TEHNOLOGIE      DACICA      FINANTATA        DE     UNIUNEA     EUROPEANA

Trebuie sa treci "vama" muntilor de piatra si a padurilor intunecate, stapanite de ursi, lupi, mistreti si vipere, ca sa ajungi intr-o alta Romanie. Cu alte traditii si alte mentalitati. Si cu o istorie fabuloasa. Acolo unde cateva urme ale vechilor daci inca mai dainuie si azi. Am gasit o comunitate de 1.800 de oameni, in comuna Eftimie Murgu. Cu un singur sat. Este in judetul Caras-Severin, in inima Muntilor Banatului. Pe vremuri, comuna asta s-a numit Rudaria, dar si Garliste. Iar din 1970 a luat numele profesorului de filosofie si omului politic Eftimie Murgu, nascut aici. Ghid ne-a fost acum tot un profesor, Mihai Vladia. Culmea e ca locul asta, parca ratacit de restul lumii, n-a fost uitat de Uniunea Europeana, care a sustinut financiar, cu zece ani in urma, refacerea unui patrimoniu unic in Romania si chiar in Europa. Sunt cele 22 de mori hidraulice, despre care localnicii spun ca au fost construite cu sute de ani in urma. Dar nu sunt doar niste obiecte de muzeu, ci folosite de oamenii locului, sa-si macine graul, porumbul, orzul, ovazul, de pe pamanturile lor de dincolo de munti. "Din vale", zic ei. S-au facut studii asupra morilor cu ciutura de la Rudaria. Chiar profesorul Vladia, care ne-a gazduit la el acasa, pentru ca prin partile astea nu exista pensiuni sau hoteluri, ne-a aratat un raport de cercetare din 1935, coordonat de Dimitrie Gusti, asupra acestei comunitati. Lucrarea a ramas doar sub forma de manuscris, pentru ca la vremea aceea a venit razboiul si n-a mai avut cine sa se ocupe de acest subiect. "Vreau neaparat, cum voi putea, sa-l public", spune gazda, care a descoperit paginile caligrafiate prin niste arhive prafuite.

Reguli pentru vinderea actiunilor

Dar nu atat morile in sine sunt importante, cat mai ales mentalitatea oamenilor care le-au construit si le-au folosit de-a lungul secolelor. Asa cum remarca si studiul din 1935, morile din Tara Almajului, caci astfel e cunoscut locul in care am poposit, sunt asemeni unor societati pe actiuni. Expresia oficiala, destul de vaga, e cea de proprietate in devalmasie. Dar iata povestea morilor. Atunci cand au fost construite, mai multe familii s-au unit. Cate 15 sau 20 de familii la fiecare moara. Se numeau ortaci la moara. Cu sensul de asociati. Fiecare familie a investit o anumita suma de bani. Unii mai multi, altii mai putini, cat a avut fiecare. Ei bine, in funtie de investitie, aveai dreptul sa folosesti mai mult sau mai putin moara. In limbajul local inseamna "cand iti vine randul". Daca stramosii tai au dat mai multi sau mai putini bani la construirea morii, tu, urmasul lor, ai dreptul la o jumatate de rand, un rand, un rand si jumatate sau doua randuri. Dar nu mai mult de doua randuri. Deci cel mult doua zile pe luna pentru fiecare familie, din cele asociate, ca sa-si macine granele. O jumatate de rand inseamna 12 ore. Jumatatea de rand poate sa cada in timpul zilei sau in timpul noptii. Un rand inseamna o zi intreaga. Un rand si jumatate semnifica o zi si jumatate. Doua randuri - doua zile. Asa s-a pastrat randul din generatie in generatie. Profesorul care ne-a fost ghid face si el parte dintr-o familie care are actiuni la o moara din sat. Pana in urma cu cativa ani, avea un singur rand. Dar a cumparat o jumatate de rand de la alta familie. A dat pe jumatatea aceea de rand cam 800 de lei. Si aici este o regula clara. Daca una dintre familiile de ortaci la moara vrea sa vanda o parte din randul pe care il are, trebuie mai intai sa intrebe celelalte familii care sunt asociate la moara respectiva. Poate ca una dintre ele vrea sa cumpere. Familiile asociate la moara aceea au prioritate la cumpararea de "actiuni", cand unul dintre ortacii lor vrea sa le vanda. Daca niciuna dintre familiile asociate nu vrea sa cumpere, abia atunci poti sa vinzi altcuiva, din afara "societatii" in cauza. Familiile asociate la o moara au un sef, care se numeste pecter, in expresia locului. Pecterul e ales pe viata, dintre oamenii cei mai gospodari care fac parte din asociatii la moara in cauza. Nu se voteaza. Alegerea se face prin unanimitate. Pecterul tine cheia de la moara. Cand uneia dintre familiile asociate i-a venit randul sa-si macine granele, cheia e luata de la pecter. Si tot lui ii duci cheia inapoi, cand ai terminat treaba.

Fenomenul "Rudaria", studiat de Dimitrie Gusti in 1935

Studiul din 1935 facut asupra comunitatii de pe Valea Rudaricai, pe unde curge raul cu numele acesta, unde s-au facut si morile, remarca cel mai important lucru - localnicii sunt extrem de favorabili la ideea de asociere. Inca de pe atunci exista in comuna asta o banca populara, cu capital strans din banii oamenilor de aici, de unde cine avea nevoie putea lua un credit cu dobanda mica. Si mai erau tot atunci o asociatie a prunarilor si una a crescatorilor de animale. Cel mai mult prin partile astea se cresc oile. Obiceiul locului este ca numai femeile sa mearga la moara, cu granele. Pentru ca ele fac mancarea din aceste grane, atunci tot ele sa le si macine. Se stie ca in perioada interbelica erau la Rudaria 44 de mori. Sunt informatii ca in acest loc ar fi fost, inca din 1772, opt mori, iar in 1874 - 51. Daca azi mai sunt doar 22 e din cauza ca restul au disparut in timpul comunismului, cand si peste locurile astea a venit cooperativizarea. Cum oamenii nu mai aveau in acea vreme granele lor, nici morile n-au mai fost folosite. Au fost lasate in paragina. Pana in 1990, cand obiceiul a fost reluat. Urmasii fostilor asociati la moara s-au reunit. Stia fiecare - tata sau bunicul au fost la moara asta. Tot la asta voi fi si eu acum ortac. Daca moara mai exista. Familiile cu "actiuni" la o moara care disparuse in timpul comunismului s-au "lipit" de alte societati, la morile care au supravietuit. Studiul incheiat in 28 septembrie 1935 de catre inginerul Sergiu Caslan concluzioneaza asupra morilor ca functioneaza asemeni unor "asociatii pe actiuni", dovedind astfel ca taranii de aici au depasit si vremurile - comuna fiind atestata documentar din 1241 - remarcandu-se ca adevarati oameni de afaceri ai timpurilor moderne. Mai e de clarificat doar numele de Rudaria, inca folosit prin partile astea. E o denumire formata din doua expresii de origine slava. Ruda inseamna minereu si reka - rau. E vorba mai ales de minereu de fier. Au fost, cu mult timp in urma, asemenea exploatari pe aici.

Primarul care si-a pus casa gaj pentru un drum

Cele 22 de mori care mai sunt azi in picioare pot fi intalnite, de-a lungul raului Rudarica, pe o distanta de trei kilometri. La prima vedere, sunt ca niste casute intre ape. Tehnica amplasarii lor este iarasi interesanta. Raul nu are un debit prea mare. Localnicii au sapat in dreptul fiecareia cate un canal, numit iruga. Nivelul apei, zagazuite cu un stavilar, e mai mare pe albia artificiala. Cand ai nevoie sa macini ceva, dai drumul la stavilarul de pe canal, iar roata morii se invarteste. Noua dintre mori sunt in sat. Pe restul trebuie sa le descoperi mai sus, spre munte, daca mergi pe un drum sufocat de stanci colturoase. Si drumul acesta, de 35 de kilometri, are o poveste care dovedeste caracterul localnicilor. A trait in comuna asta, la inceputul secolului trecut, pe timpul stapanirii austro-ungare, un primar, Didraga Ioachim. Porecla lui era Chimi Draga. Toti oamenii de aici au cate o porecla. Asa e obiceiul. "Daca nu ai porecla, nu esti in randul lumii", ne lamureste ghidul nostru, profesorul Vladia. Primarul si-a pus propria casa drept gaj, in 1905, pentru un imprumut pe care l-a luat in nume propriu de la o banca din Viena. Cu banii obtinuti s-a facut acest drum, foarte necesar pentru comunitate, care avea nevoie sa transporte lemn, in carute, de la padure. Dar era si o cale mai usoara de acces pana in varf de munte, la stanele de oi.

Proiectul european pentru instalatiile dacice

Si a venit Uniunea Europeana, cu peste zece ani in urma, in Tara Almajului! Adusa de specialistii Muzeului "Astra" din Sibiu, care au vrut neaparat sa refaca morile. Acum, la intrarea in comuna, este amplasat un panou, cu sigla UE, pe care scrie "Rezervatia Mulinologica Rudaria - Eftimie Murgu". Proiectul in valoare de 19.000 de euro, finantat prin Fondul Cultural European pentru Romania - Euroart, a vizat cu precadere imbunatatirea instalatiilor hidraulice, inlocuindu-se partile din lemn, putrezite, cu altele din fier. Rezervatia a fost inaugurata la 17 februarie 2001. Casutele cu latura de aproximativ trei metri, cu pereti si acoperis din lemn de fag, au si ele, la intrare, tot sigla Uniunii Europene, alaturi de numele fiecarei mori in parte - Vilonea, Vlagioanea, Bruseana, Trailonea, Rosonea, Popasca, Hâaraoanea, Leiata, Miclosonea, Podul Ilochii. Numele vin de la vechi familii care au infiintat aceste mori sau de la diverse toponime. Un specialist de la Muzeul "Astra", Stefan Paucean, care a studiat secularele agregate, arata ca "tipul de moara intalnit la Rudaria este cel hidraulic cu roata orizontala, cu transmisie simpla". Mecanismul e intr-adevar simplu. Sunt doua pietre de moara, una peste alta. Cea de jos e fixa, iar cea de deasupra are legatura, printr-un ax, cu roata morii, de sub "casa", care e invartita de apa. Roata imprima si miscarea de rotatie pentru piatra de moara mobila. Mai e un mecanism care face ca distanta intre cele doua pietre de moara sa fie modificata, in functie de cum vrea gospodarul sa macine granele. Specialistul de la muzeul sibian trage concluzia ca acest tip de angrenaj al morii "a fost utilizat in Dacia, devansand cu mult alte zone ale Europei". Mai greu insa decat obtinerea banilor europeni a fost gasirea, in tinutul Almajului, a mesterilor care sa repare morile. Era nevoie de cioplitori, dulgheri si sitari. Cum morile fusesera date uitarii in timpul comunismului, la fel si meseriile astea se "topisera". Doar cei batrani mai pastrasera mestesugul in palmele lor batatorite. In ziua de azi, de pilda, daca e sa schimbi pietrele cele mari, de moara, ar fi o mare problema. Localnicii ne-au spus ca, pe timpuri, erau mesteri la Dunare, din Svinita, care faceau rotile astea, dintr-un fel anume de piatra. Nimeni nu stie daca asemenea mesteri or mai fi acum pe acolo.  

Cota-parte la reparatii

Proiectul european i-a facut pe oamenii de azi din comuna Eftimie Murgu sa vada in morile lor adevarate nestemate, pe care trebuie sa le ingrijeasca, sa le pretuiasca si sa le transmita mai departe urmasilor lor. "Cand au vazut oamenii ca au venit straini de locul asta si au reparat morile, atunci si localnicii au pretuit mai mult ce au la ei in localitate", ne spune profesorul Vladia. In fiecare primavara, dupa topirea zapezilor si potolirea apelor navalnice din albia Rudaricai, toate familiile ortace participa la reparatiile curente ale morilor, daca au aparut stricaciuni. Fiecare familie pune la bataie bani, in functie de "actiunile" pe care le are la moara. Dam ca exemplu moara Popasca, unde are "actiuni" si familia profesorului Mihai Vladia. Moara e aproape de mijlocul comunei si a fost refacuta de curand. Se vede lemnul proaspat al peretilor, al acoperisului, instalatia hidraulica pusa la punct in cele mai mici amanunte. Familia profesorului a dat aproape 700 de lei pentru treaba asta. A fost cota ei de participatie la reparatii, pentru ca detine un rand si jumatate la moara. Alte familii asociate aici, care au "actiuni" mai putine, au dat mai putini bani. Desi atat de batrane, morile cu ciutura isi dovedesc si azi randamentul. De-asta sunt inca folosite de tarani. Poti sa macini, cand iti vine randul, vreo sase sau sapte saci cu grane. Specialistii de la "Astra" - Sibiu au fost si mai precisi - 25 de kilograme de grane macinate in cateva ore.

Moara care intoarce timpul

Dar nu numai morile din Muntii Banatului uimesc pe cel care s-a incumetat sa ajunga pana aici. Mai sunt legendele si obiceiurile. Cea mai frumoasa dintre legende are in centrul sau - cum se putea altfel?! - o moara. E si normal, adauga ghidul nostru, de vreme ce morile au fost, de-a lungul veacurilor, si prilej de socializare. Si azi se mai intalnesc flacaii si fetele la moara, sa-si lege inimile. Si nu oriunde, ci la "Indaratnica dintre rauri". E un loc in care timpul poate fi dat inapoi de roata morii. Dascalul ne-a povestit legenda fetei si baiatului care s-au indragostit. Ea venise la moara sa macine graul, iar baiatul trecea pe acolo in caruta cu lemne. Si-au jurat dragoste pe vecie. Dar nu s-au putut casatori. Nu i-au lasat parintii lor. Pentru ca fata se tragea dintr-o familie saraca, iar baiatul dintr-un neam bogat. Si despartiti au ramas, toata viata. Timpul a trecut. La vremea batranetii lor, s-au intalnit din nou, oftand dupa anii pierduti, departe unul de altul. Numai ca in noaptea aceea a coborat pe rau Zana cea buna si i-a intrebat ce au pe suflet. Era o noapte cu luna plina. Ei i-au povestit toata viata lor, mai ales dragostea neimplinita. Zana i-a intrebat ce dorinta ar avea. Ei au spus ca, daca ar putea, ar da timpul inapoi, sa fie din nou tineri, dar de data asta impreuna. Zana nu a mai spus nimic si a coborat pe firul apei. A fost momentul in care luna s-a ascuns pe dupa versantul care strajuieste raul, in dreptul acestei mori. Pe varful muntelui au fost candva doi colti, pe care oamenii i-au numit Adam si Eva. Unul dintre colosi s-a tocit de trecerea timpului. Nu se stie totusi care - Adam sau Eva? Dar acolo, in moara, s-a petrecut un miracol. Batrana pusese graul la macinat. Roata morii, care se invartea, dupa obicei, in sensul acelor de ceasornic, si-a schimbat brusc directia. Batranii au privit cu stupoare. Spre dimineata, cei doi s-au uitat unul la altul. Si au vazut ca intinerisera. Apoi au trait fericiti, impreuna, pana cand, din nou, i-au ajuns batranetile. Sa fi venit apoi la moara, sa fie din nou tineri? Ar insemna ca indragostitii sa-si traiasca si azi povestea, la Rudaria, cine stie! Se spune si acum ca la "Indaratnica dintre rauri" poti intineri numai daca te duci acolo cu iubita, daca intre tine si ea e o dragoste curata, daca in noaptea aceea e luna plina si mai ales daca ai norocul ca pe firul apei sa coboare Zana cea buna, care sa-ti asculte povestea.

Pricoliciul din tunel

Ajungem la alta moara - cea cu tunel. Exista o legenda a tunelului. Galeria de vreo 20 de metri lungime ar fi fost sapata de un pricolici. "In zona noastra nu se spune varcolac, ci pricolici", suntem anuntati. Tenebrosul personaj a necinstit o fata care venise la moara, in miez de noapte, cand era randul ei pentru macinat grane. Ca pedeapsa, pricoliciul a fost obligat, tot de Zana cea buna, sa sape tunelul. Poti strabate caverna, destul de larga si de inalta, incat un om de statura medie nu are nevoie sa se aplece. De-a lungul peretilor se vad, cum zic localnicii, urmele de "gheare" ale pocitaniei. In adevar, oamenii locului au nadusit cu dalta si ciocanul, pentru a crea o scurtatura a raului, apa fiind directionata spre roata acestei mori.

Ritual contra pacatosilor

E pericol mare pentru un om din comuna Eftimie Murgu sa aiba cine stie ce pacate. Nu numai ca totul se afla imediat, fiind o comunitate restransa, dar mai ales pentru ca aici este un obicei, in fiecare an, in luna februarie, care ii face de ras pe lenesi sau pe cei care au incercat sa-si insele consatenii. Obiceiul se numeste "Lunea Cornilor". Flacaii isi fac costume, se mascheaza, apoi pornesc in alai prin sat, pe la toate casele. Dar, atentie, ritualul incepe fix la ora 12 ziua. Pentru ca asta e ora la care se trezesc lenesii. Spre seara, se aduna toata suflarea comunei, in centru. E momentul in care se impart "darurile". Lucruri simbolice. E un fel de-a face bascalie de cei care, in anul ce-a trecut, s-au remarcat prin faptele lor negative. De pilda, lenesii primesc cate un ceas. Unui sef de magazin i s-a dat la un moment dat un cantar, ca sa nu-si mai fure clientii, iar unuia care tot timpul se vaita la locul de munca, din cauza ca ar fi bolnav, i-a fost oferit un "bilet" de tratament. Cei astfel "cadorisiti", desi credeau ca faptele lor au trecut neobservate, isi dau acum seama ca vecinii si prietenii i-au luat in colimator. Oricum, suntem asigurati, nimeni nu se supara la primirea acestui "premiu". Tot ce are de facut "impricinatul", dupa asta, e sa-si indrepte comportamentul.

Turistii "macina" gunoaie

Daca pleci de acasa, lasi cheia la poarta, sa vada eventualii musafiri ca nu-i poti primi, sa nu te mai astepte. Cine macina granele si nu poate sa ia toti sacii acasa, lasa restul la moara, fara teama ca ii va fura cineva. Sa vinzi la taraba, in piata, e rusinos. A patit-o unul care s-a dus intr-o comuna invecinata, dupa care l-a stiut tot satul. Cei din Eftimie Murgu obisnuiesc sa-si vanda produsele numai in cantitati mari, nu la bucata. E ca si cum am fi nimerit intr-o cu totul alta Romanie. Necunoscuta. Asa cred si expertii de la Muzeul "Astra" din Sibiu, cand se refera la Rudaria - "zona e aproape necunoscuta si are nevoie de promovare". Dar publicitatea poate fi cu doua taisuri. Pentru ca in locul acesta apar, tot mai des, in ultima vreme, reprezentantii celeilalte Romanii, cu toate metehnele ei. Anul trecut, profesorul Mihai Vladia a mers cu elevii lui in zona "Morii de la tunel". De acolo s-au adunat nu mai putin de 23 de saci cu gunoaie. Ramase de pe urma turistilor. Si atunci te intrebi - cum o fi oare mai bine pentru acest colt de Romanie, sa fie sau nu cunoscut de restul romanilor?!...


Dan Gheorghe, 19 mai 2011