eforie Sud. Sau despre distrugatorul sovietic Moskva, care e la 11 mile in larg, in dreptul orasului Contanta, la care se adauga cargoul german Arcadia - ambele scufundate in al doilea razboi mondial. Ramane inca un mister in legatura cu un submarin sovietic, Esca - 213, desi datele inca nu sunt certe in legatura cu identitatea sa. Epava submarinului e tot in dreptul Constantei, la peste zece mile in larg. Se spune ca acesta ar fi torpilat, in timpul ultimei conflagratii mondiale, nava Struma, care transporta refugiati evrei din Romania. Incidentul s-ar fi petrecut in stramtoarea Bosfor.




Scufundari tot timpul anului




Turismul subacvatic la Marea Neagra se poate face tot timpul anului. Daca in timpul verii apa marii are la suprafata 25 de grade, la zece metri adancime temperatura scade la zece grade. Pe cand iarna, la aceeasi adancime, sunt sase grade. Aflam ca iarna e benefica pentru cautatorii de epave. Vizibilitatea e atunci mult mai buna in adancuri. Totul tine de curentii marini.






Caii "inaripati"





Grija mare la drum. Comenzi scurte. Am primit de la rangeri instructiuni clare, cum sa ne comportam in timp ce suntem pe cai. Nu ai voie sa consumi alcool si sa fumezi. Calul te simte si nu e bine pentru calaret. Sa nu te apropii de rape. Sa nu faci miscari bruste. Daca ai un rucsac in spinare, nu-l misca, pentru ca vei fi remarcat imediat de animal si nu se stie cum reactioneaza.




Pe culmile muntilor Rodnei




Omul si calul. Doi prieteni. La drum lung. Drum de peste 11 kilometri. Drum greu. Pietre si praf. Urcus de nu mai vezi cerul, ci doar pamantul care pare ca se pravaleste peste tine. Cararea serpuieste prin inima padurii. Vai adanci, cand la stanga, cand la dreapta. De parca am avea o cale care se joaca cu noi, aruncandu-ne de pe o culme pe alta a muntilor Rodnei. Aici am ajuns la finalul periplului nostru extrem.




Rasa semigreu romanesc




De data asta, avem de-a face cu o initiativa a statului, mai precis a Ocolului Silvic Bistrita. Dar si mai precis a Hergheliei din orasul Beclean, care pune la dispozitia turistilor, de trei ani incoace, cai din rasa semigreu romanesc, considerati cei mai buni pentru drumurile de munte.




Valea Vinului





Cinci cai am gasit la punctul de plecare, la Izvorul Rosu, in dreptul singurului catun din Parcul National Rodna. Un catun cu o denumire care nu se leaga de istoria locului - Valea Vinului, cu toate ca cele 50 de familii de aici ii mostenesc pe minerii care au lucrat in zona asta, generatii intregi. Am plecat de la altitudinea de 720 de metri si vom ajunge la 1.600 de metri, pe muntele Saca. Acesta e planul calatoriei. Ne vom odihni la o stana, apoi vom vizita Poiana Narciselor.




Poiana narciselor




Narcisele infloresc in luna mai, in zona asta de munte, asa ca atunci aveti ce vedea aici - cinci hectare de flori. Numarul total depaseste patru milioane de fire, auzim de la unul dintre ghizii nostri - Grigore Lorint. Plecarea se face cu instructajul de rigoare, apoi semnam o declaratie pe proprie raspundere.




Cursuri de calarie





Trebuie sa invatam cum se conduce un cal, care sunt comenzile. Daca vrei sa mergi la stanga, strigi "vista" si tragi de frau in stanga, apoi lovesti usor calul in partea dreapta. Cand vrei sa cotesti la dreapta, strigi "hoita", tragi de frau in dreapta si lovesti calul in stanga. Vrei sa opresti, tragi cu ambele maini de frau, iar la pornire lasi fraul liber. Pentru oprire - "prrr", pentru pronire - "dia". E vorba de strigatele pentru cal. Suntem deja "asi" ai calariei! Asta nu inseamna ca tremurul picioarelor ne-a trecut, de emotie. Dar cei trei rangeri care sunt cu noi, intre care si Timoftei Filipoiu si Roman Iurgan, ne-au linistit, spunandu-ne ca sunt cai blanzi. Numai iepe, tine sa precizeze unul dintre oamenii muntelui. De mentionat ca rangerul face parte din ceea ce se poate numi trupa de paza a unui parc national.




78 de lei pentru 11 kilometri




Exista mai multe trasee propuse pentru turismul ecvestru in Muntii Rodnei - spre lacul Lala, spre Izvorul Bailor, Dealul Popii, unde sunt opt pesteri. Anul trecut, 15 grupuri de turisti au strabatut muntii, calare. Sezonul calariei montane incepe primavara si se incheie toamna. "Marea problema e lipsa de promovare. Speram sa avem tot mai multi turisti", ne spun rangerii. Calatoria de o zi costa 78 de lei de persoana, iar sambata si duminica ajunge la 100 de lei. Turisti de toate natiile vor sa incerce o astfel de experienta. Ramane de vazut daca si romanii vor renunta la caii-putere...







Dan Gheorghe, 6 iunie 2009