Ultimul supravietuitor al flotei maritime romanesti





(din ciclul “Mare Nigrum”)





Din gramada de fiare ruginite a flotei maritime romanesti de pana in 1989, doar o nava a renascut din propria-i cenusa, iar azi e din nou la drum pe apele involburate ale Marii Negre. Asa s-a "scris" destinul fostului pescador oceanic "Somes", al carui nume s-a schimbat, dupa 1993, in "Mare Nigrum", asa cum i s-a modificat si folosinta - cercetari marine. Este singurul supravietuitor al flotei de pescuit oceanic din tara noastra, care numara 59 de nave, cu doua decenii in urma. Daca extindem statistica, putem descoperi ca Romania avea, in 1989, pe langa pescadoare, alte 285 de nave maritime comerciale. Datele oficiale ale Autoritatii Navale Romane arata ca la ora actuala mai sunt in folosinta doar cinci vapoare care arboreaza pavilionul romanesc, dintre care un tanc petrolier, un cargou si doua nave de tip ferry-boat. Trei din aceste vase au fost construite in anii '80, iar a patra s-a nascut in 1991, reusind sa iasa cu bine din apele tulburi ale anilor '90. Si ar fi ramas numai ele, daca cea de-a cincea - "Somesul" - esuata in propria-i rugina, n-ar fi fost readusa la viata, in scopuri stiintifice.





O nava nascuta a doua oara





Am urcat intr-un "bloc" plutitor care are cateva etaje. Asa arata nava de cercetari marine. Fostul pescador oceanic are 82 de metri lungime, un deplasament de 3.200 de tone si pereti dubli in partea inferioara, cea care sta sub apa - pescajul, care se duce la cinci metri sub nivelul marii. Se spune despre vapoare ca sunt deja batrane dupa numai 15 ani de mars fortat spre linia orizontului. Norocul acestui vas a venit in 1992, cand a fost trecut sub autoritatea fostului Minister al Geologiei, pentru ca din 1993 sa ajunga sub "aripa" nou-infiintatului, pe atunci, Institut National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina "Geoecomar". Guvernele care s-au succedat dupa aceea au alocat bani cu taraita pentru reparatiile capitale ale navei, dar cert e ca dupa nesfarsiti ani de munca, si dupa o investitie totala de un milion de euro, vasul s-a nascut a doua oara, in 2002.





Spargatorul de furtuni





Prognoza ultimelor zile ale lui septembrie era favorabila operatiunilor de cercetare. Abia iesiti in larg, am fost "salutati" de Poseidon cu o furtuna de gradul patru. Valuri de cativa metri inaltime. Pentru niste "boboci" ca noi - motiv de ingalbenire a fetei si senzatii de voma, dar pentru marinari - ceva "demn" de trecut cu vederea. "Stati linistiti, e nimica toata. Vasul asta a infruntat furtuni adevarate, pe mai multe oceane", ne incurajeaza capitanul Constantin Paiu, adaugand ca nava are carena in asa fel proiectata, incat isi pastreaza stabilitatea chiar si in preajma unor "ziduri" de apa. Un vas construit in fosta Republica Democrata Germana, cu exact 38 de ani in urma. Dupa acest scurt istoric, noua, incepatorilor in ale navigatiei, ne sunt prezentate vestele si barcile de salvare, dar si costumele impermeabile, pe care trebuie sa stim sa le folosim, in caz de necesitate. Cateva minute mai tarziu, eu si colegul meu, fotoreporterul, ne luam in primire cabina, undeva la prova. Coboram sub punte, printr-un labirint de culoare si scari, intens luminate. Ajungem in ceea ce poate fi o incapere de hotel de cateva stele. Doua paturi, un frigider si o masuta. Dar cel mai important e ca avem baia in camera, iar la dus apa calda curge non-stop. Suntem intr-o cutie din metal, singura legatura cu exteriorul fiind hubloul prin care vedem linia orizontului penduland, in ritmul valurilor, intre cer si apa.





In burta "monstrului" din metal





Simtim cum fierbe puntea sub picioarele noastre. Nu e nimic mai incitant decat sa patrunzi in burta monstrului. Urmam traseul altor culoare, fata de cele pe care le-am parcurs deja. Si tot coboram, atenti la fiecare pas, pe scarile inguste si abrupte. Zgomotul sacadat pe care il auzisem afara se amplifica pe masura ce deschidem usi dupa usi, pana cand patrundem intr-o adevarata uzina. Mergem pe niste pasarele metalice, chiar in mijlocul motoarelor si altor agregate care duduie si pufaie. De-a lungul a doua etaje sunt dispuse toate aceste angrenaje, printre care misuna cativa mecanici, atenti la "palpitatiile" intregului organism. Ne intampina la un moment dat un barbat scund, solid, cu fata arsa de soare si o banderola alba legata in jurul capului. Pare mai degraba un personaj din povestile cu pirati. El are insa o treaba cat se poate de pasnica - e stapanul inimii care da viata acestui vas. Asa il aflam pe mecanicul-sef Aurel Anghel, care face pentru noi o disectie a pantecelor din fier in care am intrat. Vaporul are doua motoare, fiecare de cate 1.160 de cai-putere, la care se adauga alte trei motoare auxiliare si doua generatoare. Tot acest sistem dezvolta o putere de 835 de kilowati, astel incat toate arterele navei sa fie in permanenta alimentate cu energia de care au nevoie si macaralele de pe punte, dar si lumina electrica sau aerul conditionat din cabinele in care stau oamenii, plus restul aparatelor, fie de la camera de comanda, fie din cele zece laboratoare de cercetare de la bord. Observam mainile pline de unsoare ale lui nea Anghel. Ne zice ca trebuie sa repare aproape zilnic cate ceva, sa oblojeasca batranul vas. A facut rost de tot felul de componente de la vapoare mai vechi, asa ca nu duce lipsa de piese de schimb.





Lupii de mare





Ne dam repede seama ca am nimerit in mijlocul lupilor de mare. Cel mai bun exemplu e mecanicul-sef, care si-a petrecut 44 de ani din viata pe marile si oceanele lumii. Nici colegii sai nu sunt mai prejos. Doi timonieri au fiecare cate 30 de ani de marinarie, la fel si nostromul, pe urma ofiterii 1 si 2, cu 38 de ani petrecuti departe de tarm. Sa nu-l uitam pe capitan - are si el aproape 40 de ani de navigatie pe umeri. La care se adauga povestea lui Mihael Trocan, care pe 17 ianuarie 1989 a pus piciorul in Antarctica, intr-o expeditie romaneasca la Polul Sud, navigand la bordul superatlanticului "Tarnava", un vas de 102 metri lungime. Culmea e ca oamenii acestia nu-si arata varsta. Doar fetele tabacite de trecerea vremii ii tradeaza. Altfel, ii vezi zburdand intre manevrele de rutina, astfel incat calatoria sa nu aiba nici macar o umbra de pericol in mijlocul valurilor. Restul marinarilor sunt ceva mai "tineri", insemnand cel putin 20 de ani dedicati talazurilor.





Ultimul comandant al "Somesului"





Avem ocazia sa-l cunoastem pe ultimul comandant al pesadorului oceanic "Somes". Nava care ne gazduieste pe noi acum. Omul din fata noastra n-a apucat decat o jumatate de an, pana la inceputul lui 1990, sa fie la carma acestui vas, ne povesteste Petre Sarbu. Observ ca ii vine destul de greu sa-si aminteasca de vremurile vechi. Flota romaneasca de pescuit oceanic a fost trasa la mal, cu 20 de ani in urma, din cauza pierderii licentelor, ne explica barbatul, cazand din cand in cand pe ganduri, intr-o tacere apasatoare. Nu mai puteai sa capturezi peste, daca nu aveai actele necesare, conform legilor internationale de navigatie. "Aduceau navele la Midia. Chiar si pe cele mai noi le-au tras la mal. Pe urma nu mai stiu ce s-a intamplat cu vasul meu, pentru ca am plecat cu o alta nava", zice omul nostru. Dar viata l-a adus din nou, dupa ani buni, pe aceeasi punte. "Mi-a zis capitanul sa vin", spune cel care de patru ani e secund pe "Mare Nigrum". Mai aflu despre vechiul "Somes" ca era una dintre navele de capacitate medie din flota de pescuit oceanic a Romaniei. Vasul acesta putea sa "inghita" 500 de tone de peste. La fiecare cursa.





Un munte de fiare vechi





Ce mai ramasese din nava "Somes" in 1993, cand a fost preluata de Institutul "Geoecomar"? Doar “o gramada de fiare ruginite”. Asta ne spune directorul tehnic al institutului, Stefan Florescu. "Nu mai misca nimic. Totul era la pamant, motoare, tot. A trebuit sa refacem nava de la zero", zice expertul. S-a muncit ani la rand, pana cand vaporul a fost adus la stadiul in care il vedem noi azi. Are echipamente de navigatie de nivel international - sistem automat de identificare, comunicatii prin satelit, cutie neagra, pilot automat. Pe care le-am vazut in cabina capitanului. Ditamai vaporul e condus dintr-un laptop. Urmezi traseul indicat de calculator, conform planului initial stabilit. La randul ei, puntea vasului este intesata de macarale hidraulice si troliuri care pot lansa la apa dispozitive pentru cercetare de pana la opt tone. Cu toate astea, vasul poate naviga doar in apele Marii Negre, desi e capabil, din punct de vedere tehnic, sa parcurga distante mult mai lungi. Dar pentru a lua in piept oceanul planetar e nevoie de documente speciale de la asiguratori internationali. Operatiune mult prea costisitoare pentru institutul de cercetare, care e armatorul navei.





Femeia - doctor in navigatie





Flota nu mai avem. Cu toate astea, tara noastra are o adevarata armata de marinari. Cel putin 20.000 de mateloti romani servesc in ziua de azi sub pavilioanele altor tari, pe nave de toate categoriile, de la tancuri petroliere pana la vapoare de calatori, conform datelelor pe care le-am obtinut de la Sindicatul Liber al Navigatorilor. Pentru un salariu de pana la 7.000 de euro, oamenii s-au risipit pe toate marile lumii. Ce-i drept, au mai ramas cativa si sub drapelul romanesc. Chiar si tineri. Cum este cazul singurei femei pe care am descoperit-o printre cei 22 de marinari de pe nava stiintifica "Mare Nigrum". Se numeste Iulia Pana, are 35 de ani, e ofiter 3, absolventa a Institutului de Marina Civila din Constanta si doctorand in navigatie. Peste patru ani, dupa ce va dobandi suficienta experienta pe mare, isi va putea lua brevetul de comandant. Vrea sa navigheze, "nu sa stau la birou", e convinsa fata - mica de statura, dar plina de energie. "Daca marea ti-a intrat in sange, esti al ei pentru toata viata", ne explica cea al carei sot e tot marinar, pe un vas strain. Apoi ne povesteste despre Angela Lefterescu, comandant al navei de cercetari marine "Aries", in anii '50, iar din 1956 director al flotei de pescuit de larg. Si-o aminteste si capitanul Constantin Paiu, care a fost in tineretea lui sub comanda Angelei, descriind-o drept "o femeie cu multa autoritate". Amintirile astea par cel mai bun raspuns al Iuliei la intrebarea noastra - va putea sa fie sefa barbatilor pe o nava? Dar asta nu e nici pe departe marea ei problema. Alta-i necunoscuta - culoarea. Cea a pavilionului...






Dan Gheorghe, august 2009