Ocnele Mari - sinistrati la suprafata, turisti in subteran






Am patruns in inima muntelui de sare de la Ocnele Mari. Exista un perimetru, in maruntaiele versantului "sarat", unde a fost creat, in ultimii 16 ani, un bloc cu doua etaje. S-a exploatat sarea, dar nu s-a mai folosit tehnica veche. Ce se intampla inainte - se baga in pamant, sub presiune, apa dulce si aceasta macina muntele, fiind eliminata apoi, prin alte conducte, saramura. E chiar saramura care face si azi probleme locuitorilor din acest oras. Dar tehnica noua inseamna ca decupezi pur si simplu sarea, cu utilaje speciale. Tehnologia sarii uscate, conform limbajului tehnic. Metoda aplicata peste tot in lume. Asa raman, in urma exploatarii, galerii sub pamant. Galerii pe orizontala, unele sub altele. Cum sunt si cele de la Ocnele Mari. Cotloanele se intind pe mai multi kilometri. Astfel s-au creat cele doua etaje. Etajul de sus este destinat turismului. La "parter" se mai exploateaza sarea. Piloni uriasi, avand zeci de metri patrati in diametru, tot din sare, sustin plafonul intre cele doua etaje. Plafonul intre "parter" si primul etaj are o grosime de opt metri.




Restaurante si terenuri de fotbal "sarate"




Specialistii spun ca la Ocnele Mari zacamantul de sare mai poate fi exploatat inca cel putin 125 de ani de acum incolo, daca productia anuala ar fi de 200.000 de tone. Galeria turistica are acum 10.000 de metri patrati, dar aceasta se va extinde, pe masura ce in alte caverne se va termina de exploatat sarea si spatiile vor ramane pustii. Galeriile au o inaltime de aproape sase metri. Poti merge pe "holurile" mari, dar poti intra si in "camerele" unde au fost amenajate terenuri de fotbal si de baschet. E si un restaurant, la care se adauga un cinematograf. Plus o sala de festivitati, unde se pot organiza nunti si botezuri. Vor fi si magazine, in curand. Un adevarat "oras subteran", dupa cum se exprima oamenii locului. Tot aici se afla cea mai mare biserica subterana din tara. Si astmaticii vor avea spatiul lor, cu paturi, unde sa stea cateva ore pe zi, pentru tratament.




Cu masina spre inima muntelui




Am ajuns la cea mai moderna mina de la Ocnele Mari, a carei viata a inceput in 1993 - Exploatarea Miniera Cocenesti. Era tocmai ziua Sfintei Marii, pe 8 septembrie. Oameni din acest oras au venit la mina. Ei sunt primii turisti. Doreau sa mearga la noua biserica, cea de sub pamant, sa se roage acolo. De la ora 10.00 va fi slujba, tinuta de preotul Bogdan Nistor. In lacasul de cult subteran slujbele se vor tine in fiecare duminica si in toate sarbatorile de peste an. Biletul de intrare in mina este de 10 lei de persoana, dar copiii de pana la sapte ani intra gratis. Ne urcam intr-un microbuz al explotarii miniere. Spre adancul pamantului nu se coboara cu liftul, ci se merge cu masina, care s-a umplut imediat. Alti oameni au ramas afara, asteptand urmatorul transport. Pornim la drum. Intram in tunelul lung de un kilometru, din cate ni se spune. Mergem incet pe calea intunecoasa, mai intai cu pereti din beton, iar mai apoi din sare, dupa ce patrundem tot mai adanc in munte. Chiar si o masina de mari dimensiuni poate merge pe aici. Tunelul are vreo sase metri latime si cam tot atatia in inaltime. Din loc in loc becurile taie bezna. La un moment dat ne oprim. Nu stim de ce. Pe urma ne dam seama - e un semafor. Am ajuns la o intersectie. O alta galerie se bifurca in inima muntelui, de unde vine un tractor, care avea verde. Noi aveam rosu. Apoi se schimba culoarea semaforului si mergem mai departe.




La 80 de metri sub pamant




Ne oprim in fata unei porti mari. Cateva femei isi fac cruce. Coboram din masina. E calduta "inima" muntelui. Cel mult 15 grade Celsius - temperatura constanta in adancul pamantului. Calcam pe ceva ce initial am crezut ca e nisip. Dar e sare. Poti sa gusti, ca sa te convingi. Peretii din sare au fost slefuiti, dand la iveala contururi stranii de negru si gri care se intrercaleaza si se "alearga" de-a lungul galeriilor. Tavanul, in schimb, e in valuri. Sunt mii de "noduri" care amplifica imaginea muntelui taiat, contorsionat, atunci cand i s-a extras sarea din maruntaie. Primul lucru pe care il vedem la intrare e o ghereta unde se afla punctul sanitar. Si o asistenta medicala - Silvia Carstea. Ne spune ca poate fi nevoie oricand de ajutor pentru vizitatorii care au fie tensiune, fie claustrofobie. Ne aflam la 80 de metri sub pamant. "Avem o targa, medicamente. Stam aici toata ziua, cat timp sunt turistii", zice specialistul, care ne arata si telefonul de urgenta. Programul de vizitare al minei e intre orele 9.00 si 17.00, zilnic, dar sambata si duminca se poate prelungi.




Cafea la sare incinsa




S-a deschis si prima cafenea subterana. Este servita specialitatea casei. Nu va ganditi la cafea cu sare. E altceva. Licoarea este incalzita la sare fierbinte. Cum e cafeaua la nisip. Aici e la sare. Cativa muncitori de la mina trebaluiesc inca la punctul turistic. Asa il cunoastem pe omul care a confectionat toate bancile, scaunele si mesele pe care le vedem aici. Pentru inceput sunt doar 27 de piese de mobilier, facute de Andrei Vladimir si un coleg de-al sau, Constantin Mihalache. Andrei e lacatus mecanic. De pe 15 iunie s-a apucat de lemnarie, pentru galeria turistica. A lucrat cateva luni, pana la inaugurarea stabilimentului, pe 5 septembrie. "Mai am mult de lucru. Vreau sa fac si o moara", zice omul. Plus diverse angrenaje de joaca pentru copii. Totul trebuie sa fie din lemn. Cat mai putin fier intr-o mina de sare, pentru ca fierul e "mancat" repede de umiditatea de aici.




Biserica din adancuri




Ne aflam in fata bisericii. Intram intr-un spatiu imens, oval, in care peretii au luat parca inadins forma unui asezamant religios. Fata de restul galeriilor, cu tavanul jos, aici bolta e la peste zece metri inaltime. Doar altarul a fost sapat de oameni, exact pentru aceasta destinatie. Biserica e despartita de restul galeriilor printr-un perete masiv, din lemn. Urmeaza sa fie montate usile de la intrarea in biserica, pe care tot Andrei Vladimir si echipa sa le sculpteaza. Din echipa mai fac parte fiul sau si un var, spune mesterul. Cateva icoane, montate pe pereti, insotesc glasul preotului, care si-a inceput slujba. Fara sa fie nevoie de instalatie de amplificare, rugile se amplifica spre toate galeriile. Spatiul de cult are o capacitate de 800 de persoane. Cel putin atatia oameni au fost la prima slujba, cea de la inaugurarea "etajului" turistic al minei, ni se povesteste.




Inca 20.000 de metri patrati pentru mina turistica




Orizontul 226 - asa e numita, in termeni mineresti, noua "localitate" subterana, dupa cum ne spune seful minei Cocenesti, inginerul Virgil Carstea. Din primavara acestui an s-a inceput tranformarea unei parti din mina in zona turistica. Mai intai s-au spalat tavanele, peretii, pilierii. Cea din urma denumire se refera la stalpii de sustinere ai plafonului. A urmat copturirea tavanelor. Asta este o operatiune care se face saptamanal, chiar si dupa deschiderea perimetrului pentru turisti, si se refera la inlaturarea tuturor excrescentelor care pot cadea din tavan. N-ar fi deploc placut sa cada cuiva in cap o bucata, mai mica sau mai mare, de sare. Cat despre extinderea spatiului vizitabil, acesta ar putea creste pana la 30.000 de metri patrati, dupa ce alte galerii vor fi "eliberate" de zacamant. Sub noi, la "parter", se lucreaza. Seful ne spune ca numai 25 de oameni manuiesc toate utilajele de acolo. Sarea este evacuata apoi in camioane, pe acelasi tunel prin care am trecut si noi, vizitatorii. Dar in curand se va instala o banda transportoare care sa scoata zacamantul prin alta parte a muntelui, iar tunelul sa ramana exclusiv pentru turisti.




Galeriile dacice




De pe timpul dacilor s-a inceput exploatarea sarii in partea asta de tara, unde se spune ca ar fi fost salasul unui trib vestit in vremurile acelea - Buridava. Pe urma au venit romanii aici. Au scos si ei sare din pamant. Alte stapaniri au marcat apoi istoria locului, astfel ca pe timpul lui Constantin Brancoveanu zacamintele devin monopol domnesc. Abia pe la 1700 este sapata prima gura de ocna de mari dimensiuni, intr-o zona cunoscuta drept "Carpinis". Si de atunci incep necazurile pentru locuitorii acestui pamant, din cauza ca toata groapa aceea s-a surpat, la scurt timp dupa ce a fost data in exploatare. Alta caverna a fost inaugurata, nu mult dupa aceea, la un kilometru distanta de prima. Dar muntele s-a razbunat din nou, astupand si acel gol subteran.




Povestea saramurii




Alte galerii s-au deschis pe parcursul secolului al XIX-lea, dar mai mult de 15 ani nu rezistau, surpandu-se. Pe locurile fostelor mine au aparut lacuri sarate, cum ar fi "Balta rosie" sau "La brazi". Mai sunt galerii si spre Ocnita, dar au fost parasite si ele, tot din cauza solului instabil. Abia din anul 1836 sunt demarate ample lucrari de extractie, la galeriile "Sfantul Ioan Vechi" si "Sfantul Ioan cel Nou", urmate in 1926 de mina "Sfantul Petru" si in 1937 de galeria "Pavel". Chiar in acea perioada se incepe exploatarea sarii in sistem uscat, prin folosirea de utilaje care taiau muntele pe dinauntru. O decizie din anul 1959 are si azi repercursiuni asupra acestor locuri. De atunci sarea s-a exploatat nu numai prin metoda uscata, mai sigura, ci si prin cea "umeda", care inseamna dizolvarea sarii in subteran, cu ajutorul apei dulci, apoi scoaterea saramurii la suprafata. Este chiar saramura care face si acum probleme locuitorilor din Ocnele Mari, apa cu o concentratie de sare de peste 300% iesind din pamant, dupa ce fostele caverne s-au surpat. Primarul localitatii, Petre Iordache, ne-a spus ca la ora actuala sase familii sunt afectate, dupa ce le-au fost inundate casele, oamenii fiind mutati intr-o tabara scolara. Alte locuinte sunt in lucru, in zone mai sigure, unde sinistratii se vor muta cat de curand, promite edilul.




"Ne rugam sub pamant, sa ne fie bine deasupra"




"Traim cu sarea, o avem si in sange", spun oamenii din Ocnele Mari. Daca tot ne-am amestecat printre localnicii veniti in mina de sare, am vorbit despre viata intr-un loc unde nu stii ce e sub pamantul pe care ti-ai facut casa. O fi vreo galerie sapata cu zeci sau sute de ani in urma, care se poate surpa oricand? Si chiar daca n-o ia la vale, pamantul tot se misca incet, imperceptibil. Se vede asta in peretii crapati ai caselor aflate in apropierea "Campului 1" - zona de risc maxim, unde s-a format, pe parcursul acestui an, un crater de cateva sute de metri patrati, plin cu saramura, dupa prabusirea tavanului vechii saline. "Am venit si noi sa vedem cum e sub pamant, dupa ce am stat o viata intreaga deasupra", ne-a lamurit o batrana cum e cu vizita ei in "statiunea" de sub munte. "Ne rugam sub pamant, sa ne fie bine deasupra", ofteaza un barbat care tocmai iesise din biserica.




Dan Gheorghe, 25 septembrie 2009

Prima "carutostrada" din Romania






Romania are primii 17 kilometri de drum pentru caruta. Oficial de caruta! "Carutostrada" - se mandresc carutasii care o strabat zilnic. Asta, in urma noului Cod Rutier, adoptat in 2006, care nu mai da voie atelajelor sa mearga pe soselele nationale si europene. Si cum comuna Smeeni din judetul Buzau, unde avem primul drum pentru carute, este strabatuta de un drum national, autoritatile locale au decis sa amenajeze o cale speciala doar pentru vehiculele fara motor, dar in schimb cu un cal sau cel mult doi putere. Sau cu un magar putere. Depinde de cat de avut e proprietarul fiecarui atelaj. Oficial - e bine spus despre noul drum de caruta din Buzau, pentru ca neoficial Romania are multe alte mii de kilometri de drumuri de pamant, care pot fi catalogate ca fiind bune doar pentru martoage si carele aferente, nicidecum pentru masini. Cele mai proaspete informatii in acest sens au fost date publicitatii in primavara acestui an de Institutul National de Statistica. Asa aflam ca in decembrie 2008 tara noastra avea un total de 11.613 kilometri de drumuri neasfaltate. Ce inseamna asta? E o cifra care cumuleaza trei categorii de drumuri - sunt 17 kilometri de sosea nationala fara asfalt, la care se adauga 2.402 kilometri de sosea cu rang judetean - tot fara covor asfaltic si in final 9.194 de drumuri comunale de pamant. Cam mult pamant in loc de asfalt, daca ne gandim ca Romania are, in total, 87.766 de kilometri de drumuri publice, de toate categoriile, de la cele comunale pana la cele europene. A, era sa uitam - mai avem si 281 de kilometri de autostrada. La care trebuie adaugati neaparat, de acum incolo, si primii 17 kilometri de drum pentru carute. Oficial pentru carute!




Adunare populara pentru construirea noii "sosele"




Pe primarul din comuna Smeeni, Nicu Nastase, l-am cunoscut cu mai bine de doi ani in urma, cand promitea ca va face in localitatea sa drumul pentru carute. Primul drum, oficial de caruta, din tara noastra. Zilele trecute l-am sunat, sa vad daca s-a tinut de cuvant. "E facut, dom-ne, vino sa-l vezi", mi-a zis edilul la telefon. Si cu doua benzi de circulatie. Cate una pe sens, mi-a explicat omul. Ce-i drept, noua "sosea" avea nevoie de doua benzi, avand in vedere traficul mare de carute din zona asta. Ganditi-va ca la Smeeni numarul atelajelor e aproape dublu fata de cel al masinilor. Sunt inregistrate 1.150 de carute, fata de cele 700 de masini. Si toate astea la cei 7.300 de locuitori ai comunei, risipiti in cele sapte sate componente - Balaia, Smeeni, Moisica, Albesti, Caltuna, Manzu si Lucieni. Comuna din zona de campie - Smeeniul. Din soseaua spre Buzau faci la un moment dat la dreapta, pe DN 2-C, care te duce la Slobozia. Dupa nici zece kilometri ajungi la Smeeni. Case mici, gradini pline de verdeata, cam asa arata comuna asta. Nimic special nu pare sa fie aici. Primarul cu palaria lui cu boruri largi, de texan, ne ia la plimbare, pe drumul de caruta. Suntem inconjurati doar de porumb si de linistea campului. Si incepe povestea. Totul a pornit in 2006, dupa ce a intrat in vigoare noul Cod Rutier, la 1 decembrie. Acolo se spune clar - carutele nu mai au voie sa circule pe soselele nationale si europene. Contravenientii risca amenzi de cel putin 270 de lei si confiscarea atelajului. Cum a aparut Codul, la Smeeni s-a facut adunare populara. "Ce facem, fratilor? Ne spurca astia cu amenzi" - a zis lumea. Si s-a votat repede - ne facem drum special pentru carute. Cum? Simplu. Primaria are un tractor pe senile, tocmai bun sa scurme pamantul cu "ghearele" sale. A venit si agentul cadastral, ca era vorba ca noul drum sa "muste" si din proprietatile oamenilor. Dar lumea a fost de acord - mai bine sa respecti legea, decat sa platesti amenda la stat, si-au zis taranii, care au trecut la treaba. S-a destelenit pamantul, s-a nivelat, iar in final au iesit doua benzi de circulatie, fiecare de cate patru metri latime. Vreau sa stiu cat a durat toata lucrarea asta - o luna, doua, un an? Raspuns - o saptamana. S-au amenajat 17 kilometri de drum intr-o saptamana. Macar un drum de caruta s-a finalizat in Romania, ca de sosele si autostrazi ce sa mai vorbim...




Fara reguli de circulatie




Taman cand eram noi la locul faptei, a fost un accident rutier. Dar nu pe drumul de caruta, ci alaturi, pe DN 2-C. Pentru ca drumul de caruta merge paralel cu soseaua, legand intre ele cele sapte sate din Smeeni. Nimic grav - o tamponare usoara. Au venit repede politistii, sa constate. Cu ocazia asta, i-am intrebat pe oamenii cu epoleti despre regulile de circulatie pe drumul de caruta. Daca exista asa ceva. Macar acolo sa se respecte regulile, daca pe sosea nu se respecta. Dar carutele n-au reguli. Nu e nevoie pe drumul pentru atelaje de marcaje rutiere. Nu exista nici limita de viteza. Ce-i drept, viteza depinde doar de cal. Nu e vreo limitare nici la incarcarea arhaicului vehicul cu porumb sau fier vechi. Pui acolo cat poate sa traga calul. Daca e posibil, sunt permise si depasirile. Adica o caruta poate s-o depaseasca pe alta. Se mai intampla, mai ales cand o caruta trasa de un cal merge mai repede decat alta trasa de o jumatate de cal. A doua e trasa de magar, ca sa precizam. Pe soseaua normala, cea cu asfalt, s-a blocat pentru scurt timp circulatia, din cauza accidentului. Doar pe drumul lateral, cel de pamant, carutele veneau una dupa alta, in viteza, lasand in urma lor un nor gros de praf. "Uite, dom-ne, ca o caruta poate sa depaseasca masinile", striga la noi un hatru, cocotat la "volanul" lui cu haturi, ca sa se dea mare ca el si calul lui merg de mama focului, in timp ce bolizii cu motor "someaza".




15 milioane de lei vechi pentru 17 kilometri de drum




Alta intrebare pentru primar - cat a costat amenajarea drumului de caruta? Edilul face repede un calcul - vreo 15 milioane de lei vechi. Asta a insemnat costul motorinei pentru tractor. "Atat a costat totul", conchide primarul. Am intrebat mai tarziu si la Administratia Drumurilor Nationale despre "soselele" pentru carute, sa vedem daca e nevoie de acte speciale pentru treaba asta. Ni s-a spus ca nu ai nevoie nici de proiect, nici de vreun aviz special. Fiecare comuna se gospodareste cum stie, ca sa faca o asemene investitie. Noi am ajuns la Smeeni pe la mijlocul saptamanii. Aflam ca sambata sunt adevarate abuteiaje pe drumul de caruta. Pentru ca atunci vin multe atelaje, nu numai din zona asta, dar si din alte comune. La fiecare sfarsit de saptamana are loc la Smeeni unul dintre cele mai mari targuri din judetul Buzau. Vin oamenii sa vanda si sa cumpere orice - de la animale pana la mobila. Nu s-a dat nicio amenda pentru vreun carutas din Smeeni, zic politistii. Normal, de cand caii si carutele au drumul lor!




Tara carutelor




Sa vedem ce mai prevede Codul Rutier - carutasii sunt obligati sa-si inregistreze carutele. Avem in tara noastra, la ora asta, potrivit statisticilor, 730.000 de carute. Acesta e numarul oficial. Fiecare atelaj trebuie sa aiba o placuta pe care sa scrie numele comunei de unde provine. Agricultura romaneasca se bazeaza pe caruta, de vreme ce in mediul rural sunt acum doar 162.000 de tractoare. Caruta e oricum mai ieftina - o cumperi cu 400 de lei. Mai dai cam tot atat si pe o martoaga si gata "vehiculul" agrar la scara. De ce era nevoie de drumuri speciale pentru carute? Dupa cum sustin autoritatile, atelajele sunt un adevarat pericol public pentru circulatia pe soselele nationale si europene. Numai in anul 2006, cand noul Cod Rutier a dispus scoaterea carutelor de pe sosele, 43 de carutasi si-au pierdut viata, dupa ce au fost striviti de automobile sau camioane. Ca suntem tara carutelor - este evident. Romania e cunoscuta in Europa ca fiind tara cu cele mai multe atelaje. Nu e deloc intamplator ca, in urma cu cativa ani, un site international de calatorii - Lonely Planet - prezenta tara noastra ca fiind locul unde carutele si masinile merg brat la brat pe sosele. Iar strainii au impresia ca la noi se face turism in stil medieval.





Daca la autostrazi n-avem noroc...




Toata lumea zice, pe buna dreptate - Romania e o tara unde soselele sunt la pamant. Si din pamant - o buna parte din ele, dupa cum arata statisticile. Daca ne uitam numai la "firimiturile" de autostrazi pe care le avem. Ce s-a construit pe vremea comunismului - autostrada de la Bucuresti pana la Pitesti. Abia din anul 2000 s-au inceput lucrarile la inca neterminata autostrada Bucuresti - Cernavoda, care nu se stie cand va ajunge pana la Constanta. Cat despre autostrada Bechtel - poate nepotii nostri vor merge pe ea. De curand a fost alta treaba de rasul curcilor cu o sosea in apropiere de Gherla, care s-a surpat dupa numai cateva zile de la inaugurare. Si cand te gandesti cate miliarde de lei se baga intr-un kilometru de sosea! E clar, Romania n-are noroc la sosele si autostrazi. Dar daca nu ne pricepem la asa ceva, atunci macar sa ne reprofilam - sa facem drumuri de caruta. Astea sunt mult mai ieftine si se construiesc repede. Iata cel mai bun exemplu - la Smeeni. Daca nu avem autostrazi, macar carutostrazi...






Dan Gheorghe, 3 septembrie 2009