SKV - povestea "reconstruirii" Carpatilor



A fost o vreme cand romanii au demonstrat ca n-au nevoie de guverne, de indicatii de la centru, pentru a-si moderniza tara. Era suficient ca oamenii sa fie uniti intr-un proiect comun, gandit de ei, pentru care au muncit benevol. Ba chiar au dat bani din propriul buzunar, sa-si atinga scopul. Aceasta este povestea organizatiilor de voluntari, unele numarand mii de membri, care au aparut mai intai in Transilvania, inca din 1880, apoi s-au extins in Muntenia si Moldova. Datorita lor a fost creat, in perioada interbelica, un sistem turistic impresionant in Carpati - zeci de cabane, sute de kilometri de trasee, dar si primele formatiuni de salvamont si de ghizi montani. Totul pentru ca România sa devina o veritabila atractie pe harta drumetiilor europene.


"Regina" voluntariatului montan romanesc


O idee buna supravietuieste oricaror conjuncturi politice. Asa s-a intamplat cu un concept legat de "civilizarea" Carpatilor. Totul a inceput cu 130 de ani in urma, la Sibiu, in vremea cand Transilvania facea parte din Imperiul Austro-Ungar. A existat atunci un om, pe numele sau Carl Wolf - ziarist si avocat - care a considerat ca frumusetile naturii trebuie sa fie descoperite de turisti. Dar pentru asta era nevoie de ceva esential - infrastructura. Atragerea turistilor spre zona montana se putea face numai daca pe crestele inconjurate de nori existau cabane, trasee alpine riguros marcate, la care se adăugau servicii profesioniste de salvamont si de ghizi montani. "Trebuie sa facem cunoscute populatiei de la oras, dar si strainilor care ne viziteaza, frumusetile Carpatilor", sustinea in 1880 Carl Wolf, reusind sa puna, in acelasi an, temelia Societatii Carpatine Transilvane, recunoscuta dupa aceea drept cea mai puternica organizatie de acest fel din Romania. Asociatia mai e stiuta si ca SKV, initialele venind de la denumirea sa in limba germana. Pentru ca initiatorii ei au fost sasi. Cert este ca oamenii simpli urmau sa puna in practica aceste idei. Nu guvernele, nu institutiile, de orice fel ar fi fost ele, nu pe baza unor indicatii "de sus". Cei care au muncit la construirea infrastructurii montane au venit din toate categoriile sociale - profesori, medici, patroni, studenti, muncitori, functionari, cercetatori, ingineri, oraseni si tarani - cu totii uniti de pasiunea lor pentru munte. Dar si de o anumita mentalitate. Cel mai bun exemplu, din acest punct de vedere, vine de la una dintre filialele de elita ale SKV, cea din Brasov, condusa de Iulius Romer. Deviza montaniarzilor brasoveni suna astfel - "traditia nu inseamna pastrarea cenusii si predarea flamurii". Altfel spus, munceste pentru a spori mostenirea de la inaintasi, sa nu lasi copiilor tai tara tot asa cum ai gasit-o, ci fa-o mai frumoasa si mai bogata. Aceasta este interpretarea pe care ne-a dat-o acum seful cabanei Postavaru, Rolf Treutsch, povestindu-ne despre timpuri demult apuse, asa cum le stie de la bunicii sai, care au facut parte din SKV. Rolf este, la randul sau, dedicat pe viata muntelui. A fost schior de performanta, in anii '70, in lotul national al Romaniei, iar acum e salvamontist.


Fenomen national


Dupa momentul crucial din 1918, al fauririi Romaniei Mari, fenomentul SKV a luat o amploare deosebita. Daca organizatia sibiana avea, la debutul sau, doar cateva sute de membri, ea a capatat proportii impresionante, ajunand in 1920 la nu mai putin de 4.456 de membri, iar mai apoi depasind 7.000 de sustinatori - toti cotizanti. Asociatia s-a raspandit in toate colturile tarii, avand filiale in Bistrita, Cernauti, Lupeni, Medias, Orastie, Petrosani, Reghin, Sighisoara, Timisoara si Bucuresti. Dar nu numai atat. Au aparut forme de organizare similare, unele dintre ele sustinute de personalitati ale stiintei si culturii noastre. Un bun exemplu vine de la Societatea Carpatina din Sinaia, infiintata in 1895, a carei activitate a fost incurajata de Tache Ionescu si Bucura Dumbrava, in timp ce Societatea Turistilor din Romania, aparuta in 1903, la Bucuresti, a reusit sa-i atraga de partea sa pe Grigore Antipa, Simion Mehedinti si Alexandru Vlahuta. Lista interbelica poate continua cu Asociatia Drumetilor din Muntii Iubiti ai Romaniei, fondata in 1929, Turing-Clubul Romaniei - functionala din 1925, Asociatia Turistica "Romania Pitoreasca" - din 1930, Asociatia "Muntii Nostri", Clubul Carpatin Roman, Societatea Carpatina din Sinaia, ca sa dam doar exemple ale celor mai active asocieri interbelice, dintr-un sir mult mai lung.


Trasee desenate de cartografi


Traseele n-au fost amenajate la intamplare. Munca era precedata de studii amanuntite, ale cartografilor, pentru cele mai bune variante spre nori. Poteca trebuia sustinuta, in unele locuri, cu ziduri din piatra, in alte parti era nevoie de parapeti, de scari sau de lanturi prinse de stanci. Toate pentru siguranta turistilor. Se adaugau marcajele  - de culori si forme speciale, pentru fiecare carare in parte - aplicate pe stanci sau pe copaci. Plus indicatoarele de la rascruci de drumuri. "Albastru" si "Rosu" - doua trasee din masivul Postavaru, utilizate de zeci de ani de turistii plecati din Poiana Brasov - au fost realizate de membrii SKV. Tot ei  au creat "Pichetul Rosu" din Bucegi, dar si o mare parte din poteca "Tache Ionescu" sau "Sapte Scari" - cea din urma fiind in masivul Piatra Mare. Se adauga cele din Rodna, Parang, Caliman, Cibin, Sebes, Piatra Craiului, Apuseni. Datele statistice arata ca aceasta organizatie a reusit sa amenajeze, in total, peste 700 de kilometri de poteci alpine, de-a lungul Carpatilor României. Filiala brasoveana a stabilit un veritabil record, de 101 kilometri de trasee, realizate pana in 1936, in Postavaru si Piatra Craiului. Lungimea drumurilor de munte aparute in perioada interbelica e insa mult mai mare, daca luam in calcul si munca altor asociatii, de amenajare a unor poteci in Fagaras, Ciucas, Penteleu si Lotru.


Caramizi in rucsac


Fiecare lua in rucsacul lui cateva caramizi, de la poalele muntelui, plecand spre inaltimi, spre locul ales pentru construirea cabanei. La o actiune participau sute de oameni. Porneau in coloana, strabatand pustietatea, ocolind vai ametitoare, stanci inexpugnabile, sa duca materialele de constructie spre cele mai inalte creste. Nu erau doar membrii organizatiilor de voluntari, veniti de la oras. Li se alaturau taranii din satele de munte, care isi puneau la bataie animalele de povara, carutele, in care puneau trunchiuri masive din lemn. Pana si apa se cara, daca in locul unde urma sa fie cabana nu era un izvor. Apa era necesara pentru prepararea mortarului, sa fie legate intre ele pietrele de la temnelia viitoarei constructii. Lucrarea era executata de mesteri, adusi special pentru treaba asta, sa faca un lucru de calitate, solid. Autoritatile locale au sprijint astfel de actiuni, primariile oferind terenul necesar organizatiilor, pentru a construi cabanele si refugiile montane.


Cabana ridicata in cinci luni


O cabana se construia in mai putin de jumatate de an, in ciuda efortului deosebit. Cum a fost cazul Malaiestiului. Cladirea a fost deschisa in 1924, dupa numai cinci luni de munca. Autori sunt membrii SKV. Ei s-au remarcat si de aceasta data, ridicand aproape 60 de cabane, intre care se remarca Sambata, Urlea, Ruia, Sculer, Piatra Mare, Balea-Cascada, Brejba, Godian, Surian, Poiana Tomii, Negoiu, Bolboci, Vistea, Garbova. Prima realizare a celor de la SKV a fost la 17 septembrie 1881, cand au inaugurat o cabana in Piatra Craiului. A urmat, in acelasi an, cabana Negoiu. Acelasi grup a pus bazele statiunii Paltinis, cu primele cinci cabane facute acolo, cea mai veche fiind Prejba, aparuta in 1887. Tot ei au marcat un reper important al Bucegilor - cabana Omu, data in folosinta in 1888. Alte asociatii de voluntari au sporit zestrea Carpatilor, precum Societatea Carpatina din Sinaia, de care e legat numele cabanei Caraiman. Se adauga o serie de refugii alpine, in zone izolate, realizate de Turing-Clubul Romaniei. Iata lista lor - doua "case de adăpost" in Bucegi, patru in Retezat si Valcan, cinci in Apuseni, una in Maramures si doua in Rarau. Cei de la Turing au mai ridicat Casa Pestera, in 1923, dar si cabana Piscul Cainelui - in 1929. Se adauga adaposturile din Bucegi ale Asociatiei Drumetilor din Muntii Iubiti ai Romaniei, dar si doua cabane aparute datorita Societatii Turistilor din Romania - una in Piatra Craiului, alta la poalele Negoiului. 


Primii salvatori montani


Primele echipe salvamont au aparut pe teritoriul Romaniei in jurul anului 1900. S-au constituit formatiuni in Sinaia, Brasov, Sibiu si Busteni, cu voluntari SKV. Cei selectati erau, in general, oameni care locuiau in zona montana. O prima actiune de salvare a fost consemnata in anul 1906, in Muntii Fagaras, pe Valea Podragului. Cel care s-a evidentiat atunci pentru efortul sau a fost un ghid turistic- Ion Cotofan, din Avrig. Putine date exista, din pacate, in legatura cu scolile de ghizi. Se stie doar ca prima institutie de acest fel s-a infiintat la noi in 1904. Un grup de ghizi montani aparuse inca din 1884, la Sibiu. Un reper important in categoria sigurantei montane este legat de posturile de prim-ajutor, a caror functionare, in mijlocul celor mai periculoase zone montane, a debutat in 1890.


Ghizi interbelici


Noul sistem turistic - cabane si trasee - era administrat, la inceputul secolului trecut, dupa reguli precise, de catre organizatiile voluntarilor. Iata cum era pusa la punct toata treaba asta de catre SKV. Turistul avea nevoie de informatii - ce trasee montane sunt disponibile, unde anume sunt cabanele, cat de lung sau de periculos e drumul pana la ele. Asa ca in satele sau orasele de la poalele muntilor s-au creat birouri de informare turistica. Oaspetii veneau mai intai aici. Era locul unde putea fi gasit un om foarte important - ghidul turistic. Ghizii fusesera la viata lor ciobani sau vanatori. Stiau ca-n palma zonele in care ii conduceau pe turisti. Aveau si legitimatii, statutul lor fiind astfel oficializat. Se stia ca pentru creasta Fagarasului il poti gasi, in Zarnesti, pe Iosif Minea. Daca doreai sa colinzi Piatra Craiului, il cautai pe Nicolae Oratie. Te duceai la Rasnov, stiind ca acolo poti sa contezi pe Ioan Stanila, sa-ti arate Bucegii, in Codlea era Peter Topfer - sa te insoteasca in Magura Codlei, pentru Piatra Mare era indicat Simion Andras, iar în Brasov il gaseai pe Dumitru Lungas. Doar cateva nume de ghizi, dintr-o istorie demult apusa si prea putin cunoscuta, cea a turismului romanesc. Tot la birourile de informare se inchiriau felurite echipamente pentru calatorii nepregatiti sa se ia la tranta cu muntele, vara sau iarna. Poate nu stiati ca in Romania interbelica au existat serpasi! Ei bine, erau disponibili in satele de munte, tot dintre localnici. Ei carau, contra unui tarif bine stabilit, bagajele voluminoase ale turistilor. Era strict interzis serpasilor sa manance din hrana clientilor. Ghizii aveau si ei un tarif strict, fiind platiti cu ziua. Ghidul percepea o taxa pentru doua zile numai in situatia in care fusese alaturi de turist mai mult de 36 de ore. Daca acest interval era sub 36 de ore, turistul platea numai pentru o zi.


Fara alcool si tutun


Turistii aveau si ei indatoriri clare pe munte. Tutunul si alcoolul nu erau recomandate pe carari si in cabane. Daca aveau vreo sticla cu tarie sau tigari in ranita, calatorii erau obligati sa declare ghidului acest lucru. Ajuns la cabana, turistul trebuia sa stie un lucru foarte important - ce spune cabanierul e litera de lege. Puteai sa pleci de la adapost pe un anumit traseu, dar nu inainte de a-l informa pe cabanier. Sa se stie unde te afli, in ce loc anume din munti, si eventual sa se intervina, la nevoie, pentru salvarea ta. Turistul avea obligatia sa pastreze curatenia in cabana, sa nu faca zgomot ori scandal. Erau editate pliante, atat in romana, cat si in limbi straine, prin care turistii invatau sa se comporte pe munte - cum sa recunosti urmele animalelor salbatice, mai proaspete sau mai vechi, sa stii daca salbaticiunile ar putea fi in apropierea ta. Se indica pana si felul in care trebuie strabatuta zona alpina - cum sa urci, cum sa cobori, ca sa nu aluneci, sa te accidentezi.


Cabana - muzeu


Daca peretii ar putea vorbi, ar face-o cu siguranta cei de la cabana Postavaru. O parte din cladirea actuala, modernizata si extinsa, are in componenta ei partea ridicata in 1881 de catre voluntarii SKV. Greu de spus daca mai e azi o alta cabana seculara in muntii Romaniei, care sa fi rezistat timpului. Doar numele originale s-au pastrat, ca si locul in care li s-a pus temelia. Multe cladiri au suferit ulterior distrugeri, din cauza oamenilor sau a naturii, incat au fost reconstruite, chiar de la zero. Dar aici, mai sus de Poiana Brasov, la Postavaru, au ramas "amprentele" oaspetilor din ultimii 100 de ani. Scrijelituri care imbraca peretii exteriori ai batranei case de munte. Zarim printre atatea amintiri una foarte veche, cea a lui Novak. Numele e insotit de anul sosirii lui in acest loc - 1896. Credeam ca e cea mai veche "atestare". Nici pomeneala! Cea dintai e din 1893, ne anunta seful cabanei, Rolf Truetsch, care a studiat noianul semnaturilor. Facem cunostinta si cu Adele Zeidner, de pe urma careia au ramas cateva santuri adanci, cu tot cu anul sosirii ei aici - 1907, la care se adauga Helena, din 1908.


O noapte istorica


Am petrecut o noapte in mijlocul istoriei, intr-una din camerele spatioase, exact cum au fost ele concepute cu 129 de ani in urma. Supravegheati de siluete care ne salutau din alt veac - ghizi montani sau constructori ai traseelor alpine. Am aflat dupa aceea, tot de la Rolf, ca voluntarii purtau, prin anii '20,  bocanci cu tinte batute in talpa, iar pe zapada foloseau schiuri din lemn, facute in atelierele dogarilor. Cei pe care ii apuca noaptea in pustietate isi luminau calea folosind lampi cu gaz, care aveau in interior un ciorap din azbest. Obiecte de acest fel pot fi vazute azi la Postavaru, fiind in pregatire un muzeu al cabanei.


"Spriritul de pe vremuri s-a pierdut"


Nopti la foc de tabara, zile intregi de munca. "Era o pasiune extraordinara pentru munte. Tot ce s-a facut atunci a fost altruist", ne face Rolf un tablou al anilor interbelici, cand mii de oameni au "modelat" Carpatii. "Spiritul acela s-a pierdut azi", e convins si trist totodata interlocutorul nostru. Acelasi pesimism l-am gasit si la Mircea Opris, presedintele Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani. "Azi nu mai e aceeasi implicare a oamenilor pentru munte. Pe vremuri, totul se facea din convingere si placere. Acum s-a schimbat mentalitatea, nu mai depune aproape nimeni efort, daca nu exista si recompensa. Atunci era alta mentalitate", e de parere cel care, la randul sau, a participat, in anii '70 - '80, la construirea a 12 refugii alpine. Dar lucrurile se schimbasera deja, Mircea Opris spunandu-ne ca banii necesari nu mai veneau de la voluntari, ci de la autoritati. Ce se intamplase intre timp cu spiritul voluntariatului? Explicatia vine de la Rolf Truetsch, legata de momentul instalarii comunistilor la putere. Sa luam cazul SKV - daca pana in anii '40 cabanele construite de voluntari fusesera administrate de asociatie, care avea statut juridic, banii obtinuti din turism fiind destinati viitoarelor amenajari alpine, dupa 1948 a fost impusa alta organizare montana. Cladirile au fost nationalizate. "Nu a existat un act efectiv de nationalizare. Pur si simplu au fost luate de stat", conchide Rolf.


Azi se fura din ce s-a construit


Muntii ne asteapta in continuare sa-i cunoastem. Intrebarea e daca azi ne intereseaza cu adevarat acest subiect. Avem la dispozitie 555 de trasee montane omologate. Unele au cativa kilometri lungime, altele sunt mult mai impozante, de pana la 20 de kilometri. Statistica apartine Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului. Mai sunt aproape 100 de adaposturi alpine, in care turistii se pot retrage, in caz de urgenta. Numai ca stirile montane, despre constructii noi, sunt putine. Un exemplu ne-a venit tot de la Mircea Opris, despre Asociatia Turistilor din Sacele. Voluntarii au ridicat, dupa 1990, o cabana in masivul Piatra Mare, pusa la dispozitia impatimitilor de miscare in aer liber. Din pacate, alte vesti abunda, cand vine vorba de Carpatii României - distrugerile. Se fura orice, pana si lanturile sau cablurile agatate de stanci, de care turistii ar trebui sa-si asigure viata, cand poteca devine periculoasa, pe "buza" prapastiei. Multe adaposturi alpine sunt sparte, cablurile electrice taiate, disparand chiar si becurile. Hotii sunt greu de prins. Salvamontistii repara stricaciunile din propriul buzunar, si asa foarte subtire. Cu atat mai mult cu cat majoritatea salvatorilor fac munca voluntara. "Avem o legislatie ambigua. Ar trebui ca faptuitorul sa fie prins asupra faptei. Dar cine sa faca asta in pustietate", se intreaba retoric seful Asociatiei Salvatorilor Montani.


Nepasare "turistica"


Despre cum stiu romanii de azi sa-si pretuiasca bogatia naturii, ne-a vorbit presedintele SKV - Sibiu, Marius Miclea. Asociatia s-a reinfiintat in 1996. Dar acum nu mai e multimea de voluntari din trecut. Filiala sibiana are vreo 50 de membri, filiala din Brasov, condusa de Rolf Truetsch, vine cu o zestre de numai 100 de membri, cele de la Sebes si Sighisoara au cate cinci membri fiecare. Cu patru ani in urma, filiala din Sibiu a facut o brosura pentru informarea turistilor asupra cabanelor si hotelurilor din Muntii Fagaras, sa stie calatorii la ce servicii si preturi se pot astepta in fiecare loc in parte. Voluntarii au alergat de la o unitate turistica la alta, sa afle informatiile. La sfarsit, cand s-a pus problema editarii, surpriza - nu s-a gasit nicio agentie de turism din zona Fagarasului dispusa la sustinerea brosurii. Treaba s-a rezolvat pana la urma din cotizatiile voluntarilor. Am mostenit ceva. Muntii. Chiar ne pasa?...



Dan Gheorghe, 14 decembrie 2010 (fotografii de epoca din arhiva SKV-Brasov)