Cum poate fi rezolvata criza economica - o lectie din 1896 a comunitatii din Sibiu





Criza economica poate fi depasita. Solutia este ca oamenii sa se uneasca intr-un proiect comun, dus pana la capat in cel mai scurt timp. Asta e lectia pe care romanii ar putea s-o invete azi de la inaintasii lor, care au trecut si ei prin vremuri de restriste. Un model de redresare a fost aplicat cu succes in Sibiu, cu 114 ani in urma. Avand doua minti luminate in frunte - Partenie Cozma si Carl Wolf - comunitatea sibiana si-a investit resursele financiare in electricitate. Astfel a fost construita, pe raul Sadu, la 17 kilometri de urbea medievala, prima hidrocentrala interurbana din Romania, inaugurata in 1896. Curentul electric a revitalizat imediat un oras a carei industrie, rudimentara pana atunci, fusese sufocata de marfurile straine, de calitate si ieftine, ale Occidentului intrat deja in revolutia industriala.


Un oras in cadere libera, in 1890


Totul a pornit de la problemele economice si politice care facusera din Sibiu, in jurul anilor 1890, un loc in care nu merita sa traiesti si cu atat mai putin sa-ti deschizi o afacere. Asta, pe fondul revolutiei industriale din Occident. Marfurile aduse din Austria, Germania sau Ungaria invadasera Transilvania si erau la jumatate de pret, fata de produsele similare autohtone. Vesticii aveau utilaje moderne, actionate de curentul electric. Ceea ce insemna un cost de productie scazut. E adevarat ca si in Sibiu, ca si in imprejurimi, era o adevarata industrie, structurata dupa tiparul breslelor sasesti. Sibiul avea peste 40 de asemenea asociatii. De-a lungul vaii navalnicului rau Sadu se construisera tabacarii, torcatorii, tesatorii, pive pentru batut tesaturile groase, joagare, ba chiar si o fabrica de spirt. Dar masinariile erau actionate prin mijloace rudimentare, precum apa sau aburul. Pe langa situatia economica, mai era si cea politica. Budapesta exercita presiuni asupra romanilor si sasilor, dupa ce Transilvania devenise, din 1865, parte a teritoriului Ungariei. O masura fatala pentru sasi a venit in 1872, prin boicotarea breslelor. S-a adaugat razboiul vamal intre Romania si monarhia austro-ungara, fiind blocat comertul peste Carpati, in conditiile in care sasii depindeau de materiile prime aduse din Muntenia. 

Doua minti luminate au sprijinit electricitatea


Au existat doua personalitati in Sibiul acelor vremuri - Partenie Cozma si Carl Wolf - care au cautat o iesire din criza. Solutia era curentul electric. El trebuia sa ofere, in primul rand micilor mestesugari, posibilitatea de a-si obtine produsele la preturi cat mai mici. Asta era opinia lui Carl Wolf, ziarist si economist, cu o diploma de doctorat in Drept la Viena si alta in Filosofie, la Marburg. El sustinea ca "electricitatea a devenit un eliberator pentru micul mestesugar" si ca "mestesugarii nu trebuie priviti ca o anexa a marii industrii, ci sprijiniti sa se dezvolte".  Carl este ales, in 1885, director al Casei Generale de Economii din Sibiu, o institutie filantropica, menita sa sustina, pe plan local, dezvoltarea transporturilor, industriei, agriculturii, cailor ferate. Militeaza pentru creditul cooperatist, cand e vorba de scopuri publice, precum reteaua de canalizare si de apa potabila a Sibiului. Suportul banesc era asigurat printr-un sistem riguros, fiecare breasla avand propria institutie financiara. Se stie despre Carl Wolf ca a fost atat de implicat in activitatile dedicate comunitatii, incat si-a construit propria casa abia in 1923, cu doar sase ani inainte de sfarsitul vietii lui. Cel de-al doilea personaj, Partenie Cozma, licentiat in Drept, era o figura cu totul speciala in apararea drepturilor romanilor din Transilvania, sustinand editarea de ziare in limba romana, construirea de scoli si biblioteci pentru copiii romanilor. Merita remarcat ca Partenie Cozma este ales director al Bancii "Albina" din Sibiu in acelasi an - 1885 - in care si Carl Wolf devenise director al Casei Generale de Economii. Prietenia dintre cei doi apare in 1877, cand Partenie Cozma se implica in strangerea de ajutoare pentru soldatii romani raniti in razboiul de independenta. Actiunea este interzisa de Ministerul de Interne de la Budapesta. Atunci ia atitudine Carl Wolf, in favoarea romanilor, in conditiile in care autoritatile maghiare se faceau ca nu vad o campanie similara, pentru soldatii turci raniti in acelasi conflict. "Colectele romanilor au fost interzise pe motiv ca ar fi pusa in pericol neutralitatea monarhiei. In schimb, chiar sub nasul Guvernului s-a format un comitet de ajutor pentru ranitii turci. Da, tarane, este altceva!", exclamase cu ironie Carl Wolf, sustinator al luptei pentru emanciparea romanilor si sasilor, dar cu "arme" economice.


"Curentul social"


Iata cum era administrat Sibiul, in 1891 : comunitatea se implica efectiv, printr-un organ colectiv de conducere, din care faceau parte primarul, judele regal si cel scaunal, la care se adaugau 12 cetateni, dintre cei mai destoinici, ai urbei. Acestia au discutat, in acel an, propunerea lui Carl Wolf de a se forma o delegatie care sa mearga in Germania, sa caute un specialist capabil de construirea unei hidrocentrale pentru Sibiu. Tocmai atunci se desfasura la Frankfurt o "expozitie electro-tehnica" de anvergura. Delegatia s-a constituit, din ea facand parte doi profesori, un consilier local si un om de afaceri. Acestia au primit 1.000 de florini din partea lui Carl Wolf, ca bani de drum. Sibienii se duc in Germania si il intalnesc pe Oskar von Miller, un adevarat deschizator de drumuri in domeniul electricitatii. El realizase ceva absolut nou in epoca - transportul la distanta al energiei. Curent alternativ monofazat, transformatoare, generatoare conectate in paralel - constituiau baza conceptului sau. Si-a fructificat ideea intr-o mica localitate din Germania - Furstenfeldbruck. A construit pe raul Amper o hidrocentrala, transportand curentul de-a lungul unei retele de sapte kilometri. Inginerul a optat pentru curentul monofazic, reducand la doua numarul conductoarelor aeriene. Pierderile pe retea erau de cel mult 17,4%. Toata localitatea avea lumina de la becuri. Si nu numai aici, pentru ca Oscar von Miller are la activ realizari similare si in alte colturi ale Germaniei. El avea insa si o alta motivatie, dincolo de latura tehnica, vorbind despre "curentul social", adica electricitatea sa aiba un pret cat mai mic de productie si astfel sa fie disponibila pentru toata lumea - fabrici, ateliere, locuinte.


Sprijin german


Lucrurile intra in line dreapta, din 1892. Conducerea orasului Sibiu decide ca Oscar von Miller sa construiasca hidrocentrala. Ramanea de vazut unde va fi amplasamentul. Inginerul german vine la Sibiu, studiaza imprejurimile, fiind atras de raul Sadu, al carui debit putea asigura producerea energiei electrice. Locul ales pentru viitoarea hidrocentrala se afla la o altitudine de 480 de metri, in dreptul localitatii care poarta numele cursului de apa. Urma ca reteaua pentru transportul curentului electric sa se intinda pe o distanta de 17 kilometri, de la Sadu pana la Sibiu, ceea ce insemna alimentarea cu energie nu doar a orasului, dar si a comunei, la care se adauga si Cisnadie - doar era la jumatatea distantei intre Sadu si Sibiu. "Se prefera construirea unei hidrocentrale mai indepartate si alegerea curentului alternativ, deoarece se livreaza curenti de tensiuni asa inalte, cu posibilitatea unui transport ieftin", am gasit explicatia intr-un document de epoca, in legatura cu distanta destul de mare de la hidrocentrala pana la Sibiu.

Expozitia electrica


Urmeaza un eveniment prin care populatia Sibiului va fi atrasa de partea acestui proiect. Este organizata, intre 29 iunie si 10 iulie 1893, o "expozitie de electricitate", in cladirea actualului Cerc Militar. Sunt prezentate fel si fel de aparate, industriale si casnice, care puteau fi actionate de curentul electric - prese tipografice, razboaie de tesut, de tricotat, utilaje de fabricat sapun, mori de macinat grau, aparate folosite in atelierele de croitorie, de tamplarie, strunguri, fierastraie, masini de cusut, de gatit, fiare de calcat. Se stie ca multa lume a venit atunci la expozitie, unde s-au mai vazut dinamuri, conductori electrici izolati, lampi de birou, becuri cu incandescenta, ceasuri, telefoane, difuzoare, lampi portabile, ondulatoare de par, ventilatoare, lampi portabile cu acumulator pentru trasuri. Fiecare seara facea senzatie, saloanele expozitiei fiind inundate de lumina becurilor. Si asta in timp ce strazile Sibiului aveau atunci lumina de la 500 de lampi cu petrol. Toti cetatenii orasului - industriasi, meseriasi, oameni simpli - au primit cate un formular, prin care sa spuna daca vor sau nu curent electric in urbea lor. Raspunsul la intrebare a venit putin mai tarziu, 46% din costurile realizarii hidrocentralei fiind suportate din subscriptia publica.

Unda verde de la Budapesta


O data importanta este 18 mai 1895. Atunci e infiintata Societatea Uzinei Electrice Sibiu. Era nevoie de 450.000 de florini pentru realizarea lucrarii. S-au emis 879 de actiuni, a cate 500 de florini fiecare, dar si 105 actiuni de cate 100 de florini. Bancile care tineau de breslele sasilor sibieni au dat, in total, 39% din bani. Contributia romanilor se materializeaza prin Banca "Albina", care achizitioneaza 100 de actiuni a cate 500 de florini, insemnand 11% din totalul investitiei si devenind al doilea actionar, ca importanta, al noii societati. Este de semnalat ca, in acest caz, Guvernul de la Budapesta nu pune bete in roate miscarii de masa din Sibiu, autorizatia de constructie a hidrocentralei fiind eliberata de Ministerul Economiei inca de la 12 martie 1893.

Lucrare incheiata inainte de termen


Constructia hidrocentralei a inceput in 1895. Au muncit, pe langa specialistii germani, si 500 de tarani din comuna Sadu. Toti sub conducerea lui Oscar von Miller. Important de remarcat ca Societatea Uzinei Electrice din Sibiu incheiase, in prealabil, un contract cu Primaria din Sadu, pentru concesionarea terenului. Autoritatile locale au pus o conditie - forta de munca sa fie asigurata de comuna. Aproape toata suflarea localitatii va fi angrenata in acest urias efort, care a durat pana la 18 decembrie 1896, cand uzina electrica va fi data in exploatare. Termenul fusese stabilit la 1 ianuarie 1897, dar iata ca s-a lucrat cu spor si treaba a fost terminata cu doua saptamani mai devreme. Dar nici sa nu va imaginati ca a fost usor! Mai ales ca peste santier venisera ploile toamnei si primele zapezi ale iernii. Iar drumurile desfundate de la poalele muntelui nici pomeneala sa fie primitoare. Toate componentele centralei, aduse din Germania, au fost transportate, de-a lungul Vaii Sadului, in carele trase de boi. Si nu oricum - se puneau si cate zece perechi de boi la un singur car, cand trebuia urnita din loc o piesa foarte grea. Localnicii erau platiti in functie de contributia fiecaruia - unii lucrau cu bratele, altii adusesera animale pentru povara. N-a fost doar hidrocentrala, pentru ca mai sus de aceasta, la doi kilometri spre munte, s-a ridicat un stavilar, iar intre acesta si centrala electrica a fost sapat un canal, cu diametrul de 1,60 metri. La inceput era descoperit, dar vitele cadeau in el, ulterior fiind acoperit. Prin aceasta albie betonata era dirijata apa de la stavilar spre centrala. S-au montat stalpi din lemn, in prima faza, pentru reteaua de curent electric, de la Sadu pana la Sibiu. Sarma ghimpata juca rolul firului de garda al fiecarui stalp. Centrala a fost dotata pentru un regim de functionare mixt, cu trei grupuri hidro si doua termo. Daca nu se putea produce la un moment dat electricitate cu ajutorul apei, din cauza scaderii debitului, se trecea la termo, pe baza aburului. Sistemul a functionat astfel pana in 1926, cand partea termo a fost eliminata, demolandu-se si cosul de fum aferent. Sectiunii hidro i-au fost aduse imbunatatiri, in urmatorii ani, montandu-se turbine cu o putere din ce in ce mai mare.

Consumi mai mult, platesti mai putin


Curentul electric produs la hidrocentrala de la Sadu costa 50 de bani, in jurul anului 1900, raportandu-ne la valoarea leului de azi. Se mergea pe urmatorul principiu - cu cat consumi mai mult, cu atat vei plati mai putin. Cei care doreau sa aiba curent electric in fabrica sau in atelierul lor, dar si consumatorii casnici, incheiau un contract cu Societatea Uzinei Electrice din Sibiu. Apoi li se monta, in casa ori la fabrica, un contor. Sibiul este revitalizat de electricitate. Se stie, pe baza datelor din 1906, ca erau 3.242 de becuri, insemnand lumina in casele oamenilor, tot atunci functionand si 89 de motoare electrice. In jurul unui motor se asociau mai multe ateliere, pentru a beneficia de forta agregatului. Lucrurile evolueaza spectaculos, ajungandu-se in 1929 la 40.000 de utilaje electrice. Prilej de bucurie a fost si in comuna Sadu. Primul bec s-a aprins pe turla bisericii, sa vada tot poporul. Firele electrice au fost intinse mai intai spre institutiile locale, apoi spre gospodarii. Circula si azi in Sadu o poveste, din anii '30. Se spune ca atunci s-a maritat o fata din localitate. S-a dus dupa sotul ei, undeva peste munti, intr-un orasel din Muntenia. Ajunsa acolo, femeia s-a speriat cand a vazut ca oamenii isi luminau casele, pe timpul noptii, cu opaitul. Tanara nu-si putea inchipui ca ditamai orasenii nu stiau ce-i acela curent electric. Mireasa venea, vorba aia, de la tara, iar la ea in sat lumea avea becuri inca din 1896.


Inginerul scriitor


Aceasta este istoria primei hidrocentrale interurbane a Romaniei. Denumita oficial "Sadu - 1", pentru ca pe raul acesta au mai fost amenajate ulterior si alte hidrocentrale. Primele zile de functionare de la "Sadu - 1" au adus moartea unui om. Era chiar directorul, un sibian, care a murit electrocutat, din cauza ca n-a stiut sa umble cu noile aparate. De-asta a fost adus apoi un inginer din Germania - Sigmund Dahler - care a condus uzina timp de 40 de ani. Cu toate ca si-a inceput viata provocand o moarte, hidrocentrala s-a aflat totusi sub zodia norocului, pentru ca si azi, dupa 114 ani de la inaugurare, functioneaza la parametri normali. E drept ca cele patru turbine ale sale dezvolta in total o putere de numai 1, 6 megawati. Putin, in comparatie cu centralele moderne, la care un singur hidroagregat "pompeaza" sapte megawati. Dar altceva e mai important, dincolo de masinarii sau de banii investiti in ele. E vorba de oameni. Si de povestea unei comunitati - cea a Sibiului - unita in jurul unei idei. "Este mai important sa vedem cum si-au rezolvat oamenii problemele economice, cu peste un secol in urma, cum functiona atunci spiritul comunitatii", sunt cuvintele unui inginer, Marcel Stancu, specializat in electrotehnica si utilizarile energiei electrice, pe care l-am intalnit de curand in Sibiu. Desi diploma il recomanda pentru un domeniu al cifrelor exacte, personajul nostru are si preocupari umaniste. Pregateste o monografie despre istoria electricitatii in sudul Transilvaniei. El ne-a pus la dispozitie toate datele adunate, de-a lungul timpului, despre cine si cum a construit "Sadu - 1". Si tot el a pus bazele primului muzeu al hidroenergeticii romanesti, deschis in 1996, unde pot fi admirate aparate si utilaje care au varsta strabunicilor. Muzeul e in incinta secularei hidrocentrale. Mai ramane de vazut un singur lucru - daca romanii stiu si vor sa invete azi din lectiile trecutului...


Dan Gheorghe, 10 decembrie 2010 (fotografii de epoca de la Muzeul Hidrocentralei Sadu - 1)