Casa din trei dulapuri




Nu stiu cati oameni au reusit pana acum sa construiasca o casa in numai o zi si jumatate, dar sigur e ca pe lumea asta se afla Ioan Constantin, de 57 de ani, care se faleste ca a reusit performanta de-a ridica din temelii o constructie de vreo zece metri patrati, ceea ce inseamna o singura camera, bucataria fiind afara, la vreascuri, unde se prepara zilnic ciorbita de zarzavat. Si e demn de crezare acest om, cand zice cat de repede a facut treaba, din moment ce materialele de constructie au fost trei dulapuri, pe care nea Costica le-a demontat cu grija.




Astfel, acoperisul este compus din dulapul de la dormitor, pe cand peretii au fost mai intai dulapul de la bucatarie si cu un “frate” de-al sau, mai vechi. Fatada casei e tot din dulapul de bucatarie, ca, de, e vorba de un placaj mai frumusel. Usa locuintei face parte dintr-o donatie mai larga a vecinilor de la blocurile din apropiere, care, pe deasupra, au mai oferit linoleum, cu care sa se captuseasca acoperisul. Si haine. Peretii au fost, la randul lor, dublati, in interior, cu paturi si carpete. Locuinta are trei televizoare – dintre care numai unul merge, trei paturi, trei oale pentru ciorbica si mai sunt si alte lucruri, pe care nu le-am numarat. Podeaua este formata dintr-un amestec de pamant si nisip, pe care posesorii l-au batatorit, jucand pe el.




Povestea familiei Ioan nu e prea complicata. Acesti oameni au avut o casa a lor, la curte, in zona Vitan, dar a fost demolata in toamna lui 1989, cum era la “moda” pe atunci. Dupa care a venit revolutia si visul mutarii intr-o locuinta noua s-a spulberat. Drept pentru care a inceput periplul prin locuinte cu chirie, care a durat pana in 13 iunie 1997. Cand in Bucuresti se comemorau sapte ani de la mineriada din 1990, familia Ioan s-a apucat sa-si demonteze dulapurile si din 14 iunie s-au inceput lucrarile la noua casa. Pana a doua zi, la pranz, a fost gata. “Dom-ne, au fost ploile astea mari, acum, de curand, si mi-au inundat casa”, ne povesteste capul familiei, cu naduf. “A trecut apa prin tavan, mai nene. Aveam apa in casa de o juma’ de metru”, ofteaza omul.




Pentru cei care vor sa vada casa din trei dulapuri, e de spus ca ea se afla pe terenul viran din apropierea Teatrului Evreiesc. Familia Ioan e comusa din tata si cinci copii : Mirabela – opt ani, Ionut – 12 ani, Catalin – 15 ani, George – 16 ani si Iulian – 17 ani. Mama nu mai e aici. Parintii s-au despartit in 1994, dupa ce au stat 16 ani impreuna, fara a fi casatoriti. “Eu am lucrat la viata mea casute din astea, pe care le vedeti in Valea Prahovei, in statiuni. Sunt si cioplitor in lemn, dar asta-iarna am fost nevoit sa-mi vand o bunatate de trusa cu scule. Am luat pe ea 250.000 de lei, ca sa am bani de mancare”, povesteste Ioan. Baietii lui au invatat sa faca scaune si mese. “Noi am vrea sa ne angajam cu totii la o firma de constructii, daca s-ar putea”, spera barbatul la un viitor mai bun.




Pe langa bucataria de afara, tot acolo mai e si “baia”. Se intinde o patura, pe o sarma, drept paravan, si acolo se spala oamenii acestia, intr-un lighean. Sigur ca a venit si politia, care le-a spus ca n-au ce cauta in acest loc, ca e illegal si ca s-ar putea sa fie amendati. Daca vor pleca de aici, tatal si cei cinci copii ai sai ar trebui sa-si ia si casa in spinare. Cele trei dulapuri…





Dan Gheorghe, 1997