miercuri, 24 martie 2010


COPIII SALVATI DE COPII





Diana urca pe scena. O fata de 16 ani, mica de statura, slabuta, palida, dar cu ochi mari, stralucitori. E imbracata intr-o rochie lunga, vaporoasa. Urmeaza valsul, iar cei doi parteneri "deseneaza" miscari sigure, elegante. Momentul se consuma dupa cateva minute. Atunci se dezlantuie sala, care dintr-o data pare mai mare decat e in realitate. Cel putin 150 de elevi s-au inghesuit aici, fie pe scaune, fie in picioare. Se vad lacrimi pe multi obraji. Ei sunt colegii de liceu ai Dianei. S-au strans s-o incurajeze pe fata care se afla acum la o cumpana a vietii ei. Toate acestea s-au intamplat cu cateva zile in urma, la "Scoala Centrala" din Bucuresti. Si asta pentru ca, exact in ziua urmatoare, Diana Soare a plecat la o clinica din Germania, la Berlin, pentru investigatii de anvergura. Fata a fost diagnosticata, in august 2009, cu o boala cumplita.




Primul caz - cancer ovarian




Am aflat amanunte de la mama fetei, Lucica Soare, o femeie pe chipul careia se citeste suferinta, desi incearca sa mascheze totul in spatele unui suras de complezenta. Anul trecut, fata se plangea mereu de constipatie. "La ecografie s-a constatat ca avea lichid in abdomen", povesteste mama. Au urmat analize la Spitalul "Fundeni". Diagnosticul medicilor - cancer ovarian. Fata a fost operata la aceeasi unitate sanitara. Apoi a trecut prin mai multe tratamente cu citostatice. Dar boala a recidivat, afectandu-i si alte organe interne. "Medicii de la Clinica Oncologica din Cluj mi-au recomandat sa merg la un spital din Berlin", adauga femeia.




Salariu de bugetar




Dar ce te faci tu, ca mama, cand ai doar un salariu de bugetar? Cuvintele femeii se ineaca la un moment dat in lacrimi. Vorbeste despre unicul ei copil. "Trebuie sa lupt", se incurajeaza singura. De aici incepe insa o alta poveste, cea a solidaritatii umane. De doua luni incoace, la "Scoala Centrala" s-a dat startul unei campanii pentru strangerea de fonduri. Numai investigatiile medicale din Germania, pentru Diana, costa cel putin 10.000 de euro. Fara masa si cazare. O zi de spitalizare ajunge la 500 de euro. De-asta ne-a spus mama ca ea si fiica ei vor sta la o gazda, pentru ca nu le ajung banii si pentru spitalizare. Dupa investigatii, o posibila operatie in clinica din Berlin ar costa aproximativ 40.000 de euro. Am ajuns la acest liceu din centrul Bucurestiului chiar in ziua in care la sala de festivitati fusese organizat un spectacol pentru Diana. E un nou episod din "serialul" strangerii de fonduri. Forfota in toata scoala. Pe pereti erau lipite afise pe care fusesera scrise, din carioca, indemnuri de genul "ajutor pentru Diana", plus conturile bancare unde se pot depune bani pentru sustinerea acestei fete. Am gasit si un loc in care se vindeau icoane, figurine din lut si bentite crosetate. Toate au fost facute de elevi, banii obtinuti urmand sa ajunga in aceleasi conturi. Cinci fete, imbracate in costume de epoca, se grabesc spre sala de spectacol. Vor juca intr-o sceneta. Sunt eleve de clasa a XI-a. Le intreb daca au mai jucat teatru vreodata. "Nu", raspund toate in cor. "Am invatat rolurile in doua saptamani. Important e s-o ajutam pe Diana", imi raspund repede, apoi isi vad de drum. Erau deja la al treilea spectacol pentru strangerea de fonduri.




40.000 de lei de la elevi pentru Diana




Elevii de la "Scoala Centrala" au reusit sa stranga aproape 40.000 de lei. Dintr-un total de 17.000 de euro, cat mi-a spus mama Dianei ca are acum la dispozitie, dupa ce a fost ajutata si de colegi sau prieteni de-ai ei. Cat priveste un posibil ajutor de la statul roman - slabe sperante, zice femeia, chiar daca a depus deja o cerere pentru formularul 112, care ar putea acoperi cheltuielile unei operatii in strainatate, din bani europeni pana la urma. Problema e ca Lucica Soare n-a primit pana acum un semnal, pozitiv sau negativ, de la autoritatile din Bucuresti. Asa ca speranta strangerii banilor a ramas doar in baza celor apropiati. "Este impresionant ce au facut acesti copii", mi-a spus mai tarziu profesoara Carmen Boteanu, diriginta Dianei. Elevii au anuntat ca nu se vor opri aici. Vor continua sa stranga bani pentru colega lor, in speranta operatiei salvatoare.




Al doilea caz - cheag de sange pe creier




Un caz asemanator, prin dramatismul sau, a existat si la Colegiul National "Gheorghe Lazar". Tot elevii au fost "motorul" solidaritatii. Dar de data asta e vorba despre o fosta colega de-a lor, pentru ca Andreea Matei absolvise acest liceu cu un an inainte de cel mai greu "examen" al vietii ei. La momentul respectiv - a doua jumatate a lui 2008 - Andreea era deja in primul an de facultate. Acum, dupa toate cate s-au intamplat, ne-am dat intalnire, la acelasi liceu din "buricul" Capitalei, cu Andreea si cu mama ei - Ioana Matei, dar si cativa dintre fostii sau actualii "lazaristi". Sunt cei care si-au dedicat sufletul actiunii caritabile incheiate cu succes in ziua de 28 aprilie 2009. Atunci a fost operata Andreea. Interventie chirurgicala de mare dificultate, pe creier. Tot la o clinica din Germania - de data asta la Hanovra. Cum a inceput intreaga poveste - ne spune mama fetei, cu glas stins si cuvinte putine. Desi cele mai multe vorbe i s-ar putea "citi" in ochii dominati inca de vremurile tulburi. "Fiica mea acuza ameteli si puternice dureri de cap, agravate in primul semestru de facultate", zice femeia, care si-a dus fiica la un control cu rezonanta magnetica nucleara, pe scurt RMN. Aparatele au scos in evidenta o malformatie artero-venoasa grava, la nivelul creierului. Operatia era deosebit de riscanta, ne explica Andreea - "din cauza ca malformatia era profunda, intinsa pe doua zone ale cortexului si alimentata din ambele sisteme de irigatie ale creierului, exista riscul orbirii". Sanse mari de reusita erau in strainatate. Dar costul vietii se ridica, in acest caz, la peste 25.000 de euro. Si de data asta vorbim de o familie fara posibilitati financiare, in conditiile in care mama Andreei spune ca are un salariu care depaseste cu putin 1.000 de lei, ca laboranta.




"Sunt la inceputul vietii"




Te gandesti ca la 19 ani ai toata viata inainte. Cu totul altele erau gandurile Andreei cand abia trecuse de pragul majoratului. Am descoperit un apel la ajutor postat de ea pe Internet, la vremea cand stia ce probleme de sanatate are. Dupa ce si-a descris situatia, a incheiat asa : "Sunt la inceputul vietii si imi doresc mult sa pot duce pana la capat drumul pe Pamant". Printre lazaristi se spune ca de la acest apel a pornit intreaga actiune de ajutor pentru fata inalta, bruneta, cu un zambet sagalnic. Asa arata ea acum, dupa ce raul din viata ei a trecut. Dar sa ne intoarcem la ceea ce se intampla in urma cu mai bine de un an. Pacienta fusese programata, in ianuarie 2009, la clinica din Hanovra, dar nu s-a mai dus acolo, din cauza ca nu reusise sa stranga banii necesari. S-a decalat totul pentru luna aprilie.




Cursa contracronometru




Prima actiune caritabila are loc in ianuarie 2009. Trupa de teatru a liceului "Lazar" da un spectacol. A urmat un concert rock pe 26 februarie, cu participarea mai multor trupe de liceeni din Bucuresti. S-a constituit un grup de voluntari din "Lazar". Ei au facut turul liceelor din Capitala, cateva luni la rand, pentru colectarea de fonduri. Programul era clar - toata dimineata pe drumuri, iar dupa-amiaza la cursuri. "Mergeam cu transportul in comun. Cautam uneori pe harta anumite licee, pentru ca nu stiam unde e fiecare", zice Mara Dimitriu. Ea a facut parte dintre cei care si-au rupt pingelele, alergand pe strazi. Ganditi-va ca sunt peste 100 de licee in Bucuresti. "De la unele strangeam cateva sute de lei, de la altele mult mai mult", adauga Raluca Popescu. "Unii directori ne priveau cu suspiciune, altii au inteles si ne-au sprijinit", spune Luiza Nicolescu. "Stiam ca e o cursa contracronometru. Nu mai tineam cont ca merg prin zapada sau frig", conchide Claudia Rogojinaru. La randul lor, profesorii din "Lazar" au participat cu lucruri personale - carti si felurite obiecte de valoare - la o licitatie organizata in cadrul liceului. S-au adunat si cu acea ocazie bani seriosi. Un stilou, de exemplu, a fost vandut cu 800 de lei. Cei mai multi cumparatori fiind elevii. Cu bani de la parinti, evident. "Parintii ne-au sustinut", spune Andrei Gheorghe, fost lazarist, proaspat student.




Consiliul Elevilor




Cel putin jumatate dintre invataceii unui liceu ofera bani la o actiune caritabila, de amploarea intregii Capitale, in cazuri speciale, ne spune presedintele Consiliului Municipal al Elevilor, Albert Craiu. Stie asta din experienta ultimilor ani. Ne da ca exemplu strangerea de fonduri pentru doi adolescenti cu grave probleme de sanatate, unul de la "Dante Alighieri", altul din "Sava". Desi au fost trimisi la clinici din strainatate, cursul vietii lor s-a oprit, din pacate, anul trecut. Consiliul are rolul de a-i reprezenta pe elevi in cadrul sistemului educativ. Liderii tinerilor participa, de pilda, la reuniuni periodice cu sefii Inspectoratului Scolar Bucuresti. Tot prin acest Consiliu, subordonat Inspectoratului, se declanseaza iuresul solidaritatii umane. Iata mecanismul - se afla, atat la Consiliu, cat si la Inspectorat, de existenta unui scolar grav bolnav. Elevii primesc de la Inspectorat aprobare scrisa pentru strangerea de fonduri din toate liceele bucurestene. La randul sau, Consiliul, care are filiale in fiecare liceu, isi informeaza structurile din teritoriu, pentru a se aduna bani, dar de colectarea efectiva a lichiditatilor se ocupa adolescentii din liceul unde invata elevul cu probleme de sanatate. Banii se varsa, in final, in contul bancar deschis de parintii copilului bolnav.




"O lectie de viata"




"Copiii acestia dau o lectie de viata intregii societati romanesti. Gestul lor e o dovada ca avem resurse pentru normalitate si pentru viitorul tarii. Ne putem baza pe ei. Nu e o generatie dezorientata. Noi, oamenii maturi, nu-i intetelegem. Ei sunt capabili de lucruri mari, daca o fac in mod constient si sunt mobilizati", ne-a spus profesorul Marian Banu, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Bucuresti. La final, in loc de concluzie, elevii de la liceul "Lazar" ne-au anuntat ca pentru 27 martie a fost programat un spectacol caritabil la Casa Studentilor din Bucuresti. Pentru o colega de-a lor din "Tonitza", care a trecut de curand printr-o tragedie, din cauza unui incendiu. Ea si mama ei sunt in stare grava si au nevoie de ajutor pentru un transplant de piele. "Te gandesti ca oricand poti avea o problema. Si atunci ai nevoie de sprijinul celor din jurul tau. De-asta e bine sa fim solidari", zicea la un moment dat Albert Craiu, liderul elevilor din Bucuresti. O posibila explicatie pentru faptul ca inimile pot fi atat de mari, chiar daca bat in piepturi inca mici...





Dan Gheorghe, 24 martie 2010



(fotografie de Alexandra Radu)

6 comentarii:

darias spunea...

Nu mi ai onorat leapsa,daca nu ai timp sau chef macar spune ne ,ca suntem toti cu ochii pe tine si a trecut ceva timp.

Dan Gheorghe spunea...

lipsa de timp. clar!

darias spunea...

http://dariasme.blogspot.com/2010/03/leapsa-fara-fir.html
Aceasta este leapsa,citeste sub textul meu de acolo ,vezi regulile,apoi daca doresti sa continui povestioara,pentru ca este vorba despre o povestioara unde care cei care participa la leapsa scriu ce li se pare lor potrivit ca o continuare .De ex eu,ti am dat tie lepasa si tu scri numai legat de ceea ce am scris eu ,nu ai legatura cu ce au scria altii,oricum ai regulile acolo,hai scrie si tu te rog,sa vedem ce va iesi la final .

Dan Gheorghe spunea...

ok!

Dan Gheorghe spunea...

Am aflat azi ca Diana Soare a murit. Ea a fost eleva la "Scoala Centrala". Un profesor de acolo mi-a spus asta.

Dan Gheorghe spunea...

Diana a murit la cateva luni dupa aparitia acestui material. Era deja foarte bolnava, dar mama ei spera ca operatia si tratamentul din Germania vor salva fata, aflata la varsta adolescentei. Din pacate, iata, nu s-a mai putut face nimic.

Dumnezeu s-o odihneasca!