Al doilea litoral al Romaniei


Abia intors dintr-o scurta vacanta, bronzat din cap pana-n picioare, prietenii se grabesc sa te descoasa - "ai fost la mare?" - unii luand in considerare si posibilele destinatii externe. Toti raman insa masca atunci cand replica suna cam asa - "da, la marea Giurgiului!" - moment in care parerea unora se indreapta spre pescuit. Dar scenariul acesta se topeste in fata unui adevar la care multi nu s-ar gandi, anume ca te-ai "prajit" pe una din plajele de la malul Dunarii, cu nisip atat de fin, cum nici in cele mai tari statiuni de pe litoralul nostru de la Marea Neagra nu gasesti.

La piciorul "podului prieteniei", in Giurgiu

Nu-i nevoie sa bati sute sau mii de kilometri, in cautarea vacantei perfecte. E posibil s-o gasesti chiar langa tine. In cazul bucurestenilor, la vreo 50 de kilometri departare, pe malul Dunarii, in judetul Giurgiu. Am inceput chiar cu orasul Giurgiu, intreband localnicii daca e vreo plaja pe aici. Unii stiu, altii habar n-au. "Frate, sunteti la Dunare si nu stiti?!", ma mir. Batranii tin minte plaja comunala, de acum 40 de ani. Era o poarta mare, pe sub care treceai, pe care scria pur si simplu - "plaja comunala". Multi nici nu-si mai amintesc pe unde anume era. In fine, avem noroc cu cineva care ne spune - mergeti la piciorul podului prieteniei. "Acolo veti fi uimiti!", ne asigura ghidul. O luam spre locul cu pricina, spre vama, dupa cum ne zic cei pe care i-am intrebat, de-a lungul drumului. Nu e niciun indicator spre plaja. Trebuie sa faci pe detectivul, ca s-o gasesti. Nu ajungem insa la vama, e o cale alaturata, facuta din placi din beton. Traversam un podet, vedem in dreapta un canal, dominat de mal si gunoaie, in care isi afunda unditele pescarii, si ne avantam spre necunoscut. Vegetatia devine tot mai abundenta. Se ridica din ce in ce mai mult, peste noi, silueta metalica a podului cel mare, al prieteniei, construit in anii '50, care face legatura intre Romania si Bulgaria. De sus, de la piciorul podului, un soldat plictisit ne arunca o privire confuza.

Umbrelute si castele de nisip

Vedem la un moment dat un drumeag, deschizandu-ne calea spre paduricea care obtureaza silueta fluviului. Masina noastra se inclina, de la atatea gropi si santuri. Drumeagul coteste o data la stanga, apoi la dreapta, si in final ne abandoneaza intr-un luminis. Multi altii au trecut pe aici, inaintea noastra. Dovada e o masa lunga, protejata de un acoperis din plastic, flancata de doua gratare. Dar nu la fripturi si mititei ne e gandul acum. Lasam masina la umbra. Fluviul ne e la picioare, trebuie doar sa coboram, din cateva "trepte", malul abrupt, nisipos. Asa descoperim o plaja intinsa, pierduta spre orizont, pana in locul unde padurea decide sa se arunce ea insasi in Dunare. In dreapta noastra, podul. Fasia de nisip, lata de cel putin zece metri, se incumeta si pe sub constructia metalica. E mijlocul saptamanii, dar sunt totusi oameni pe plaja, mai ales copii, ca doar e vacanta. Unii stau intinsi la soare, pe cearceafuri, altii se ascund sub umbrelute, ferindu-se de soarele pranzului. Cei mai multi se balacesc. In apa, nisipul e la fel de fin, nici macar o piatra sau un ciob. Imi amintesc cum e pe litoralul nostru. Esti norocos daca nu te tai in ceva. Aici, la Dunare, te indepartezi cativa metri de mal si apa e inca mica, pana la brau. Copiii au inceput sa ridice castele din nisip, pe mal. Ceva totusi ne aduce aminte de litoral - gunoaiele. Pungi, sticle de plastic, cutii de bere, aruncate pe marginea plajei, la limita padurii.

De-a lungul digului, la Slobozia

Pana sa gasim plaja asta, am cautat ceva asemanator la cativa kilometri de Giurgiu, in comuna Slobozia. Auzisem de o plaja de vis, cum ne-au spus cativa cunoscatori. Cum ajungem in comuna, intrebam localnicii. "O luati spre dig", suntem indemnati. Parasim soseaua si patrundem pe ulitele in valuri de pamant si piatra, printre case tacute. Depasim zona locuita si ajungem la capatul digului, in dreptul unei bariere deschise. Zarim o femeie care trebaluia in gradina ei si o intrebam de plaja. "Mergeti pe dig, apoi o luati prin padure", zice ea. Vrem sa stim cum e cu bariera, daca se inchide pana ne intoarcem noi. "Pai, eu o inchid si o deschid", raspunde gospodina. Linistiti, o luam din loc, si tot mergem de-a lungul digului, pana ni se uraste. La un moment dat, la alta bariera, deschisa si asta, unde e si o ghereta pustie, vedem un drum, pe stanga, rostogolindu-se vijelios de pe spinarea digului, pierzandu-se in intunecimea padurii. Lasam masina sus, pe dig, pornind in recunostere. Si bine am facut. Am vazut dupa aceea ca drumul se ineaca intr-o mlastina, dupa primii copaci. Asa ca la plaja din Slobozia n-am mai ajuns. La intoarcere, alt om ne-a zis de cele cateva poteci care strabat acel "zid" impadurit, intre dig si fluviu, ca de cele mai multe ori se afunda in noroi. Vorbind cu primarul din comuna Slobozia, Mihai Gheonu, am aflat ca autoritatile locale nu pot sa faca investitii in infrastructura, pentru ca oamenii sa se bucure de plaja locala. Motivul e ca zona impadurita de la malul Dunarii apartine de Romsilva.

Plaja de 1,5 kilometri lungime, la Gostinu

Giurgiuvenii stiu bine o plaja cum alta nu-i prin locurile astea, ceva mai departe, la vreo 15 kilometri de orasul lor, in comuna Gostinu. Unii povestesc, de parca ar fi mers in mijlocul celei mai tari povesti de vacanta. Numai ca, intre timp, vremea s-a stricat, ploua si e frig. Curiozitatea noastra insa nu are bariere. Vrem sa vedem locul, asa ca plecam spre Gostinu. Mai intai, trebuie sa traversam comuna Oinacu. Ajungem la o intersectie, fara niciun indicator. Noroc cu satenii. Ei ne zic pe unde s-o luam. Drumul se pierde printre lanurile de porumb. Ajungem la destinatie, unde ne astepta primarul din Gostinu, Dumitru Vacaru. Vorbisem initial cu el la telefon. Am vrut sa stim daca plaja din comuna lui e atat de intinsa, pe cat se spune. Edilul ne-a confirmat. Plaja are peste un kilometru si jumatate lungime si aproape 100 de metri latime. Doar latimea depinde de nivelul Dunarii. Cand fluviul e mai umflat, ca anul trecut, "mananca" din plaja. Cu totul altceva e in vara asta. "Dunarea a mai scazut acum, plaja e mai lata", concluzioneaza primarul. Pornim spre malul Dunarii, lasand ultimele case in urma. Dam si aici tot de un dig, pe care trebuie sa urcam cu masina. Drumul nisipos e captusit cu piatra, asa ca rezista la ploaie. Pe coama digului e o ghereta. Si un vames. E bine, daca va duceti in zona asta, sa aveti cartea de identitate in buzunar. Asa ne-au invatat localnicii. E posibil sa fiti legitimati. Cu toate ca lumea se mira - pentru ce? - pe celalalt mal fiind Bulgaria sau mai bine zis Uniunea Europeana, statut asemanator cu al Romaniei. Culmea e ca si oamenii locului, care merg la munca, pe pamanturile lor din apropierea granitei, trebuie sa aiba la ei buletinul.

Insula de nisip, la doi pasi de malul romanesc

Coboram de pe dig, urmand drumul care se pierde apoi in padure. Cateva minunte de mers si dintr-odata copacii se dau la o parte, lasand privirii doar fluviul. Si mai ales plaja. Oftam, din cauza ca nu e soare. Picioarele ni se afunda in nisipul umezit de picaturile cerului plumburiu. Plajei nu i se vede capatul. Intinderea alba s-a luptat aici cu padurea, luand cu asalt uscatul si inconjurand vegetatia. Ne intoarcem spre apa, zarind in apropierea malului ceva de care ochiul cu greu se poate desprinde - o insula. "Se poate merge usor prin apa, pana la insula", auzim de la primar. Fasia de nisip dintre ape e dominata de un palc de padure, ca si cum natura ar fi vrut sa faca acolo, pentru calatori, o umbrela pe gratis. Cand faci baie, te duci vreo 50 de metri in larg si apa iti ajunge pana la brau. De-aceea se atinge usor si insula, ne explica gazda. In week-end, sute de oameni invadeaza locurile astea, unii din orasul Giurgiu, altii din Bucuresti, dar ni se spune ca au venit si de la sute de kilometri departare, din Transilvania. Stau cu totii pe plaja, dormind in corturi, pentru ca de cazare la o pensiune nu poate fi vorba.

Festivalul tantarului

Suntem intr-o comuna mica, populatia Gostinului abia depasind 2.000 de suflete. Cu cateva saptamani in urma, pe 3 si 4 iunie, numarul sufletelor de aici aproape ca s-a dublat, cand a fost "Festivalul tantarului", la prima sa editie. Trupe rock si house din toată tara au urcat pe scena montata pe plaja. Actiunea a fost initiata de pasionati ai muzicii din Bucuresti, sustinută de Primaria Gostinu si Consiliul Judetean Giurgiu. Se mai pastreaza inca scheletul din lemn al scenei. S-ar putea ca a doua editie a festivalului sa fie tot in acest an, pana la sfarsitul verii, spera edilul. E posibil ca si problema cazarii sa fie rezolvata, dupa ce Gostinu s-a infratit cu bulgarii din Vetovo. Cele doua localitati au depus impreuna un proiect european, in valoare de 1,5 milioane de euro, pentru dezvoltarea propriilor facilitati turistice. Comuna romaneasca vrea sa construiasca 12 casute pescarești, in spatele digului de aparare, la 500 de metri de plaja. Acolo unde nu e zona inundabila. Fiecare casuta va avea cate patru camere. "E posibil ca proiectul sa fie demarat in acest an. Am solicitat deja cofinantarea Ministerului Dezvoltarii", zice primarul Dumitru Vacaru.

Autoritatile de la Bucuresti nu stiu de plajele Dunarii

Cele trei plaje din judetul Giurgiu au ceva in comun - sunt naturale. Mana omului n-a intervenit cu nimic acolo, nici sa aduca nisip, nici sa faca albia fluviului propice scaldatului, prin nivelul mic al apei, pana la cativa metri de mal. Am gasit si alte exemple de acest fel, de-a lungul intregului sud si sud-est al tarii, pe unde Dunarea spala malurile Romaniei. Plaje naturale sunt si in dreptul orasului Corabia, in judetul Olt, si la patru kilometri de orasul Calarasi, la Galati sau la Braila. Si cu siguranta ca mai sunt multe alte locuri asemanatoare. Oamenii care locuiesc aproape de fluviu le stiu cel mai bine. Numai responsabilii turismului romanesc nu cunosc acest subiect. Am solicitat Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului un punct de vedere. Ni s-a raspuns ca nu exista o evidenta a locurilor de pe malul Dunarii care s-ar preta activitatilor turistice, cum ar fi plajele. Cat de multe locuri de acest fel ar putea fi? Ganditi-va ca Dunarea insoteste tara noastra pe o distanta uriasa. Malul stang, care cuprinde Banatul Montan, Oltenia si Muntenia, are o lungime de 1.075 de kilometri, iar malul drept, al Dobrogei, are 334 de kilometri.

"Am adus marea la Severin"

Pe de alta parte, Ministerul Dezvoltarii spune ca autoritatile judetelor vecine cu Dunarea pot sa acceseze fonduri europene pentru amenajarea unor obiective turistice pe malul fluviului, de la imbunatatirea plajelor, pana la posibilitati de cazare si pentru servirea mesei sau alte variante pentru distractie. Guvernul ar putea sa cofinanteze asemenea actiuni, ni se spune. Din pacate, astfel de proiecte sunt inca "pasari" rare. Il stim deja pe cel de la Gostinu, din judetul Giurgiu. Mai e unul la Oltenita, pentru un port turistic. Si cam atat. Exista si un exemplu de initiativa locala, de data asta fara implicare guvernamentala. Parteneriatul public-privat a dus la aparitia, in 2009, a unei plaje la Drobeta-Turnu Severin. Nisipul a fost asezonat aici cu sezlonguri si umbrelute, terenuri de tenis, volei si fotbal, terase, o discoteca si un restaurant. In alte parti insa nu e la fel. Cele mai multe plaje dunarene sunt pustii. E si greu de ajuns pana acolo, din cauza drumurilor inecate in mocirla. Doar daca stai intr-un sat de pe malul fluviului, ti-e la indemana sa te duci la plaja. Vin si oameni din orase apropiate de Dunare, mai mult sambata si duminica. Te scoti mai ieftin asa, daca n-ai bani de litoralul Marii Negre. Apropo de plaja de la Turnu Severin, emblematica a fost declaratia primarului  Constantin Gherghe, la inaugurarea acelei investitii. "Am reusit sa aducem marea la Severin", declara atunci edilul. Dincolo de acest joc de cuvinte, un fapt e cat se poate de serios - Romania are sansa celui de-al doilea "litoral", de-a lungul Dunarii. Merita descoperit...



Dan Gheorghe, 8 iulie 2011