Scoala de langa casa, pentru copiii cu handicap




Copiilor cu handicap fizic, de varsta prescolara, dar care intelectual sunt normali, le-a fost creata alternativa la scoala speciala. Cu atat mai mult cu cat parintii nu vor sa-i trimita departe de casa, in asemenea institutii. O asociatie din Bacau a organizat, din 2006, unul dintre primele centre de zi din Romania, in care copiii - intre trei si sase ani - invata, mananca, dorm si se joaca. Ei se intorc seara in familie. Toate serviciile sunt gratuite.

Sponsorizari de 30.000 de lei anual

Doar un noroc poate face sa-ti pastrezi copilul langa tine, in Romania, daca acel copil are un handicap. Pentru ca altfel ar trebui sa-l trimiti, inca de la trei ani, intr-un centru de invatamant special, sa invete carte si o meserie. Dar daca acel copil nu are decat handicap fizic, insa intelectual este perfect normal, atunci invatamantul special nu poate fi o solutie viabila. Tocmai din cauza ca micutul nu sta alaturi de parintii lui. "Nu e bine sa duci copilul de trei ani intr-o scoala speciala. El trebuie sa stea langa parintii lui. Copiii normali, intelectual, trebuie sustinuti, mai ales de familie. Daca nu se intampla asa, ii poti pierde si intelectual", este opinia unui psiholog. E chiar femeia pe care am cunoscut-o, cu putin timp in urma, la Bacau. Se numeste Adriana Ionica Rosu. 

Ne spune din capul locului ca a pornit totul "ca berbecii", aruncandu-se cu capul inainte. Pentru a oferi copiilor de varsta prescolara sansa de-a ramane langa parintii lor. Asta inseamna sa creezi un centru de zi, la care parintii sa-si aduca odraslele, de la opt dimineata, si sa le ia inapoi acasa la patru sau la cinci dupa-amiaza. Iar in tot acest timp, la Centrul de zi "Norocelul", copiii primesc cele dintai informatii din cultura generala, li se ofera mancare calda, un program de somn, dupa-amiaza, iar la finalul zilei jocuri cu amprenta pedagogica. Parintii lor nu platesc nimic pentru toate aceste servicii. Dar asta inseamna un efort sustinut pentru Adriana, care trebuie sa caute sponsori, sustinand un sistem ale carui costuri se ridica anual la aproximativ 30.000 de lei - plata utilitatilor, a materialelor didactice, mancarea pentru copii, obiectele igienico-sanitare. Dar toate acestea palesc in fata unei realitati de zi cu zi. "Cand vad ca acel copil se transforma in bine, ca intelectul sau progreseaza, este cea mai mare satisfactie pentru mine", zice Adriana, nedespartita de zambetul ei cald.

Scoala si pentru parinti

Avem in fata noastra o femeie, pe Adriana Rosu, care lucreaza in sistemul invatamantului special de stat, fiind sefa Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilitati "Condorul" din Bacau. Lucreaza la stat din 2001. Dar in 2006 s-a intamplat ca unii parinti din Bacau, care aveau copii de peste trei ani, cu un anumit grad de handicap fizic, sa refuze inscrierea odraslelor lor in invatamantul special. Atunci a aparut, din partea Adrianei, ideea organizatiei cu un nume elocvent - Asociatia "Sprijin pentru parinti". 

Problema cea mai mare, in cazul in care ai un copil cu un anumit grad de handicap, este nu numai ca trebuie sa-l trimiti, de la trei ani, la o scoala speciala. Mai grav e ca acea scoala poate fi in cu totul alt oras, decat in localitatea de domiciuliu a copilului respectiv. Deci, in cazul parintilor din Bacau, ei ar fi trebuit sa-si trimita odraselele la scoli, in functie de handicapul copiilor lor, care sunt la zeci sau chiar sute de kilometri de Bacau, adica la Iasi, la Buzau, la Targu Frumos sau chiar la Bucuresti. E clar ca si-ar fi vazut copiii destul de rar, doar cand aveau bani de drum, pentru ca nu vorbim de niste oameni de bani-gata, din cate ni se spune.

Adriana s-a dus mai intai, in 2006, la autoritatile locale, sa obtina aprobarea pentru proiectul ei. Din fericire, n-a intampinat greutati, Primaria din Bacau oferindu-i un spatiu, in localul unei gradinite, in care sa se desfasoare activitatea Centrului de zi "Norocelul", in acelasi timp fiind incheiat si un protocol intre nou-infiintata asociatie si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Asta, in conditiile in care in Romania exista deja stabilite standarde pentru activitatea centrelor de zi, unde se ofera atat educatie, cat si mancare, dar si programul de somn de dupa-amiaza. Partea birocratica fiind rezolvata, s-a trecut la inscrierea copiilor la "Norocelul". E drept ca spatiul fiind limitat de o singura sala de clasa, nu puteau fi primiti multi copii. 

La ora actuala, sunt inscrisi aici doar 11 copii de varsta prescolara, desi mai sunt cereri pentru inca cel putin 20 de prichindei. Pe de alta parte, inca 14 copii vin, la anumite intervale de timp, pentru diverse programe de terapie, cum ar fi logopedia sau chinetoterapia. Tot aici exista si un fel de scoala pentru parinti. Cei maturi invata de la Adriana cum sa se poarte cu copiii lor. Copii care au fie deficiente de vedere, fie locomotorii. "Primul lucru pe care ii invat pe parinti este sa se poarte normal cu copiii lor, sa-i trateze ca pe niste oameni normali", ne descrie psihologul.

Sprijin de la Ambasada Marii Britanii

Adriana are, la randul ei, doi copii - absolut normali - din toate punctele de vedere. Te-ai astepta poate sa auzi ca femeia asta are in familia ei persoane cu handicap, si de aceea se implica in favoarea acestui gen de oameni. Dar nu e deloc asa. "Sunt doar un om", imi raspunde ea sec, cand o invit sa-si schiteze, in cateva cuvinte, propriul portret de idei si de suflet. Comportamentul si ideile sale de azi vin de la faptul ca mama ei a fost tot psiholog, si tot in invatamantul special. Obisnuia sa-si ia fiica la scoala speciala, sa-i arate copiii de acolo, mediul acela. "Am invatat de la mama ca, daca pot sa fac bine pentru cei din jurul meu, atunci sa nu stau pe ganduri, sa-l fac", completeaza femeia. 

Iata ca, peste ani, cu aceeasi meserie ca si mama ei, dar si cu aceleasi preocupari, in invatamantul special, Adriana a organizat, in Bacau, campanii pentru ajutorarea nevazatorilor. A facut un lucru simplu, sa le arate oamenilor care vad cum e sa nu ai vedere. A iesit pe strada si i-a indemnat pe trecatori sa-si puna o banda pe ochi, apoi sa incerce sa traverseze un bulevard, ajutandu-se doar de celelalte simturi, si de baston. "Toti cei care au trecut prin acest test s-au speriat", povesteste gazda noastra. A mers apoi prin scoli, prin institutii, vorbindu-le oamenilor despre ideile ei, despre cum vrea sa-i ajute pe cei lipsiti de ajutor. "Daca stai de vorba cu oamenii, simplu, firesc, ii faci sa inteleaga ce planuri ai", zice femeia. 

Asa a reusit sa adune in jurul ei o intreaga echipa de voluntari - de ordinul zecilor - intre care elevi, studenti, persoane cu diverse profesii. Ei au ajutat-o, din 2006 incoace, de cand a deschis Centrul de zi "Norocelul", sa ofere educatie si consiliere copiilor veniti aici. O profesoara de limba engleza ii invata pe micuti graiul lui Shakespeare. E si un specialist in chinetoterapie, mai e si un profesor de pian. Mai nou, un stomatolog ii primeste gratuit pe copii la consultatie, in cabinetul sau. Pe "fir" a intrat si Ambasada Marii Britanii la Bucuresti, care, afland de ceea ce se intampla la Bacau, vrea sa organizeze in cadrul  "Norocelului" un program de terapie prin muzica si arte plastice. Copiii veniti zilnic la program sunt supravegheati si indrumati de un psihopedagog si un lucrator social. 

Interesul englezilor este explicabil, sustine Adriana, in conditiile in care, in Occident, centrele de zi pentru copiii cu handicap au devenit un fapt normal, de multi ani incoace. Cat timp sunt la munca, in timpul zilei, parintii isi aduc odraslele in aceste centre, luandu-le seara acasa. Se merge tocmai pe ideea ca acesti copii sa nu fie scosi din comunitate si mai ales sa nu stea departe de parintii lor. Pe cand la noi, in Romania, o asemenea idee, cum este cea pusa in practica de Adriana Rosu, la Bacau, este abia in stadiul deschizatorului de drum. "Cel putin in zona Moldovei, n-am auzit sa mai fie un asemenea centru de zi", conchide sufletul proiectului bacauan.

Proiect inceput cu bani de acasa

Mobilier, calorifere, centrala termica, instalatie electrica, pereti varuiti in culori calde. Tot ce vedem aici a inceput, in 2006, de la efortul unei femei, care a facut functional acest nou model educativ. Si totusi, vorbim de un bugetar. Sotul ei insa lucreaza in Marea Britanie. Adriana a investit o parte din banii trimisi de peste mari pentru copiii cu mai putin noroc. Care au totusi sansa de-a veni zilnic la "Norocelul"...


Dan Gheorghe, 4 aprilie 2011