Bani europeni pentru civilizarea unui sat romanesc, in 1894






Povestea aceasta ar trebui sa porneasca de la urmatoarea intrebare - de ce atunci se putea si acum nu? Atunci, adica in urma cu 100 de ani. Cand intr-o comuna din nordul Dobrogei a existat un primar care s-a luptat cat a putut pentru comunitatea lui si a construit un sistem de aductiune a apei potabile, de care au beneficiat toti locuitorii. Un sistem care e si azi in functiune. Primarul de atunci, din Luncavita - Trandafir Iorga - vazand ca nu are bani din propria lui tara pentru ceea ce dorea sa faca, a cerut pasaport diplomatic de la conducatorul statului roman, Carol I. Primarul s-a dus in Franta si Elvetia, sa faca rost de bani, materiale si specialisti. Si a reusit, 70% din fondurile necesare sistemului de apa potabila din Luncavita venind de la francezi. S-a facut dupa aceea si colecta publica in comuna dobrogeana, pentru asigurarea restului de bani. 


Apa ieftina si azi


Conductele au fost aduse din Elvetia. Specialistii francezi au facut studii, masuratori pe dealurile din jurul Luncavitei, solutia fiind ca pe o colina din apropierea comunei sa fie construit un bazin de apa, in care sa fie colectate mai multe izvoare din zona. Apa urma sa curga gravitational spre asezarea omeneasca, prin conductele intinse pe o distanta de sapte kilometri. Primarul de azi din Luncavita, Stefan Ilie, ne-a spus ca, datorita sistemului de aductiune dat in folosinta in 1911, locuitorii din comuna aceasta platesc in zilele noastre foarte putin pentru un metru cub de apa potabila - doar 1,40 de lei. Tocmai pentru ca o buna parte din apa potabila a Luncavitei vine de la deal, fara sa fie nevoie de vreo cheltuiala, de genul curentului electric care sa puna in functiune niste pompe. Nimic din toate astea pentru secularul sistem! Ganditi-va ca in alte zone ale Romaniei apa potabila costa cu mult mai mult. Bucurestenii platesc, de exemplu, 3,03 lei pe metrul cub de apa de la robinet.


Bani europeni - in 1894


S-ar putea spune ca Trandafir Iorga, cel care a fost primar in Luncavita intre 1890 si 1912, a descoperit, inca din 1894, importanta banilor europeni. E adevarat ca nu se cunoaste exact suma pe care a adus-o din tara lui Voltaire. Dar se stie ca asta a fost proportia finantarii proiectului - 70% de la francezi si cofinantare de 30% din partea locuitorilor Luncavitei. Se stie ca fiecare familie din comuna a donat cate 20 de poli pentru binele comunitatii. Asta am aflat de la primarul actual al comunei, Ilie Stefan, a carui meserie de baza este cea de profesor de istorie. El a inceput sa culeaga date, inca de acum cativa ani, despre ilustrul personaj local. Asa a gasit la un moment dat pasaportul diplomatic cu care Trandafir Iorga a plecat in Occident. Din pacate, a ramas doar o copie dupa acel act. De soarta originalului nu se mai stie nimic. Sa vedem ce scrie in documentul emis in data de 17 martie 1894. Pasaportul era de fapt o foaie de hartie de mari dimensiuni, care pe fata principala purta insemnele Casei Regale a Romaniei si numele domnitorului Carol I. Iar dedesubt un scurt text, in romana si franceza. Iata-l : "Noi, ministrul secretar de stat la Departamentul Afacerilor Externe al Romaniei, rugam autoritatile civile si militare sa lase libera trecere domnului Trandafir Iorga, din judetul Tulcea, care merge in strainatate pe termen de 11 luni. Bun pentru ducere si intoarcere si sa-i dea ajutor si protectie in caz de trebuinta". Mai jos aflam cateva date si semnalmente despre Trandafir Iorga. Varsta - 46 de ani, statura mijlocie, sprancene castanii, ochi caprui, fara barba, barbie rotunda, obrazul oval. Nu se spune oficial ca avea si o mustata proeminenta. Sau poate n-o avea cand a plecat in Franta. L-am vazut in cateva fotografii care au reusit sa treaca bariera timpului. Avea o mustata de zile mari, ale carei colturi erau ridicate. Edilul purta drapelul tricolor la brau, stand alături de consatenii sai. O alta informatie ne spune ca primarul Iorga ar fi avut studii liceale, fiind de profesie tehnician veterinar. Daca in 1894 avea 46 de ani, tragem concluzia ca omul de care vorbim acum se nascuse chiar in anul revolutiei pasoptiste. Si mai stim ca a murit in 1923. La varsta de 75 de ani. 


Apa din cetate


Am plecat spre Luncavita cu gandul sa descoperim oameni care au aflat de la bunicii sau strabunicii lor cum a fost atunci, intre 1908 si 1911, cand toata suflarea comunei a muncit, sa faca santuri, sa monteze conductele. Va dati seama, pe o distanta de sapte kilometri. Mai intai am ajuns la primarul de azi, Ilie Stefan, om tanar, la al doilea mandat, dar care a devenit edil la numai 26 de ani. Luncavita este o cumuna in judetul Tulcea, la doi pasi de Dunare. Aici, ca si in multe alte locuri din apropierea fluviului, traditia de sute de ani era ca oamenii sa bea apa din Dunare. Sa faca mancare, sa spele, sa se spele si ei, numai cu apa din fluviu. Nu puteai sa sapi in pamant o fantana, pentru ca se surpa imediat pamantul argilos. "Asa e in nordul Dobrogei, pamant greu. Nu se pot face fantani. La pamant i se spune pielea boului, tocmai pentru ca orice fantana se surpa", ne explica primarul. Si atunci solutia era sa te uiti spre Muntii Macinului, asa tociti cum sunt ei, sa scoti apa de acolo. Luncavita e la poalele acestor munti, intr-o zona acoperita de paduri, strabatute de cerbi, coioti si mai rar de sepri. Neveninosi, ce-i drept. Se remarca aici cea mai mare specie de sarpe din Romania, cu o denumire pompoasa - "balaurul dobrogean", pentru ca ajunge pana la 1,60 metri lungime. Sa ne intoarcem insa la povestea noastra. Se stie ca in anul 1900 au venit in Luncavita specialisti din Franta. Dupa toate studiile facute atunci, s-a ajuns la concluzia ca trebuie construit un bazin cu apa, cu o capacitate de 200 de metri cubi, in zona unui deal cunoscut de localnici sub denumirea "la cetatuie". Ne explica primarul cateva lucruri despre imprejurimile Luncavitei, unde s-au gasit patru foste asezari romane. Iar pe dealul "cetatii" s-au descoperit urmele unor fortificatii milenare. "Cand s-a sapat pe acel deal, sa se faca bazinul de apa, s-au gasit urmele vechilor fortificatii", zice edilul. Dar nu numai atat. A iesit la lumina zilei si aductiunea de apa facuta de romani. Deci si ei colectau apa din aceleasi izvoare, din apropierea aceluiasi deal.


Ceremonia din 1911


Iata inca o informatie interesanta. Este o descriere a unui calator care s-a nimerit in Luncavita, in luna noiembrie din anul 1911, chiar in momentul inaugurarii sistemului de aductiune a apei potabile. Se stransese toata suflarea comunei in acel moment. Din datele istorice reiese ca Luncavita avea pe atunci 380 de familii, inseamnand un total de 1.780 de suflete. Asta se arata in "Marele dictionar geografic al Romaniei", scris de G. Lahovari si aparut in 1901. Luncavita era formata in acele timpuri, ca si azi, din doua sate - primul a dat numele comunei, iar al doilea se numeste Rachelu. Un alt amanunt demn de semnalat ne parvine din anul 1904, de la M. D. Ionescu, autorul unei monografii in care se scrie ca Luncavita a fost fondata de romani veniti din Basarabia, dar si de veterani ai razboiului de independenta din 1877-1878. Razboiul a marcat retragerea turcilor din Dobrogea. E drept ca in schimbul unirii Dobrogei cu Romania, de dupa razboiul de independenta, statul roman a cedat Rusiei sudul Basarabiei. Asa se explica exodul basarabenilor spre Dobrogea, de dupa 1878. Ne intoarcem la momentul inaugurarii sistemului de aductiune a apei potabile din Luncavita. Calatorul despre care am amintit mai devreme a notat ca in centrul comunei erau primarul Trandafir Iorga, preoti, multime de localnici, toti imbracati in straie de sarbatoare. Iar printre ei si specialistii francezi, care proiectasera sistemul. Dupa cum calculasera francezii, apa avea nevoie de exact 27 de minute pentru a ajunge din dealul "cetatuii", prin conducta de sapte kilometri, pana la un alt bazin de colectare, de la marginea comunei. Iar de acolo, prin alte tevi, apa se raspandea spre cele 20 de fantani care fusesera amenajate pe teritoriul comunei. Cei mai instariti oameni din Luncavita si-au tras apoi apa pana in propria gospodarie, prin conducte care porneau de la una din fantanile publice. Si chiar asa a fost, cum au zis francezii - exact 27 de minute i-au trebuit apei sa ajunga din deal pana in comuna, a notat dupa aceea anonimul cronicar. Primarul de azi ne-a spus ca a gasit toate aceste date in felurite albume sau carti despre Dobrogea. Un lucru este insa clar - Luncavita a fost prima localitate din Dobrogea in care a existat un sistem public de aductiune a apei potabile. Un atlas din perioada interbelica vorbea ca despre o ciudatenie, cand facea referire la satul Luncavita, atat de civilizat, cu apa prin conducte. Mai ales ca, pana in al doilea razboi mondial, numai 78 dintre orasele Romaniei, dintr-un total de 214, aveau sistem public de alimentare cu apa.


Santierul din anii '70


Luncavita de azi e o comuna mare, cu 4.758 de locuitori si 1.908 gospodarii, potrivit datelor oficiale. E drept ca oamenii isi castiga si acum painea tot din aceleasi surse, ca si inaintasii lor - agricultura si pescuitul. Strabatem ulite pietruite sau prafuite, printre case mici, dar frumos aranjate, semn de oameni gospodari. Ajungem la poarta lui Nicolae Ionascu. Ne primeste un barbat cu statura impozanta, in ciuda varstei sale, de 84 de ani. El a auzit de la bunicul lui ca pe la 1900 a fost aici, in sat, o mare adunare, cand a venit la sfat toata suflarea locala, sa cada cu totii de acord asupra celor ce urmau sa se intample, in legatura cu aductiunea de apa potabila. Ne mai zice batranul ca, de-a lungul timpului, vechile conducte au fost strapunse de radacinile copacilor, incat a fost deschis "santier mare", prin anii '70. Au venit atunci mesteri dintr-o alta comuna, tot din nordul Dobrogei, de la Niculitel. Ei au reparat intregul sistem de tevi. Merita retinut asta - au reparat tevile, nu le-au inlocuit. Conductele vechi erau impecabile. Asa ne-a spus mai tarziu si Petrica Nour, un angajat de la societatea de apa-canal din Luncavita. El a vazut conductele, din fonta, cand a mai facut reparatii curente. "Sunt in cea mai buna stare, dupa 100 de ani de folosire", ne-a asigurat specialistul. Pe unele tevi scrie ca au fost facute in Suedia, pe altele - Franta sau Elvetia.


"O conducta pentru vesnicie"


Demna de luat in seama este si relatarea unei femei - Jeni Ana. Ne-a spus ce stia de la bunicul ei, Ghita Ionita, cum s-a muncit in Luncavita, intre anii 1908 si 1911, pentru a se pune la punct sistemul public de alimentare cu apa potabila. Primarul de atunci, Trandafir Iorga, a impartit responsabilitatile locuitorilor comunei. De exemplu, fiecare membru al unei familii avea de sapat un sant in lungime de cel putin cinci metri si o adancime de un metru. Sapau oamenii cu ce aveau, nu erau ca acum, utilaje moderne. Tarnacopul si lopata erau de baza. Altii aveau boi, carute. Toate tevile au fost carate cu carutele. Conductele fusesera transportate initial pe Dunare, venind din vestul Europei, pana la Isaccea, iar de acolo au fost aduse in Luncavita, in carele trase de boi. Iar la sfarsit ne-a amintit femeia cuvintele bunicului ei catre nepoti : "Noi, batranii, am lucrat si va lasam voua pentru vesnicie aceasta conducta".


Roata se invarte


Cu cat s-a inmultit populatia Luncavitei, odata cu trecerea timpului, cu atat mai multa lume s-a abonat la vechea conducta, incat ramificatia de tevi din comuna s-a extins spre casele nou-aparute. Dar apa venea din acelasi loc, de pe dealul "cetatuii". Stim de la localnici ca acest sistem a fost unica metoda de alimentare cu apa potabila in comuna asta, pana in urma cu cinci ani. Actualul primar a accesat fonduri europene si pe baza acestor bani s-au sapat, la marginea localitatii, puturi de mare adancime, de pana la 80 de metri. De la puturile acelea au pornit santuri spre diverse zone ale comunei. Era nevoie sa fie montate conducte moderne, plecand de la noua sursa de apa. S-a intamplat ca in 2005, cand a fost nevoie de saparea santurilor, sa se repete intr-un fel ceea ce s-a petrecut aici cu 100 de ani in urma. Primarul de azi, Stefan Ilie, a chemat lumea la o adunare populara si le-a dat oamenilor exemplul faptelor din trecut, atunci cand toti satenii din Luncavita au iesit, cu mic, cu mare, la munca, sapand santuri. Tot asa ar fi trebuit sa se intample si in prezent. Si s-a intamplat. La fel ca in trecut, s-au impartit si acum responsabilitatile. Fiecare familie a avut de sapat un segment de 15 metri de sant, cu o adancime de un metru si jumatate. "In cinci zile s-a terminat toata treaba", aflam de la edil. Cert e ca in prezent comuna Luncavita beneficiaza atat de sistemul vechi, cel din 1911, cat si de cel nou, din 2005, pentru alimentarea cu apa potabila. "Sistemul vechi nu mai facea fata, reteaua se extinsese prea mult la fiecare casa, incat se intampla ca debitul apei sa scada uneori. De aceea a fost nevoie sa fie sapate puturi noi", conchide primarul Stefan Ilie. Localnicii au fost totusi fermi cand ne-au spus ca niciodata, cat a fost doar vechiul sistem in comuna, apa nu s-a oprit, nici macar in cei mai secetosi ani. Daca vrei sa bei acum apa din vechiul sistem de aductiune, te duci la una din cele trei fantani care mai sunt deschise. Una din ele e chiar in centrul localitatii. Prin fantana asta curge nu numai apa, ci si istorie. Aici a curs pentru prima oara apa din dealul "cetatuii", la inaugurarea sistemului, in 1911. Ceremonia care a urmat, tot in acest loc s-a desfasurat. Fantana a fost refacuta in 1984, iar pe ea a fost montata o placa memoriala, unde scrie asa : "Aducerea apei in comuna Luncavita, judetul Tulcea, lucrare obsteasca savarsita in anul 1911, luna noiembrie". De ce nu mai sunt azi functionale cele 20 de vechi fantani publice, ci numai trei? - ne explica tot primarul Ilie Stefan. Pentru ca toti cei care sunt legati la reteaua de apa a comunei trebuie sa plateasca cat consuma. Fiecare cu robinetul lui, in curtea lui. Pe cand la fantani apa e la liber. E drept ca "la liber", la cele trei fantani, vin oraseni, fie din Macin, fie din Isaccea, altii chiar de mai departe, si iau apa cu bidoanele, pe care le incarca apoi in masini. Apa de la "cetatuie", considerata mai buna, in comparatie cu cea "din fiare", adica din puturile moderne.


Filantropul


Datele de suflet sunt detinute azi, la Luncavita, de urmasii de sange ai lui Trandafir Iorga. L-am descoperit pe nepotul primarului de acum 100 de ani. Pe omul din fata noastra il cheama Iani Malcea, are 85 de ani, iar mama lui a fost fata cea mai mica a primarului Trandafir. Fostul edil a avut patru baieti si patru fete. "Pe mama mea o chema Florica. Ea s-a maritat cu unul din neamul Malcea. De-asta acum pe noi ne cheama Malcea", ne-a explicat batranul, dornic sa ne spuna o poveste veche de un secol. Alaturi de el i-am gasit si pe Mihail Malcea, fratele lui Iani, care are 70 de ani, dar si pe Gheorghe Malcea, de 58 de ani, fiul lui Iani. Gheorghe locuieste azi in casa in care a stat pe vremuri primarul Trandafir. Casa cu ziduri groase, inalte. Se vede ca a stat aici un om de vaza. "Bunicul meu a venit din Basarabia, de la Giurgiulesti, la 16 ani, impreuna cu patru frati si o sora. S-au asezat cu totii in Luncavita, la fel ca multi alti basarabeni", continua nepotul sa ne povesteasca. Mai aflam ca lui Trandafir i se spunea "boierul" in vremurile sale de glorie, ca a ajuns un om bogat, cu mult pamant si bani in banca. Si ca era filantrop. A dat din pamantul sau parcele la alti romani, din Basarabia, din Ardeal, din Oltenia, sa se stabileasca aici. "Dorea sa fie cat mai multi romani in locurile astea", continua Iani. Se povesteste ca, in urma cu 100 de ani, Luncavita era o comuna de oameni instariti, iar bandele de hoti dadeau tarcoale avutiilor. Ca urmare, primarul Trandafir a organizat un fel de garda locala, iar talharilor li se venea de hac imediat. "Era un om tare hotarat. A ajuns la Bucuresti, pana la regele Carol I, si i-a cerut pasaport diplomatic, sa plece in Franta, sa faca rost de bani multi pentru comuna lui", fara ca Iani Malcea sa stie de cati bani a fost vorba. Dar adauga faptul ca bunicul sau a facut imprumut in banci, in nume propriu, pentru amenajarea soselei Macin - Tulcea, incat nordul Dobrogei sa aiba in acest fel sansa dezvoltarii. "A fost nevoit sa vanda o parte din pamanturile lui, ca sa dea banii inapoi la banca, dar ce-a facut, pentru romani a facut", e convins Iani.


Tema de la UE


De-a dreptul ciudat pare ca o comuna de la marginea tarii, asa cum este Luncavita, sa aiba un sistem de alimentare cu apa potabila. Sistem realizat cu 100 de ani in urma. Este cu atat mai ciudat acest lucru, cu cat avem cele mai proaspete date ale Institutului National de Statistica. Se stie astfel ca 45% dintre romani nu au acces la un sistem public de alimentare cu apa. Asta se intampla in anul de gratie 2010! Adica oamenii aceia, cei 45%, iau apa din fantani, din garla, de oriunde. Cara apa cu galeata, cu cobilita, ca pe vremea strabunicilor. In schimb, avem programe si proiecte, cu duiumul. Pe masa autoritatilor locale si nationale. Pentru modernizarea tarii. Sa nu uitam ca Uniunea Europeana a dat tema Romaniei, ca pana in 2018 sa faca in asa fel incat 90% din populatia acestei tari sa fie racordata la o retea de apa potabila. Sa fie oare un exemplu pentru guvernantii de azi ceea ce a facut, cu 100 de ani in urma, primarul Trandafir Iorga? Sau mai bine ne reinventam strabunicii, ca sa ne rezolve ei problemele...



Dan Gheorghe, 13 octombrie 2010