"A fi profesor e a nu vorbi pe dinafara realitatii"



La cei 89 de ani ai sai, profesorul Paul Taralunga ne-a oferit lectia celui care si-a dedicat intreaga existenta scolii si comunitatii. A facut, cu bratele si din banii lui, singura gradina botanica rurala din Romania. Si un muzeu cu sapte sectiuni - zoologie, botanica, biologie, etnografie, numismatica, arheologie si paleontologie. Mai presus de toate insa, dascalul din comuna bacauana Prajesti poate servi drept model pentru multi profesori din Romania, ba chiar si pentru oficialii Ministerului Educatiei. Pentru ca, in timp ce la noi exista, de zeci de ani, un invatamant teoretizat, cu o sumedenie de manuale aruncate peste capul elevilor si un volum imens de informatii pe care copiii le pot cuprinde numai invatand papagaliceste, ei bine, in tot acest timp, profesorul Paul Taralunga a reusit sa aplice la Prajesti o cu totul alta metoda de invatare - cea practica. Dascalul cu dubla specializare - biologie si geografie - nu a vrut sa le vorbeasca elevilor lui numai din carti, despre plante si arbori. A facut gradina botanica, in care a plantat peste 500 de specii autohtone si exotice, incat copiii sa aiba in fata lor cat mai multe din bogatiile continentelor. Dupa acelasi principiu s-a nascut si muzeul. Sa vada scolarii animale si pasari impaiate, fosile, arme si unelte medievale, harti ingalbenite de veacuri. Definitia omului de la catedra, in viziunea lui Paul Taralunga, suna astfel - "a fi profesor este a nu vorbi pe dinafara realitatii, ci practic". Si teoria e buna, la clasa, admite el, dar cu o conditie - "sa fie facuta de profesorul care are fundamentul practicii".

Profesorul calator in Carpati

E cunoscut in comuna drept "domnul Paul". Asa i-au spus generatii intregi de elevi. A fost in mijlocul copiilor din 1945, mai intai ca invatator, apoi ca profesor, pana in 1984, cand a iesit la pensie. Si-a facut studiile universitare la Iasi, dupa care s-a intors la radacinile sale, in Prajesti. Ne-a primit in casa lui, "desenata" in stil traditional, in care aerul bun se simte nu numai de la soba incinsa, dar mai ales dupa sufletul deschis al gazdei. Ne-a intampinat imbracat la costum, cu cravata, stiind ca va avea musafiri, plangandu-se ca trupu-i firav nu-l mai asculta. Cu toate astea, i se simte inca vitalitatea, in priviri, dar mai ales in cuvintele apasate. Nu mai aude bine, trebuie sa-i vorbim tare, dar cand prinde intrebarea, e ca si cum ai deschide cea mai captivanta carte. Vorbeste scurt si la obiect. Nici macar un cuvant aruncat fara noima. Ne face semn spre biblioteca din camera de oaspeti. "Ele sunt armele mele", zice despre volumele de biologie si geografie, ingramadite pe rafturile care gem sub greutatea stiintei. Dar, pe cat de firav e acum, pe atat de activ a fost omul acesta in tineretea lui, cand se lua la tranta cu muntii. Facea pe atunci parte din Societatea Romana de Biologie. Profesori de aceeasi specializare din toata tara se intalneau pentru expeditiile din Carpati. Dascalul din comuna Prajesti se intorcea de fiecare data acasa, dupa saptamani petrecute pe munte, in timpul vacantei de vara, cu ranita plina. Cu plante si roci specifice acelor zone. Si-a insirat mai intai "recolta" in casa lui. Calatoriile au inceput inca din anii '50. "Ca profesor de biologie si de geografie, trebuia neaparat sa cunosc terenul, nu sa vorbesc doar din carti", ne aduce dascalul argumentul propriei sale formari profesionale.

N-a vrut sa fie director

Proiectul complexului muzeal a fost sustinut de autoritatile anilor '60, la nivel local, dascalului punandu-i-se la dispozitie un teren de peste un hectar, pentru gradina botanica, pe locul unei mlastini, pe care omul a desecat-o, ajutat de localnici si de elevii lui. Peisajul a fost repede schimbat intr-o oaza de verdeata. Dealul din imediata apropiere a fost terasat si imbracat in arbori de diverse specii. Ideea muzeului a primit girul oficialitatilor in 1968, cand a fost eliberata o cladire, care servise pana atunci drept sediu al Primariei. Cateva zeci de metri despart gradina botanica de muzeu. Ambele sunt peste drum de scoala din actualul centru comunal. Pe frontispiciul celor doua locatii muzeale este scris numele lui Paul Taralunga. Profesorului i s-a propus, de-a lungul timpului, sa fie directorul scolii din localitate, insa a refuzat. "N-am umblat dupa diplome si functii, am vrut sa-mi fac datoria, ca educator si cetatean al satului", zice el. Tot din perioada anilor '60 a inceput sa tina legatura cu gradinile botanice din tara. Primea seminte sau plante, dar si arbori. Colaborarea s-a extins si la ocoalele silvice.

Arborele de vanilie

Profesorul a umplut cateva cataloage, pentru gradina botanica, descriind toate speciile, dupa denumirea lor latineasca si cea populara, dar si originea lor. Iar pe teren a "plantat" marcaje pentru fiecare exemplar in parte. Poti sa vezi ceva cu totul special, intr-un perimetru atat de restrans - arborele de vanilie sau mai precis vanilia salbatica. Sunt si migdali, magnolii, platani, chiparosul de balta, gingobiloba, liliac, trandafir, ienupar, tuia piramidala, molid argintiu, bujori, zambile, narcise, brazi, pini, plante agatatoare. Listei de plante si arbori cu greu i se vede capatul! Se adauga nucul negru. Din el se face, in alte tari, uleiul folosit, alaturi de alte substante, la combustibilul pentru avioane si rachete. Ce-i drept, nucul negru din Prajesti are doar rolul de-a fi admirat de elevi!

Turism la Prajesti

Muzeul a fost inaugurat oficial la 7 iunie 1971, iar gradina botanica - un an dupa aceea. De atunci, au devenit adevarate puncte turistice. Elevi de la scoli din judetul Bacau, dar si din judetele invecinate, au inceput sa vina aici, sa viziteze locul. De cum incepea primavara, si pana in toamna, apareau grupuri de vizitatori, in autocare, dupa ce initial isi preogramasera vizita la scoala din Prajesti. Se umplea comuna de ochi nerabdatori sa vada minunea. Copiii erau intampinati de profesorul Taralunga si condusi apoi prin toate continentele, desi nu depaseau limitele micutei gradini comunale. Apoi ii ducea la muzeu. Mai tarziu, au inceput sa apara si oameni de toate varstele, nu numai din Romania, ci si din tarile vecine, dar si de mai departe, din China, din Australia, din vestul Europei. Si in ziua de azi mai vin copii la Prajesti, cu autocarele, de la zeci de kilometri distanta. Vara e o minunatie in gradina botanica, totul e inflorit, ne povesteste Petre Robu. El ne-a fost ghid, la gradina, si la muzeu. Ca fost elev al profesorului Taralunga. "Tin minte ce-am mai muncit aici, cand eram mic, ce frumoase erau orele cu domnul profesor", rememoreaza cel care a devenit apoi inginer horticol. Dar numarul turistilor din Prajesti e mult mai mic azi, fata de acum 20 - 30 de ani. Anul trecut, de pilda, au fost doar 15 grupuri de elevi. Si comuna in sine e mai pustie azi. Din cei 2.800 de locuitori, 1.000 sunt plecati la munca in strainatate, conform datelor Primariei. Oamenii n-ar avea din ce sa traiasca aici, in afara de cultivarea pamantului. Din fericire, inca sunt copii la scoala comunala, vreo 200. Asa ca muzeul si gradina inca mai au vizitatori, macar dintre localnici.

Halebarda si lacat de 500 de ani

Dupa o ploaie teribila, prin anii '70, au iesit la lumina zilei, aproape de albia Siretului, din malul spalat de apa, dinti de mamut, dar si o bucata dintr-un femur. Profesorul s-a dus imediat la locul faptei, alaturi de elevii sai, culegand roadele istoriei, imbogatind astfel zestrea muzeului. Cand am fost in Prajesti, zilele trecute, cladirea muzeului era in santier. Acoperisul a putrezit si ploua prin el. Dar am vazut toate exponatele, care fusesera mutate provizoriu in scoala. Pe langa oasele de mamut si de bizon, care au fost admirate, de-a lungul timpului, de specialisti de la diverse universitati din tara, dupa cum ni se povesteste, mai vedem coarne de cerb rosu, o colectie de fluturi, calcare, roci vulcanice. Ne atrag atentia borcanele cu purcei cu malformatii, pusi in formol, dar si embrioni umani - in diverse stadii de formare. Mai sunt harti vechi, costume populare de varsta strabunicilor, o halebarda. Se zice ca ar mai fi acum doar doua arme de acest fel in Romania, ramase din perioada medievala. Iata ca una e la Prajesti. Ni se mai prezinta un lacat din lemn, vechi de 500 de ani, care demonstreaza ingeniozitatea taranului roman. Lacatul e inca functional. Are o cheie, tot din lemn. Dar nu va ganditi la un dispozitiv minuscul. E o piesa masiva, pe care abia poti s-o tii in brate, si s-o mai si descui. Colaborarea cu diverse muzee din tara a profesorului Taralunga a facut posibila aducerea unui numar semnificativ de animale si pasari salbatice - toate impaiate, desigur. Daca impaierea trebuia definitivata pe plan local, nicio problema, o facea dascalul, care stia toate procedurile tipice acestei operatiuni.

Zece ani pentru un monument

Iesirea la pensie a profesorului, in 1984, n-a insemnat nici pe departe ca acest om a parasit viata publica. Dimpotriva, a continuat sa fie ghid pentru oameni de toate varstele care vizitau complexul muzeal. Dar nu s-a limitat doar la atat. A inceput sa stranga fonduri, si de la consateni, si de la sponsori din judetul Bacau, a pus si bani din propria lui pensie, pentru ca mai avea un proiect pe care a vrut neaparat sa-l vada realizat - amenajarea unui monument dedicat eroilor din aceasta comuna, care au cazut la datorie in marile razboaie ale Romaniei, cel de independenta si in cele doua conflagratii mondiale. Strangerea fondurilor a durat zece ani, pana in 2002. Atunci a fost dezvelit monumentul, pe 9 iunie. Au fost implicate Asociatia "Cultul Eroilor" din Bacau, dar si autoritatile civile si militare ale judetului, pe care profesorul a reusit sa le uneasca in acest efort comun.

Material didactic pentru elevi

Romania are gradini botanice numai in orase, precum Bucuresti, Craiova, Cluj, Iasi, Tulcea, Galati si Jibou, cu scop didactic si de cercetare, ne-a explicat secretarul stiintific al Gradinii Botanice din Bucuresti, Petronela Comanescu. "Colectia de plante trebuie bine documentata, fiecare exemplar cu informatii despre locul de provenienta, varsta, denumirea", auzim de la specialist. In alte tari, exista gradini botanice de amploare, ca suprafata si organizare. Cum e, de pilda, cea din Londra, care are nu mai putin de 170 de hectare. Un veritabil colos, pe langa cele numai 17 hectare ale gradinii botanice din Bucuresti. Pe de alta parte, in Austria pot fi intalnite foarte multe gradini botanice de mici dimensiuni, de unul sau doua hectare, majoritatea private. Gradina botanica din comuna Prajesti, ca si muzeul, apartin de scoala locala, avand rol de material didactic, dupa cum ne-au informat autoritatile din acea localitate. 

90 de ani in 2011

Testamentul profesorului Paul Taralunga este, asa cum ne spune chiar el, "munca mea de-o viata". Culmea e ca acest om, care a fost mereu inconjurat de elevi, n-a avut el insusi familie, si nici copii. Singur isi duce acum batranetile, ajutat de o nepoata. "Ce-mi mai doresc e sa nu se risipeasca tot ce-am realizat", adauga cel care a vrut sa ridice satul, prin cultura, folosind gradina botanica si muzeul ca pe un mijloc de-a le deschide celor mici orizonturi cat mai vaste, dincolo de brazda lor de pamant. "M-am luptat cat am putut sa schimb mentalitatile, desi unii cred ca daca s-au nascut la tara, numai aici le e locul si rostul". Pentru slujitorii de azi ai catedrei, profesorul are un singur sfat - "sa-i faca pe copii sa iubeasca invatatura, pentru ca ea le va deschide toate drumurile". Dascalul va implini 90 de ani pe 27 decembrie 2011. Dar nu se gandeste la vreo aniversare. Tresare, in schimb, atunci cand cineva striga la poarta lui - "domnul Paul!" - fie copii, fie unii dintre fostii sai elevi. Sa le dea profesorul un sfat ori macar sa auda de la el o vorba de duh. Semn ca lumea de azi, atat de grabita, nu l-a uitat totusi...

Dan Gheorghe, 11 aprilie 2011