Pogromul cailor




(din ciclul "specii din tara noastra")




Taranul roman are o vorba - daca Dumnezeu ar fi dat si a 11-a porunca, aceea ar fi sunat asa : iubiti caii! Dar in istoria Romaniei a existat un moment in care oamenii s-au transformat în calai. Frumoasele animale au fost decimate. Se poate vorbi despre un pogrom, care a avut loc intre anii 1958 - 1965. Atunci au fost macelarite peste 500.000 de cabaline. Masacru unic in istoria Europei, sustin azi specialistii cu care am stat de vorba. Sunt oameni care au trait acele vremuri si au vazut cu ochii lor ce s-a intamplat.



Armasari alungati cu batele



Ne intoarcem cu o jumatate de secol in urma, alaturi de Ion Voinea, care are acum 82 de ani si toata viata s-a ocupat de cai. Omul din fata mea era, la inceputul anilor '60, seful Serviciului Tehnic la Directia Cresterii Calului din Ministerul Agriculturii. La un moment dat, povesteste el, o delegatie ministeriala a vizitat Herghelia Jegalia. Asta s-a petrecut in 1958. "Acolo era un depozit de armasari pentru monta publica. Era asigurata reproductia pentru caii taranilor", spune interlocutorul meu. Vizita a coincis cu momentul in care armasarii primisera ovazul. "Se auzea o rontaiala generala". Asta i-a infuriat pe sefii de la Capitala. Caii mancau prea mult, ca si cum ar fi "supt" sangele poporului. A doua zi, un camion a oprit in fata hergheliei si vreo 30 de "malaci", inarmati cu bate, au dat iama in grajduri, alungand animalele. "Acela a fost semnalul ca autoritatile nu mai doreau cai in tara asta", spune Ion Voinea. Erau atunci in toata tara 16 herghelii si 12 depozite de armasari. "La unele s-au adus porci si vaci, alaturi de caii de rasa", completeaza gazda mea.



Cultivarea ovazului - interzisa



Agricultorii fusesera obligati, inca din anii '50, sa-si dea animalele, intre care si caii, la nou-infiintatele Cooperative Agricole de Productie. Acolo a fost, in primul rand, macelul. Daca restul animalelelor din CAP-uri, cum ar fi porcii sau vacile, primeau ratii de hrana, pentru cai s-a inchis "robinetul". Asta a fost prima lovitura. Era chiar interzisa cultivarea ovazului - sursa principala de hrana pentru cai. Aceste animale erau pur si simplu lasate sa moara. Unele ajunsesera doar piele si os. "Lucratorii din CAP-uri furau mancarea de la alte animale, ca sa le dea cailor", mi se spune. Riscul era mare, pentru ca cine incalca regulile risca sa fie lovit de bratul legii. Desi nu exista date certe, se vehiculeaza totusi posibilitatea unor arestari, dar si alte persecutii impotriva taranilor care nu doreau sa-si lase caii de izbeliste. Plus de asta, cabalinele erau tinute in cele mai saracacioase grajduri ale CAP-urilor.



Tractoare sovietice



De ce au pornit comunistii acest razboi? Pentru ca, inca din anii '50, era promovata ideea mecanizarii in agricultura. Se infiintasera peste tot in tara scoli de tractoristi, unde erau primite si femei. Taranul roman nu mai trebuia sa stie cum se creste un cal, ci cum se conduce un tractor. Mai ales ca se desfiintase, la Brasov, o fabrica de avioane, pentru ca in locul ei sa rasara una de tractoare. "Se construia un tip vechi de tractor, de origine sovietica. Acesta trebuia sa inlocuiasca, in Romania, calul. Dupa inaugurarea fabricii, conducatorii tarii au zis ca a venit timpul sa transeze problema calului", zice Ion Voinea.



Cai transati, fierti si dati la porci



Si au transat problema, la propriu. Atunci cand s-a inceput uciderea cailor din CAP-uri, nimeni din satele romanesti n-a dorit sa fie calau. Dar autoritatile au gasit asa-zisi oameni dispusi sa faca treaba asta. Aparuse o noua "meserie" - macelarul de cai. "Am cunoscut un asemenea individ. Avea numai un ochi. Cel beteag era acoperit cu o banda neagra", sunt amintiri care il cutremura si azi pe barbatul in fata caruia ma aflu. "Taranii ii urau pe acesti nemernici, dar nimeni nu avea curajul sa faca nimic". Calul simtea ca i se apropie moartea, atunci cand era scos din grajd. Ca sa nu se zbata, era legat bine de un copac, apoi hacuit. Se foloseau cutite, dar si topoare. Animalul era apoi transat si bucatile de carne se puneau la fiert, in niste recipiente mari. Halcile aburinde erau date la porcii si pasarile din CAP-uri, sa le manance. Ba mai serveau uneori si ca hrana la crescatoriile de peste.



Statistica macelului



O statistica a macelului din anii '60 este aproximativa in ziua de azi. Au trecut atatia ani de atunci. Si au ramas putine documente. Se stie totusi ca, inainte de pogrom, in Romania erau ceva mai mult de 1.100.000 de cai, atat la hergheliile de stat, cat si la CAP-uri. Dupa dezastru, mai ramasesera aproximativ 600.000 de exemplare. Fusesera exterminati asadar peste 500.000 de cai. Acesta era, in 1965, bilantul carnagiului. Sunt cifre care ne-au fost oferite acum de Lucian Blaga, de la Directia Cai de Rasa, din cadrul Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva. Un om care a trecut, la randul sau, prin vremurile acelea. Era student in primul an la Medicina Veterinara, in 1963. "Eram atunci 12 grupe de studenti. Primeam saptamanal 12 cai pentru disectie, cate unul la fiecare grupa, fata de ziua de azi, cand pe un cal formolizat studiaza mai multe serii de studenti", zice specialistul. Tot el isi aminteste ca, in primii ani de dupa 1960, in hala Obor se vindea carne de cal, apreciata de consumatori, chiar daca era mai scumpa fata de alte sortimente, precum cele de porc sau de vita. Carnea de cal e dietetica si mai gustoasa, mi se spune. "Ceea ce s-a intamplat in Romania, in prima parte a anilor '60, a fost ceva unic in Europa. Nicaieri in lume nu s-a mai auzit ca sute de mii de cai sa fie ucisi, intr-un interval scurt de timp, si intr-un mod organizat, asa cum s-a intamplat, din pacate, la noi", conchide doctorul Blaga.



Confiscari din ograda oamenilor



Chiar daca majoritatea cailor ajunsesera la mana statului, in perioada colectivizarii, mai ramasesera cabaline si in gospodariile oamenilor. Autoritatile au dat buzna si acolo. Asa stie, de pilda, Maria Dincu. Ea cunoaste povestea de la bunicul ei, Marin Crisu, care traia in comuna Silistea din judetul Teleorman. "Bunicul meu crestea cai de munca, pe care ii vindea. Mi-a spus ca autoritatile au venit acasa peste el si i-au confiscat animalele. Avea patru sau cinci cai. Pe toti i-au luat. S-au confiscat si de la alti oameni din comuna, in total peste 100 de cai. Toti au fost dusi la abator", zice Maria. Alta femeie si-a petrecut copilăria in comuna Mihailesti, nu departe de Bucuresti. Anii de prigonire a cailor au marcat-o pentru toata viata. "Si acum imi vine sa plang cand ma gandesc la cei doi cai ai bunicii mele. Au fost dati la CAP, dar ii vedeam uneori, tot mai slabi. Nu aveau grija de ei, nu le dadeau sa manance. Apoi i-au ucis. Nu am uitat toata viata acele imagini", spune invatatoarea Margeta Petre, cu ochii inlacrimati.



Istorie zbuciumata



Omul si calul au parut a fi, in istoria Romaniei, cea mai sudata echipa. Amandoi au trudit, secole la rand, pe ogoare. Si tot alaturi au stat in fata mortii, pe campul de lupta, contra navalitorilor. Dar e numai o imagine inselatoare. Bidiviul este de departe specia cea mai calcata in picioare, dintre toate necuvantatoarele din Romania. Sa vedem statisticile - inainte de primul razboi mondial reveneau 184 de cai la 1.000 de locuitori. Dupa conflagratie, numarul cabalinelor s-a redus cu 52%. Efectivul s-a refacut in perioada interbelica, ajungandu-se la 1.581.000 de capete. A venit al doilea razboi mondial. Si istoria a "plesnit" din nou calul. La finalul celei de-a doua conflagratii, ramasesera doar 780.000 de exemplare. Lucrurile pareau sa reintre pe fagasul normal, dupa 1945, numarul bidiviilor crescand rapid pana la 1.100.000 de capete, dar inca un razboi a cazut pe coama armasarilor - cel din prima jumatate a anilor '60. A fost cel mai ciudat conflict, pentru ca s-a purtat pe timp de pace. Lovitura aplicata atunci - mai mult de 500.000 de cai ucisi - a lasat urme adanci in populatia de cabaline a Romaniei. Ganditi-va ca la 24 de ani dupa masacru, in 1989, tara noastra avea doar 663.000 de cai, conform rapoartelor oficiale. Nici in anul 2002 situatia nu era mai "roz" - 872.436 de exemplare. Ultima cifra reprezinta animalele din agricultura, fara sa mai punem la socoteala cei aproape 10.000 de cai din hergheliile de stat si particulare.



Revansa cabalinelor



Timpul a demonstrat un fapt care poate parea ciudat azi, cand noile tehnologii domina lumea - in Romania, calul a invins tractorul. Am aflat asta dupa ce ne-am dus in judetul Buzau, la Herghelia Rusetu. Acolo l-am cunoscut pe doctorul in medicina veterinara Nicolae Gheorghe, unul dintre specialistii care au "inventat" o adevarata forta a naturii - semigreul romanesc, omologat in 1985. Culmea e ca initiativa creerii acestei rase dateaza inca din 1951, inainte de prigoana demarata de comunisti impotriva cailor. Cercetarile au avansat abia dupa 1965, cand mai-marii vremii si-au dat seama ca e totusi nevoie de cai in agricultura, mai ales in zonele de deal, dar si acolo unde masinariile se dovedeau costisitoare - intretinere si combustibil, in comparatie cu bidiviul, la parcurgerea zilnica a unor distante mici, pentru a cara materiale sau roadele pamantului.



"S-a dovedit ca e nevoie de cai"



"Am vrut sa obtinem un cal puternic, pentru a compensa dezastrul din anii '60. S-a dovedit ca e nevoie de cai, in ciuda factorului politic", spune azi doctorul Nicolae, sef al Statiunii Experimentale Zootehnice de la Rusetu in perioada 1962-1965, apoi director al hergheliei cu acelasi nume, pana in 1987. Gazda ne arata vechile registre genealogice, cu primele rezultate ale cercetarilor. Un fel de cataloage, cu pozele si numele cailor. Daca alte rase ajung la capacitatea maxima de efort abia dupa al patrulea an de viata, semigreul se maturizeaza cu un an mai devreme. "Are o sanatate de fier, constructie robusta si rezistenta la oboseala. Un rezervor genetic important pentru toate rasele din tara noastra", ne este descris "fortosul", rezultat in urma incrucisarilor intre rasele Ardenez, Trapas si un "locatar" al Baraganului. La trei ani, semigreii de la Rusetu erau supusi probelor de forta, viteza si rezistenta. Recordul absolut a fost obtinut de "Ada", o iapa de 13 ani, care a parcurs 195 de metri intr-un minut si 46 de secunde, cu o greutate tractata de 19.165 de kilograme. Iata ca, dupa ce mai intai i-a condamnat la moarte, regimul comunist s-a razgandit mai tarziu, trasand cailor - in special semigreului, raspandit deja in toata tara, inca din anii '80 - "indicatia" de a trage dupa ei o buna parte din agricultura socialista. Asta insemna un volum total de 13 milioane de tone de produse - in fiecare an!




Dan Gheorghe, 10 mai 2010