Asociatia gainilor nobile din Breaza




La aviator gasesti inaripate de toate soiurile, ni se recomanda cand ajungem la Breaza. Cunoscut mai ales pentru vilele protipendadei de Bucuresti, oraselul de unde se vad crestele Bucegilor nu-ti lasa, la prima vedere, impresia ca aici mai sunt si localnici care se ocupa de treburi ancestrale. Cum ar fi cresterea pasarilor - gaini si restul neamului de pasaret de pe langa casa omului. Dar mai ales gaini. Ce-i drept, nu sunt necuvantatoare oarecare, ci de soi. De rasa pura. La fel de pura cum a creat natura, cu mii de ani in urma, aceste oratanii, fara modificari genetice si hormoni. Gaini "de la mama lor", ne explica aviatorul. Pe numele sau Sorin Motoroiu. Familia la care am batut prima oara in poarta e de aviatori, din tata-n fiu. Sorin, un om intre doua varste, este controlor de trafic. Dirijeaza avioanele care decoleaza si aterizeaza. Zice ca fiul sau zboara pe avioane militare. Cand se intoarce acasa, "dirijorul" avioanelor se ocupa de alte inaripate, care nu se pot ridica de la sol. Are omul simtul umorului si ne zice ca a intrat in "gainarie" cu 15 ani in urma, cand l-a apucat pasiunea pasaretului de rasa. Si a ajuns azi sa fie presedintele Asociatiei Agrozootehnice din Breaza, din care fac parte 40 de oameni. Fiecare este posesorul propriei "armate" de pasari de rasa.




"Monstri" cu pene




"Cotcodac" si "cucurigu" par a fi "spuse" pe aceeasi limba a tuturor gainilor din lume, indiferent de origine. Dar cele de rasa pura au totusi un cu totul alt aspect, fata de suratele lor "din popor". Calca mai apasat in cotetele prin care isi plimba imperial penele viu colorate. Imaginati-va adevarati "monstri" care ajung chiar si la sase kilograme in greutate. Cocosi ca din povestea in care inaripata se facea cat un munte, dupa ce inghitise case, oameni si cirezi intregi de vite. Apoi te uiti la gainile "rasate", adevarate "fabrici" de oua - reusesc o productie de pana la 240 de bucati pe an. Si cand te gandesti ca o gaina normala abia ajunge la cateva zeci de oua pe an. Acestea sunt cele doua caracteristici care fac diferenta intre rasa pura si "restul lumii", ne explica agricultorul Sorin Motoroiu. Cu toate astea, "nobilele" au si un dezavantaj - ajung la maturitate abia dupa un an, pentru ca sunt hranite in mod natural. Nu se aseamana cu un pui de gaina de la fermele de profil, care dupa numai cateva luni de indopat cu fel si fel de "bunatati" e rumen si taman bun de taiat, ca sa umple cu pieptul si copanele sale galantarele marilor magazine.




Gat Golas de Transilvania - in elita mondiala




Lumea galinaceelor nobile e mai mare decat va puteti inchipui. Dupa greutate, forma ciocului si a ghearelor, a crestei, dar si a coloritului penelor, fiecare "neam" a fost omologat in diverse tari de pe glob, primind si denumiri care mai de care mai exotice. Sa incepem cu rasa grea, unde gasim "vedete" precum Brahma sau Cochinchina. Familii "obeze" de-a dreptul, daca te gandesti la cocosul care atinge sase kilograme, in timp ce surata lui se apropie de cinci kilograme. Gainile sunt bune si pentru oua, productia anuala fiind de pana la 120 de bucati. La randul ei, rasa mixta e specializata atat in carne, cat si in oua. Aici gasim nume precum Sussex, Plymouth, Combatantul Malaezian, Rhode Island sau Viandot. La acestea se adauga unica si insemnata contributie a Romaniei - Gat Golas de Transilvania, despre care se stie ca a intrat in elita mondiala a gainilor de rasa inca din 1874. Desi pare firava, lipsindu-i "fularul" din pene in jurul gatului, gaina romaneasca e considerata, din cate aflam, drept o rasa de elita pe plan mondial, pentru ca rezista fara probleme la rigorile vremii. Gainile din rasa mixta sunt darnice la capitolul oua, daca ne gandim la cele 180 de bucati pe an. Cat priveste carnea, cocosii ajung la 3,5 kilograme, iar gainile sunt cu un kilogram mai slabe decat partenerii lor. Trecem apoi la rasele usoare, precum Italiana, Hamburg sau Raucana, care nu se pot mandri cu aripi sau copane prea mari, cocosii abia depasind 2,5 kilograme. Dar in schimb gainile sunt cat se poate de productive la oua - pana la 240 de bucati anual. La final - piticii. Cocosi si gaini in miniatura, cu o greutate care nu depaseste 750 de grame, precum rasele Phoenix sau Yokohama. Punctul lor forte e insa coada lunga si stufoasa.




Gaini pentru decor, la vile si pensiuni




Ce culori, ce "imbracaminte"! Fiecare rasa cu specialitatea ei. Chabo are coada ca de paun, Matasea Japoneza e numai puf din cap pana-n gheare, Motata Olandeza are o coroana cat toate zilele in loc de creasta, Phoenix zici ca e paun cu a sa coada, iar Sultanul parca ar fi imbracat in zapada. Auzim despre o noua moda, cea a proprietarilor de vile, restaurante sau pensiuni, care vor sa-si populeze gazonul din fata casei cu un cotcodacit cat mai "original". Asa ca achizitioneaza gaini colorate, tocmai bune pentru ornamentat palate.




180 de euro pentru un cocos de rasa




Gazda noastra, aviatorul, are 130 de exemplare in curtea sa, din mai multe specii. Fiecare familie are teritoriul ei, delimitat prin garduri din sarma, ca sa nu se amestece sangele, sa nu se dea cocosul Phoenix la gaina din Matase Japoneza. Numai un exemplar dintr-o rasa pura are pretul ridicat. Cea mai scumpa e Brahma, din categoria grea. Un cocos de sase kilograme ajunge la 180 de euro. Nu gasesti sub 50 de lei o astfel de pasare, de orice rasa, in timp ce un ou, care atinge greutatea de 55 de grame, se vinde cu patru lei. Si unde poti sa le vinzi? Doar la expozitiile de profil sau daca iti bate cineva in poarta. "Ceea ce facem noi, crescatorii, e numai pasiune, nu afacere. Nu se pune problema de profit", iata explicatia unui mod de viata.




Federatia pasarilor de rasa, din 2007




L-am cunoscut apoi pe un alt brezean, profesorul Constantin Nita, presedintele Federatiei Asociatiilor Crescatorilor de Pasari de Curte si Animale Mici in Rasa Pura din Romania. Numele organizatiei pare mai lung decat amploarea acestui fenomen in tara noastra, de vreme ce, pe langa Breaza, unde e sediul acestei federatii, mai sunt inca 18 asociatii raspandite pe cuprinsul tarii. Iar vestile din acest domeniu nu sunt deloc bune. "Noi suntem printre ultimele tari din Europa care nu avem o genoteca nationala", spune profesorul, care a pus bazele Federatiei in 1999. "Ani de zile ne-am luptat sa fim recunoscuti oficial, lucru care s-a intamplat abia in 2007", continua acelasi interlocutor, invitandu-ne si in gospodaria sa, in care se afla o alta armata de "rasate". Bartolomeu ne intampina cu un "cucurigu" prelung. Ditamai cocosul, pe care abia poti sa-l ridici in brate, isi deschide aripile si se infoaie, de parca s-ar pregati de lupta. "A existat si in Romania o genoteca nationala, constituita in 1962 de profesorul Stan Tarlea, la Mosneni, in judetul Constanta. Din pacate, s-a distrus totul in 1990", ofteaza dascalul din fata noastra. La ce bun o genoteca, s-ar intreba un novice, iar profesorul Stan ne explica scurt si la obiect, pentru ca noi, "elevii", sa intelegem. "Fiecare tara trebuie sa aiba un fond genetic de pasari de curte, in rasa pura. Din acestea se pot obtine apoi diversi hibrizi, pentru productiile mari de carne si oua. Fara aceste rase pure, pe baza carora se pot face combinatii genetice, n-am mai avea azi puii si ouale pe care le gasim in magazine", conchide specialistul, "atins" si el de pasiunea asta cu peste 20 de ani in urma.




Genoteca nationala




Ce ar insemna azi constituirea unei genoteci nationale? Nimic mai "simplu" - daca ai 100 de rase pure de pasari de curte, de la gaini pana la rate si asa mai departe, trebuie sa asiguri cate cinci varietati de culoare din fiecare neam. S-ar aduna astfel "divizii" intregi, ceea ce inseamna investitii masive pentru o ferma de proportii. "Ne-am gandit la o asemenea ferma, aici, la Breaza, dar costurile, care ar ajunge la milioane de euro, sunt peste puterile noastre", stie profesorul Stan. Cum bani nu sunt pentru asa ceva, statul roman incearca macar sa mentina efectivul pasarilor de rasa in curtile pasionatilor, oferindu-le subventii. Dar banii sunt prea putini, dupa cum ne-a calculat Sorin Motororiu, pentru ca la o familie de 13 gaini si doi cocosi autoritatile iti dau o prima de 280 de lei pe an, pe baza unui contract prin care agricultorul se obliga sa-si inmulteasca efectivul de inaripate si sa pastreze nealterat sangele pur al fiecarei specii. Cheltuielile pentru intretinere sunt mult mai mari. Ganditi-va ca pentru cele 130 de pasari din curtea lui, Sorin are nevoie intr-un an de cel putin trei tone de furaje.




500 de crescatori in Romania




Raman doar statisticile nationale, care inseamna aproape 500 de crescatori de pasari de rasa in toata tara. Pe langa cele 56 de rase pure de gaini existente azi in Romania, mai sunt patru neamuri de gaste si sapte de curci. Cele mai frumoase exemplare "defileaza" in fiecare an la expozitiile cu rang local, unde proprietarii de pasari se mandresc cu munca lor, iar vizitatorii se minuneaza de culorile "cotcodacelor". Doar atat, pentru ca in acest timp marile ferme avicole din Romania nu se bazeaza, pentru inmultirea propriilor efective, pe rasele elitiste din tara noastra, dupa cum aflam tot de la crescatorii particulari, ci prefera sa importe pasaret cu sange nobil, mai ales din Germania.




Prima expozitie nationala, in 2010




Dar uite ca aici, la Breaza, unde s-a dat pentru prima oara startul salvarii raselor pure de pasari de curte romanesti, inca din 1990, se pune acum la cale o posibila "revolutie". Si asta pentru ca anul viitor, in ianuarie, va avea loc in oraselul din Valea Prahovei prima expozitie nationala a pasaretului nobil de la noi. Aflam ca inaripatele sunt mai bine "imbracate" in penaj tocmai in anotimpul rece. Gainile vor fi atunci apte pentru un spectacol de zile mari. Sa-si cotcodaceasca dreptul de a fi respectate pentru sangele lor nobil. Chiar daca au "buletin" de Romania...





Dan Gheorghe, septembrie 2009