Designer de succes in Finlanda : "In Romania mi se spunea mereu sa plec. Si am plecat". De la 20 de ani...






Cu numai 20 de ani in cartea de identitate, 200 de euro in buzunar si un rucsac in spinare. Asa a plecat Octavian Balea, in anul 2005, sa cucereasca lumea. E un fel mai special de a "cuceri" al romanilor, mai ales al celor care nu-si gasesc rostul in propria lor tara. Vorba lui Octavian - de prea multe ori "mi se spusese ca daca nu-mi convine, sa plec". Si un alt motiv al acestui tanar - in Romania sunt prea multe ziduri pe care trebuie sa le escaladezi. Si prea multe usi inchise. S-a dus in tari straine, in cautarea portilor deschise, dincolo de care sa-si poata exprima talentul. E specializat in design de produs. Dar cu nimic mai prejos pasiunea lui pentru fotografie, pictura si sculptura. Acum traieste in Finlanda, la Helsinki. Si pregateste o carte despre cel mai important curent artistic finlandez. O face in colaborare cu sotia ambasadorului Statelor Unite ale Americii in Finlanda, Cody Oreck, care e, la randul ei, designer. Ei sunt primii straini care vor avea acces in Arhiva Nationala de Design. O lege adoptata cu aproape un veac in urma interzice ne-finlandezilor sa intre acolo. E nevoie de o aprobare speciala din partea Bancii Nationale a Finlandei.




Masina aerodinamica




"Pensula" zice. Un simplu apel pe messenger si de la celalalt capat al lumii vine imediat raspunsul. O cunostinta mi-a vorbit despre Octavian, apoi mi-a dat si id-ul lui de messenger. Si asa am inceput sa trag "Pensula" de limba, sa-i aflu destinul. Pasiunea pentru arta l-a dus mai intai la Liceul "Nicolae Tonitza" din Bucuresti, ca doar e nascut in orasul de pe malul Dambovitei, apoi la Universitatea de Arte Plastice, unde a studiat designul de produs. "Eram in anul doi cand mi s-a umplut paharul si am plecat in Germania", povesteste omul nostru. Supararea i-a venit de la faptul ca profesorii ii dadeau de inteles ca nu are viitor in cariera asta. Daca tot suntem la capitolul "ce a facut Octavian in propria lui tara", sa enumeram cateva exemple, asa cum ni le-a descris el. "Primul job l-am avut in 2000, cand am rebranduit un restaurant de la autogara Filaret". Un an mai tarziu facea desen tehnic pentru o firma, "ca modelator 3D", dupa care a desenat echipamentul echipei de hockey a clubului Dinamo. "Am contribuit cu cateva publicatii la jurnalul oficial de studii al Harvard University asupra operei lui Marcel Duchamp, un artist dada francez". Pe urma desene publicate in revista "Croonenberg's fly" din New York. A existat si o colaborare cu Muzeul "Dimitrie Leonida" din Bucuresti pentru un proiect de restaurare a masinii aerodinamice facuta, in 1924, de Aurel Persu. "Cu ruleta, cu sublerul, am masurat masina si am facut un reveleu in format 3D", explica artistul. Apoi o cooperare, in privinta graficii, la o firma unde se faceau jocuri pentru telefonul mobil, dupa care a venit cooptarea intr-un serial de televiziune - "La urgenta" - unde s-a ocupat de partea de scenografie. Cam atat a facut in Romania. "Daca la mine in tara mi se spunea ca nu sunt bun, am zis ca ma inscriu la cea mai mare universitate de design din lume, la Bauhaus, sa vad ce spun cei de acolo despre mine", zice tanarul, care a fost admis din prima incercare, la o concurenta de 500 de candidati pentru vreo 15 locuri. Asta se intampla in 2005. Au urmat alti doi ani de studiu, tot pe tema designului de produs. A trebuit sa-si gaseasca de lucru, pentru a se intretine. "Am facut grafica 3D pentru softurile interne de la Lufthansa Technik".




Grafica pentru Nokia




Acolo, la Weimar, unde studia, Octavian a cunoscut-o pe Terhi. Fata studia la Universitatea de Muzica din orasul german. Si iata cum destinul l-a adus pe roman in Finlanda, incepand din iulie 2007, alaturi de iubita lui, finlandeza. Dupa o luna de la "descalecarea" sa in acea parte a lumii, oaspetele a primit statutul de rezident. Conform legilor de acolo, trebuie sa-ti gasesti mai intai de lucru. "Am lucrat la un birou de design care facea grafica pentru Nokia. Am facut grafica pentru modelul N-810". Anul trecut a obtinut statutul de rezident permanent. Asta ii confera si drept de vot la alegerile locale. L-am intrebat daca vrea sa obtina si cetatenia finlandeza. A raspuns scurt : "De aia n-am nevoie. N-am de gand sa fiu vreodata altceva decat cetatean roman".




Ajutor de la parinti




Apoi si-a deschis, in 2008, propriul atelier, cu magazinul aferent. La acest punct vine vorba despre parintii lui Octavian. "Chiar daca i-am pus in fata faptului implinit, cand am plecat din tara, in 2005, ei m-au sustinut", povesteste fiul lor. Iar cand a fost vorba de investitia din Helsinki, "tata a vandut apartamentul bunica-mii si o parte din bani mi i-a dat mie, sa pornesc afacerea". Iata cum iti faci o firma in Finlanda, indiferent daca esti "de-al casei" sau strain - completezi trei formulare, platesti niste taxe si dupa cinci zile iti vine prin posta certificatul de inregistrare. Cat despre contul firmei, ti-l deschizi prin e-mail. Asta e tot. Din ce castiga in atelierul sau, plus colaborarile pe la diverse firme de arhitectura, Octavian strange lunar un venit de aproape 3.000 de euro. Zice ca e sub venitul normal al finlandezilor. Lucrari la comanda face in atelierul sau - fotografii sau tablouri. Si suveniruri, mai ales cele din mozaic, cu magnet, "reprezentand catedrala". Atelierul romanului e chiar in centrul orasului, aproape de Catedrala luterano-evanghelica, unul dintre simbolurile capitalei finlandeze. Tot de la o comanda de produse a inceput si povestea colaborarii sale cu sotia ambasadorului SUA in Finlanda, Cody Oreck. Pentru ca a existat initial o solicitare pentru Octavian din partea Ambasadei, sa faca fotografiile oficiale ale ambasadorului. "Cody a intrat la mine in atelier, fara sa-mi spuna la inceput cine e. I-au placut fotografiile mele". Apoi si-au descoperit pasiunea comuna pentru romantismul national finlandez. "Stilul acesta e ceva extraordinar, un fel de art-nouveau local. A existat pentru scurt timp, de prin 1890 pana pe la 1915. E singurul stil cu adevarat finlandez", si-a facut artistul temele. "A fost o miscare national-identitara, in conditiile opresiunii rusesti de atunci asupra Finlandei". Si povestea continua - "am cautat amandoi o carte despre acest stil si n-am gasit. Am decis sa realizam noi una". Noi - adica un roman si o americanca. Si o impartire a responsabilitatilor - "Cody se va ocupa de partea de text, iar eu de fotografie".




Receptie la Ambasada SUA




De aici a inceput Octavian Balea sa patrunda in cercurile inalte ale societatii finlandeze. Pentru ca o astfel de carte are nevoie de sustinerea unor istorici si oameni de cultura finlandezi. A fost organizata, la Ambasada SUA, o cina la care au fost invitati directorul Muzeului de Arhitectura din Helsinki, directoarea Muzeului de Design, cativa membri ai Academiei Finlandeze, dar si profesori de la Universitatea de Arhitectura. Nu s-a mirat nimeni ca doi straini au un asemenea proiect. "De-a lungul timpului, majoritatea tratatelor de arta finlandeza au fost realizate de straini. Un britanic, precum Moorhouse, traieste in Finlanda de 30 de ani, e profesor de istoria arhitecturii si e considerat cel mai bun specialist in jugenstilul finlandez, iar directorul Muzeului de Arhitectura, Severi Bloomstedt, e suedez, ca si ministrul Culturii, Stefan Wallin", suntem introdusi in lumea buna din "tara lui Mos Craciun".




Capitala mondiala a designului




Treaba artistului roman va fi sa fotografieze cele peste 30 cladiri din Helsinki, a caror amprenta arhitecturala a fost marcata, cu peste 100 de ani in urma, de romantismul finlandez. Mai mult de munca va fi la Arhiva Nationala de Design. "E un depozit grandios, sapat in stanca, pe sase niveluri, cu o colectie de peste 800.000 de obiecte". Locatia se afla in orasul Vantaa. Mobila, sculpturi, picturi, tot felul de obiecte si accesorii. O parte din ele vor trebui astfel asezate, incat sa fie refacut interiorul unor cladiri, in autenticul stil finlandez. Imaginile se vor regasi apoi in viitoarea carte, care se va intitula "Of love and hope - the finnish national romanticism", urmand ca aceasta sa vada lumina tiparului la una dintre cele mai mari edituri din Finlanda - WSOY. Volumul va prefata astfel anul 2012, cand Helsinki va fi capitala mondiala a designului, dupa cum ne-a anuntat de pe acum Octavian. Si daca tot e vorba de munca in echipa, am intrebat-o pe Cody Oreck, tot prin messenger, fireste, ce parere are despre prietenul ei din Romania. "Lucrul cu Octavian Balea e incredibil de productiv. Am un deosebit respect pentru felul jovial si optimist de-a privi viata, in lucrarile lui si in integralitatea fiintei lui. Desi arta sa are o certa valoare artistica, nu e deloc un individ arogant, iar eu sunt fericita ca il am partener in acest proiect", conchide doamna Oreck.




Galerie de arta intr-un bloc de afaceri




Luna martie din acest an va marca un nou punct in cariera lui Octavian, pentru ca atunci el va deschide un centru de galerii in curtea interioara a "Balderin Talo" din Helsinki. E o cladire de birouri aflata in "buricul targului". Municipalitatea obliga proprietarii cladirilor de afaceri sa ofere artistilor, contra unor chirii modice, spatii destinate sufletului. Tocmai cu scopul insufletirii orasului. "Voi plati o chirie de cinci euro pe metrul patrat. E o suma ridicol de mica aici", zice romanul, care isi va intitula galeria "The Creative Arts Helsinki Center", fiind astfel gazda buna pentru o serie intreaga de oameni de cultura. Ei isi vor putea expune lucrarile in acest spatiu, pe langa alte evenimente - spectacole de teatru, proiectii de filme si concerte. Bucuresteanul isi va inaugura locatia cu propria-i expozitie de tablouri, sculpturi si fotografii.




Programul "prima casa" - varianta finlandeza




Finlandezii au si ei un program gen "prima casa". Octavian si prietena lui vor sa-si cumpere propriul "cuib". Acum locuiesc intr-un apartament inchiriat, de 80 de metri patrati, la 25 de kilometri de Helsinki, pentru care platesc 500 de euro lunar. Dar in banii acestia intra nu doar chiria, ci si utilitatile, cablul de Internet, de televizor, locul de parcare si alte servicii. "Nu ne-am decis unde vom avea casa noastra. Eu as vrea undeva, la marginea padurii", aflu de la cel care zice ca "stiu cum e sa stai in Bucuresti, in cartierul Militari, la bloc". O casa cu etaj in Finlanda costa pana in 70.000 de euro, cu tot cu terenul aferent. Daca n-ai bani, faci credit. Ajungem astfel la conditiile programului, in varianta finlandeza, de case pentru tineri, asa cum ni le-a descris romanul nostru. Mai intai trebuie sa strangi bani, timp de trei ani - cel mult 12.000 de euro. Apoi te duci la banca si ceri un imprumut, garantat de Guvern, intre 70 si 150.000 de euro. Dobanda este de 2%. Cat timp rambursezi imprumutul - zece ani, de exemplu - nu platesti impozit la stat pentru locuinta.




Mesaj pentru romanii de 20 de ani




La finalul discutiei noastre il invit pe Octavian Balea, omul care a plecat in lumea larga la doi ani dupa implinirea majoratului, sa transmita un mesaj tinerilor de 20 de ani din tara sa de origine. N-a stat mult pe ganduri, inainte sa spuna asa : "Daca sunt suficient de rezistenti, sa stea in Romania. Daca sunt mai sensibili, cum sunt eu, sa plece". Apoi m-a salutat. De la minus 20 de grade...





Dan Gheorghe, 28 ianuarie 2008



(fotografie de Vlad Eftenie)

Gheorghe Porancea sau povestea celui care, in 1984, a inlaturat lozincile comuniste montate pe stanca de la Varful Omu







L-am intalnit pe barbatul care de 22 de ani are "altitudinea" aproximativa de 2.509 metri. Scadem aproape doi metri, cam cat are muntomanul acesta. Si obtinem cea mai mare altitudine a Bucegilor. Acolo, in varf de munte, l-am descoperit pe Gheorghe Porancea, tehnician la Statia Meteo de la Varful Omu. Este veteranul specialistilor in meteorologie care lucreaza pe crestele muntilor Romaniei.




Legenda spune ca pe Varful Omu a fost un sanctuar al dacilor. Cine urca de la Babele poate sa vada pe drum, daca priveste cu atentie, bolovani ori stanci pe care sunt "desenate" forme ciudate. Nu stii daca mana omului sau vantul le-a mestesugit. Treci pe langa "balaur" sau "femeia dormind" ori "soparla". Sunt zeci de semne. Toate par a fi marcaje care sa te poarte pana la cel mai inalt loc al Bucegilor, la 2.507 metri altitudine.





Comunistii au luat in seama legenda, pentru ca au vrut sa transforme sanctuarul dacilor intr-un "monument" al socialismului. Acolo unde muntele se sfarseste este stanca Omului, un bloc de piatra inalt de vreo zece metri, pe care cel putin 50 de oameni ar putea sa-l cuprinda cu bratele desfacute. Se spune ca acesta era locul sacru al stramosilor nostri. Si aici comunistii si-au facut propriul sanctuar. De prin anii '50 au inceput sa "imbrace" stanca in lozinci, in cinstea conducatorilor iubiti, in amintirea congreselor si a plenarelor, ba chiar si pentru a-i slavi pe "eliberatorii" sovietici. Veneau echipe speciale si sapau in stanca, apoi montau placi comemorative. Placi din aluminiu, inox sau cupru.





Dar a fost cineva care a dat jos toate simbolurile comuniste de pe Varful Omu. Si a facut asta pe timpul comunismului. Mai precis, in 1984. Colegii ii spuneau ca e nebun, ca poate fi arestat. Nu i-a pasat. A vrut doar sa curete mizeria comunista de pe un simbol al poporului roman. Cu orice risc. Cel despre care vorbim se numeste Gheorghe Porancea. Este tehnician la Statia Meteorologica de pe Varful Omu. Locul de munca aflat la cea mai mare inaltime din Romania. Acesta este postul ocupat de omul nostru de 22 de ani, mai exact din 1984. De cand sanctuarul dacic a fost depolitizat.



Temperaturi de pana la minus 30 de grade Celsius




Am gasit la Statia Meteorologica doi oameni si o pisica neagra. N-am vazut sobolani alpini, desi ni s-a spus ca exista, daca nu i-o fi mancat intre timp pe toti motanul Artica. Cu ani in urma, cand gerul era cumplit, sobolanii navaleau in Statie, la caldura. Motanul a fost adus aici cu cinci ani in urma, de cand era pui. Si se simte foarte bine la mare altitudine. Daca vrei sa-l iei din locul lui, te zgarie de nu te vezi.Dar sa ne intoarcem la oameni.





Alaturi de veteranul Gheorghe Porancea, om la 50 de ani, am intalnit si un "boboc". Numim in acest caz pe Ciprian Neagu, 28 de ani, care se afla in aceste zile la prima urcare pe Varful Omu in calitate de meteorolog. Cate doi oameni urca la Statie, unde stau doua saptamani, apoi sunt schimbati de alta echipa. "Au fost si ierni grele, din 1984 pana in 1990, cand ramaneam blocati cateva luni in Statie din cauza zapezilor mari", ne zice gazda noastra, in timp ce prepara un ceai cald, sa ne revenim dupa drumul presarat cu ger, ceata si rafale de vant.




In acest an, temperaturile negative au venit mai devreme in Bucegi. De saptamana trecuta, termometrele indica ziua minus patru grade, iar noaptea minus opt grade. Dar se poate ajunge pana la minus 30 de grade Celsius, dupa cum e recordul stabilit in anii '40. La care se adauga rafalele de vant de pana la 160 de kilometri pe ora.





Iarna trecuta a fost grea pe varful muntelui. Stratul de zapada s-a ridicat la 2,60 metri. Dar au fost troiene de sase metri. "Am sapat tuneluri prin zapada ca sa ajungem la adaposturile meteorologice", ni se spune. Varful muntelui era imbracat in alb la venirea noastra. Dar am aflat ca nu era zapada. Era chiciura. Aici chiciura poate sa atinga si un metru grosime.




Prognoze de avalansa





Informatiile sunt transmise din ora in ora la Administratia Nationala de Meteorologie. Datele pleaca spre Bucuresti pe calea unui cod special, prin intermediul telefonului mobil. Sunt masurate viteza si directia vantului, umiditatea, temperatura, presiunea atmo-sferica, nivelul precipitatiilor.





De anul trecut se dau prognoze si in legatura cu pericolul de avalansa. Se are in vedere mai ales modul in care se "sudeaza" intre ele diferitele straturi de zapada din Bucegi. Zapada sub forma bobului de orez e cea mai periculoasa. Aluneca usor pe un strat mai vechi de omat.




Mai aflam ca Statia Meteorologica de pe Varful Omu, asa cum poate fi vazuta cladirea de azi, a fost inaugurata in 1964. Are trei camere, bucatarie si magazie. Ca sa reziste la conditiile vitrege de aici, zidurile au grosimea de un metru si in plus sunt aparate de o "umbrela" din lemn, menita sa respinga rafalele de vant. Statia a fost lovita de un fulger in acest an, vechiul generator de curent electric fiind "prajit". De atunci, s-au montat oglinzi solare. Mai mult, exista teava de gaze pana in varful muntelui. Cinci ani s-a lucrat pentru asta, aragazul fiind aprins prima oara in 1989.





Locatia va intra anul viitor in reparatii capitale, urmand sa fie instalata si o centrala termica. Va fi "aclimatizata" si o statie meteorologica automata, care va prelua informatiile de la senzorii din exterior, le va prelucra pe calculator si le va transmite specialistilor.Soliditatea constructiei a fost verificata si in 1992, cand Bucegii s-au cutremurat timp de o luna. Zilnic, aveau loc cateva cutremure cu magnitudinea de cel mult cinci grade pe scara Richter, toate cu epicentrul la Cheia. Din fericire, Statia Meteo a rezistat fara probleme, desi balansul provocat de cutremure a fost mult mai mare la altitudinea de 2.507 metri decat la baza muntelui.





"Bolnav" de munte





De un singur lucru se teme cu adevarat Gheorghe Porancea. Se teme de pensionare. Ar vrea sa ramana la Statia Meteo pana la 70 de ani, daca s-ar putea. Are nevasta, are doi copii. Dar are si muntele in sange. A fost alpinist in tinerete. De peste 30 de ani e si salvamontist. "Muntele iti umple sufletul de maretie", ne spune omul nostru, destul de "scump" la vorba.




Are multe de povestit. Zeci de turisti pe care i-a salvat de la o moarte sigura, de-a lungul timpului. Multe accidente pe Jepii Mici, pe Jepii Mari, pe Valea Bucsoiului, pe Valea Costilei. Turisti inghetati, rataciti, raniti, disperati. Tot el a construit in numai o saptamana, in 1989, refugiul Salvamont "lipit" de stanca Omului. "O femeie era sa nasca aici, la Statia Meteo, cu ani in urma. Mai avea cateva saptamani si nastea dupa soroc. Dar era impatimita si de munte. Am dat imediat alarma si a venit un elicopter al Armatei care a luat-o pe femeie", zice meteorologul-salvamontist.





Gerul, viscolul, singuratatea nu-l sperie deloc. Nici faptul ca trebuie sa-si care singur proviziile de alimente. E o joaca pentru el traseul de pe Valea Morarului, pe care il parcurge intr-o ora si jumatate la coborare si in trei ore la urcare. Primeste aproape doua milioane de lei pe luna ca diurna. Plus diverse sporuri pentru munca periculoasa. "Am un salariu multumitor. Mai bun fata de cei care lucreaza in lumea de la mica altitudine", auzim de la omul muntilor.




Cand cerul e senin, de pe Varful Omu poti sa vezi aproape toata tara, daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul, Carpatii Orientali, Tara Barsei. Numai cerul e deasupra ta, iar noaptea aproape ca poti atinge stelele cu mana. Il intelegem pe Gheorghe Porancea de ce nu vrea sa plece de la Statia Meteo.





Dan Gheorghe, 16 octombrie 2005

Padurea tropicala din nordul Bucurestiului








Te simti undeva pe malul Mediteranei, inspiri aerul care pare sa aiba ceva special. Trebuie sa-i ghicesti adierea, inchizi ochii si te joci de-a calatoriile peste mari si tari. Cine stie, poate ai ajuns in China, poate in Siria, in Japonia sau in America! Si toate astea se intampla pentru ca esti inconjurat de banane americane, curmale chinezesti, kiwi neozeelandeze si piersici japoneze. E clar, ti-ai piedrut de tot busola! Bananele americane sunt, la coacere, mult mai mari decat cele pe care le gasim in mod normal in magazine. Sunt si doua specii de kiwi, dintre care una normala, cat un cartof, dar si alta cu fructe mici, ca strugurii, crescand in ciorchine. Mai e si pau pau, o fructa cunoscuta si sub denumirea de piersica japoneza, desi cand o vezi zici ca e o gogonea de-a noastra. Sa nu uitam de ziziphus jujuba sau curmalul chinezesc, de zici ca e o maslina.






Esti pe plantatia asta de numai doua hectare, unde spatiul si timpul nu mai au granite, iar tot ce stiam pana acum despre horticultura s-a dat complet peste cap. Si totusi nu suntem nici pe malul Mediteranei, nici in Noua Zeelanda ori China, ci in Bucuresti, mai precis la Universitatea Agronomica, acolo unde, de 13 ani incoace, specialistii au incercat si deja au reusit sa aclimatizeze toate aceste fructe. Au devenit, daca se poate spune asa, fructe romanesti. Din pacate, n-am putut sa le gustam, pentru ca mai e mult pana la recolta. Abia in toamna vor fi bune de pus in farfurie.





Specialistii in slujba agricultorilor





N-o sa mai treaca mult timp pana cand o sa-i auzim pe tarani in piete cum isi imbie clientii la kiwi de Baragan, migdal de Prahova, pau pau de Dobrogea si smochin de Mehedinti. "Hai la jujuba de Teleorman, neamule!", va fi strigarea agricultorului care dovedeste schimbarea climei, ca tot se vorbeste de atata timp de incalzirea globala. Taranii vor trebui sa invete cuvinte noi, dar mai mult decat atat viata ii va obliga sa stie tot ce inseamna productia de banane sau curmale, in ce fel se cultiva, cum aperi noile plante de daunatori si cum le feresti de capriciile vremii, ca sa ai mai tarziu dever bun la piata. Cei care doresc sa cultive asa ceva pot sa vina la Universitatea Agronomica din Bucuresti, sa ia de aici material saditor, dar sa primeasca si sfaturi practice despre cum trebuie sa ingrijesti roadele pamantului, astfel incat recolta sa fie multumitoare.





Selectie naturala





E cat se poate de clar ca s-a schimbat clima. Asta reiese si dintr-un studiu al Administratiei Nationale de Meteorologie, la care participa si Universitatea Agronomica. Ceea ce s-a constatat, dupa trei ani de observatii, este ca Romania se indreapta spre o clima temperat continentala excesiva, asta insemnand ca in timpul verii vom avea tot mai multe zile caniculare, iar in anotimpul rece tot mai multe zile geroase. "Se constata aparitia unui proces de aridizare in anumite zone ale tarii", ne-a spus prorectorul de la Agronomie, Florin Stanica. Aceste constatari n-au facut altceva decat sa sustina ideea agronomilor, ca in Romania se pot cultiva fructe exotice. Iar cea mai buna dovada e chiar plantatia universitara din Bucuresti, de care v-am vorbit la inceput. Primul lucru care te surprinde prima oara, cand ajungi in acest loc, este ca fructele nu cresc in sera, ci s-au adaptat la aerul Bucurestiului, asa cum e el, poluat si prafuit. E adevarat ca anii de studiu au insemnat selectia naturala a soiurilor, astfel incat cele mai rezistente sa se adapteze la clima din Romania, fara sa se apeleze la ingineria genetica, dupa cum a punctat profesorul Adrian Peticila, de la Facultatea de Horticultura. Din acest punct de vedere, a fost de bun augur colaborarea dintre agronomii romani si cei italieni, de la Institutul "Vitroplant" din Cesena.





Kiwi in ciorchine






Gazdele noastre ne-au spus cateva lucruri despre fiecare soi in parte. Sa incepem cu actinidia deliciosa, pe romaneste kiwi, acea fructa pe care o gasim si in magazine, cu suprafata pufoasa si culoarea maronie. Fructul e bogat in vitamina C, fier si calciu. Plantatiile de kiwi, din acest soi, pot avea succes in sudul Dobrogei. Dar mai e alt soi, ceva mai nou. Fructul e mult mai mic, cat o boaba de strugure, dar are aceleasi calitati nutritive ca si "sora" sa mai mare. La recoltare te alegi chiar cu asemenea ciorchini. Aclimatizarea e un succes, astfel incat aceasta planta poate sa reziste in timpul iernii pana la o temperatura de 40 de grade sub zero. Asta inseamna ca acest fel de kiwi poate fi cultivat chiar si in zonele de deal ale Romaniei. Si asta cu atat mai mult cu cat Noua Zeelanda, cel mai mare producator de kiwi din lume, vrea sa dezvolte plantatiile acestor "struguri", datorita rentabilitatii lor, dupa cum ne-a spus profesorul Peticila.





Curmale dobrogene






Un alt succes al specialistilor romani este reprezentat de banana nordului. E un fruct originar din America de Nord. Arborele atinge inaltimea de pana la cinci metri, iar fructele sale sunt mai mari decat bananele normale, cele stiute si consumate de toata lumea. Am vazut pe plantatia de la Agronomie ca puietii de acest fel erau protejati cu niste plase speciale, de insolatie, pentru ca nu le place foarte mult canicula, in timp ce iarna pot suporta bine frigul. Un alt fruct care poate fi cultivat in sudul Dobrogei este ziziphus jujuba, cunoscut si sub denumirea de curmal chinezesc. Fructele mici, de cel mult 20 de grame, au un continut mare de vitamina C si potasiu. Urmeaza o fructa "colorata" si prin denumirea sa, daca ne gandim ca se numeste pau pau, kaki sau hurma. Zici ca e o rosie, la prima vedere, dar portocaliul fructului iti indica faptul ca ai de-a face cu altceva decat o tomata. Concluzia specialistilor este ca Romania are potential pentru culturile exotice, astfel incat Dobrogea, Muntenia, Oltenia si Banatul ar putea fi "invadate", in viitorul apropiat, de fructele care pana mai ieri veneau la noi doar in container, din tarile calde. Semne bune exista deja. O plantatie de kiwi rodeste de sapte ani in comuna Ostrov din judetul Constanta, in timp ce comuna prahoveana Gura Vadului e "imbracata" in migdali, iar la Svinita, in judetul Mehedinti, smochinii au devenit deja fructele casei. Asteptam bananele, pau pau si curmalele...







Dan Gheorghe, 4 august 2008

"Stefan cel Mare plus baba Vrancioaia egal love"



De legendele noastre se alege praful. Am fost de curand la casa Vrancioaiei, in pustietate, pe Dealul Dumbravii, de unde poti vedea cu ochiul liber o parte din Tara Vrancei. Doar peretii mai rezista cu indaratnicie. Vandalizata cu ani in urma, refacuta de localnici, pangarita din nou. Transformata in "cuibusor de nebunii" pentru asa-zisii turisti care ajung in zona. Urmele barbarilor au ramas scrijelite in lemnul tare al salasului ori prin scrumul si excrementele imprastiate in cele doua camarute.

Se cuvine cu aceasta ocazie sa aducem „multumiri" celor care si-au batut joc de locul acesta. Daca tot si-au lasat "cartea de vizita" incrustata in peretii casei, merita sa le dam si numele. Am copiat toate "mutrele" istorice. Sa incepem cu Moni, Adi si Visinica, sa continuam cu Virgilina si Catalin, pentru a incheia cu Mitica si Andreea. La care trebuie adaugate diversele mesaje anonime. De exemplu, cineva care a trecut pe aici stia ca in urma lui vine prietena, iar in lipsa unui telefon mobil i-a urat Nicoletei „sa fie fericita". Urmeaza nenumarate expresii pe care hartia nu le poate suporta, asa ca ma fac ca le-am uitat.

Dar mi-a atras atentia o scurta „lectie de istorie", scrisa chiar pe usa de la intrare, "predata" in stilul telenovelistic, specific zilelor noastre - "Baba Vrancioaia plus Stefan cel Mare egal love". Frate, apuca-te si scrie un nou manual de istorie, daca stii asa bine ce s-a intamplat intre Stefan si Vrancioaia! De ce, daca esti asa "destept", ramai numai la nivel de mazgaleli?!...



Povestea locului


Dupa o batalie cu turcii, pe care a pierdut-o, domnitorul Moldovei a mers in Tara Vrancei, singur, ajungand in cele din urma la salasul unui suflet de om. A batut la usa si o femeie i-a deschis. Fara sa spuna cine este, oaspetele a cerut gazduire, o bucata de paine si un loc de odihna. Abia intr-un tarziu, dupa ce l-a vazut pe necunoscut dormind, Vrancioaia si-a dat seama cu cine are de-a face, dupa straiele scumpe ale barbatului.

Asa ca batrana a plecat peste vai si dealuri, i-a strans pe cei sapte feciori ai ei si le-a poruncit sa dea chemare catre toti vrancenii, sa faca o armata pentru voievodul Stefan. A doua zi, cand s-a trezit si a iesit in batatura, domnul Moldovei a vazut osteni cata frunza si iarba, toti asteptand chemarea la lupta.


Satele feciorilor Vrancioaiei


Un monument ridicat de autoritati, in 1904, la cativa pasi de casa Vrancioaiei, aminteste de fapta acelei femei si a fiilor ei, care „au sculat toata Tara Vrancei", dupa cum arata cuvintele sapate in piatra. Tot legenda spune ca Stefan cel Mare, dupa ce i-a batut pe turci cu ajutorul vrancenilor, cel mai probabil in 1475, a scris un act special, un uric, din piele de vitel, cu litere de aur, prin care fiecare dintre cei sapte feciori a primit cate un munte.

Iar in aceste locuri au aparut apoi sapte sate. Numele satului vine de la numele voinicului care a stapanit locul acela. "Asa e satul Nistoresti - de la Nistor, satul Barsesti - de la Barsan, satul Negrilesti - de la Negru, satul Paulesti - de la Pavel, satul Bodesti - de la Bodea, satul Spulber - de la Spulber si satul Spiresti - de la Spirea". Aceasta e lista pe care o stie si Marian Stefan, din satul Coza, comuna Tulnici.


Localnicii sunt neputinciosi


Dar vremea trece si totul se uita. Am aflat ca odinioara vrancenii se adunau de cateva ori pe an la gospodaria cu trecut de aur si o impodobeau cu cele mai scumpe lucruri, apoi se cinsteau si jucau in jurul casei. "Tinerii au plecat de aici. Am ramas numai noi, batranii", zice tanti Catrina, pe care am intalnit-o chiar pe dealul Vrâncioaiei. Pustietate. Aici, sus. Satele sunt departe, in vale. Venea femeia de la targ, alaturi de sotul ei, cu caruta. „Casa a fost refacuta de vreo 12 ani. Ajunsese o ruina. Asa e la noi. Se alege praful de tot", completeaza nea Marian. Le zic de ceea ce am vazut acum, dupa ce am fost „oaspetele" Vrancioaiei. „Asta a mai ramas din Vrancioaia noastra", zice cu obida batrana din caruta, apoi oamenii isi vad de drumul lor. Legenda sau adevar? Ce mai conteaza? Povestea e oricum pe moarte!


Dan Gheorghe, 7 martie 2007

Taranii PFA







"Sa am ce pune pe cruce", pufneste un hatru, dupa ce i-am spus despre certificatul de persoana fizica autorizata pe care taranii vor trebui sa-l aiba in buzunar, incepand din 2010, ca sa beneficieze de ajutor de la stat. Noutatea acestui an pentru agricultura romaneasca este ca micii producatori trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului, ca persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale. Numai asa cei care cultiva o parcela cu rosii, salata si castraveti sau cresc cateva animale in batatura vor mai putea sa primeasca, de acum incolo, bani de la statul roman sau de la Uniunea Europeana, sub diverse forme de sprijin sau pentru despagubiri in caz de calamitate. Ce-i drept, taranii pe care i-am chestionat cu privire la problema aceasta, dupa ce am strabatut cateva sate de legumicultori din jurul Bucurestiului, au dat cu tifla ideii Guvernului, zicand ca nici pomeneala sa bata drumul birocratiei pentru niste acte pe care ei le considera inutile. Mai ales ca, dupa cum sustin satenii, guvernantii nu i-au sprijinit niciodata cu ceva, macar cu "un capat de ata".





Sprijin de la stat, daca ai patalama





Iata ce spune Ministerul Agriculturii in privinta ajutoarelor de stat distribuite catre micii producatori ai roadelor pamantului, conform noilor prevederi care se aplica din acest an : "Ca element de noutate, pentru a accesa o forma de ajutor de stat in anul 2010, producatorii agricoli - persoane fizice - trebuie sa faca demersurile necesare pentru a-si desfasura activitatea, in continuare, ca persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau intreprinderi familiale", arata institutia guvernamentala. Daca ai in buzunar patalamaua, poti sa beneficiezi de o serie intreaga de ajutoare din partea statului, cum ar fi platile nationale directe in sectorul vegetal si zootehnic, reducerea accizei la motorina pentru lucrari agricole si irigatii, prevenirea si combaterea bolilor si a daunatorilor in domeniul vegetal, compensarea pierderilor din cauza conditiilor meteorologice defavorabile, plata primelor de asigurare pentru culturile agricole si septel. Avem deja acte normative care stau la baza transformarii taranilor in mici oameni de afaceri. E vorba despre Ordonanta de Urgenta 44 din 2008, modificata prin Ordonanta de Urgenta 38 din 2009, care reglementeaza activitatea persoanelor fizice autorizate, dar si a intreprinderilor individuale sau a celor familiale.





Taxa de 200 de lei pentru Registrul Comertului





Sa spunem ca un taran vrea sa obtina certificatul de persoana fizica autorizata. Ce face omul, in acest caz? Am pus intrebarea asta la Oficiul National al Registrului Comertului, pentru ca acolo trebuie sa te inregisterzi pentru una din aceste activitati. Vei ajunge pana in cel mai apropiat oras, fata de satul natal, la o filiala a Registrului Comertului, pentru ca in mediul rural nu exista asemenea institutii. Completezi o cerere standard de inregistrare, la care adaugi o copie dupa cartea de identitate. Ai nevoie de documente care sa ateste sediul profesional. Daca esti cultivator al pamantului, spui unde ai gospodaria, in ce localitate, la care anexezi actele de proprietate asupra terenului. Mai trebuie un act care sa ateste experienta profesionala. Adica sa dovedesti ca toata viata ai dat cu sapa in gradina sau pe tarlale si ai crescut animale. Pentru un asemenea act e nevoie de un alt drum, de data asta la Primaria din localitatea de domiciliu. Primarul da in scris ca te cunoaste si ca esti gospodar. Procedurile astea sunt valabile si in cazul celor care vor sa infiinteze o intreprindere individuala sau familiala. Pentru intreprinderea familiala trebuie, in plus, acordul scris al tuturor membrilor familiei. Peste toate astea, platesti si o taxa pentru inscriere de 200 de lei. Taxa e platita la Registrul Comertului. Dupa cel mult cinci zile primesti autorizatia de funtionare. Dar asta nu e tot. An de an, va trebui sa te duci la Administratia Financiara, sa dai declaratia pe veniturile obtinute in anul respectiv. Venituri impozabile, evident.





Tara micilor producatori





Cati producatori mici exista in Romania - iata o intrebare la care am obtinut raspunsuri din partea mai multor organizatii ale agricultorilor. Sa luam cazul crescatorilor de vaci. Directorul general al Patronatului laptelui, Valentin Blanaru, ne-a spus ca 91% din furnizorii romani ai fabricilor de lactate de la noi din tara sunt fermieri care au in ograda proprie cel mult trei vaci. Mergem mai departe, la Patronatul carnii de porc, unde stam de vorba cu directorul general Stanca Tudor, de la care aflam ca la noi sunt in total 4,6 milioane de ramatori, dintre care numai 1,6 milioane se afla in ferme, iar restul in gospodariile de la sate. Cat priveste productia anuala de legume, fructe si zarzavaturi a Romaniei, 85% din aceasta este asigurata de cultivatorii care au cateva mii de metri patrati de teren in proprietate, conform datelor pe care le detine Aurel Tanase, presedinte al Organizatiei Nationale Interprofesionale "Prodcom" Legume - Fructe.





200.000 de vaci taiate anual





Sa pui la punct o ferma de vaci - iata un vis frumos, dar greu de realizat la noi, spune Valentin Blanaru. Asta ar insemna ca 50 - 60 de crescatori de animale sa se uneasca. Iar o ferma utilata la cele mai inalte standarde, cu 100 de vaci, inseamna o investitie de 1,2 milioane de euro. "Fabricile de lactate se vor baza in continuare tot pe micii producatori", sustine interlocutorul nostru, care arata ca accesul fermierilor la fondurile europene a fost pana acum ingreunat de "sfanta" birocratie romaneasca. Si daca oamenii n-au fost pana acum sustinuti in activitatea lor, efectul s-a dovedit cat se poate de nociv pentru acest sector - mai mult de 250.000 de vaci au fost taiate in Romania, in fiecare an. Asta e o statistica pe ultimii doi ani, zice reprezentantul Patronatului laptelui. De remarcat ca in Romania sunt 1,3 milioane de vaci, conform informatiilor oficiale. E vorba de animalele pentru care s-au primit pana acum subventii. "Dincolo de calcule, sustinerea acestui domeniu tine, in primul rand, de o decizie politica", e convingerea omului nostru.





Masacrul porcilor





Nici soarta celor 1,7 milioane de crescatori de porci - ne referim aici la cei care au doar cateva animale in batatura - nu e clara in momentul de fata. "Vrem sa se ia o decizie pe termen lung cu privire la soarta acestor oameni, sa se stie exact ce se va face in acest domeniu", spune Stanca Tudor, reprezentanta Patronatului carnii de porc. Daca nu mai ai bani sa-ti cresti porcul, il tai. Si in acest caz a fost un adevarat macel in ultimii ani - efectivele de porci au scazut cu cel putin 200.000 de capete, anual, conform spuselor interlocutoarei noastre.





Impozit pe tot ce misca





"Ideea asta a venit pe fondul impozitarii a tot ce misca", ne explica Stefan Nicolae, presedintele Federatiei "Agrostar", care stie ca taranii din asociatiile agricole nu vor fi atinsi de reglementarea cu privire la persoana fizica autorizata. "Exista sute de asociatii agricole in toata tara, constituite mai ales la nivel local. Oamenii de acolo nu vor avea probleme", ne explica oficialul. Si asta cu atat mai mult cu cat asociatiile agricole sunt deja inscrise in catastifele Registrului Comertului. Ramane ca si producatorii individuali sa plateasca impozit pentru profitul pe care il au din agricultura. Daca au asa ceva. Si mai ales daca se vor inscrie la Registrul Comertului. Pe de alta parte, ideea autorizarii poate avea si un alt scop - atragerea taranilor spre asociere. Asta e parerea lui Dragos Frumosu, liderul Federatiei Sindicatelor din Agricultura. Dar problema e alta - degeaba ai asociatii, daca acestea nu sunt sustinute, nici legislativ, nici cu bani. "Teama mea este ca domeniul agricol nu va avea bani pentru sustinerea fermierilor, chiar daca va fi un cadru legislativ bun. Riscul e ca tot mai mult pamant sa fie necultivat, tot mai multi oameni sa se lase de agricultura", atrage atentia liderul sindical.





"Guvernul sa ne lase in pace"





Este timpul in care legumicultorii au iesit la treaba. Serele au prins viata, desi suntem inca in mijlocul iernii. Rasadurile sunt pregatite de pe acum pentru prima recolta. Am strabatut cateva sate din apropierea Bucurestiului. Zone cunoscute ca fiind dominate de legumicultori, in Mogosesti, la Varlaam, Gradistea si Comana. Umbli pe ulite si casele parca sunt pustii. Abia in spatele lor, in gradini, descoperi forfota. Acolo se insiruie salasurile albe. Taranii ne-au intampinat cu fete asudate si mainile naclaite de noroi. Le spunem de ce-am venit. O noua reglementare de la Bucuresti. Daca esti mic producator, neaparat sa te inscrii la Registrul Comertului, daca vrei sa primesti un ajutor de la stat. "Ce ajutor? Nu ne-a ajutat nimeni, niciodata", zice Victorita Sandu. Femeia are 3.000 de metri patrati de teren, pe care cultiva salata si flori. Astea merg mai bine acum in pietele din Bucuresti. Asa zice ea. "Traim cat sa nu murim", sare la vorba un vecin de peste gard. Victorita stie ce inseamna persoana fizica autorizata. A invatat la scoala comunala din Adunatii Copaceni. S-au organizat acolo, cativa ani la rand, cursuri pentru legumicultori. "Ma duc si ma inscriu. De ce? Ca sa-mi ia statul impozit. Dar ce-mi da in schimb?", ne explica femeia de ce relatia cetatean - stat nu merge bine. Alte gospodarii, aceeasi poveste. "Ce am castigat, am reinvestit. Asa ne-am extins", zice un barbat intre doua varste. Un mesaj pentru Guvern? "Sa ne lase in pace", transmite omul, apoi isi infige din nou mainile in clisa.






Dan Gheorghe, 13 ianuarie 2010

Ultimul supravietuitor al flotei maritime romanesti





(din ciclul “Mare Nigrum”)





Din gramada de fiare ruginite a flotei maritime romanesti de pana in 1989, doar o nava a renascut din propria-i cenusa, iar azi e din nou la drum pe apele involburate ale Marii Negre. Asa s-a "scris" destinul fostului pescador oceanic "Somes", al carui nume s-a schimbat, dupa 1993, in "Mare Nigrum", asa cum i s-a modificat si folosinta - cercetari marine. Este singurul supravietuitor al flotei de pescuit oceanic din tara noastra, care numara 59 de nave, cu doua decenii in urma. Daca extindem statistica, putem descoperi ca Romania avea, in 1989, pe langa pescadoare, alte 285 de nave maritime comerciale. Datele oficiale ale Autoritatii Navale Romane arata ca la ora actuala mai sunt in folosinta doar cinci vapoare care arboreaza pavilionul romanesc, dintre care un tanc petrolier, un cargou si doua nave de tip ferry-boat. Trei din aceste vase au fost construite in anii '80, iar a patra s-a nascut in 1991, reusind sa iasa cu bine din apele tulburi ale anilor '90. Si ar fi ramas numai ele, daca cea de-a cincea - "Somesul" - esuata in propria-i rugina, n-ar fi fost readusa la viata, in scopuri stiintifice.





O nava nascuta a doua oara





Am urcat intr-un "bloc" plutitor care are cateva etaje. Asa arata nava de cercetari marine. Fostul pescador oceanic are 82 de metri lungime, un deplasament de 3.200 de tone si pereti dubli in partea inferioara, cea care sta sub apa - pescajul, care se duce la cinci metri sub nivelul marii. Se spune despre vapoare ca sunt deja batrane dupa numai 15 ani de mars fortat spre linia orizontului. Norocul acestui vas a venit in 1992, cand a fost trecut sub autoritatea fostului Minister al Geologiei, pentru ca din 1993 sa ajunga sub "aripa" nou-infiintatului, pe atunci, Institut National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina "Geoecomar". Guvernele care s-au succedat dupa aceea au alocat bani cu taraita pentru reparatiile capitale ale navei, dar cert e ca dupa nesfarsiti ani de munca, si dupa o investitie totala de un milion de euro, vasul s-a nascut a doua oara, in 2002.





Spargatorul de furtuni





Prognoza ultimelor zile ale lui septembrie era favorabila operatiunilor de cercetare. Abia iesiti in larg, am fost "salutati" de Poseidon cu o furtuna de gradul patru. Valuri de cativa metri inaltime. Pentru niste "boboci" ca noi - motiv de ingalbenire a fetei si senzatii de voma, dar pentru marinari - ceva "demn" de trecut cu vederea. "Stati linistiti, e nimica toata. Vasul asta a infruntat furtuni adevarate, pe mai multe oceane", ne incurajeaza capitanul Constantin Paiu, adaugand ca nava are carena in asa fel proiectata, incat isi pastreaza stabilitatea chiar si in preajma unor "ziduri" de apa. Un vas construit in fosta Republica Democrata Germana, cu exact 38 de ani in urma. Dupa acest scurt istoric, noua, incepatorilor in ale navigatiei, ne sunt prezentate vestele si barcile de salvare, dar si costumele impermeabile, pe care trebuie sa stim sa le folosim, in caz de necesitate. Cateva minute mai tarziu, eu si colegul meu, fotoreporterul, ne luam in primire cabina, undeva la prova. Coboram sub punte, printr-un labirint de culoare si scari, intens luminate. Ajungem in ceea ce poate fi o incapere de hotel de cateva stele. Doua paturi, un frigider si o masuta. Dar cel mai important e ca avem baia in camera, iar la dus apa calda curge non-stop. Suntem intr-o cutie din metal, singura legatura cu exteriorul fiind hubloul prin care vedem linia orizontului penduland, in ritmul valurilor, intre cer si apa.





In burta "monstrului" din metal





Simtim cum fierbe puntea sub picioarele noastre. Nu e nimic mai incitant decat sa patrunzi in burta monstrului. Urmam traseul altor culoare, fata de cele pe care le-am parcurs deja. Si tot coboram, atenti la fiecare pas, pe scarile inguste si abrupte. Zgomotul sacadat pe care il auzisem afara se amplifica pe masura ce deschidem usi dupa usi, pana cand patrundem intr-o adevarata uzina. Mergem pe niste pasarele metalice, chiar in mijlocul motoarelor si altor agregate care duduie si pufaie. De-a lungul a doua etaje sunt dispuse toate aceste angrenaje, printre care misuna cativa mecanici, atenti la "palpitatiile" intregului organism. Ne intampina la un moment dat un barbat scund, solid, cu fata arsa de soare si o banderola alba legata in jurul capului. Pare mai degraba un personaj din povestile cu pirati. El are insa o treaba cat se poate de pasnica - e stapanul inimii care da viata acestui vas. Asa il aflam pe mecanicul-sef Aurel Anghel, care face pentru noi o disectie a pantecelor din fier in care am intrat. Vaporul are doua motoare, fiecare de cate 1.160 de cai-putere, la care se adauga alte trei motoare auxiliare si doua generatoare. Tot acest sistem dezvolta o putere de 835 de kilowati, astel incat toate arterele navei sa fie in permanenta alimentate cu energia de care au nevoie si macaralele de pe punte, dar si lumina electrica sau aerul conditionat din cabinele in care stau oamenii, plus restul aparatelor, fie de la camera de comanda, fie din cele zece laboratoare de cercetare de la bord. Observam mainile pline de unsoare ale lui nea Anghel. Ne zice ca trebuie sa repare aproape zilnic cate ceva, sa oblojeasca batranul vas. A facut rost de tot felul de componente de la vapoare mai vechi, asa ca nu duce lipsa de piese de schimb.





Lupii de mare





Ne dam repede seama ca am nimerit in mijlocul lupilor de mare. Cel mai bun exemplu e mecanicul-sef, care si-a petrecut 44 de ani din viata pe marile si oceanele lumii. Nici colegii sai nu sunt mai prejos. Doi timonieri au fiecare cate 30 de ani de marinarie, la fel si nostromul, pe urma ofiterii 1 si 2, cu 38 de ani petrecuti departe de tarm. Sa nu-l uitam pe capitan - are si el aproape 40 de ani de navigatie pe umeri. La care se adauga povestea lui Mihael Trocan, care pe 17 ianuarie 1989 a pus piciorul in Antarctica, intr-o expeditie romaneasca la Polul Sud, navigand la bordul superatlanticului "Tarnava", un vas de 102 metri lungime. Culmea e ca oamenii acestia nu-si arata varsta. Doar fetele tabacite de trecerea vremii ii tradeaza. Altfel, ii vezi zburdand intre manevrele de rutina, astfel incat calatoria sa nu aiba nici macar o umbra de pericol in mijlocul valurilor. Restul marinarilor sunt ceva mai "tineri", insemnand cel putin 20 de ani dedicati talazurilor.





Ultimul comandant al "Somesului"





Avem ocazia sa-l cunoastem pe ultimul comandant al pesadorului oceanic "Somes". Nava care ne gazduieste pe noi acum. Omul din fata noastra n-a apucat decat o jumatate de an, pana la inceputul lui 1990, sa fie la carma acestui vas, ne povesteste Petre Sarbu. Observ ca ii vine destul de greu sa-si aminteasca de vremurile vechi. Flota romaneasca de pescuit oceanic a fost trasa la mal, cu 20 de ani in urma, din cauza pierderii licentelor, ne explica barbatul, cazand din cand in cand pe ganduri, intr-o tacere apasatoare. Nu mai puteai sa capturezi peste, daca nu aveai actele necesare, conform legilor internationale de navigatie. "Aduceau navele la Midia. Chiar si pe cele mai noi le-au tras la mal. Pe urma nu mai stiu ce s-a intamplat cu vasul meu, pentru ca am plecat cu o alta nava", zice omul nostru. Dar viata l-a adus din nou, dupa ani buni, pe aceeasi punte. "Mi-a zis capitanul sa vin", spune cel care de patru ani e secund pe "Mare Nigrum". Mai aflu despre vechiul "Somes" ca era una dintre navele de capacitate medie din flota de pescuit oceanic a Romaniei. Vasul acesta putea sa "inghita" 500 de tone de peste. La fiecare cursa.





Un munte de fiare vechi





Ce mai ramasese din nava "Somes" in 1993, cand a fost preluata de Institutul "Geoecomar"? Doar “o gramada de fiare ruginite”. Asta ne spune directorul tehnic al institutului, Stefan Florescu. "Nu mai misca nimic. Totul era la pamant, motoare, tot. A trebuit sa refacem nava de la zero", zice expertul. S-a muncit ani la rand, pana cand vaporul a fost adus la stadiul in care il vedem noi azi. Are echipamente de navigatie de nivel international - sistem automat de identificare, comunicatii prin satelit, cutie neagra, pilot automat. Pe care le-am vazut in cabina capitanului. Ditamai vaporul e condus dintr-un laptop. Urmezi traseul indicat de calculator, conform planului initial stabilit. La randul ei, puntea vasului este intesata de macarale hidraulice si troliuri care pot lansa la apa dispozitive pentru cercetare de pana la opt tone. Cu toate astea, vasul poate naviga doar in apele Marii Negre, desi e capabil, din punct de vedere tehnic, sa parcurga distante mult mai lungi. Dar pentru a lua in piept oceanul planetar e nevoie de documente speciale de la asiguratori internationali. Operatiune mult prea costisitoare pentru institutul de cercetare, care e armatorul navei.





Femeia - doctor in navigatie





Flota nu mai avem. Cu toate astea, tara noastra are o adevarata armata de marinari. Cel putin 20.000 de mateloti romani servesc in ziua de azi sub pavilioanele altor tari, pe nave de toate categoriile, de la tancuri petroliere pana la vapoare de calatori, conform datelelor pe care le-am obtinut de la Sindicatul Liber al Navigatorilor. Pentru un salariu de pana la 7.000 de euro, oamenii s-au risipit pe toate marile lumii. Ce-i drept, au mai ramas cativa si sub drapelul romanesc. Chiar si tineri. Cum este cazul singurei femei pe care am descoperit-o printre cei 22 de marinari de pe nava stiintifica "Mare Nigrum". Se numeste Iulia Pana, are 35 de ani, e ofiter 3, absolventa a Institutului de Marina Civila din Constanta si doctorand in navigatie. Peste patru ani, dupa ce va dobandi suficienta experienta pe mare, isi va putea lua brevetul de comandant. Vrea sa navigheze, "nu sa stau la birou", e convinsa fata - mica de statura, dar plina de energie. "Daca marea ti-a intrat in sange, esti al ei pentru toata viata", ne explica cea al carei sot e tot marinar, pe un vas strain. Apoi ne povesteste despre Angela Lefterescu, comandant al navei de cercetari marine "Aries", in anii '50, iar din 1956 director al flotei de pescuit de larg. Si-o aminteste si capitanul Constantin Paiu, care a fost in tineretea lui sub comanda Angelei, descriind-o drept "o femeie cu multa autoritate". Amintirile astea par cel mai bun raspuns al Iuliei la intrebarea noastra - va putea sa fie sefa barbatilor pe o nava? Dar asta nu e nici pe departe marea ei problema. Alta-i necunoscuta - culoarea. Cea a pavilionului...






Dan Gheorghe, august 2009

Student in Romania, la smotru in Germania







"Am fost trimis de cateva ori acasa, sa-mi calc camasa", povesteste un student roman la Electronica. A lucrat anul trecut, pentru doua luni si jumatate, in Germania. Facea diverse munci necalificate intr-un parc de distractii de langa Hanovra. Rupea bilete de intrare, vindea dulciuri si dadea cu matura printre standuri, la finalul programului. Lucra si cate 11 ore zilnic. "Ma plateau pentru munca in plus", recunoaste tanarul, care vrea sa-si pastreze anonimatul. Salariul era de 6, 75 de euro pe ora. Patronul i-a oferit posibilitatea de cazare, in apropierea locului de munca, la un pret mai mic fata de nivelul pietei. Platea 145 de euro pe luna. Era partea lui, pentru un apartament in care mai erau cazati cativa tineri din Kosovo si Mongolia. Chiar daca prestau munci necalificate, angajatilor li se cerea o tinuta sclipitoare. Costum spalat, camasi impecabile. Daca vrei sa pui ban pe ban, adio petreceri sau restaurante! "Aveam bucatarie si imi preparam acolo mancarea", continua baiatul. Abia inaintea plecarii din Germania a fost o mica serbare intre colegii de apartament. Omul nostru si-a numarat banii stransi in buzunar - aproape 2.000 de euro, dupa 75 de zile de munca. "Mai aveam si eu bani stransi din Romania. Mi-am cumparat o masina. Cu ea m-am intors in tara", asa s-a incheiat scurta experienta germana.





Mancare gratis





Studenta la medicina in Romania, bucatareasa in Germania. Timp de 59 de zile, intr-o mica localitate turistica de la Marea Nordului. Mai mult de 15.000 de localnici nu sunt in Jewer", isi povesteste Mihaela "voiajul" de anul trecut din tara lui Goethe. Acolo a dat peste niste patroni italieni, la un restaurant. "Treaba mea era sa prepar inghetata si s-o servesc la mese", isi aminteste ea. Oameni de treaba, sefii i-au oferit romancei cazare si mancare pe gratis, plus un salariu de 800 de euro pe luna. "Nici eu, nici patronii nu stiam la perfectie germana. Uneori o mai dadeam pe italiana, ca e mai usor de invatat", rade fata. O parte din banii obtinuti la munca "de jos" i-a cheltuit mai tarziu pe cursuri intensive de limba germana. Explicatia tinerei e clara - dupa absolvirea facultatii, vrea sa profeseze medicina in Germania. "Un medic rezident in Romania abia ajunge la 800 de lei pe luna, iar un rezident in Germania castiga 2.500 de euro, plus banii din garzi", stie clar ce vrea sa faca in viitor.





Oferta germana, de noua ani





De noua ani incoace, studentii romani pot sa presteze munci necalificate in Germania, pe timpul vacantei de vara, datorita unui program oferit de Guvernul de la Berlin. Conditia principala este sa stii limba tarii-gazda, cel putin la nivel mediu. Sunt oferite locuri de munca in restaurante, la firme de curatenie sau in agricultura. Si anul acesta se repeta procedura - mai intai, selectia dosarelor, care a inceput de ieri, la sediul Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca din Bucuresti. Pana pe 20 ianuarie se pot depune dosarele, care trebuie sa contina, intre altele, foaia matricola si o recomandare din partea unui profesor. Actele vor fi trimise la Centrala Strainilor si Specialistilor din Berlin. Cei de acolo vor gasi apoi firmele germane dispuse sa angajeze studenti, nu numai romani, ci din toata lumea. "E un program care cuprinde 50.000 de locuri de munca sezoniere pentru studenti din toata lumea, ne-a explicat Carmen Mildner, inspector in cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.





"Clienti" putini





Experienta ultimilor ani arata ca studentii romani nu se inghesuie sa spele vase, sa dea cu matura sau cu sapa in Germania. Anul trecut, de exemplu, Romaniei i-au fost alocate 100 de locuri pentru tinerii studiosi de la noi. Dar numai 45 de studenti - de la Politehnica, Litere, Medicina, Turism, Arhitectura sau Muzica - si-au depus dosarele la Bucuresti, iar in final doar 36 au fost selectati de angajatorii germani. Daca stii limba germana foarte bine, ai ocazia sa lucrezi intr-un restaurant, unde castigul brut ajunge pana la 1.440 de euro pe luna. Pe cand la o ferma te alegi cu cel mult 1.271 de euro. "Sunt aceleasi salarii pe care le iau si germanii care presteaza munci necalificate", tine sa precizeze inspectorul Carmen Mildner.





Test de limba germana





Vrei sa muncesti in Germania, dai examen in Romania. E vorba de un test de limba germana - scris si oral. Primesti un text pe care trebuie sa-l traduci in limba germana. La final, sustii un monolog, tot in germana, explicand de ce vrei sa-ti "strici" vacanta, muncind peste hotare. "Tin minte motivatia unui tanar - vreau sa-mi cumpar masina", ne spune Alina Paun, unul dintre membrii comisiei de examinare. Majoritatea candidatilor au cunostinte peste medie de limba germana. Cea mai mica nota de la examenul din 2009 a fost de 7,20.





Trei lei pe ora in Romania





Chiar daca suntem in plina criza economica, doar cativa tineri au batut ieri la usa Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca din Bucuresti, intreband de Germania, care si in acest an ofera tot 100 de locuri de munca sezoniere pentru studentii romani. Andrei, care se pregateste sa devina medic la Stomatologie, ne zice, pe un ton scarbit, ca s-a saturat de muncile part-time din Romania, unde esti platit cu doi sau cel mult trei lei pe ora...






Dan Gheorghe, 7 ianuarie 2010

Asociatia gainilor nobile din Breaza




La aviator gasesti inaripate de toate soiurile, ni se recomanda cand ajungem la Breaza. Cunoscut mai ales pentru vilele protipendadei de Bucuresti, oraselul de unde se vad crestele Bucegilor nu-ti lasa, la prima vedere, impresia ca aici mai sunt si localnici care se ocupa de treburi ancestrale. Cum ar fi cresterea pasarilor - gaini si restul neamului de pasaret de pe langa casa omului. Dar mai ales gaini. Ce-i drept, nu sunt necuvantatoare oarecare, ci de soi. De rasa pura. La fel de pura cum a creat natura, cu mii de ani in urma, aceste oratanii, fara modificari genetice si hormoni. Gaini "de la mama lor", ne explica aviatorul. Pe numele sau Sorin Motoroiu. Familia la care am batut prima oara in poarta e de aviatori, din tata-n fiu. Sorin, un om intre doua varste, este controlor de trafic. Dirijeaza avioanele care decoleaza si aterizeaza. Zice ca fiul sau zboara pe avioane militare. Cand se intoarce acasa, "dirijorul" avioanelor se ocupa de alte inaripate, care nu se pot ridica de la sol. Are omul simtul umorului si ne zice ca a intrat in "gainarie" cu 15 ani in urma, cand l-a apucat pasiunea pasaretului de rasa. Si a ajuns azi sa fie presedintele Asociatiei Agrozootehnice din Breaza, din care fac parte 40 de oameni. Fiecare este posesorul propriei "armate" de pasari de rasa.




"Monstri" cu pene




"Cotcodac" si "cucurigu" par a fi "spuse" pe aceeasi limba a tuturor gainilor din lume, indiferent de origine. Dar cele de rasa pura au totusi un cu totul alt aspect, fata de suratele lor "din popor". Calca mai apasat in cotetele prin care isi plimba imperial penele viu colorate. Imaginati-va adevarati "monstri" care ajung chiar si la sase kilograme in greutate. Cocosi ca din povestea in care inaripata se facea cat un munte, dupa ce inghitise case, oameni si cirezi intregi de vite. Apoi te uiti la gainile "rasate", adevarate "fabrici" de oua - reusesc o productie de pana la 240 de bucati pe an. Si cand te gandesti ca o gaina normala abia ajunge la cateva zeci de oua pe an. Acestea sunt cele doua caracteristici care fac diferenta intre rasa pura si "restul lumii", ne explica agricultorul Sorin Motoroiu. Cu toate astea, "nobilele" au si un dezavantaj - ajung la maturitate abia dupa un an, pentru ca sunt hranite in mod natural. Nu se aseamana cu un pui de gaina de la fermele de profil, care dupa numai cateva luni de indopat cu fel si fel de "bunatati" e rumen si taman bun de taiat, ca sa umple cu pieptul si copanele sale galantarele marilor magazine.




Gat Golas de Transilvania - in elita mondiala




Lumea galinaceelor nobile e mai mare decat va puteti inchipui. Dupa greutate, forma ciocului si a ghearelor, a crestei, dar si a coloritului penelor, fiecare "neam" a fost omologat in diverse tari de pe glob, primind si denumiri care mai de care mai exotice. Sa incepem cu rasa grea, unde gasim "vedete" precum Brahma sau Cochinchina. Familii "obeze" de-a dreptul, daca te gandesti la cocosul care atinge sase kilograme, in timp ce surata lui se apropie de cinci kilograme. Gainile sunt bune si pentru oua, productia anuala fiind de pana la 120 de bucati. La randul ei, rasa mixta e specializata atat in carne, cat si in oua. Aici gasim nume precum Sussex, Plymouth, Combatantul Malaezian, Rhode Island sau Viandot. La acestea se adauga unica si insemnata contributie a Romaniei - Gat Golas de Transilvania, despre care se stie ca a intrat in elita mondiala a gainilor de rasa inca din 1874. Desi pare firava, lipsindu-i "fularul" din pene in jurul gatului, gaina romaneasca e considerata, din cate aflam, drept o rasa de elita pe plan mondial, pentru ca rezista fara probleme la rigorile vremii. Gainile din rasa mixta sunt darnice la capitolul oua, daca ne gandim la cele 180 de bucati pe an. Cat priveste carnea, cocosii ajung la 3,5 kilograme, iar gainile sunt cu un kilogram mai slabe decat partenerii lor. Trecem apoi la rasele usoare, precum Italiana, Hamburg sau Raucana, care nu se pot mandri cu aripi sau copane prea mari, cocosii abia depasind 2,5 kilograme. Dar in schimb gainile sunt cat se poate de productive la oua - pana la 240 de bucati anual. La final - piticii. Cocosi si gaini in miniatura, cu o greutate care nu depaseste 750 de grame, precum rasele Phoenix sau Yokohama. Punctul lor forte e insa coada lunga si stufoasa.




Gaini pentru decor, la vile si pensiuni




Ce culori, ce "imbracaminte"! Fiecare rasa cu specialitatea ei. Chabo are coada ca de paun, Matasea Japoneza e numai puf din cap pana-n gheare, Motata Olandeza are o coroana cat toate zilele in loc de creasta, Phoenix zici ca e paun cu a sa coada, iar Sultanul parca ar fi imbracat in zapada. Auzim despre o noua moda, cea a proprietarilor de vile, restaurante sau pensiuni, care vor sa-si populeze gazonul din fata casei cu un cotcodacit cat mai "original". Asa ca achizitioneaza gaini colorate, tocmai bune pentru ornamentat palate.




180 de euro pentru un cocos de rasa




Gazda noastra, aviatorul, are 130 de exemplare in curtea sa, din mai multe specii. Fiecare familie are teritoriul ei, delimitat prin garduri din sarma, ca sa nu se amestece sangele, sa nu se dea cocosul Phoenix la gaina din Matase Japoneza. Numai un exemplar dintr-o rasa pura are pretul ridicat. Cea mai scumpa e Brahma, din categoria grea. Un cocos de sase kilograme ajunge la 180 de euro. Nu gasesti sub 50 de lei o astfel de pasare, de orice rasa, in timp ce un ou, care atinge greutatea de 55 de grame, se vinde cu patru lei. Si unde poti sa le vinzi? Doar la expozitiile de profil sau daca iti bate cineva in poarta. "Ceea ce facem noi, crescatorii, e numai pasiune, nu afacere. Nu se pune problema de profit", iata explicatia unui mod de viata.




Federatia pasarilor de rasa, din 2007




L-am cunoscut apoi pe un alt brezean, profesorul Constantin Nita, presedintele Federatiei Asociatiilor Crescatorilor de Pasari de Curte si Animale Mici in Rasa Pura din Romania. Numele organizatiei pare mai lung decat amploarea acestui fenomen in tara noastra, de vreme ce, pe langa Breaza, unde e sediul acestei federatii, mai sunt inca 18 asociatii raspandite pe cuprinsul tarii. Iar vestile din acest domeniu nu sunt deloc bune. "Noi suntem printre ultimele tari din Europa care nu avem o genoteca nationala", spune profesorul, care a pus bazele Federatiei in 1999. "Ani de zile ne-am luptat sa fim recunoscuti oficial, lucru care s-a intamplat abia in 2007", continua acelasi interlocutor, invitandu-ne si in gospodaria sa, in care se afla o alta armata de "rasate". Bartolomeu ne intampina cu un "cucurigu" prelung. Ditamai cocosul, pe care abia poti sa-l ridici in brate, isi deschide aripile si se infoaie, de parca s-ar pregati de lupta. "A existat si in Romania o genoteca nationala, constituita in 1962 de profesorul Stan Tarlea, la Mosneni, in judetul Constanta. Din pacate, s-a distrus totul in 1990", ofteaza dascalul din fata noastra. La ce bun o genoteca, s-ar intreba un novice, iar profesorul Stan ne explica scurt si la obiect, pentru ca noi, "elevii", sa intelegem. "Fiecare tara trebuie sa aiba un fond genetic de pasari de curte, in rasa pura. Din acestea se pot obtine apoi diversi hibrizi, pentru productiile mari de carne si oua. Fara aceste rase pure, pe baza carora se pot face combinatii genetice, n-am mai avea azi puii si ouale pe care le gasim in magazine", conchide specialistul, "atins" si el de pasiunea asta cu peste 20 de ani in urma.




Genoteca nationala




Ce ar insemna azi constituirea unei genoteci nationale? Nimic mai "simplu" - daca ai 100 de rase pure de pasari de curte, de la gaini pana la rate si asa mai departe, trebuie sa asiguri cate cinci varietati de culoare din fiecare neam. S-ar aduna astfel "divizii" intregi, ceea ce inseamna investitii masive pentru o ferma de proportii. "Ne-am gandit la o asemenea ferma, aici, la Breaza, dar costurile, care ar ajunge la milioane de euro, sunt peste puterile noastre", stie profesorul Stan. Cum bani nu sunt pentru asa ceva, statul roman incearca macar sa mentina efectivul pasarilor de rasa in curtile pasionatilor, oferindu-le subventii. Dar banii sunt prea putini, dupa cum ne-a calculat Sorin Motororiu, pentru ca la o familie de 13 gaini si doi cocosi autoritatile iti dau o prima de 280 de lei pe an, pe baza unui contract prin care agricultorul se obliga sa-si inmulteasca efectivul de inaripate si sa pastreze nealterat sangele pur al fiecarei specii. Cheltuielile pentru intretinere sunt mult mai mari. Ganditi-va ca pentru cele 130 de pasari din curtea lui, Sorin are nevoie intr-un an de cel putin trei tone de furaje.




500 de crescatori in Romania




Raman doar statisticile nationale, care inseamna aproape 500 de crescatori de pasari de rasa in toata tara. Pe langa cele 56 de rase pure de gaini existente azi in Romania, mai sunt patru neamuri de gaste si sapte de curci. Cele mai frumoase exemplare "defileaza" in fiecare an la expozitiile cu rang local, unde proprietarii de pasari se mandresc cu munca lor, iar vizitatorii se minuneaza de culorile "cotcodacelor". Doar atat, pentru ca in acest timp marile ferme avicole din Romania nu se bazeaza, pentru inmultirea propriilor efective, pe rasele elitiste din tara noastra, dupa cum aflam tot de la crescatorii particulari, ci prefera sa importe pasaret cu sange nobil, mai ales din Germania.




Prima expozitie nationala, in 2010




Dar uite ca aici, la Breaza, unde s-a dat pentru prima oara startul salvarii raselor pure de pasari de curte romanesti, inca din 1990, se pune acum la cale o posibila "revolutie". Si asta pentru ca anul viitor, in ianuarie, va avea loc in oraselul din Valea Prahovei prima expozitie nationala a pasaretului nobil de la noi. Aflam ca inaripatele sunt mai bine "imbracate" in penaj tocmai in anotimpul rece. Gainile vor fi atunci apte pentru un spectacol de zile mari. Sa-si cotcodaceasca dreptul de a fi respectate pentru sangele lor nobil. Chiar daca au "buletin" de Romania...





Dan Gheorghe, septembrie 2009

Criza economica l-a inventat pe MOS INTERNET






Criza economica a produs in Romania, de un an incoace, un alt personaj de poveste care aduce cadouri oamenilor. De data asta, principalii beneficiari sunt adultii. Iar darurile nu mai intra in casa pe horn, ci prin fibra optica. Cel despre care vorbim acum ar putea fi numit Mos Internet. Exista oameni care au nevoie de felurite lucruri, de la imbracaminte si incaltaminte, pana la mobila si electrocasnice. Altii cer ajutor pentru copiii lor - un carucior, un premergator, un patut, jucarii. Problema e ca n-au bani sa le cumpere din magazin. Ce sa faci in situatia asta? Scrii o scrisoare lui Mos Craciun, Iepurasului, Zanei Maseluta sau lui Mos Nicolae? Adultii sunt mai pragmatici - trimit un mesaj pe Internet. Spun ce-i doare, ce ar vrea sa primeasca. Sperand intr-o donatie salvatoare. Nu au pretentii - sa fie si obiecte deja folosite. Dar functionale.




Doua femei au facut un site de intrajutorare




Unii incearca sa-si indulceasca situatia si vorbesc, sub protectia anonimatului, despre ceea ce ei considera a fi doar "un moment delicat, dar trecator" al vietii lor. Am descoperit in reteaua informatica un trafic intens de mesaje intre cei aflati la ananghie si alta categorie - oameni dispusi sa-si ajute semenii. Au aparut site-uri de Internet in care cele doua parti se intalnesc. Iata, spre exemplu, o asemenea "piateta" virtuala, creata cu aproape un an in urma, in care poposesc cel putin zece oameni pe zi. Locatia poarta un nume relevant - "dasiprimeste.ro", iar "constructorii" noului spatiu sunt doua femei - Sana Nicolau si Marie Jeanne Chiriac - a caror idee a pornit, dupa cum ne-au spus, de la propria lor experienta. "Aveam multe lucruri prin casa care erau inca bune, de care nu ne mai foloseam. Ne-am dat seama ca altii au nevoie de ele. E nedrept sa arunci ceva ce poate folosi foarte bine altcuiva", ne explica Sana.




Nu mai are bani de imbracaminte




Ne-am aventurat printre sutele de apeluri trimise, in ultimele luni, pe aceasta pagina de Internet. Fiecare postare are, la randul ei, zeci de comentarii de la cititori, care vin cu diverse solutii de ajutor. Nici n-a fost nevoie sa "sapam" in arhiva, descoperind de la inceput un apel dat cu numai cateva zile in urma, al unei femei care povesteste ca are un copil mic, iar peste cateva luni trebuie sa se intoarca la munca, la incheierea concediului postnatal. Problema e ca nu mai are bani pentru haine noi, dupa ce s-a ingrasat, in urma sarcinii, astfel ca lucrurile vechi nu i se mai potrivesc si face apel la persoanele care o pot ajuta cu imbracaminte.




"Vrem sa ne ajutam parintii"




Coboram pe "scara" mesajelor si descoperim doi copii care incearca "sa-si ajute parintii". Minorii povestesc ca mama si tata nu mai au bani sa termine casa pe care au inceput s-o construiasca in urma cu ceva timp, iar micutii lanseaza o intrebare in eter - cine poate sa-i ajute pentru finalizarea acoperisului? Mai la "vale", un barbat se confeseaza - vrea sa-i ofere sotiei sale un cadou de ziua ei, dar ii lipsesc resursele financiare si spera ca de undeva ar putea sa rasara o surpriza pentru sarbatorita. O studenta solicita materiale din care sa-si confectioneze haine, iar un pensionar face apel pentru un frigider vechi, dar functional, dupa ce aparatul sau a sucombat pe nepusa masa. Ceva asemanator vine din partea unei doamne care sustine ca are nevoie de o masina de spalat si un frigider, precizand ca buzunarul nu-i permite asemenea investitii. Altii "plang" dupa covoare, canapele, carucioare pentru copii, fotolii, scaune, dulapuri, tavi pentru cuptor, mese pliante, lustre, noptiere, televizoare, aparate de radio, masini de cusut, calculatoare, aspiratoare, calorifere electrice, ajungandu-se pana la caciuli, lentile de ochelari, tacamuri, pahare, mixere, dar si manuale scolare, carti de povesti sau de colarat.




Numar egal intre solicitanti si donatori




De cealalta parte a "baricadei" se afla donatorii, la fel de numerosi. "Cererile si donatiile sunt echilibrate, ca numar", spune Marie Jeanne Chiriac. Desi initiatoarele acestei pagini de Internet recunosc ca, la inceput, nu se asteptau la o asemenea paritate. "Ne-a fost teama ca majoritatea vor cere si doar putini vor oferi. Romanii sunt generosi si inteleg sa intre intr-un sistem care sa functioneze pe timp de criza", adauga Sana Nicolau. Ideea de la care s-a plecat cu acest proiect a fost ca ajutorul sa fie neconditionat. Postezi anuntul donatiei, apoi primul om care solicita acel lucru se si alege cu el. Asta nu inseamna ca relatiile intre cele doua "tabere" n-au evoluat si spre troc. Unii vor anumite obiecte, dar fara sa ramana datori, oferind ceva in schimb. "Daca e vorba de schimb, acesta se face acolo unde se inteleg cei doi proprietari. Cand este o singura persoana care ofera ceva, cel care primeste cadoul se deplaseaza, pentru a intra in posesia lui", ne explica Marie Jeanne. Dar viata poate inversa uneori rolurile, dupa cum s-a remarcat chiar si pe aceasta pagina virtuala. Cei care au donat ceva la un moment dat se intorc, peste un timp, pe acelasi site, in postura de solicitanti ai unor obiecte. Dar si invers - daca au reusit sa se redreseze cat de cat, din punct de vedere financiar, fostii beneficiari ai cadourilor se transforma in binefacatori.




Donatii pe banda rulanta




Descoperim o adevarata "ploaie" de fapte bune pe Internet. "Am haine - jachete, paltoane, bluze, pulovere, incaltaminte pe care vreau sa le donez", arata unul dintre anunturi, la care se adauga o studenta cu "manuale scolare, referate si proiecte", plus "imbracaminte pentru bebelusi" - dupa cum suna alt semnal. Unii pun la pachet felurite obiecte. Iata un exemplu - "ofer geaca piele, rochie roz, pantofi negri cu toc, ceasuri, agende, capsatoare, carti de joc, haine pentru fete slabute", in timp ce o persoana da sfoara-n tara ca vrea "sa-si goleasca dulapul", iar altul declara ca a strans "15 saci cu haine", pe care ii va expedia pe cheltuiala sa, indiferent de adresa destinatarului. Si o comunicare asemanatoare - "asigur transport cu furgoneta". Ajungem si la lucruri mai mari, gen "patut din lemn pentru copil", dar si la aparate de curatat cu aburi, aparate video si fiare de calcat. Urmeaza bibelourile si cerceii - si ele isi asteapta un nou stapan. Exista si imbracaminte cu dedicatie - "pentru varste intre 17 si 22 de ani". Intram in zona donatiilor grele, la propriu, pentru ca de data asta e vorba de cineva care vrea sa ofere o buna parte din necesarul unei bucatarii - "trei corpuri suspendate si doua corpuri de baza". Ramanem in domeniul mobilei - "donez un birou din fag masiv", dupa care descoperim un om care vrea fericeasca o familie cu un dormitor, asta inseamnand "un pat dublu, o noptiera, un sifonier, un fotoliu si o oglinda". Si ceva asemanator, dar de la un alt suflet bun - "o canapea, o biblioteca, un dulap, un birou si un cuier". Donatiile pot fi de o amploare greu de imaginat - "ofer mobiler de dormitor si de sufragerie, toaleta cu oglinda, sifonier cu trei usi". Proprietarul tine sa precizeze ca, desi lucrurile pe care vrea sa le dea sunt vechi de 30 de ani, se afla totusi in perfecta stare de functionare.




Puncte de supermarket




Oamenii care vor sa dea ceva din ceea ce le prisoseste au o lista pe cat de lunga, pe atat de plina cu surprize. Pe langa masini de cusut, frigidere, ghete de munte, componente de calculator sau monitoare, am gasit pe cineva care ofera puncte acumulate la un supermarket, de pe urma cumparaturilor facute de acel om, in timp. Se stie ca, in limita unui anumit numar de puncte, poti sa achizitionezi gratuit, de la un stand special al magazinului respectiv, o serie de obiecte. Iata si o altfel de idee - cineva era dispus la un moment dat sa cedeze un bilet de avion Bucuresti - Londra, iar alta propunere continea patru bilete de calatorie cu transportul in comun, valabile in Barcelona. Am descoperit si o sedinta de reflexoterapie, oferita unei persoane cu probleme de sanatate.




Pantaloni contra DVD-uri




Ajungem la schimburile in natura. Solicit, dar si ofer ceva in schimb. Spre exemplu, placa de intins parul contra haine, ceasuri pe jucarii, laptop la schimb cu un aparat de fotografiat, rochie de mireasa pe bijuterii, telefon mobil pe haine, pantofi contra fuste, doua telefoane mobile in schimbul unui monitor, haine de copii pe jucarii. Exista si propuneri de anvergura - "caut jocuri pentru copii, carti de povesti, carti de colorat si ofer la schimb gel de par, creme, parfumuri, camasi, pantaloni, papuci, sandale" sau "ofer set complet de coafat si aparat de incretit parul contra epilator si placa de par", in timp ce altii vor sa schimbe haine pe tacamuri, pantaloni pe DVD-uri si sandale pe role.




Cerseste.ro




Am descoperit un site cu dedicatie - "lucrusoare.ro" - unde oamenii solicita sau doneaza jucarii, haine si mobilier. Totul pentru copii. Mai departe, o alta pagina de Internet are pe frontispiciu preceptul biblic "cere si ti se va da". Intram intr-un spatiu virtual a carui denumire - "cerseste.ro - nu credem ca mai are nevoie de comentarii. Suntem intampinati cu o scurta explicatie din partea adminstratorilor acestui teritoriu, afland ca aici poti cere aproape orice, de la mancare pana la cazare, sfaturi, idei si haine. Cu toate astea, noua, vizitatorilor, ni se atrage atentia ca, daca vrem sa primim ceva anume, sa nu uitam ca si altii au nevoie de un ajutor, asa ca sa dam dovada de filantropie si sa daruim, la randul nostru, din putinul pe care il avem. Ca niste buni crestini...





Dan Gheorghe, 4 ianuarie 2010