Orasul de tabla din Bucegi




Am trait opt zile printre oamenii din pustiu. Sunt cei care s-au saturat de politica, finante, televizor, stres, asfalt incins, galagie, mitocanie. Atat de satui, incat isi iau jumatate din casa de la oras si se muta, cat e vremea calda, in pustietate. Cineva s-a exprimat decis si la obiect - "mai bine intre ursi!". Orasenii cu dor de duca se strang pe Valea Cerbului, in Muntii Bucegi. Acolo renaste, an de an, de mai bine de un deceniu incoace, o ciudata localitate. Pentru ca e pe roti - vine in aprilie si pleaca in septembrie.



Taxa pentru natura



E straniu pana si felul in care se face trecerea de la civilizatie la salbaticie. Mergi pe niste strazi din Busteni, cu vile si masini, apoi brusc vezi o bariera, la marginea orasului, unde relieful se contracta in jurul tau, ca o trecatoare, o vama. Chiar trebuie sa platesti zece lei de masina, ca sa patrunzi in neantul din Valea Cerbului.



Sub cruce



Ne insoteste, mai departe, asemeni unui ghid, doar paraul cu acelasi nume. La fiecare curba a drumului, proaspat imbracat cu griblura, se redefineste granita intre cer si pamant. Padure deasa de-o parte si de alta, intunecime tot mai adanca. Pe partea stanga, silueta colturoasa a Caraimanului. Doar crucea din nori iti este aproape de suflet. Ochi nestiuti par sa te urmareasca din tainuirea codrului.



De la zapada pana la bruma



Deodata, te ia prin surprindere privelistea din departare. Muntii s-au dat la o parte, sa faca loc unui vast platou. Suntem pe la 800 de metri altitudine. Mogaldete albe, tot mai mari pe cat te apropii de ele. Zeci de rulote. Pe urma am aflat ca in iulie si august se atinge apogeul - de ordinul sutelor de "cochilii" din metal. Dar sunt totusi 40 - 50 de familii care alcatuiesc nucleul "dur" al vetrei acestei asezari. Cei care vin cu ultima zapada a primaverii si pleaca la cea dintai bruma a toamnei.



Simtul proprietatii



Am ajuns la destinatie. Doar cu cortul din dotare. Cautam un loc pentru campare. Ajungem initial intr-o parte a "oraselului". Ceva goluri de iarba am zarit printre "case". Dar iese repede un nene cu barbison de sub prelata lui si ne spune ca locul pe care vrem sa ne asezam e al altora. Fiecare familie care vine an de an aici isi aseaza calabalacul pe acelasi teritoriu. Ca intre niste frontiere invizibile se pastreaza "proprietatea" fiecaruia. O comunitate care se reinventeaza in fiecare vara. Cu aproape aceiasi membri. Ne mutam in partea cealalta a "localitatii", poate vom avea mai mult noroc acolo. Si avem. Pe un damb. La cativa metri de parau. Si de o cismea cu apa potabila. Ne intindem corturile, fara sa ne mai intrebe nimeni de sanatate, de data asta.



Ciorbe si rufe



Ne integram, incetul cu incetul, in atmosfera locala, dupa o plimbare "citadina". Cateva femei isi fac treburile gospodaresti, intre oale si aragaz. Fiecare in bucataria ei. Doar si-au adus toata "colectia" de la oras - oale, farfurii, linguri si lista e lunga. Se gateste mancare o data la doua zile, cel putin, ni se spune. Ciorbe, sosuri, placinte. Un barbat mestereste ceva, dupa ce a cerut vecinului clestele. Dincolo se joaca table, mai la vale se pun rufe la uscat pe o sfoara intinsa intre doi pomi, cineva umple ceaunul cu urzici abia culese din padure, alaturi se simte miros de clatite, iar niste cuie sunt indrumate de ciocan intr-o masa descleiata. Sunt si cateva carucioare impinse de bunci, care si-au adus nepotii la aer curat. Altii cara apa de la cismea. Dimineata si seara e un adevarat ritual - bidoane peste bidoane. Apa pentru spalat, de baut.



Gospodariile montane



S-au pastrat un fel de strazi intre locuinte, perpendiculare pe soseaua propriu-zisa. Alei verzi, drepte, late, cat sa incapa o masina pe ele. Majoritatea gospodariilor sunt inconjurate de gardulete. Niste pari infipti in pamant, de care s-au legat cordelute viu colorate. Fiecare parcela are in interiorul ei cate o rulota si masina aferenta. "Casele" respecta un anumit tipic. Rulota isi dubleaza dimensiunea cu ajutorul unui cort, pe schelet metalic, formandu-se astfel un fel de antreu. Din "camera" asta porneste alta constructie demontabila, ca o terasa, unde familia se reuneste zilnic pentru servirea mesei.



Baia din rulota



Hotarele "urbei" sunt limitate de asfalt si parau. De-a lungul drumului au fost instalate cateva cabine de toaleta. Din cele de plastic, ecologice. Daca ai rulota, esti boier - baie proprie, te speli, rezolvi toate problemele. Pe cand la closetele publice merg doar cei ca noi, veniti cu cortul. Sau turistii de week-end, tot cu panza deasupra capului. Exista si varianta mai civilizata, dar trebuie sa parcurgi cateva sute de metri pana la cabana Gura Diham, daca te tine burta pana acolo.



Pericol de ursi



Din loc in loc, pe toata Valea Cerbului, ni se aminteste, prin avertismente agatate de copaci, ca suntem in patria ursilor. Dimineata iti dai seama imediat daca azi-noapte "ai dormit langa urs", cum se exprima cineva cu multa imaginatie. Te uiti la cele doua containere pentru gunoi din apropierea "oraselului". Le vezi indoite, gaurite, cu rotile in sus, iar resturile menajere imprastiate cat colo. E clar, au fost Mitica si ai lui. Asa a fost poreclit imblanitul cu dunga alba la ceafa, care isi face veacul pe aici de peste patru ani.



Hotii de carne



Povesti despre ursi gasesti cu duiumul la rulotisti. Mai vechi sau mai noi. De exemplu, vine ditamai animalul si ti se urca pe rulota, in toiul zilei. Un pui se joaca de-a "bau-bau" pe dupa brazi, facandu-se ca dispare din fata oamenilor care se hlizesc la el. Unul iti fura lada frigorifica cu totul, plina cu carne si alte bunatati, in toiul noptii. Lada e gasita mai tarziu in padure, intr-o rapa. Goala, evident. Altul iti sfasie cortul sau prelata de la rulota, tot in cautarea unui festin.



Solidaritate umana



Cerul a inghitit jumatate din Bucegi si se apropie amenintator de noi, cei din vale. E furtuna. Ploua atat de tare, incat pamantul pare sa trepideze sub greutatea rafalelor. Si din ce in ce mai frig. E momentul in care avem parte de solidaritatea umana. Si-au dat seama ca n-am venit pregatiti pentru asemenea urgie. Primim cate o saltea pneumatica, pe care sa ne intindem oasele, in cort, iar eu ma aleg cu o adevarata plapuma, pentru ca n-am sac de dormit, sa ma invelesc noaptea, ba chiar si o pereche de ciorapi din lana, facuti in casa.



Soare cu taraita



Oamenii acestia nici nu ne cunosc bine. Abia am venit in mijlocul lor de doua zile. Prea multe intrebari nu ne-au pus. Ne invita la un ceai cald, ba chiar si intr-una dintre rulote, unde temperatura e cu totul alta, datorita sobei incinse. Cineva cu state vechi prin locurile astea ne-a spus mai tarziu ca, dintr-o vara intreaga petrecuta in Valea Cerbului, ai cel mult trei saptamani de vreme insorita, iar in rest umezeala cat cuprinde, ploaie si vant.



DVD in loc de stiri



Una dintre gazdele noastre, nea Titi, are televizor. Dar nu se uita la ce se intampla in Bucuresti. El si sotia lui, doamna Antoaneta, prefera filmele pe DVD, seara, dupa ce se retrag la culcare. "Ce sa vad la televizor? Am venit aici pentru liniste. Patru-cinci luni cat stau aici sa nu mai aud de balivernele politicienilor, gata!", aud eu.



"Nea"



Dupa ce te-ai integrat in comunitate, primesti, ca un fel de recunoastere, apelativul "nea", fara sa se mai tina cont de varsta sau de functia din "viata civila". Solitarii se striga unul pe altul - nea Titi, nea Paul, nea Gergescu, nea Toni, nea Anghel, nea Matei. Ce-i drept, ar fi trebuit să stau mai mult de opt zile printre ei, ca sa primesc statutul de "nea". Pentru inceput, s-au limitat sa ma strige doar pe numele mic.



Vulpea de la miezul noptii



Ma trezesc in toiul noptii, alarmat de miscari ciudate in preajma. Un scancet lugubru da tarcoale cortului meu. Nu indraznesc sa ies afara, sa-mi dau seama ce se intampla. Desi intunericul muntelui este rupt, aici, in zona rulotelor, de vreo sapte stapli de lumina montati, de cativa ani, pe marginea drumului principal. Din fericire, linistea redevine stapana si pot adormi la loc. A doua zi, discutii si intrebari. O fi fost ursul? Poate o vulpe? Parerile sunt impartite intre vecinii nostri. Mai bine traim cu ideea c-a fost vulpe! Oricum, containerele de gunoi sunt la locul lor, intregi. "Mitica a dormit la el in padure, nu ne-a vizitat noaptea trecuta", vine un verdict linistitor.



Mancare la portbagaj



Ne luam mancarea din portbagajul masinii unuia dintre rulotisti. Daca nu vrei sa vina ursul peste tine, noaptea, trebuie sa respecti o regula de baza - sa nu pastrezi in cort nimic care sa "gadile" olfactiv animalul, de la alimente si cafea, pana la deodorante si pasta de dinti. Dar sa nu uiti nici gunoiul in preajma cortului. Trebuie sa faci curatenie-luna in jurul tau, pana la lasarea intunericului.



Fluiere, polonice si caini



Daca totusi ai parte de o vizita nedorita, atunci trebuie spus ca oamenii din rulote au un adevarat "arsenal" pentru aparare - oale, polonice, dar si fluiere. Bati cu polonicul in cratita pana te doare mana. Si fluieri la greu, in acelasi timp. Am avut parte, intr-o noapte, de un asemenea vacarm, dar in partea opusa a "oraselului", fata de locul unde ne aflam noi. Ursul si-a vazut de treaba, linistit, in ciuda "atacului" zgomotos la care era supus. Musafirul luase la puricat containerele de gunoi, fara sa treaca strada, spre "dusmanii" sai. Pe langa polonice, intra in actiune si "cavaleria usoara" - cativa caini vagabonzi - cea mai noua "fauna" din Bucegi.



Aprovizionare saptamanala



"Trebuie sa-ti placa natura. Daca esti comod, nu stai aici", imi zice nea Toni. Majoritatea "pustnicilor" din Valea Cerbului sunt bucuresteni. Se vede dupa numerele de inmatriculare ale mașinilor lor. Cu mancarea e simplu - te duci, cel putin o data pe saptamana, la Busteni, sa faci piata. Vii de acolo cu de toate - carne, branzeturi, legume, fructe, faina, malai, zahar, cafea, paine. Cu masina le iei pe toate. Pleaca cate unul si ia pentru mai multi. Auzi cum striga mai intai pe la vecini - cui ii "plange" frigiderul? "Parca aici nu mananci asa de mult ca la Bucuresti", zambeste interlocutorul meu.



Gimnastica de dimineata



De cum s-a cocotat soarele in varful muntelui, dimineata, unii ies la alergare, la gimnastica si umplut plamanii cu aerul inca aburind la fiecare rasuflare. Altii se multumesc cu o plimbare pe "faleza", cum a fost poreclita bucata de sosea de la rulote pana la cabana. "Mergeam de tanar cu cortul, cu nevasta-mea. La hotel nu simti ca te relaxezi. Stai intre betoane, ca acasa", continua omul din fata mea, care nu-si arata anii de pensie, desi il tradeaza parul alb.



Rulote "parasite"



Majoritatea hoinarilor din "orasul" pe roti sunt pensionari. Dar vezi printre ei si oameni tineri. La ultima categorie intra si un preot. Fara sutana, cand e in natura. Doar in pantaloni scurti si tricou. Tinerii isi lasa rulotele aici toata vara. Sunt pazite de restul comunitatii. Stapanii lor se intorc "acasa" aproape in fiecare week-end. Si mai ales in concediu. Cum face, de pilda, Florin, care ne-a povestit ca, vara trecuta, cand era la munca, in Capitala, a primit un telefon de urgenta de la vecinii sai din munti - "vezi ca e unul care da tarcoale rulotei tale". Pana la urma s-a linistit lumea, dupa ce strainul s-a dovedit a fi fratele lui Florin, venit intr-o scurta vacanta cu familia. Oamenii au mai sarit si acum, dupa furtuna, la alta rulota parasita temporar. Cortul din prelungirea ei a fost luat de vant. Cativa barbati au strans panza si scheletul metalic pe care era intinsa "foaia", apoi l-au anuntat, tot prin telefon, pe proprietar - "totul e sub control".



3.000 de lei - bugetul unei veri



Am incercat sa facem un calcul - cat te costa o evadare de aproape jumatate de an in munti? Unii spun ca dai aceiasi bani ca la oras. E vorba nu numai de mancare, dar si de taxa pe care o platesti zilnic pentru campare. Vin doi angajati ai Primariei din Busteni, in fiecare dimineata, cu biletele in mana, printre rulote, sa incaseze "chiria". Oficial, e vorba de zece lei, dar poti negocia, asa ca "scorul" are sanse sa scada vertiginos. "Ar fi cam 2.500-3.000 de lei pentru toata vara, cu tot cu mancare, cu taxe, cam atat cheltuiesti", estimeaza Eugeniu Georgescu, despre care auzim ca, la cei 79 de ani ai sai, este unul dintre veteranii Vaii Cerbului, pe care o stie de-a fir a par inca din vremea tineretii, cand isi lua cortul in spinare si strabatea muntii in lung si-n lat. Dar de cativa ani, de cand are rulota, s-a schimbat "foaia" - nea Georgescu vine la munte cu "jumatate din casa de la oras". Ce gasesti la el? Mult mai simplu ar fi sa spui ce nu...



Cartofi prajiti si clatite



Dar mai e ceva - la nea Georgescu poti sa gusti, dupa cum ne recomanda comunitatea locala, cei mai buni cartofi prajiti, cele mai bune clatite si cea mai buna zacusca. Dar inca n-ati vazut nimic - omul nostru aduce de acasa, din Bucuresti, cateva zeci de borcane si sticle, apoi cumpara din piata, de la Busteni, de unde stie el ca e mai ieftin, materia prima. Si ce credeti ca face? - prepara aici, in mijlocul muntilor, zacusca si sucul de rosii. Ca sa nu "obosim" de atata vorba, punem osul la treaba - prajit cartofi si intins foi pentru clatite, umar la umar cu "instructorul" nostru. "Pe langa ulei, pun si un pic de untura in tigaie. Asa ies cartofii mai gustosi", ne invata barbatul, apoi impartim "recolta" si mancam cu pofta.



Alte calcule



Vorbim iar despre rulote - daca in urma cu cativa ani cumparai asa ceva cu pana in 5.000 de euro, in functie de vechimea, dotarile si finisajele agregatului, acum, pe timp de criza, pretul s-a injumatatit. Evident, nu ne gandim la astfel de vehicule nou-noute, care costa o caruta de bani! La asta mai adaugi cortul rulotei. Dai inca vreo 600 de lei pe acest "prelungitor". Sa luam in calcul si generatorul de curent electric, care inseamna o investitie de la 300 la 1.000 de lei, in functie de performanta utilajului. Cu el asiguri diverse facilitati ale rulotei, cum ar fi caldura si lumina. Sa nu uitam nici de cele patru sau cinci butelii cu gaz, cat consumi intr-o vara pentru mancare. Gazul poate sa tina in viata si frigiderul din rulota, ca alternativa la electricitate. Nu in ultimul rand, mai scoti din buzunar cel mult 300 de lei pentru toaleta ecologica.



Rupt de la intretinere



Daca tot stai aici, in munti, cinci luni de zile, ce rost mai are sa platesti si intretinerea la bloc? - si-a spus nea Georgescu. Ne zice ca s-a "taiat" de la toate utilitatile din Bucuresti : telefon, cablu de televiziune, tot. "Casa mea e aici pe timpul verii", spune omul. La pensia lui de 1.400 de lei mai adauga si economiile facute in timpul cat sta in Capitala - iarna, tocmai ca sa-i ajunga de cheltuiala vara, in natura. "Toata viata voi veni aici, cat ma vor tine amortizoarele. E cea mai buna cura de sanatate. Degeaba iei pastile. Aerul curat te tine in forma", e convins barbatul, care ne "traduce" apoi ce-i cu amortizoarele - picioarele.



Talk-show la iarba verde



Am intrebat despre "modelul Georgescu" printre vecinii lui, dar multi ne-au zis ca nici pomeneala sa se rupa de intretinerea de la bloc, daca le-au ramas acasa cine stie ce neamuri. "Unii au impresia ca stam toata vara in munti pentru ca suntem amarati. E doar placerea de a sta in mijlocul naturii. Si nevoia de a scapa de stresul de la oras, de politica, de galagie, de canicula, de mitocanie. Mai bine ne este aici, intre ursi, sa stiti", rasare o voce din grupul de oameni care se stransesera, la fapt de seara, parca intr-o replica a "poienii lui Iocan". Asa e in fiecare zi aici. Un fel de talk-show la iarba verde. Fara moderator. Eventual cu muzica. Si dans, uneori.



Usa indoita



E clar ca nu poti sa te rupi cu totul de orasul de resedinta. Hoinarii dau o fuga pana acasa, cel putin o data pe luna - unii sa-si ia pensia si medicamentele, sa plateasca cine stie ce taxe si impozite, altii chemati pentru felurite urgente de familie. Nu mai zic de situatiile neprevazute. Daca vine o furtuna de rupe pamantul si-ti avariaza masina, te duci la reparatii. Anul trecut, de exemplu, nea Matei s-a trezit cu usa de la masina indoita. Se oprisera in ea barele metalice de la un cort luat pe sus de rafale.



Noul brand al Busteniului



Un nou brand al orasului Busteni - asa se prezinta rulotistii in opinia viceprimarului Nae Savel. "Sunt oameni civilizati, nu deranjeaza zona", spune oficialul, care sustine ca are, in schimb, probleme cu cei care si-au facut case de vacanta la poalele Bucegilor. "Sa vedeti cum arunca saci cu gunoaie la marginea padurii, ca nu vor sa incheie contracte pentru salubrizare", zice vicele. Culmea e ca genul acesta de agrement, cu rulotele, a prins contur intr-o localitate care are peste 200 de locatii turistice - pensiuni si hoteluri. "Treaba cu rulotele a inceput sa fie un fenomen", recunoaste edilul. Dar mai mult decat instalarea de toalete ecologice si iluminat public nu se va face pentru "satul" de rulote, pe cheltuiala Primariei. "Sa intervenim cu garduri si alte urbanizari, nu cred ca ar fi bine acolo. Oamenii vor sa se simta in mijlocul naturii. Altfel, n-ar mai veni aici", conchide reprezentantul autoritatilor locale.



Fenomen unic



Ceea ce se intampla la doi pasi de Busteni pare un fenomen unic in Romania, ca amploare si intindere in timp, cel putin in zona de munte, din cate stie seful Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc. Anii trecuti, cand au fost probleme mai grave din cauza ursilor, care dadeau iama printre rulote, in cautarea hranei, au fost chemati salvamontistii si jandarmii montani. Pe de alta parte, au fost si cateva situatii-limita printre cei care isi traiesc o parte din viata in pustiu - de la rinichi, de la stomac, din alte cauze de sanatate sau de varsta. A fost chemata ambulanta si totul s-a rezolvat cu bine, din fericire. "De la un an la altul vin tot mai multi oameni cu rulote in Valea Cerbului - si tineri, si varstnici, in general cei impatimiti de natura", constata seful salvamontistilor.



Cu adevarat acasa



Constatare personala - te duci la munte, cu cortul, pentru prima oara. Cu teama de ursi, de furtuni, de frig, de pustietate. Si constati, dupa numai cateva zile, ca n-ai vrea sa mai pleci de acolo. Daramite sa stai cinci luni! "Ma suna cineva, cand veneam de la Bucuresti, si vrea sa stie unde merg. Eu i-am raspuns imediat - acasa", imi povestea la un moment dat doamna Antoaneta. Pe multi dintre vecinii ei i-am intrebat apoi unde se simt cu adevarat acasa. N-au ezitat sa raspundă la fel...




Dan Gheorghe, 13 iulie 2010