Omul care face oasele sa vorbeasca






Unii l-au poreclit "vanatorul de dinozauri", desi Vlad Codrea se defineste ca specialist in mamifere. Este profesor universitar doctor la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Cariera sa de 23 de ani a marcat descoperirea, in judetul Salaj, a celui mai mare mamifer de pe planeta, iar in Hateg a unui schelet complet de dinozaur ierbivor. A primit doua burse "National Geographic" pentru cercetarile sale din Romania.



Profesorul in salopeta



Profesorul isi pune salopeta, albastra, cu multe buzunare. Plus cizmele din cauciuc, negre. Cand l-am cunoscut, mi-a intins mana. Palma se vedea muncita, purtand inca "pecetea" argilei in care lucrase toata ziua. Parca ar fi un muncitor. Cu fata arsa de soare, mustata proeminenta. Si o voce grava. Altfel, jovial, plin de umor. Bun, am terminat cu salopeta, urmeaza restul echipamentului. Lista e foarte lunga. Iat-o : un harlet, un ciocan, o lopatica, un spaclu, cateva dalti. Se adauga, in mod obligatoriu, busola geologica si lupa. Apoi tot felul de perii si accesorii, sa cureti oasele. Si adezivi, sa pui cap la cap cateva bucati abia descoperite. Inca ceva - harta topografica. Mai punem la socoteala acidul clorhidric, necesar pentru a face diferenta intre argile. Intr-un buzunarel al salopetei trebuie sa pastrezi carnetul de teren. Acolo treci itinerariul pe care ti l-ai propus in ziua respectiva. Si un rucsac la spinare. Iei o proba, un obiect, ceva, il pui la "cutiuta".



Doua burse "National Geographic"



Cel pe care l-am intalnit zilele trecute, la Barlad, este profesor universitar doctor, se numeste Vlad Codrea, activeaza la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si este unul dintre paleontologii de renume ai Romaniei. Valoarea sa a fost recunoscuta pana dincolo de Atlantic, de unde a primit doua burse "National Geographic". Pentru cercetari efectuate pe teritoriul tarii noastre. Prima, in valoare de 10.000 de dolari, a vizat zona Jibou, iar a doua, de 15.000 de dolari, a permis extinderea investigatiilor spre alte destinatii din tara. Interlocutorul nostru a venit in Moldova, pentru cateva zile, dupa ce doi colegi de breasla au facut cele mai mari descoperiri de pana acum din judetul Vaslui - oase de mamut si de rinocer. Nu departe de malul Prutului.



"Vanator de dinozauri" specializat in mamifere



Paleontologia inseamna studiul dezvoltarii vietii pe Pamant. Se reconstituie trecutul planetei, pe baza fosilelor animale si vegetale. Dar avem o definitie mai plastica din partea profesorului Codrea, asa cum isi intelege el meseria pe care o practica din 1986 - "rostul acestei meserii este de a face oasele sa vorbeasca. Fiecare poate spune ceva. Trebuie doar sa stii sa citesti". Tot anul universitar este la facultate, printre studentii sai. Cand vine vara, exploratorul pleaca in tara, pentru cel putin doua luni, sa scoata la suprafata milioane de ani ascunse sub pamantul Romaniei. Unii l-au poreclit "vanatorul de dinozauri". Dar el se defineste ca specialist in mamifere. "Cautand mamifere, am inceput sa gasesc si dinozauri", ne explica simbioza.



Monstrul din Salaj



Pe lista "intervievatilor" milenari ai clujeanului se afla, la loc de cinste, rinocerii cu trompa, ale caror oase au fost identificate in apropiere de Huedin. Animalele acelea, cat un elefant de mari, au trait in urma cu 35 de milioane de ani. Ne arata si desenele facute pe calculator, sa ne dam seama cum aratau in realitate. A mai dat, nu departe de Cluj, chiar in vara asta, si peste Titanopter, care semana cu un rinocer. "Un ierbivor", auzim. Ceva cu totul special a aparut insa in judetul Salaj - Indricother. Un rinocer de peste cinci metri inaltime. "Cel mai mare mamifer terestru, dupa disparitia dinozaurilor", spune cel care ne este ghid prin tainele istoriei. Pe calculator apare imaginea gigantului. Langa el a fost pus un om. Abia se vede omul. Ca furnica pe langa elefant. Vorbim mai departe de un crocodil. Un craniu, mai precis, descoperit in Oarda de Jos, judetul Alba. Ceva unic, pana acum, in tara noastra, fiind o piesa intreaga.



Scheletul lui "Zalmoxes"



Trecem la "capitolul" dinozauri. Cariera profesorului Vlad Codrea marcheaza o premiera mondiala. Primul schelet, aproape intreg, de Zalmoxes. Un dinozaur ierbivor, scos la lumina zilei cu zece ani in urma, in zona Hategului. Pe baza scheletului s-a facut un mulaj, creatura fiind prezentata in cadrul Institutului Regal de Stiintele Naturii din Bruxelles. "Belgienii ne-au trimis si noua, la Cluj, un set complet de mulaje", completeaza paleontologul, vorbindu-ne apoi despre resturile de vertebrate, "in principal dinozauri", gasite la Nalat Vad si Totesti, in Hateg, dar si la Poiana Rusca si pe Valea Sebesului. Revenim la mamifere, specialistul spunandu-ne ca a scos din adancul pamantului "cele mai complete resturi craniene de multiberculate, in momentul de fata colectia din Cluj fiind cea mai bogata din Europa". Dar si pasari - "prima semnalare a enantiornithelor, exemplare primitive". Si continua cu zece cuiburi de dinozauri, in Hateg. "Cele mai multe oua de dinozaur am gasit la Totesti", conchide expertul.



Mamut prins cu undita



Ziua de munca a unui paleontolog incepe la rasaritul soarelui. Dupa ce isi pune la punct echipamentul, omul pleaca pe teren. Se intoarce seara, marcand pe harta "recolta" din acea zi. Abia dupa aceea are timp de mancare si somn, pentru ca a doua zi s-o ia de la capat. "Cel mai greu e sa gasesti locul in care te vei duce. Asta depinde si de cunostintele teoretice pe care le-ai dobandit in timp", comenteaza Vlad. Dar, nu de putine ori, intervine si norocul. Cum a fost in apropierea Prutului, cu cateva saptamani in urma. Un pescar din comuna Falciu - un oarecare Marcel, de 52 de ani, din cate ni s-a povestit - a prins in undita ceea ce mai tarziu s-a dovedit a fi un os de mamut. Barbatul a anuntat imediat autoritatile, vestea ajungand in cele din urma la specialistii Muzeului "Vasile Parvan" din Barlad. Muzeul are o sectie de stiintele naturii. Asa au inceput ample cercetari in acel perimetru. Au iesit la suprafata "amprente" noi ale trecutului.



Fara recompense



Intram intr-un mic birou al muzeului. Camera e plina cu oase, asezate in cutii, pe categorii. Pentru un amator par mai degraba niste pietre, multe din ele innegrite, altele cu forme bizare. Ne intampina un barbat tanar - are doar 31 de ani - Daniel Bejan pe numele sau. E imbracat in trening si cu o sapca verde pe cap. Doctorand in paleontologie la Universitatea "A.I. Cuza" din Iasi. Se ocupa de geologia unui perimetru care cuprinde Husiul, Vasluiul si Barladul, pana la Falciu. Ne prezinta cateva dintre ramasitele proaspat curatate de clisa. Oasele de rinocer au o vechime estimata la 11 milioane de ani. Cele de mamut sunt mai "tinere" - doar 15.000 de ani. Si un corn de elan, pe care se observa cateva crestaturi. "Sunt fie semne de prelucrare, fie de vanatoare", opineaza gazda. Relicvele intra sub incidenta patrimoniului national. Vreau sa stiu daca un om simplu, care gaseste din intamplare asemenea lucruri, e recompensat intr-un fel. "Legal nu pot fi recompensati. Oamenii isi fac totusi datoria, ne anunta, iar noi ne ducem la fata locului", zice Daniel. Discutia e "prinsa" si de profesorul Codrea, care adauga faptul ca "marile muzee ale lumii au fonduri speciale pentru astfel de situatii", recuperand valori stiintifice inestimabile de la persoanele fizice.



Paleontologul - mecanic



Plecam spre satul Manastirea. Avem de mers cam 30 de kilometri, spre Prut. Acolo au fost gasite recent urme care pareau a fi de struti, insa dupa ce cateva bucati de oase au fost puse cap la cap, reconstituindu-se o tibie, a rezultat cu totul altceva - o felina, cel mai probabil un linx. "Sunt cercetatori inimosi la Barlad. Datorita lor putem vorbi acum despre relicvele de la Falciu si de la Manastirea", isi recomanda Vlad Codrea colegii moldoveni. Pe primul l-am cunoscut deja - doctorandul Daniel Bejan. Cel de-al doilea - Laurentiu Ursachi - este angajat al Muzeului "Vasile Parvan", la Sectia de Stiinte ale Naturii. Daniel s-a urcat, alaturi de Laurentiu, intr-o Dacie "milenara", careia nu-i mai merg stopurile, dupa o bucata de drum, asa ca ne oprim in mijlocul campului, pentru refacerea contactelor. O masina care a cunoscut deja nenumarate hartoape. Tanarul isi dovedeste maiestria, problema tehnica fiind rezolvata imediat.



Stiinta - cu trenul sau pe jos



Din vorba-n vorba, Laurentiu isi aminteste de lungile sale "excursii" prin locurile astea, pe care le stie ca-n palma. Dealuri line, aproape lipsite de vegetatie, rape adanci, nisipoase, unde ploile musca tot mai adanc din pamant. "Pentru noi sunt bune ploile. Apa scoate la suprafata lucruri fascinante", se refera inginerul geolog inclusiv la restransele alunecari de teren care mai "sapa" la baza unei coline. Cand nu avea masina, barbatul mergea pe jos, din Barlad, unde locuieste. Mai prindea uneori o cursa feroviara. "Apoi o luam pe jos, de la Tulucesti, peste dealuri, pana aici, la Manastirea", continua cel care face munca asta din 1997. Dai peste oase vechi, intr-un loc anume, te intorci periodic acolo, poate apar, in urma ploilor, noi indicii. Daca locul dovedeste o importanta deosebita, se deschide un santier arheologic. Investitia se ridica la 1.000 sau 2.000 de lei. Depinde si de amploarea cercetarilor. Ai nevoie de forta de munca - angajezi localnici, sa sape, platiti cu ziua. "Suntem finantati de Consiliul Judetean", precizeaza barladeanul.



750 de lei salariu



Vrem sa stim cat mai castiga un cercetator in ziua de azi. Laurentiu nu se fereste de subiect. Salariul unui muzeograf cu 15 ani vechime este de 750 de lei, dupa taierea generala cu 25% din sistemul bugetar. Mult mai transant a fost, la capitolul acesta, Daniel. Ne-a spus din capul locului ca mai cauta oase preistorice inca doi ani de zile, pana isi va lua doctoratul in paleontologie. Dupa care vrea sa se angajeze, ca geolog, in industria petrolului. "Am o bursa de 600 de lei", ne anunta, completand cu faptul ca profesorul sau de la Iasi, coordonatorul tezei de doctorat, il sustine din cand in cand cu bani de benzina, pentru drumurile sale spre destinatii stiintifice. E drept ca pasiunea pentru paleontologie nu poate fi negata, "dar ma gandesc si la familia mea, am si un copil", zice tanarul. Singura posibilitate de-a ramane in acest domeniu e sa prinda o bursa postdoctorala, care poate ajunge pana la 4.000 de lei pe luna. Bani platiti de Ministerul Educatiei. "Daca aduc informatii cu totul noi pentru domeniul meu, atunci pot primi o bursa de cercetare", adauga Daniel, absolvent de Geologie, inca din 2004. Dintre cei 24 de colegi ai sai de grupa, el si cu inca unul lucreaza in paleontologie. Altii au plecat in strainatate. Cei ramasi in tara sunt geologi prospectori, la diverse companii. "Multe din cunostintele mele nici nu stiu ce inseamna paleontologia. Unii imi spun ca sunt cu capul in nori. Eu ii contrazic - sunt cu capul in pamant, dupa oase", rade baiatul.



Oase de maimuta in judetul Vaslui



Coboram intr-o rapa cu "maluri" abrupte, facandu-ne loc printre ciulini si cateva palcuri de copaci care infrunta cu eroism peisajul sterp. "Ne aflam pe fundul lacului Pliocen. O perioada cuprinsa intre doua si cinci milioane de ani in urma. Un depozit fluviatil, un vechi curs de apa. Se vede dupa structura nisipului", suntem anuntati de profesorul Codrea, facandu-ne un tablou al zonei, dupa cum era intr-un trecut parca mai glorios decat prezentul. "Aici era o savana, acum trei milioane de ani, cu rinoceri, mamuti, tapiri, testoase, maimute", ne tine dascalul o scurta lectie, in timp ce pune sub lupa cateva obiecte, de mici dimensiuni, care i-au atras atentia. Pe aceste locuri au fost descoperite, intre 1915 si 1930, oase de maimuta. Un invatator, pasionat de geologie, Ion Ursu pe numele sau, din satul Malusteni, le-a depistat, azi fiind expuse la muzeele de specialitate din Bucuresti si Iasi. Picioarele ni se afunda in "nisipul pliocenic", in timp ce ni se dau cateva informatii despre zestrea geologica a Romaniei. "Fiecare loc are particularitatile sale - Hategul si Alba cu dinozaurii, Clujul cu brontozauri si rinoceri giganti", vorbeste scurt si la obiect Vlad Codrea. Un mic efort de imaginatie te poate intoarce, macar pentru o secunda, cu milenii in urma.



Pasiune de pe bancile scolii



Asa se explica pasiunea acestui om, inca de pe bancile scolii. "Am fost surprins sa gasesc, la Beius, cand eram copil, o scoica. Atunci nu mi-am explicat ce cauta acolo. Am decis, mai tarziu, sa descopar tainele adancurilor", povesteste Vlad. A urmat facultatea de Geologie, pe urma a lucrat, cativa ani, in domeniul petrolier, dupa care, in 1986, a venit schimbarea brusca de "macaz", preferand sa intre intr-un colectiv de cercetare de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Asta a insemnat si o reducere substantiala de salariu. "In petrol castigam 5.230 de lei, la mijlocul anilor '80, pe cand in cercetare ajungeam la numai 2.800 de lei", dar asta a contat mai putin pentru cel care strabatea de pe atunci tara, facand cunostinta cu primele oase de mamut. A spalat, dupa un calcul al sau, 25 de tone de sedimente, din 1997 pana in 2001. Folosea tifonul, trecand colbul prin sita, ca sa pastreze in final mici vertebrate sau dinti de rechin, pe care le studia la microscop. "Am invatat sa spal sedimente de la un coleg francez. Sunt cateva secrete in treaba asta", devine misterios romanul.



170 de paleontologi



Putini tineri mai asculta azi "glasul" preistoriei din pamantul romanesc, recunoaste Vlad Codrea. Cativa dintre doctoranzii pe care ii coordoneaza, la Cluj, raman in mediul academic, dar numai in perioada studiilor, pentru ca, dupa aceea, "constata ca nu au posturi", in muzee sau in institute de cercetare. La muzeul din Barlad, de exemplu, ultima angajare a unui specialist a fost in 2004. "La mine, la catedra din Cluj, am angajat de curand un singur om, dupa multi ani", zice profesorul. Vrem sa stim cati paleontologi are Romania la ora actuala. Vlad stie destul de bine raspunsul - cam 170. "Cel mult 20 sunt pe studiul vertebratelor", apoi face un scurt "recensamant" prin tara, legat de specialistii in vertebrate - "in Moldova sunt patru, la Cluj sunt doi, in Arad si in Timisoara nu e nimeni, la Craiova e unul".



Pe cont propriu



Sumbra imagine e completata de relatarile lui Laurentiu despre cum cei din bransa lui isi cumpara singuri uneltele de lucru, dintre cele mai simple - un spaclu, o perie, un ciocan. "Sau te duci la un mester, daca ai nevoie de ceva mai complex, care nu se gaseste in comert", spune el. Profesorul clujean are un tarnacop profesional - tehnologie americana - care costa 1.000 de lei. Fierul se autoascute, dupa ce loveste piatra, in loc sa se toceasca. Dar iata si ceva care nu se poate "incropi" in particular, de care ai neaparata nevoie - busola geologica. Te costa vreo 300 de euro. Nu mai vorbim ca drumurile prin tara, spre destinatiile stiintifice, le platesti uneori din propriul buzunar. "Multumirea sufleteasca e cea mai importanta pentru noi", e gata muzeograful barladean sa dea la o parte toate neajunsurile.



Piata neagra



Daca tot se vorbeste, in mod oficial, despre "gradinile Carpatilor", ca o posibilitate de-a atrage turisti straini spre tara noastra, atunci in munti si-n depresiuni ar putea exista "situri arheologice de ordinul sutelor", deschise pentru orice tip de vizitator, de la specialisti la amatori, opineaza Vlad Codrea. Se face de ani buni, la nivel mondial, turism stiintific. Platesti o taxa, ca turist, si poti deveni arheolog pentru o zi, sapand intr-un anume perimetru, incarcat de istorie. La noi, din pacate, astfel de idei sunt inca in fasa. Avem, in schimb, de 20 de ani incoace, un alt gen de "turism" - piata neagra. "Sunt straini care merg prin tara, in cautare de fosile", ni se spune.



"Fosils for sale"



Dupa ce sunt scoase din pamant sau din pesteri, relicvele iau calea Budapestei si a Vienei, pentru ca apoi sa fie transferate in Olanda si SUA, la targuri, unde colectionarii particulari isi fac cumparaturile. Se ajunge pana la zeci de mii de euro, platite pentru o bucata dintr-un craniu de dinozaur - iata una dintre cele mai scumpe marfuri. "Este o adevarata hemoragie de fosile in Romania", afirma profesorul clujean, adaugand ca se traficheaza dinti, cranii, nevertebrate, oase ale ursului de pestera, flori de mina. "Vanatorii" par mai multi, mai bine dotati cu echipamente, mai motivati financiar, in comparatie cu cercetatorii romani. Vestigiile care parasesc Romania nu mai ajung intr-o lucrare de specialitate, conchide profesorul Codrea, circuland doar "la negru". Le putem vedea totusi pe Internet, daca dam cautare la sectiunea "fosils for sale"...





Dan Gheorghe, 20 septembrie 2010

Locuri de munca intr-o specializare medievala





O meserie supravietuieste si azi în Transilvania, dupa 800 de ani de traditie. Este vorba despre administratorul de cetate sau burjheder. Profesia este aplicata la cele aproximativ 160 de biserici fortificate sasesti. Cei care fac treaba asta absolva cursuri de calificare, au carte de munca si, prin contract cu biserica evanghelica, se obliga sa asigure buna functionare a intregului ansamblu, atat pentru slujbele religioase, cat si pentru turisti.




Ziduri de noua metri inaltime




Prima oara am aflat despre doi oameni care locuiesc intr-o cetate. Stau acolo de zece ani. Am crezut initial ca n-au unde in alta parte sa doarma. Asa-i spun unii aici, in comuna sibiana Mosna - cetate. Dar este o biserica fortificata. Te intampina, de departe, imaginea unei constructii masive, dominand centrul localitatii. Zidurile groase, innegrite de trecerea timpului, imprejmuind biserica evanghelica, au nu mai putin de noua metri inaltime. Turnurile si bastioanele ii sporesc masivitatea. Te ia cu fiori numai ridicand privirea spre turnul de la principala poarta de acces in fortareata. Blocurile de piatra formeaza un gigant pe cinci niveluri.




In cetate




Ne luam inima-n dinti si batem la poarta cetatii. Nu trece mult si suntem intampinati de o femeie mica de statura, trecuta de jumatatea vietii, cu ochi blanzi si un zambet incurajator, care ne intreaba ce dorim. Ii spunem ca vrem sa vizitam biserica. Si mai ales sa-i cunostem pe cei care locuiesc intre aceste ziduri. Ne pofteste, conducandu-ne spre apartamentul burjheder-ului. Este o meserie practicata din veacuri indepartate la toate bisericile fortificate sasesti. Pe romaneste inseamna administrator de cetate. Se mai scrie si burghetter. Dar mai sunt si alte variante. Femeia care ne-a intampinat are acest statut. Se numeste Ilse Diplas.




Casa administratorului




"De zece ani locuim in cetate, eu si sotul meu", sunt primele cuvinte ale gazdei. Urcam cateva trepte, pana intr-un mic hol. Casa patrunde mai departe in corpul zidului de aparare, formandu-se inca doua camere pentru dormit, apoi un spatiu transformat in bucatarie si altul pentru baie. Apare dupa cateva clipe si Iosif - sotul doamnei. O familie mixta - ea sasoaica, el roman. Apartamentul a fost modernizat de administratia bisericii evanghelice din Mosna. Baie, bucatarie, electricitate, apa curenta, canalizare, sistem de incalzire pentru iarna. "Aici a fost mereu locuinta burjheder-ului", tine sa precizeze doamna.




Clopotul de trei tone




Desi la prima vedere iti vine sa spui ca e un fel de portar, cel care sta in acest loc are niste atributii care depasesc pasivitatea simplului paznic. Vorbim de un regulament aplicat secole la rand. Trebuie sa tragi clopotele de trei ori pe zi - dimineata, la pranz si seara. Si la ceasuri de fericire, cum ar fi nasterea unui copil in sat. Mi se spune si de un clopot care n-a mai fost folosit de sute de ani - el anunta momentul in care erau executati cei condamnati la spanzuratoare. Cel mai mare dintre clopote are trei tone. Exista un turn al clopotelor, pana in varful caruia iti iese sufletul, la cat trebuie sa urci. Dar sa vedem ce mai face administratorul - curatenie in biserica, fiecare lucru sa fie la locul sau, pentru ca slujba sa se defasoare in cele mai bune conditii. Vara, de pilda, trebuie sa stii cand anume sa aerisesti lacasul de cult. Sa nu faci asta la amiaza, cand e caldura in toi. Intra aerul cald. Zidurile interioare sunt reci, peretii se umezesc, iar asta nu e bine. Alta responsabilitate este buna functionare a orgii, curatarea tuturor componentelor sale, pentru ca acest ansamblu sa-si pastreze calitatile exemplare ale sunetului.




Turnul slaninilor




Cand sasii erau majoritari la Mosna, unul dintre turnurile cetatii avea o incapere speciala, in care fiecare familie isi tinea "tezaurul" de slanina, dupa ce gospodarii transau porcul. Azi i-a ramas doar numele - turnul slaninilor. La ultimul "etaj" poti vedea camera cu pricina, destul de spatioasa, de tavanul careia mai atarna doar niste "umerase" din lemn de alun, pe care erau agatate suncile. "Sunt galerii care traverseaza zidurile si aerisesc acea camera, pentru ca acolo sa fie tot timpul curent si o temperatura buna pentru pastrarea slaninilor", ne explica Ilse. Puteau fi "expuse" aici, in fiecare iarna, cel putin 600 de bucati de slana. Fiecare gospodar putea sa vina doar o data pe saptamana, sa ia ce-i poftea inima. Vizitatorul era insotit de burjheder, care trecea in catastif cat a luat fiecare. Gospodarul isi recunostea imediat proprietatea, pentru ca isi marcase bunatatile cu un semn anume, ca o stampila, din boia de ardei.




Vizita printului Charles




E liniste acum la Mosna. "Ultima oara am tras clopotele in urma cu cinci ani", ne anunta Ilse. Nici slujbe nu se mai tin. Turistii se numara pe degete, intr-o luna. Biserica trece prin ample lucrari de renovare. Zidurile de aparare au fost deja legate cu centuri din beton armat. "De-acum nu se vor mai crapa, inca 150 de ani vor ramane in picioare", e convins Iosif. El ne spune ca printul Charles al Marii Britanii a fost la biserica din Mosna in ziua de 4 noiembrie 1998. "Cred ca a fost primul loc pe care l-a vizitat printul de Wales in Romania", continua interlocutorul nostru. "Pe urma au venit bani de la Banca Mondiala si au inceput lucrarile de restaurare", adauga barbatul, care a dat si el o mana de ajutor la sapaturi. "S-au gasit bijuterii, ceramica si mormane de oase", ni se spune. Aflam ca fortificatiile din jurul bisericii au folosit drept adapost, in vremuri de restriste, pentru mai bine de 1.000 de oameni. Nu intamplator vezi azi, intr-unul din turnuri, o sala de clasa, cu cateva masute si o tabla. E vechea scoala. Iar pe alta latura a cetatii o placa ne indica "vechea primarie". Documentele istorice arata ca biserica a fost ridicata intre anii 1480 - 1486, iar zidurile de aparare s-au inaltat dupa 1520.




Costumul




Aveai, ca burjheder, un costum negru - bluza si pantaloni - stie Ilse din documentele istorice pe care le-a citit. Dar nu e sigura daca a mai fost vreodata o femeie in postura asta. "Poate ca numai barbatii primeau raspunderea asta. E posibil sa fiu prima femeie burjheder", zambeste ea. Azi nu mai exista o costumatie anume. Dar, cine stie, poate ca anul viitor, cand lucrarile de renovare se vor incheia, si mai ales cand la Mosna va fi, dupa cum se preconizeaza de pe-acum, o mare sarbatoare a sasilor, intorsi din lumea intreaga la vatra lor, chiar daca numai pentru cateva zile, abia atunci este posibil ca portile cetatii sa fie deschise de un personaj rasarit parca din cartile de istorie, in costumu-i negru.




Programul zilnic de lucru




Sa stai de unul singur intr-o cetate, zi si noapte. Incercam sa refacem firul unei zile petrecute in acest mod. Ilse deschide portile, dimineata. Trebuie sa vina muncitorii la lucru. Cei cu restaurarea. Mai apare, pe la pranz, cate un turist "ratacit", iar femeia il ia in primire, il plimba prin curtea interioara, ii arata toate cotloanele, apoi muzeul, unde sunt expuse diverse obiecte ceramice, coifuri, sabii, unelte de lucru - descoperite aici de arheologi. Cand nu are treaba cu vizitatorii, burjheder-ul da o fuga la piata, lasand fortificatia in grija sotului sau a unuia dintre copiii lor. Femeia se intoarce incarcata cu bunatati, face mancare, spala. O intreb ce salariu are. Se fereste de un raspuns transant, preferand formula "ca la bugetari". Ne intoarcem la timpul scurs intre zidurile mute. "E foarte multa liniste. Speram la mai multi turisti, de la anul, cand reparatiile se vor incheia", e optimista gazda. Atunci vor reintra in "priza" si restul obligatiilor sale - trasul clopotelor de trei ori pe zi, intretinerea orgii, curatenia generala. Se apropie seara. Este timpul ca portile cetatii sa fie inchise. Cei doi soti se retrag in seculara lor locuinta lor de serviciu.




160 de cetati




Comunitatile sasesti din Transilvania au in spate mai mult de 800 de ani de vietuire pe aceste meleaguri. Primii colonisti germani au fost adusi aici de regele Geza al II-lea, inca din prima jumatate a secolului al XII-a. Sasilor li se datoreaza nu numai construirea bisericilor in sine, dar si zidurile de cetate pe care le-au ridicat, pentru a se apara de hoardele venite din stepele Asiei. Azi mai sunt in picioare aproximativ 160 de astfel de cetati. "Meseria de burjheder a existat de cand sunt cetatile sasesti in Transilvania", stim de la Killian Doer, preot al bisericii evanghelice din Sibiu. "Este o meserie care va fi in continuare foarte importanta", considera el. E adevarat ca o parte din vechile obiceiuri s-au pierdut. Administratorul nu mai tine, de exemplu, evidenta slaninilor. Dar are, in schimb, atributii noi - trebuie sa fie un bun manager, sa stie limbi straine, pentru ca e si ghid turistic. "Tine sub control utilitatile din cetate - curent electric, canalizare, consumul de apa. Dar e nevoie si de una sau doua limbi straine, sa le stie, ca sa poata discuta cu orice fel de turisti", ni se explica.




Cursuri de calificare




Si pentru ca e o activitate atat de laborioasa, biserica evanghelica organizeaza anual cursuri de formare profesionala. Ca "elev", iti aprofundezi cunostintele in materie de limbi straine, inveti despre istoria cetatilor sasesti din Transilvania, dar ti se predau si reguli din domeniul administratiei. Profesori sunt atat preoti, cat si fosti sau actuali administratori de cetate. "Avem diverse centre ale bisericii noastre, precum cel de la Cisnadioara, din judetul Sibiu, unde se tin astfel de cursuri", adauga preotul. E drept ca numarul cursantilor nu-i mare - cativa absolventi in fiecare an.




Carte de munca




Burjheder-ul era ales, conform obiceiului, din randul sasilor. Un om care se dovedise gospodar si onest la viata lui. Comunitatea ii conferea misiunea de-a avea grija de biserica fortificata din localitatea respectiva. Dar lucrurile s-au schimbat azi, de cand majoritatea sasilor au plecat din Romania. Unde am fost noi, la Mosna, de pilda, mai sunt vreo 30 de sasi, ne-a spus la un moment dat Ilse Diplas. "Acum pot avea calitatea de administrator si cei care nu sunt sasi", clarifica situatia preotul Doer. E drept ca s-a mentinut in continuare "votul" comunitatii. Cel care ajunge burjheder poate iesi la pensie dintr-o astfel de meserie seculara. Are carte de munca si contract cu biserica evanghelica, obligandu-se sa respecte toate indatoririle, asa cum au fost ele stabilite de inaintasi. Se poate spune totuși ca acesti oameni si-au indeplinit, din generatie in generatie, cea mai importanta misiune - au mentinut pana in secolul al XXI-lea o indeletnicire din secolul al XII-lea.





Dan Gheorghe, 3 septembrie 2010