Fabrica celor respinsi pe piata muncii





Dupa "capitalismul salbatic" al ultimilor 20 de ani, cum a fost caracterizata Romania postdecembrista, se "coace" acum o noua viziune asupra relatiilor de munca - economia sociala. Au aparut deja primele "insule" - intreprinderile sociale - mergand tot dupa principiile profitului, dar care au totusi ceva diferit, fata de restul pietei. La o asemenea fabrica sunt angajate persoane cu handicap, care in alte parti n-au nicio sansa de a-si castiga painea. Am gasit un caz de acest fel in judetul Valcea. Cu atat mai interesanta e povestea proiectului, cu cat el a fost pus pe picioare de un om tintuit in scaunul cu rotile.



Accident la 17 ani



Prima oara am cautat informatii pe Internet despre "oameni care ajuta oameni". Asa am dat peste Bogdan Dinca si fundatia lui - "Soul to soul", pe care a infiintat-o in 1998. Un barbat de 36 de ani. Viata i s-a schimbat radical la 17 ani, din cauza unui accident stupid, intr-un bazin, de fundul caruia s-a lovit in cadere. Au urmat sase luni de chinuri, imobilizare la pat, operatii fara succes pe coloana vertebrala. A ramas cu diagnosticul de tetrapareza spastica. Dar a decis ca viata trebuie sa mearga inainte. Si-a dus la bun sfarsit studiile universitare - Psihologie - in 2004. Cu patru ani in urma s-a casatorit.



Din usa-n usa



Revenim la organizatia umanitara. "Nu aveam bani, la inceput. Doar idei si prieteni. Doream sa-i ajut pe cei care sufera ca mine", zice Bogdan. A incercat sa rezolve problema financiara, batand la usile unor patroni. La unii a gasit intelegere, la altii doar ocara. "Am avut parte si de cuvinte grele, ceva de genul - mai lasati-ne cu handicapatii vostri!", isi aminteste gazda. Din primii bani a cumparat scaune cu rotile, pe care le-a dus la un camin de batrani. Pe urma a deschis o sala de kinetoterapie, la Casa Tineretului din Ramnicu Valcea, timp de un an. Atat i-au ajuns banii pentru salariile specialistilor de acolo. Important e ca in acel interval au venit 50 persoane cu handicap si au facut tratamente de recuperare. A mai organizat spectacole si concursuri pentru cei loviti de soarta. Bogdan stie ca numai in Ramnicu Valcea sunt aproximativ 1.000 de persoane cu handicap.



Economia sociala



Cateva lucruri merita spuse despre economia sociala, un concept nou pe plan mondial. Se remarca principiul de a crea firme in care sa lucreze persoanele dezavantajate pe piata muncii. Mai ales cei cu diverse grade de handicap, dar care sunt totusi capabili sa-si castige painea prin forta bratelor si a mintii lor. Romania are deja legislatie care permite infiintarea unor astfel de structuri profesionale. Cel mai bun exemplu e Ordinul 60 din 2007 al Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, legat de "intreprinderile protejate". Importante sunt si prevederile stipulate in Legea 207 din 2009, in care se arata obligatiile pe care le au firmele cu mai mult de 50 de salariati. Acestea au trei posibilitati de-a se achita fata de persoanele cu handicap din Romania. Una din ele trebuie neaparat respectata. Prima ar fi sa angajeze doi oameni cu nevoi speciale, remunerandu-i cu salariul minim pe economie. A doua varianta - sa plateasca la stat o taxa echivalenta cu cele doua salarii. A treia - sa achizitioneze, luna de luna, bunuri sau servicii de la o intreprindere sociala, in limitele acelorasi doua salarii minime.



Bani europeni - 300.000 de euro



Sa pui pe roate o intreprindere in mijlocul crizei economice, mai ales in Romania, plina de falimentele firmelor mici si mijlocii - iata "curaj si nebunie", recunoaste zambind Bogdan Dinca. S-a bazat, ce-i drept, pe Uniunea Europeana, la "usa" careia a batut in 2009, cu proiectul unei intreprinderi sociale in domeniul confectiilor. Iata cifrele - 300.000 de euro, nerambursabili, pe o perioada de doi ani. Banii au venit in proportie de 75% de la Fondul Social European si 23% de la Guvernul Romaniei. S-au adaugat 2% din resurse proprii. Ceea ce inseamna ca asociatia umanitara a scos din buzunar 30.000 de lei. E drept ca se stransesera deja, in contul organizatiei, anumite sume de la populatie, datorita acelui mecanism financiar care permite unui contribuabil sa redirectioneze 2% din impozitul platit la stat catre o activitate caritabila.



Selectia personalului



Era nevoie de 15 oameni, conform planului. Persoane cu handicap. A fost organizata o selectie, vestea ducandu-se spre diverse fundatii de caritate locale. S-au prezentat 25 de candidati. Fara sa se puna accent pe varsta sau pe studii. Unii aveau 20 de ani, altii erau trecuti de 50, dar majoritatea cu diploma de liceu in buzunar. Au fost evaluati de o comisie, stabilindu-se cine are aptitudini pentru meseria de croitor, dar si cine isi doreste cu adevarat sa lucreze. Cuvantul psihologului a fost esential. "Unii au venit din curiozitate, altii au demonstrat ca vor sa faca treaba", isi aminteste Bogdan. A urmat etapa scolarizarii, in urmatoarele sase luni. De data asta, meseriasii in ale croitoriei au iesit la rampa, cu atat mai mult cu cat niciunul dintre cei 15 admisi nu stia cu ce se "mananca" arta stofei. Cert e ca au invatat cu totii - sapte femei si restul barbati - ce inseamna sa fii "confectioner textile", dupa cum suna calificarea obtinuta. Pentru efortul lor de o jumatate de an - lectii teoretice si practice - au fost rasplatiti, in conformitate cu proiectul european, cu o bursa de 500 de lei.



Maistrul croitor



Avem de mers zece kilometri, de la Ramnicu Valcea pana in satul Gura Vaii. De aici se vede intrarea in defileul Oltului. Dar noi ne pierdem pe un drum laturalnic, pana la fosta scoala, luata in concesiune de Fundatia lui Bogdan Dinca, si trecuta prin ample modernizari - centrala termica, grup sanitar, calorifere, parchet, pereti zugraviti. Altfel, o cladire care se integreaza in peisajul local - curtea inundata de flori si mai ales genorozitatea acoperisului, chiar si fata de tinda impunatoare a casei. Suntem intampinati de priviri surprinse. Descoperim o sala in care sunt 15 masini de cusut automate. Si tot atatia oameni. Iar in fata, stand in picioare, la o masa intinsa, acoperita cu stofe rasfirate sau cativa baloti, e maistrul croitor. O femeie mica de statura, intre doua varste - Silvia Popescu. Ea da tonul operatiunilor. Mai intai croieste, dupa care materialele pleaca spre subalternii sai, impartiti pe echipe. Ei desavarsesc fiecare produs in parte - festonat, facut tivul, pus nasturi, calcat si multe altele. "I-am impartit pe echipe, dupa cum se pricepe fiecare sa faca anumite treburi", explica sefa. Interesanta si povestea ei. O femeie de 20 de ani in bransa. Pentru prima oara lucreaza alaturi de persoane cu dizabilitati. Experienta o incanta. "Am remarcat seriozitatea lor. Respecta intocmai programul de lucru", suntem introdusi in atmosfera. Munca incepe zilnic la opt dimineata si se termina la patru dupa-amiaza.



"Stalpul" casei



Fiind vorba de o distanta mare de la Ramnicu Valcea pana la munca, este asigurat transportul de catre angajator. Toti salariatii locuiesc in oras. Locul de intalnire e in fata Casei Tineretului, in cartierul Ostroveni. De acolo pleaca autobuzul. Silvia ne prezinta cateva destine, alaturi de care isi petrece viata profesionala din 29 mai 2010 - prima zi in care intreprinderea sociala de la Gura Vaii si-a deschis portile. Rozalia are 35 de ani. Este surdomuta. Cu greu ne putem intelege. Suntem ajutati tot de maistrul croitor, care in numai cateva luni a invatat limbajul semnelor. Mai ales ca patru dintre muncitorii de aici nu pot vorbi si auzi. Revin la dialogul cu Rozalia. E maritata, are o fetita de sapte ani si un sot pensionat pe caz de boala. Ea e practic stalpul casei. Corina are 30 de ani. Se opreste din lucru si isi "deseneaza" viata, din numai cateva miscari ale mainilor, balansandu-le in aer. A stat o buna perioada in somaj. Pe unde se ducea, sa caute o slujba, i se dadea de inteles ca o persoana ca ea, cu dizabilitati, are putine sanse. Alina are 29 de ani si un baietel de trei ani. De la asociatia de surdomuti, din care face parte, a auzit de noua intreprindere sociala, a venit aici si a obtinut postul. Stefan e un tip mai retras, cu parul deja incaruntit, la cei 31 de ani ai sai. A lucrat pe santier, la Govora, pe urma si-a dus viata cum a putut, timp de un an, in somaj. Reuseste sa se expime, dar cu greu. Cristina, o fata uscativa, putin adusa de spate, spune ca si-a petrecut prima parte a vietii la casa de copii. "Pe unde ma duceam sa ma angajez, ma si respingeau, ca am fost la casa de copii", se tanguie, apoi Stefan sare sa-mi confirme acelasi tratament de care a "beneficiat" in fata unor patroni. Si el a trecut pe la un camin de orfani. Dar iata si o raza de soare in ochii Adelinei si ai lui Bogdan. Sunt sot si sotie. Am auzit de la mesterul croitor ca Bogdan e omul de baza in ale meseriei, in acest colectiv. Mi se spune familie. Asa se considera ei. "Avem rate de platit. Ne descurcam. Sper sa ne descurcam si mai bine", pare optimista ziua de maine in opinia tanarului.



Salariu de 970 de lei



Adevarul e ca persoana cu handicap din Romania se mai lupta si cu o alta dizabilitate, de data asta a societatii. Primesti o pensie de numai 297 de lei pe luna. Daca nu te poti misca singur, fiind dependent de carut, ai parte de ajutorul unui asistent personal, care castiga 470 de lei lunar. Dar si banii aceia s-au redus cu 25%, ca la toti bugetarii. E adevarat ca salariatii pe care i-am cunoscut acum vin pe picioarele lor la munca. Doar una din fete are nevoie de mama ei, care-i sta alaturi, pas cu pas. O si ajuta la anumite treburi. Important este, asa cum remarca si maistrul croitor, ca acesti oameni muncesc, si poate ca, pentru prima oara in viata lor, se simt utili. Dar nu numai atat. Castiga o paine ceva mai "alba", fata de "cenusiul" pensiei lor de handicap. Salariul este de 970 de lei. "Produsele noastre sunt de cea mai buna calitate. Nu e nicio diferenta, fata de orice alta fabrica de confectii", conchide maistrul Silvia Popescu.



Rapoarte trimestriale



Productia e inca la inceput de drum. Abia s-a finalizat primul contract de 100 de salopete pentru un agent economic din Valcea. Si se preconizeaza o cantitate cel putin la fel de mare pentru o firma din Medias. Dar capacitatea maxima poate ajunge la 500 de salopete pe luna. Se lucreaza numai pe baza comenzilor ferme. Deja intram in sfera administrativa. A fost prevazut, prin proiectul european, ca noua entitate economica sa aiba, pe langa cei 15 salariati - persoane cu dizabilitati, si o alta structura, de data asta a profesionistilor in management. Vorbim de un manager, un responsabil financiar, un contabil, un consultant juridic. Exista si o persoana responsabila de relatia cu presa. Facem apoi cunostinta cu Gina - dupa cum se recomanda, scurt - managerul. O problema extrem de importanta e publicitatea, si pentru asta tanara expediaza in fiecare zi mail-uri pe toate "cararile" Internetului, se ocupa de pliante, dar si de alte modalitati de publicitate. Ne anunta ca se mai pot produce lenjerii de pat, articole pentru nou-nascuti sau prosoape. Ne exemplifica prin cateva preturi, asigurandu-ne ca sunt sub tariful de pe piata. De exemplu, o salopeta costa 45 de lei, un prosop nu depaseste 1,5 lei si lenjeria de pat face 50 de lei. De notat ca nu pot fi comercializate produse la bucata, intreprinderea sociala vinde marfa numai la persoanele juridice. Administrativul mai trimite rapoarte trimestriale catre Ministerul Muncii, la organismele din structura Uniunii Europene, pentru a se vedea cum e cheltuita fiecare centima a fabricii, din fondurile de la Bruxelles.



"Protectie" romaneasca



Ramane de vazut ce se va intampla dupa aprilie 2011, cand banii europeni, care sustin intreprinderea sociala din Gura Vaii, se vor epuiza. De atunci, va trebui ca sistemul sa se autofinanteze. Discutam la un moment dat cu Bogdan Dinca, presedintele Fundatiei "Soul to soul", despre conceptul romanesc al "intreprinderilor protejate" - cele care asigura integrarea pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati. O statistica din 2009 a Autoritatii pentru Persoanele cu Handicap indica faptul ca in tara noastra erau la acel moment 394 de firme cu un astfel de caracter social, acoperind domenii profesionale dintre cele mai diverse. Dar iata cum simte "protectia" statului roman un om care a pus in functiune un astfel de mecanism. Sa luam ca exemplu TVA. "E adevarat ca nu platesc taxa asta catre stat. Dar atunci cand cumpar materia prima, achit si TVA-ul catre furnizor", spune barbatul, adaugand ca "suntem vazuti ca orice alt agent economic, cand e vorba de plata celorlalte impozite catre autoritati". Pe de alta parte, esti obligat de lege sa ai un plafon al cifrei de afaceri de 35.000 de euro pe an. Daca il depasesti, vei plati si TVA catre stat, iar intreprinderea nu va mai avea caracter social, chiar daca respecta acel normativ care spune ca cel putin jumatate din salariati sunt persoane cu handicap. Bogdan e oricum decis sa mearga mai departe. Chiar cu un nou proiect european, de data asta pentru un atelier de tamplarie, in care sa angajeze tot persoane cu dizabilitati. "E mai mult decat o afacere. E viata mea", se arata decis omul sa darame orice bariera, chiar si din scaunul sau cu rotile...





Dan Gheorghe, 4 octombrie 2010