Locuri de munca intr-o specializare medievala





O meserie supravietuieste si azi în Transilvania, dupa 800 de ani de traditie. Este vorba despre administratorul de cetate sau burjheder. Profesia este aplicata la cele aproximativ 160 de biserici fortificate sasesti. Cei care fac treaba asta absolva cursuri de calificare, au carte de munca si, prin contract cu biserica evanghelica, se obliga sa asigure buna functionare a intregului ansamblu, atat pentru slujbele religioase, cat si pentru turisti.




Ziduri de noua metri inaltime




Prima oara am aflat despre doi oameni care locuiesc intr-o cetate. Stau acolo de zece ani. Am crezut initial ca n-au unde in alta parte sa doarma. Asa-i spun unii aici, in comuna sibiana Mosna - cetate. Dar este o biserica fortificata. Te intampina, de departe, imaginea unei constructii masive, dominand centrul localitatii. Zidurile groase, innegrite de trecerea timpului, imprejmuind biserica evanghelica, au nu mai putin de noua metri inaltime. Turnurile si bastioanele ii sporesc masivitatea. Te ia cu fiori numai ridicand privirea spre turnul de la principala poarta de acces in fortareata. Blocurile de piatra formeaza un gigant pe cinci niveluri.




In cetate




Ne luam inima-n dinti si batem la poarta cetatii. Nu trece mult si suntem intampinati de o femeie mica de statura, trecuta de jumatatea vietii, cu ochi blanzi si un zambet incurajator, care ne intreaba ce dorim. Ii spunem ca vrem sa vizitam biserica. Si mai ales sa-i cunostem pe cei care locuiesc intre aceste ziduri. Ne pofteste, conducandu-ne spre apartamentul burjheder-ului. Este o meserie practicata din veacuri indepartate la toate bisericile fortificate sasesti. Pe romaneste inseamna administrator de cetate. Se mai scrie si burghetter. Dar mai sunt si alte variante. Femeia care ne-a intampinat are acest statut. Se numeste Ilse Diplas.




Casa administratorului




"De zece ani locuim in cetate, eu si sotul meu", sunt primele cuvinte ale gazdei. Urcam cateva trepte, pana intr-un mic hol. Casa patrunde mai departe in corpul zidului de aparare, formandu-se inca doua camere pentru dormit, apoi un spatiu transformat in bucatarie si altul pentru baie. Apare dupa cateva clipe si Iosif - sotul doamnei. O familie mixta - ea sasoaica, el roman. Apartamentul a fost modernizat de administratia bisericii evanghelice din Mosna. Baie, bucatarie, electricitate, apa curenta, canalizare, sistem de incalzire pentru iarna. "Aici a fost mereu locuinta burjheder-ului", tine sa precizeze doamna.




Clopotul de trei tone




Desi la prima vedere iti vine sa spui ca e un fel de portar, cel care sta in acest loc are niste atributii care depasesc pasivitatea simplului paznic. Vorbim de un regulament aplicat secole la rand. Trebuie sa tragi clopotele de trei ori pe zi - dimineata, la pranz si seara. Si la ceasuri de fericire, cum ar fi nasterea unui copil in sat. Mi se spune si de un clopot care n-a mai fost folosit de sute de ani - el anunta momentul in care erau executati cei condamnati la spanzuratoare. Cel mai mare dintre clopote are trei tone. Exista un turn al clopotelor, pana in varful caruia iti iese sufletul, la cat trebuie sa urci. Dar sa vedem ce mai face administratorul - curatenie in biserica, fiecare lucru sa fie la locul sau, pentru ca slujba sa se defasoare in cele mai bune conditii. Vara, de pilda, trebuie sa stii cand anume sa aerisesti lacasul de cult. Sa nu faci asta la amiaza, cand e caldura in toi. Intra aerul cald. Zidurile interioare sunt reci, peretii se umezesc, iar asta nu e bine. Alta responsabilitate este buna functionare a orgii, curatarea tuturor componentelor sale, pentru ca acest ansamblu sa-si pastreze calitatile exemplare ale sunetului.




Turnul slaninilor




Cand sasii erau majoritari la Mosna, unul dintre turnurile cetatii avea o incapere speciala, in care fiecare familie isi tinea "tezaurul" de slanina, dupa ce gospodarii transau porcul. Azi i-a ramas doar numele - turnul slaninilor. La ultimul "etaj" poti vedea camera cu pricina, destul de spatioasa, de tavanul careia mai atarna doar niste "umerase" din lemn de alun, pe care erau agatate suncile. "Sunt galerii care traverseaza zidurile si aerisesc acea camera, pentru ca acolo sa fie tot timpul curent si o temperatura buna pentru pastrarea slaninilor", ne explica Ilse. Puteau fi "expuse" aici, in fiecare iarna, cel putin 600 de bucati de slana. Fiecare gospodar putea sa vina doar o data pe saptamana, sa ia ce-i poftea inima. Vizitatorul era insotit de burjheder, care trecea in catastif cat a luat fiecare. Gospodarul isi recunostea imediat proprietatea, pentru ca isi marcase bunatatile cu un semn anume, ca o stampila, din boia de ardei.




Vizita printului Charles




E liniste acum la Mosna. "Ultima oara am tras clopotele in urma cu cinci ani", ne anunta Ilse. Nici slujbe nu se mai tin. Turistii se numara pe degete, intr-o luna. Biserica trece prin ample lucrari de renovare. Zidurile de aparare au fost deja legate cu centuri din beton armat. "De-acum nu se vor mai crapa, inca 150 de ani vor ramane in picioare", e convins Iosif. El ne spune ca printul Charles al Marii Britanii a fost la biserica din Mosna in ziua de 4 noiembrie 1998. "Cred ca a fost primul loc pe care l-a vizitat printul de Wales in Romania", continua interlocutorul nostru. "Pe urma au venit bani de la Banca Mondiala si au inceput lucrarile de restaurare", adauga barbatul, care a dat si el o mana de ajutor la sapaturi. "S-au gasit bijuterii, ceramica si mormane de oase", ni se spune. Aflam ca fortificatiile din jurul bisericii au folosit drept adapost, in vremuri de restriste, pentru mai bine de 1.000 de oameni. Nu intamplator vezi azi, intr-unul din turnuri, o sala de clasa, cu cateva masute si o tabla. E vechea scoala. Iar pe alta latura a cetatii o placa ne indica "vechea primarie". Documentele istorice arata ca biserica a fost ridicata intre anii 1480 - 1486, iar zidurile de aparare s-au inaltat dupa 1520.




Costumul




Aveai, ca burjheder, un costum negru - bluza si pantaloni - stie Ilse din documentele istorice pe care le-a citit. Dar nu e sigura daca a mai fost vreodata o femeie in postura asta. "Poate ca numai barbatii primeau raspunderea asta. E posibil sa fiu prima femeie burjheder", zambeste ea. Azi nu mai exista o costumatie anume. Dar, cine stie, poate ca anul viitor, cand lucrarile de renovare se vor incheia, si mai ales cand la Mosna va fi, dupa cum se preconizeaza de pe-acum, o mare sarbatoare a sasilor, intorsi din lumea intreaga la vatra lor, chiar daca numai pentru cateva zile, abia atunci este posibil ca portile cetatii sa fie deschise de un personaj rasarit parca din cartile de istorie, in costumu-i negru.




Programul zilnic de lucru




Sa stai de unul singur intr-o cetate, zi si noapte. Incercam sa refacem firul unei zile petrecute in acest mod. Ilse deschide portile, dimineata. Trebuie sa vina muncitorii la lucru. Cei cu restaurarea. Mai apare, pe la pranz, cate un turist "ratacit", iar femeia il ia in primire, il plimba prin curtea interioara, ii arata toate cotloanele, apoi muzeul, unde sunt expuse diverse obiecte ceramice, coifuri, sabii, unelte de lucru - descoperite aici de arheologi. Cand nu are treaba cu vizitatorii, burjheder-ul da o fuga la piata, lasand fortificatia in grija sotului sau a unuia dintre copiii lor. Femeia se intoarce incarcata cu bunatati, face mancare, spala. O intreb ce salariu are. Se fereste de un raspuns transant, preferand formula "ca la bugetari". Ne intoarcem la timpul scurs intre zidurile mute. "E foarte multa liniste. Speram la mai multi turisti, de la anul, cand reparatiile se vor incheia", e optimista gazda. Atunci vor reintra in "priza" si restul obligatiilor sale - trasul clopotelor de trei ori pe zi, intretinerea orgii, curatenia generala. Se apropie seara. Este timpul ca portile cetatii sa fie inchise. Cei doi soti se retrag in seculara lor locuinta lor de serviciu.




160 de cetati




Comunitatile sasesti din Transilvania au in spate mai mult de 800 de ani de vietuire pe aceste meleaguri. Primii colonisti germani au fost adusi aici de regele Geza al II-lea, inca din prima jumatate a secolului al XII-a. Sasilor li se datoreaza nu numai construirea bisericilor in sine, dar si zidurile de cetate pe care le-au ridicat, pentru a se apara de hoardele venite din stepele Asiei. Azi mai sunt in picioare aproximativ 160 de astfel de cetati. "Meseria de burjheder a existat de cand sunt cetatile sasesti in Transilvania", stim de la Killian Doer, preot al bisericii evanghelice din Sibiu. "Este o meserie care va fi in continuare foarte importanta", considera el. E adevarat ca o parte din vechile obiceiuri s-au pierdut. Administratorul nu mai tine, de exemplu, evidenta slaninilor. Dar are, in schimb, atributii noi - trebuie sa fie un bun manager, sa stie limbi straine, pentru ca e si ghid turistic. "Tine sub control utilitatile din cetate - curent electric, canalizare, consumul de apa. Dar e nevoie si de una sau doua limbi straine, sa le stie, ca sa poata discuta cu orice fel de turisti", ni se explica.




Cursuri de calificare




Si pentru ca e o activitate atat de laborioasa, biserica evanghelica organizeaza anual cursuri de formare profesionala. Ca "elev", iti aprofundezi cunostintele in materie de limbi straine, inveti despre istoria cetatilor sasesti din Transilvania, dar ti se predau si reguli din domeniul administratiei. Profesori sunt atat preoti, cat si fosti sau actuali administratori de cetate. "Avem diverse centre ale bisericii noastre, precum cel de la Cisnadioara, din judetul Sibiu, unde se tin astfel de cursuri", adauga preotul. E drept ca numarul cursantilor nu-i mare - cativa absolventi in fiecare an.




Carte de munca




Burjheder-ul era ales, conform obiceiului, din randul sasilor. Un om care se dovedise gospodar si onest la viata lui. Comunitatea ii conferea misiunea de-a avea grija de biserica fortificata din localitatea respectiva. Dar lucrurile s-au schimbat azi, de cand majoritatea sasilor au plecat din Romania. Unde am fost noi, la Mosna, de pilda, mai sunt vreo 30 de sasi, ne-a spus la un moment dat Ilse Diplas. "Acum pot avea calitatea de administrator si cei care nu sunt sasi", clarifica situatia preotul Doer. E drept ca s-a mentinut in continuare "votul" comunitatii. Cel care ajunge burjheder poate iesi la pensie dintr-o astfel de meserie seculara. Are carte de munca si contract cu biserica evanghelica, obligandu-se sa respecte toate indatoririle, asa cum au fost ele stabilite de inaintasi. Se poate spune totuși ca acesti oameni si-au indeplinit, din generatie in generatie, cea mai importanta misiune - au mentinut pana in secolul al XXI-lea o indeletnicire din secolul al XII-lea.





Dan Gheorghe, 3 septembrie 2010