Blestemul coruptiei, la romani




Cum in ziua de azi lupta anticoruptie este in toi, am descoperit cu surprindere ca prima afacere tenebroasa, care a scandalizat nu numai Romania, ci chiar toata Europa, si care se putea solda chiar cu desfiintarea monarhiei abia aparuta atunci in tara noastra, s-a petrecut intre anii 1868 – 1872, fiind cunoscuta sub numele de „afacerea Strousberg”.



Pe scurt, Henri Bethel Strousberg, nascut in Prusia de Est, proprietar de ziare, uzine metalurgice, mine si intinse domenii, supranumit „regele cailor ferate”, a luat in concesiune, pe o durata de 90 de ani, incepand din 1868, linia de cale ferata Roman – Varciorova frontiera, in lungime de 921 de kilometri. Ca sa obtina profituri cat mai mari, Strousberg a construit aceasta linie principala la nivelul liniilor secundare din Prusia, utilizandu-se sine mai slabe si traverse mai mici, ceea ce a dus la folosirea unor locomotive de puteri reduse, de tip „1A1-n2” si „B1-n2”, fabricate de o firma germana, proprietatea aceluiasi Strousberg.



Dupa cum se arata in materialul elaborat de inginerul Ilie Popescu si pus la dispozitia noastra de Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane, consortiul Strousberg „se obliga, conform actului de concesiune, sa construiasca in trei ani linia Roman – Tecuci – Galati si ramificatia ei Tecuci – Barlad, apoi in doi ani si jumatate linia Galati – Braila – Buzau – Ploiesti – Bucuresti si in urmatorii trei ani linia Bucuresti – Pitesti – Slatina – Turnu Severin – Varciorova”.



Tot acest complex al drumurilor de fier a costat 270.000 de franci pe kilometru, fiind incluse taxele pentru exproprierea terenurilor, manopera, materialele, precum si plata dobanzilor. Terenul necesar liniilor era dat gratuit de statul roman. In schimb, consortiul trebuia sa transporte, tot gratuit, posta si sa permita statului instalarea de fire de telegraf pe stalpii companiei, de-a lungul liniilor.



Pentru acest contract de rasunet cu statul roman, Strousberg a devenit „eroul zilei” la Berlin, in anticamera lui asteptand ministri si alti demnitari, dupa cum aratau ziarele vremii. La 18 decembrie 1868, in capitala Germaniei, a fost lansata prima emisiune de obligatiuni pentru caile ferate din Romania, toate vanzandu-se cu un „succes-monstru”, dupa care Strousberg, cu banii astfel obtinuti, si-a ridicat in Berlin un palat denumit „a opta minune a orasului”. Strousberg l-a desemnat pe Theodor Rauschning sa conduca lucrarile de constructie a cailor ferate din Romania.



Dar n-a trecut mult timp si „s-a intors roata”, izbucnind „conflicte neplacute intre maistrii constructori de sectie si antreprenori, pentru ca nu se cufundau suficient de adanc pilele la mai multe poduri”. Astfel ca, prost executate, podurile de peste Trotus sau de peste raul Moldova , dar si de pe Siret, au fost distruse de ape in mai putin de un an. Ca sa nu mai vorbim de linia de cale ferata Braila – Barbosi, care era impracticabila, terasamentul fiind rupt de viituri. Constructorii care au semnalat aceste neregului au fost amenintati cu concedierea de catre patroni.



Presa vremii a luat atitudine, astfel ca Guvernul de la Bucuresti, pacalit initial de vorbele frumoase ale lui Strousberg, a refuzat sa ia in primire segmentele de cale ferata deja finalizate, pentru ca la ora sase dimineata a zilei de 18 octombrie 1871, dupa o actiune in forta a politiei, sa fie sigilate toate birourile si casele de bilete si de marfuri ale Societatii Strousberg din Romania. Apoi s-a constituit un Consiliu de Administratie pentru conducerea exploatarii cailor ferate.



In randul populatiei din tara noastra aparuse chiar spiritul antidinastic, stiindu-se ca domnitorul Carol I sprijinise initial aceasta afacere. Reactia statului roman a fost atat de dura, incat Strousberg ajunge curand in sapa de lemn, fiind arestat la Moscova. Moare in mizerie, la Berlin, in 1884.



Detinatorii de obligatiuni s-au constituit in Societatea Actionarilor CFR, care s-a angajat, in februarie 1872, sa termine lucrarile. Dar concesiunea Strousberg a ramas prima afacere scandaloasa, de proportii internationale, din istoria Romaniei.




Dan Gheorghe, 1996