Pestera de aur a Romaniei




Am pornit pe urmele unei povesti de-a dreptul fantastice, petrecuta cu peste 60 de ani in urma. Intr-o pestera de la poalele Muntilor Valcan, la doi pasi de Manastirea Tismana, a fost ascuns, din 1944 pana in 1947, tezaurul Bancii Nationale a Romaniei. Erau aproape 200 de tone de aur. Comoara statului roman a fost pusa la pastrare, in mare taina, pentru ca exista riscul sa cada in mana armatei sovietice, asa-zis eliberatoare, care se pregatea sa ne invadeze tara.




"Seiful" oltenesc




Nu se poate spune ca autoritatile au vrut neaparat sa respecte un obicei stramosesc, dar merita totusi remarcat ca nordul Olteniei este stiut de veacuri ca fiind plin de comori, ascunse de regi, domnitori, printi straini, boieri de-ai locului, calugari sau haiduci. Circula si azi legende despre pesteri in care s-ar afla uriase cantitati de aur. Ca sa nu mai vorbim de cautatorii de odoare scumpe, care au, la randul lor, traditia rascolirii pamantului, fie prin catacombele din munti, fie la raspantii de drumuri, pe locul unor vechi hanuri sau la radacina copacilor seculari. Ganditi-va ca numai in judetul Gorj sunt peste 2.000 de pesteri - cam 20% din totalul cavernelor din Romania. Toata zona pare un imens seif, tocmai bun pentru a pune odoarele la pastrare, in vremuri de restriste.




Dubitele




Foarte putini oameni mai traiesc azi in orasul Tismana, dintre cei care au apucat timpurile cand manastirea cu acelasi nume fusese tranformata intr-o adevarata cazemata. Orasul de azi era pe vremuri un sat la care se ajungea cu greu, pe drumuri de caruta. Am avut norocul sa-l intalnim pe Nicolae Tomoniu, profesor de matematica, dar pasionat de-o viata de istoria locala. El ne-a condus la casa unor martori ai evenimentelor din urma cu mai bine de o jumatate de veac. L-am cunoscut pe Mihail Slivilescu, de 80 de ani. Era un pustan in 1944, abia se bagase ucenic la Caile Ferate, zice el. Locuia intr-un sat din apropiere, la Ciocarlii. Se intoarce omul cu gandul departe - "veneau dubite una dupa alta, negre. Au carat vreo trei-patru zile. Noi n-am stiut la inceput ce. Carau zi si noapte", zice nea Mihail. Aparusera deja militarii in preajma Manastirii Tismana. "Au pus santinele peste tot, mai ales in jurul manastirii, dar si pe drumul care ducea spre manastire", se infioara si acum omul cand vede cu ochii mintii ce-a fost atunci.




Masina rasturnata




Lumea a aflat pana la urma ce se intampla in zilele acelea ale lui 1944. A fost un incident cu una dintre masinile care carau aurul. S-a rupt un podet pe soseaua care tranzita satul Tismana, spre manastire. "Masinile erau grele, asa, incarcate cu aur. A trosnit podul si s-a dus. Masina s-a rasturnat", povesteste barbatul. Usile automobilului s-au deschis imediat, din cauza accidentului, si o lada din lemn a fost aruncata cat colo, pe caldaram. Din ea s-au imprastiat monede aurii, de-ti luau ochii. "Au fost cativa sateni prin preajma care au vazut. Militarii au venit imediat. Unii au inconjurat masina, altii au strans tot, au luat celelalte lazi din masina stricata si le-au pus intr-o alta dubita, apoi au plecat mai departe", isi incheie batranul scurta relatare.




Balul ofiterilor




Pe urma am intalnit-o pe Ipatia Radulescu, de 88 de ani. Tatal ei, Ghita Barbu Barbulescu, a fost primar in Tismana, chiar in timpul acelor spectaculoase evenimente. "Tata nu ne-a zis nimic, acasa, despre ce se intampla. Asa se tinea secret", spune femeia. Ce-i drept, unele persoane, dintre cei cu functii inalte pe plan local, dar si rudele acestora, puteau sa intre in Manastirea Tismana, chiar si in timpul cat aurul a fost tinut acolo. Dar te puteai inchina la icoanele facatoare de minuni numai cu autorizatie speciala, data de cei de la Armata. "Se mai faceau baluri, in sat, la scoala. Noi, fetele, dansam cu ofiterii incartiruiti la manastire", surade femeia. De-asta au fost unii militari care, dupa 1947, cand aurul s-a intors la Bucuresti, s-au insurat cu fete din localitate, si-au facut case si aici au ramas toata viata. Dar niciunul dintre acei ofiteri sau gradati nu mai traieste azi. Marturia lor ar fi fost interesanta, pentru ca militarii au lucrat in pestera in care a fost ascuns aurul. Una dintre "camerele" din interiorul muntelui fusese extinsa, pentru ca intreaga comoara sa fie pusa in acelasi loc.




Spionii




Cei cu care am stat de vorba ne-au mai spus ca satul lor fusese invadat, dupa 1944, nu numai de aur si militari, ci si de civili. "Spionii" sau "comunistii", dupa cum le spuneau localnicii. "Tot intrebau ce si cum. Dar sa stiti ca tismanenii au tinut secret. Fara sa ne zica cineva sa tinem secret. Asa stiam noi ca trebuie sa facem, asa era bine pentru tara", spune Mihail Slivilescu. Am avut la un moment dat impresia ca sătenii stiu mai multe, dar nici macar in ziua de azi nu vor sa deconspire tot ce au vazut cu ochii lor, cu peste o jumatate de veac in urma. Atunci, in '44, strainii colindau satele si muntii din jurul manastirii, doar-doar vor apuca un "fir". Unii erau imbracati in costume negre, altii incercau sa se integreze in peisaj, purtand haine cat mai simple. Dar erau imediat "mirositi" de adevaratii sateni.




La manastire




Ne-am dus apoi la Manastirea Tismana. Acum sunt 55 de maicute acolo. Am gasit deschidere totala fata de acest subiect, chiar daca e mare saracie de informatii. Maicutele ne-au intrebat ce aflasem noi de la localnici, ca sa explice si ele, mai departe, la turisti. "Mai multe lucruri stiu oamenii din imprejurimi", ne-a spus din capul locului maica Maria Procopia, ghidul lacasului de cult. Ca un cuib de vulturi, cocotat pe o stanca. Asa arata toata constructia, cunoscuta drept cea mai veche manastire din Tara Romaneasca, ale carei origini coboara in negura timpului, pana la 1377. Locul a fost ales de primul staret al asezamantului monahal - azi cunoscut ca Sfantul Nicodim, facatorul de minuni. Biserica si chiliile, inconjurate de ziduri a caror grosime ajunge pana la un metru si jumatate, asemeni unei fortarete, par sa se sprijine de peretele drept al Muntelui Starmina.




Ghid in sutana




Urcam cateva trepte, stransi ca intr-un cleste intre zidul manastirii si peretele drept al muntelui. Ajungem in fata unei mici deschizaturi, ferecata cu un grilaj. Ghidul a luat cheia si deschide lacatul. Gura pesterii a fost mai larga, la originile sale. Dar obturata apoi cu pietre mari, de rau, cand s-a adus aurul aici. Intram intr-o prima incapere, aproape rotunda, cu o bolta inalta si o mica "ferestruica", deasupra capetelor noastre, prin care o raza de soare ne lumineaza calea. Trebuie sa fim atenti la fiecare pas, grota punandu-ne in cale tot felul de capcane, de la colturi ascutite, la damburi umede, alunecoase. O conducta traverseaza pestera. Ni se explica faptul ca asa se trage apa pentru manastire, de la unul dintre cele trei lacuri subterane ale grotei. "Cu vreo 20 de ani in urma, cateva maicute au mers in adancul pesterii, o zi intreaga, fara sa-i dea de capat", ne anunta la un moment dat ghidul. Au venit si speologi aici, prin anii '70, incercand sa scoata la lumina tainele adancurilor.




Profesorul




Iesim din prima camera si traversam un culoar ingust. Suntem deja in plin intuneric. Lanternele ne sunt de folos acum. Ba chiar si lumanarile pe care le-a luat maicuta. Ne strecuram cu grija printre protuberantele iesite in calea noastra de sus, de jos, din lateral. De orice te poti lovi, la fiecare pas. Ajungem, in sfarsit, in cea de-a doua incapere. E mai putin inalta decat prima - are cam doi metri. Unul din insotitorii nostri, profesorul Nicolae Tomoniu, ne explica ce s-a intamplat in subteran, cu exact 66 de ani in urma. "Camera" in care ne aflam acum era pe jumatate, ca volum, dupa cum fusese creata de natura, fata de ceea ce vedem azi. "S-a sapat foarte mult in stanca", zice dascalul, care apoi masoara suprafata cu pasi mari. Rezulta aproape 12 metri lungime si cam sase metri latime. Podeaua este plata in acest spatiu. Calcam doar pe mici protuberante, insa fara teama coltilor inselatori. "Aici s-a pus tot aurul. Metalul pretios e foarte greu, dar nu ocupa mult loc", suntem lamuriti. Dintr-un ungher al "dormitorului" in care am ajuns porneste alt culoar ingust, continuandu-se astfel drumul intunecat spre alte "odai" ale pesterii.




Pivnita




Parasim aerul umed si rece al "tunelului", intorcandu-ne la canicula de afara. Maicuta care ne-a insotit pune lacatul la grilaj, apoi ne invita spre ultima etapa a vizitei noastre. Intram in curtea manastirii si intr-o latura a chiliilor ni se deschide, la demisol, o usa impozanta, din lemn. De data asta, vedem o camera uriasa, cu ziduri din caramida rosie, unindu-se intr-o bolta cu rezonante de catedrala. Ni se spune ca acesta este spatiul in care a fost tinut prima oara tezaurul Bancii Nationale, dupa ce a fost adus la Tismana, inainte ca toata comoara sa fie dusa in inima muntelui. "A trebuit sa se termine lucrarile in pestera, apoi s-a dus aurul acolo", ne lumineaza profesorul Tomoniu.




Isarescu la Tismana




Chiar daca pe aceste meleaguri s-a petrecut un capitol extraordinar din istoria noastra, demn de filmele cu aventuri, nu exista totusi in ziua de azi niciun indicator, un panou, ceva care sa vorbeasca despre faptul ca tot aurul Romaniei a fost ascuns la un moment dat in pestera Manastirii Tismana. Singurul "indiciu" care il poate pune pe ganduri pe turist este lacatul de la gura pesterii. Totusi, primim si vesti bune, in sensul ca lucrurile se vor schimba in curand. Aflam de la maica Maria, ghidul nostru, ca Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, a fost la Tismana, cu cateva luni in urma. "Chiar eu l-am primit", zice maicuta, care l-a condus pe inaltul oaspete in fosta "casa" a tezaurului romanesc. "Se va deschide in pestera un muzeu, care sa aminteasca de ceea ce s-a intamplat aici cu mult timp in urma, iar Banca Nationala ne va ajuta cu amenajarea muzeului", a conchis ghidul. Am aflat, mai tarziu, de la purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Stet, ca exista un colectiv care "pune la punct proiectul viitorului muzeu".




"Dansul" comorilor




Nu e om la poalele Muntelui Valcan, in nordul judetului Gorj, prin satele Pocruia, Izvarna sau Costeni, dar si mai sus, la Sohodol, care sa nu-ti vorbeasca de "banii care joaca". Unii spun ca au vazut flacari iesind din pamant, ca semn ca acolo se afla averea cine stie cui, ingropata cu limba de moarte. Un cioban din satul Sohodol, Constantin Sarcina, ne-a povestit despre "oamenii cu aparate" - cum le zice el cautatorilor de aur - care umbla prin munti si vai, inarmati cu detectoare de metal, dar si cu harti ale unor posibile tainite aurite. Unii nu s-au multumit doar cu detectorul, mergand pana acolo incat au folosit trotil, ca sa dea zidurile de piatra la o parte. Un caz de acest fel a fost in iunie 1977, cand Militia a prins si anchetat o retea de "exploratori" care faceau "sapaturi" in pestera Rotata.




Semnul sarpelui




Mult mai avizat se dovedeste profesorul Tomoniu, care, de-a lungul ultimilor 40 de ani, a pus cap la cap legendele aurului, unele de pe timpul lui Decebal. "Am gasit semne - acel sarpe, in relief - care pot conduce la ideea că in locurile cu pricina ar putea fi comori ale dacilor, in pesterile de langa manastirea Tismana, la Ponoare, Fusteica si Izvarna", spune cel care a fost la viata sa director de scoala si de camin cultural in Tismana. Circula in folclorul local si povesti despre averile Basarabilor, ale unor calugari care ar fi zidit ulterior manastirea Tismana, dar si ale unui print sarb - Abramovici sau Brancovici. Bani si odoare zidite in munti. Se spune ca pana si Tudor Vladimirescu ar fi lasat in urma sa o astfel de ascunzatoare. "Trei comori ar fi in Steiul Coziei", auzim noi. Stei inseamna, in graiul local, stanca. Alte informatii se refera la tainice ateliere in care, cu sute de ani in urma, se prelucra arama, undeva in pustietatile Muntelui Tihomir. "Zona este atat de putin cunoscuta, din pacate. Am adunat legende si povesti, incat as putea sa scriu trei monografii despre Tismana si satele din jurul manastirii. Dar e greu sa publici ceva in ziua de azi, iar eu nu am bani pentru a publica aceste lucrari", este mahnit profesorul, acum pensionar.




2.000 de pesteri




De ce atat de multe pesteri - peste 2.000 la numar in zona montana a judetului Gorj? Un alt localnic, tot profesor, de data asta de geologie, la un liceu din orasul Baia de Arama, ne-a vorbit despre asa-numitul granit de Tismana, o roca macinata cu usurinta de izvoarele subterane. "Este o piatra propice formarii cavernelor", afirma specialistul. Problema e ca multe pesteri sunt greu accesibile. Unele au gura de acces la sute de metri altitudine, iar ca sa intri acolo mai degraba ar trebui sa cobori, decat sa urci pe versant. Asa a facut profesorul Tomoniu, cu ani in urma, cand a intrat in pestera Chiciura, cunoscuta ca loc de taina al lui Tudor Vladimirescu. "Am coborat pe franghie, 30 de metri", ne-a povestit omul la un moment dat. Alte grote au, in schimb, aparatori de nadejde, peste care nu se poate trece - viperele cu corn. Isi fac simtita prezenta mai ales in zilele toride.




O carte




Departe de a jongla cu expresii lipsite de substanta, putem spune, fara putinta de tagada, ca "Operatiunea Tismana", cunoscuta si ca"Neptun" - cum era denumita, codificat, manastirea unde au fost ascunse cele aproape 200 de tone de aur - a fost una dintre cele mai ample actiuni secrete din istoria Romaniei. Asta rezulta mai ales din documentele pe baza carora a fost scrisa o carte - "Legendele batranei doamne", avandu-i ca autori pe Cristian Paunescu si Marian Stefan, functionari ai Bancii Nationale. Sa vedem mai intai despre ce cantitate de aur a fost vorba, atat cat era in visteria tarii in anul 1944. Aveam atunci un total de aproape 190 de tone de aur, intre care mai mult de 67 de tone in monede, aproximativ 68 de tone in lingouri de tip international si peste 54 de tone in lingouri de tip standard. Trebuie spus ca in Manastirea Tismana a fost depus si aurul dat atunci de Polonia in grija Romaniei, insemnand peste trei tone. Tot aurul romanesc ar fi incaput in 34 de vagoane.




Pribegie din 1943




Ceva cu totul special aflam din relatarile generalului Titus Garbea, confirmand calitatea de "buncar" national pe care o aveau, in acele timpuri, muntii din nodrul Olteniei. De mentionat ca generalul Titus Garbea era, in anii '40, comandantul trupelor romanesti din nordul Olteniei si cel care a primit ordin sa asigure paza comorii poporului roman, ascunsa in Manastirea Tismana. Iata ce nota generalul in memoriile sale, legat de pribegia bogatiilor romanesti in vreme de razboi : "Acest tezaur - 34 de vagoane, impreuna cu alte avutii considerabile, ca hrisoave si documente, lucrari literare si tablouri vestite, au fost evacuate in Oltenia si depozitate, in secret, in cazemate si pesteri, in manastiri si in statiuni climaterice, in case mari sau vestite, la manastirile Tismana si Horezu, la Baia de Arama si la Baia de Fier, la Sacel si Novaci, toate in muntii si in padurile Olteniei. Acest lucru s-a intamplat in anii 1943-1944, in timpul campaniei contra URSS".




"Contra tuturor"




La data de 6 septembrie 1944, cand a fost convocat de premierul de atunci al tarii, Constantin Sanatescu, apoi de guvernatorul Bancii Nationale, Constantin Angelescu, generalul Titus Garbea a primit acelasi mesaj din partea celor doi demnitari ai statului - sa apere cu orice pret tezaurul care urma sa fie ascuns in pestera de la Tismana. Legat de dialogul pe care l-a avut cu premierul, generalul Garbea a notat in jurnalul sau - "L-am intrebat contra cui sa asigur paza, la care imi raspunde : contra tuturor - talhari, germani in retragere, partizani". Discutia ajunge si la "proaspetii aliati" ai Romaniei, adica sovieticii, dupa ce noi am intors armele, la 23 august, contra Germaniei naziste, la care raspunsul lui Sanatescu a fost acelasi : "Contra tuturor!"




Varianta turco-elvetiana




Romania a incercat si alternativa trimiterii tezaurului in strainatate, in Elvetia sau in Turcia. Dar turcii ne-au refuzat politicos, potrivit documentelor vremii, iar elvetienii ne-au pus conditii inacceptabile pentru statul roman. Ca urmare, s-a dat unda verde pentru varianta Tismana, in 13 septembrie 1944 fiind deja terminate lucrarile pentru amenajarea pesterii - ridicarea unor pereti interiori, astuparea gurii de intrare in caverna si amenajarea unei platforme din lemn pe care sa fie asezate lazile cu odoare. Pana in 16 septembrie, aurul a fost depozitat in grota. Desi initial fusese depozitat in pivnita manastirii, el a fost mutat apoi in pestera. De ce aceasta decizie si cine a luat-o? Autorii cartii din care spicuim acum informatii arata ca hotararea a fost luata de conducerea Bancii Nationale si a venit pe fondul inlaturarii Guvernului Antonescu, la 23 august, la care se adauga faptul ca in noul Cabinet Sanatescu intrasera si comunistii. "Tocmai pentru a face imposibila orice fel de imixtiune a comunistilor, dar si - macar pentru un moment - a autoritatilor de ocupatie sovietice, conducerea Bancii Nationale a dispus mutarea tezaurului in grota", se arata in cartea de fata.




Scrisori cifrate




Legat de ideea de-a se feri de comunisti si de trupele sovietice, merita evidentiat faptul ca romanii care pazeau comoara - nu numai militari, dar si functionari bancari - au inceput sa tina legătura cu sediul din Bucuresti al Bancii Nationale prin scrisori cifrate. Iata un exemplu din 21 septembrie 1944, cand "Parangul" trimite de la Tismana un astfel de document, in legatura cu starea tezaurului : "Totul merge foarte bine si noi masuri au fost luate pentru cea mai tare asigurare. Cireada este sanatoasa, la loc bun de pascut, iar argatii la posturi. La locul ei de pasune - liniste, si lacustele n-au dat, dar in restul tinutului a fost prapad. Primele masuri si-au dat roadele, dar alte stoluri venind, pericolul reapare si veghea trebuie sa fie treaza".




Aparare impotriva sovieticilor




Trupele romanesti din nordul Olteniei, dispuse in jurul manastirii Tismana, au depus toate eforturile pentru a nu lasa nici macar un picior de soldat sovietic in vecinatatea tezaurului. Vedem in acest sens un raport al generalului Titus Garbea, din 30 septembrie 1944, trimis Marelui Stat Major : "In zona Tismana nu am dat voie a se misca, a cantona sau a risipi nicio unitate sau formatie sovietica. Axul de miscare Targu Jiu - Turnu Severin a fost bine pazit si orice incercare de revarsare a fost la timp oprita". Sistemul de aparare al manastirii, concentrat sub comanda generalului Garbea, cuprindea trupe de jandarmi, graniceri, Divizia 2 Munte si garnizoana din Targu Jiu.




Intoarcerea la Bucuresti




Abia din 30 ianuarie 1947 mai apar in arhive alte documente cu privire la tezaurul din Tismana. Se remarca un act guvernamental adresat sefului de atunci al Bancii Nationale, Tiberiu Mosoiu, cu privire la "asigurarea transportului de la Tismana la Bucuresti a depozitului de aur". Operatiunea de intoarcere a tezaurului la Bucuresti s-a incheiat la 4 februarie 1947, "intreg si nevatamat", conform procesului verbal care s-a incheiat la preluarea avutiei de sub pamant. "Toate casetele erau intacte, insa suferisera din cauza apei, pestera fiind in mai multe randuri complet inundata". Aurul a fost transportat, de data asta, cu trenul.




Istoria rezervei de aur




Ce s-a intamplat dupa aceea cu aurul romanesc? - Iata o istorie cat se poate de zbuciumata, conform arhivelor Bancii Nationale. Cifrele nu mai au nevoie de comentarii. Sa luam ca exemplu anul 1953 - tara noastra mai avea atunci doar 53 de tone de metal pretios. In comparatie cu cele aproape 200 de tone, cat aveam in 1948. Rezerva tarii scade si mai mult, pana in 1955, la numai 45 de tone. Situatia cunoaste o oarecare imbunatatire abia din 1968, cand se inregistreaza 106 tone de aur, pe urma scade din nou, la 70 de tone - in 1973, pentru ca in 1979 sa urce la 110 tone, ajungand pana la 118 tone in 1985. Revolutia din 1989 gaseste in seiful Bancii Nationale a Romaniei numai 67 de tone de aur. Tara noastra are azi o rezerva de aproape 104 tone de aur. Pe jumatate fata de cat aveam in anii celui de-al doilea razboi mondial...





Dan Gheorghe, 27 iulie 2010