Academia Rurala de la Giurcani




Intelectualitatea satelor se incapataneaza sa reziste, in ciuda amaraciunii si saraciei care domina mediul rural. Daca vorbesti de judetul Vaslui, dat in toate clasamentele ca una dintre cele mai sarace zone ale tarii, cu atat mai mult ti se pare ciudat ca tocmai aici sa mai "miste" ceva. Am dat intamplator, zilele trecute - fiind la Barlad - peste o informatie. Intr-un sat, aproape de malul Prutului, a fost infiintata, cu 14 ani in urma, o Academie Rurala. Noroc cu cineva care stia exact locul si mai ales il cunoaste pe invatatorul Marin Rotaru, cel care a pus bazele acestei idei.


Fara politica


Profesori, invatatori, preoti, fie cu preocupari legate de istorie, de arheologie, fie apropiați de poezie, proza ori pictura. Traitori prin satele risipite in stepa Vasluiului. Au decis sa se uneasca in aceasta asociatie. Nu discuta acolo despre salarii, pensii, politica. Actualitatii crude i se tranteste usa in nas! Se prezinta, in schimb, monografii ale unor sate vasluiene. Unii astern pe hartie asemenea lucrari. Dupa ce merg pe teren, vorbesc cu oamenii. Sau la biblioteca, in arhive, studiind documente vechi. Altii scot la lumina zilei biografiile unor oameni de cultura, de arta, savanti, care au facut cinste tarii, in alte veacuri, dar care s-au nascut pe plaiurile vasluiene.


Adunare de idei


Artistii plastici isi expun tablourile, sculpturile. Scriitorii vin cu roadele inspiratiei lor. Dar in toate cazurile e vorba numai de lucrari de ultima ora - si monografiile, si tablourile, si poeziile sau povestirile. De fiecare data in alta parte, intr-un sat de pe cuprinsul judetului, la scoala sau la caminul cultural, unde e o incapere disponibila pentru cateva ore de lectura. Academia nu are un sediu anume, un frontispiciu. Rasare in locul in care ideile oamenilor se aduna.


"Elanul"


Initiativa este cunoscuta in mediile academice. Pe langa membrii de baza ai asociatiei, 40 la numar, mai sunt corespondentii - profesori la diverse universitati din tara. Chiar un dascal de la Universitatea Babes-Bolyi din Cluj face parte din Academia vasluiana. Dar si studenti de la Iasi, promotori ai "Elanului". Aceasta e denumirea oficiala - Academia Rurala "Elanul". Nu vine de la animalul in sine, ci de la Valea Elanului, unde a vazut lumina zilei aceasta idee. Mai precis in Giurcani. Un sat aflat la peste 30 de kilometri de Barlad.


Pe drumuri de caruta


Am decis ca trebuie sa merg la sursa. Ghid mi-a fost profesorul de paleontologie Vlad Codrea, de la Babes-Bolyai, care venise in zona pentru cateva relicve abia descoperite pe malul Prutului. Am decis sa dezgropam din anonimat si Academia din Giurcani. Ne-am indreptat spre acel loc, mai intai pe sosea, apoi luand urma carutelor, pe drumuri de pamant, "taind" uneori lanurile de porumb, alteori ocolind rape amenintatoare, trecand prin catune acoperite de uitare, mai grea parca decat pacla umeda a toamnei. Ajunsi la finalul "expeditiei" noastre, am batut la o poarta de om gospodar. Ne-a deschis cel despre care am aflat dupa aceea ca, timp de 43 de ani, a fost invatator. Acum e proaspat pensionar. Un barbat pe fata caruia mustata proeminanta se intelege de minune cu zambetul sagalnic. Parca nu-i venea sa creada ce vede. Hai ca pe profesorul Codrea il cunostea, dar un ziarist de la Bucuresti sa-i calce batatura - mare minune! - se mira gazda, Marin Rotaru.


Revista culturala


Bucuros de oaspeti, ne invita in tinda casei, in jurul unei mese care se umple imediat cu ospitalitatea unui moldovean cu vocea blanda, dar care isi cumpaneste bine vorbele, impartindu-le in fraze scurte si la obiect. Ne arata colectia celor peste 100 de numere, cate au aparut pana acum, ale revistei "Elanul". Publicatie culturala, cu aparitie lunara, editata de Academie si de Scoala din satul Giurcani, in care a lucrat si invatatorul nostru. "Ce s-a discutat la intalnirile noastre, materialele prezentate, toate le cititi aici", mi se explica. Rasfoiesc paginile numarului 99, luat la intamplare din raftul bibliotecii. Vad titluri de genul "Egumeni si stareti in Moldova, la inceputul secolului XV", avandu-l ca autor pe Iulian Marcel-Ciubotaru. Sau randuri despre "Stroe S. Belloescu - formator de opine nationala", semnate de Mircea Colosenco. Din numarul 101 al "foii" culturale retin articolul doctorului Laurentiu Chiriac, care trateaza "Timpul in viziunea crestină a Occidentului medieval", la care se adauga "Eminescu si perspectiva unitara a romanismului" - sub semnatura profesorului universitar doctor Ioan Agrigoroaiei. Aflam detalii in legatura cu "Aspectele vietii si activitatii lui Pantelimon Halippa, pana in anul 1918", materialul fiind semnat de Dinu Postarencu, din Chisinau. Sare in atentie un referat care trateaza "Costumul masculin de curte in secolele XIV - XVII, in Tarile Romane", autoarea fiind Ana-Maria Moisiuc, urmand amanunte despre "Activitatea guvernamentala a patriarhului Miron Cristea reflectata in presa" - articol de Alexandru Aioanei.


"Simtim ca existam"


Vreau sa aflu de la cel care a "sadit" ideea Academiei - pentru ce acest efort? "Aici este singurul loc in care noi, intelectualii de la sate, suntem luati in seama. Ne adunam pentru sufletul nostru. Oamenii simt nevoia de-a se exprima, dupa pregatirea si talentul fiecaruia. Daca ati intelege cat ne este de bine! Atunci parca ne incarcam bateriile, simtim ca existam, prin creatiile noastre", zice invatatorul. Si continua, oftand : "Intelectualitatea satelor a fost demult data uitarii". Cei care s-au incapatanat sa ramana totusi in lumea asta, si care n-au uitat de stilou, de hartie, de gandurile si de vocatia lor, se aduna la ceas de cultura, fiecare cu manuscrisul lui. Vin din toate colturile judetului Vaslui - Vetrisoaia, Macnea, Murgeni, Sarateni, Fruntiseni, Puiesti, Banca, Gagesti, Vutcani, Rosiesti, Viisoara. Si din alte comune si sate - lista e lunga. Ma uit la fotografiile realizate cu ocazia diverselor simpozioane. Oamenii adunati in cate o sala, facand cerc, de-a lungul zidurilor, uneori stransi unul in altul, ca sa incapa toti, se uita cu atentie la unul dintre colegii lor, ridicat in picioare, citindu-si lucrarea. Dominant este albul in majoritatea imaginilor - parul alb. "Nu va spun eu o noutate, ca in mediul rural sunt tot mai putini tineri cu studii superioare", continua invatatorul. Si ofteaza din nou.


Sprijin din Germania si Anglia


Nu e nici usor, nici greu, sa convoci intelectualii satelor. Totul incepe cu telefoanele - cand si unde sa ne intalnim? O zi intreaga e necesara pentru "negocieri", intrand in discutie mai ales distantele parcurse dintr-o parte in alta a judetului. "Asociatia noastra si-a creat un renume in judet. Primarii ne ofera un loc anume in care sa ne desfasuram activitatea", ma anunta gazda. "Elanul" e cunoscut pana si in Germania si Marea Britanie, de unde s-au primit la un moment dat sponsorizari de la vasluieni plecati acolo. A fost sustinuta aparitia revistei culturale, fiecare numar, cu un tiraj de 300 de exemplare, necesitand un efort financiar de 430 de lei. De sase ani incoace, chiar si autoritatile s-au implicat, in acelasi scop, fiind vorba despre Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale. Dar cea mai buna veste e ca, intr-un viitor apropiat, va exista un sediu al Academiei Rurale. Spatiul dezbaterilor a fost oferit de staretul manastirii Bujoreni, lacasul aflandu-se la numai sapte kilometri de Giurcani, locul de bastina al "Elanului".


Modertor de colocviu


Fiind stabilite data si locul simpozionului, fiecare se intelege cu fiecare. Dintre membrii asociatiei. Are unul o masina a lui, ia cativa confrati cu el. Si da-i bice prin hartoapele Vasluiului, ca in cursele de autobuz sau in trenuri nu poti pune baza. Vreau sa cunosc cativa dintre "stalpii" Academiei, la care invatatorul Rotaru imi vorbeste despre Cristian Onel - profesor de istorie la Rosiesti, Florin Varvara - profesor de istorie la Sarateni, Ioan Petru - protopop in Falciu, Ion Baciu - profesor de istorie la Fruntiseni, Teodor Hardon - profesor de istorie la Ranjesti. Se aminteste, cu multa placere, despre poeziile de exceptie ale lui Simion Bogdanescu, fara sa fie uitat nici Ion Iancu Lefter, un filolog care cucereste de fiecare data auditoriul cu lucrarile sale. Iar povestile cele mai frumoase, despre o alta lume a satului, sunt impartasite de Petru Ujeuca, un batran sfatos, venit tocmai din Basarabia, de undeva din Gagauzia, din comuna Suletea. Este desemnat, de fiecare data, un moderator al colocviului, care da posibilitatea asistentei sa-si exprime ideile, in mod organizat. Pe langa anumite lucrari prezentate de unul si de altul, se mai pun la cale dezbateri asupra unor subiecte prestabilite - istorie, literatura, arheologie - asupra carora participantii emit opinii dintre cele mai diverse, insotite de ample argumentatii.


Invitati de seama


Oaspeti de onoare au calcat pragul Academiei Rurale, de-a lungul timpului. La loc de frunte a fost poetul Grigore Vieru, in 2003. Urme adanci a lasat in momoria asociatiei si dramaturgul Cezar Ivanescu. Alaturi de intelectualitatea satelor vasluiene apar, de la o intrunire la alta, tot mai multi oameni de cultura din zona urbana - scriitori, artisti plastici, specialisti ai unor muzee - incat nu mai e o noutate ca in acest cadru sa fie organizate evenimente cu rezonanta, precum lansarea unor carti. Amploarea fenomenului a iesit in evidenta in vara acestui an, cu ocazia aniversarii numarului 100 al revistei "Elanul", strangandu-se la ceasul de sarbatoare din satul Vetrisoaia "cateva sute de oameni, nu numai din Vaslui, dar si din alte cateva judete", povesteste invatatorul Marin Rotaru.


Traditie din 1931


Ceea ce se intampla in judetul Vaslui nu este nici pe departe un "moft" al vremurilor actuale, ci continuarea unei traditii locale. Am aflat de la invatatorul Marin Rotaru, care a facut "sapaturi" prin arhive, ca in 1931 s-a infiintat Asociatia Culturala "Glasul Nostru", in comuna numita la vremea aceea Basesti - azi Viisoara. Daca te uiti pe harta judetului Vaslui, constati ca Viisoara e la numai o aruncatura de bat de comuna Gagesti, pe teritoriul careia se afla satul Giurcani, unde s-a nascut, in 1996, Academia Rurala. Revenind la perioada interbelica, trebuie spus ca dascalii din scolile rurale pusesera bazele acelei asociatii, intalnindu-se periodic si discutand despre cum trebuie raspandita cartea in randul taranimii. Era editata si o revista, intitulata "Glasul nostru", recomandata ca "foaie culturala cu informatii si indrumari pentru popor". Iata ca "lumina" aprinsa atunci in satele vasluiene nu s-a stins nici pana in ziua de azi...



Dan Gheorghe, septembrie 2010 (fotografii de Florin Varvara si Cristi Onel)