Trenul care escaladeaza muntii ar putea fi tras pe linie moarta



Turistii straini se inghesuie sa calatoreasca cu trenul pe linia Oravita - Anina, dupa ce au auzit ca prima cale ferata montana din Romania, comparata cu realizari tehnice din Occident, ar putea fi inchisa. Autoritatile de la Bucuresti nu au inca un raspuns fata de viitorul unui traseu de o rara frumusete.


Camere de luat vederi, aparate de fotografiat. Oameni in panataloni scurti si tricouri colorate. Atmosfera de vacanta. Asteptam trenul, sa intre in gara, la Anina. Ati auzit cu siguranta de fostul oras minier din judetul Caras-Severin. Am ajuns aici de curand, intr-o miercuri. Destul de linistita, ca sa nu spunem chiar pustie, aceasta localitate. Era aproape de ora 17.00, cand ce ne-am zis - hai si in gara, s-o vizitam. Ei bine, aici era forfota. Peronul - plin de turisti. Mai era putin si la 17.15 trebuia sa plece cursa spre Oravita. Ne ducem repede la ghiseu, sa luam si noi cate un bilet. Dam patru lei pe un bilet si apoi ne amestecam in multimea de graiuri. Francezi, germani, cehi, englezi. Fiecare cu rucsacul lui in spinare. Si cu biletul in mana. Intram in vorba cu ei. Ce mai faceti? "A, pai ne-am grabit sa venim la voi", raspunde un tanar, in engleza. Nu prea intelegem ce e cu graba asta. Cel care ne-a raspuns e din Germania. Cum engleza nu mai tine cont de nationalitati, ne-au inteles dialogul si ceilalti din jurul nostru. Un ceh ne explica repede - "daca voi, romanii, vreti sa inchideti linia asta, ne-am grabit sa calatorim cu acest tren, cat mai putem", la care restul pasagerilor dau din cap, aprobator. Si ei au auzit acelasi lucru, ca liniei Oravita - Anina, prima cale ferata montana din spatiul romanesc, i s-ar putea pune cruce. Cu toate ca este monument istoric, recunoscut pe plan european, drumul de fier a intrat pe lista neagra a guvernantilor de la Bucuresti inca de anul trecut. Nici acum nu se stie care va fi soarta acestei linii ferate.

"O idee nebuneasca"

In fine, se face 17.15 si locomotiva diesel, cu doua vagoane dupa ea, apare greoi, sontac-sontac, pe terasamentul care pare destul de subred, serpuind printre pietre si iarba. Doua vagoane simple. Nu va asteptati la vagoane de epoca. Doar vechi, dar curate. Inauntru, banci din lemn, in spatii necompartimentate. Strainii insa nu iau in seama amanuntele astea. Se reped la ferestre, le deschid larg, tragand cu putere, caci ramele, unele ruginite, cu greu se misca din loc. Turistii isi pregatesc apoi aparatele de filmat si de fotografiat. Un suierat scurt si trenul se misca. Incet. Avem de parcurs exact 33,4 kilometri pana la Oravita. Vorbim iarasi cu germanul de la inceput. El si cu alti sapte prieteni de-ai lui viziteaza Romania. Au ajuns pana la Resita si pe urma si-au dat seama ca nu vor ajunge la timp in Anina, sa prinda trenul de 17.15, dupa cum isi planificasera. Nici in alta zi nu mai puteau sa faca aceasta calatorie cu trenul. Si-au stabilit un program strict, pe zile, in tara noastra, ce anume si cand sa viziteze. Asa ca, fiind in Resita, germanii au venit pana in Anina cu taxiurile. "Nu puteam sa ratam trenul", zice interlocutorul nostru. Ne indreptam apoi spre grupul de cehi. Unul din ei stie putin romaneste, pentru ca inca din 1996 merge la pas prin Romania. "Aveti o tara surprinzatoare!", exclama el. Vrem sa stim de unde a auzit de posibilitatea ca linia ferata Oravita - Anina sa se inchida. "De pe Internet, de pe un forum al pasionatilor de trenuri. Multi se intreaba de unde v-a venit voua, romanilor, ideea nebuneasca de-a inchide aceasta linie!", la care noi, romani fiind, nu stim sa dam un raspuns. O frantuzoaica statea cu fata lipita de geam si contempla peisajul. Am decis sa n-o deranjam din visare.

Pe marginea prapastiei

Marturisesc ca n-am mai fost niciodata pe linia Oravita - Anina, insa prima impresie, de calator, e ca am vazut pentru prima oara un tren care face alpinism. Locomotiva si cele doua vagoane ale ei inainteaza cu greutate, strecurandu-se prin desisul padurii, incercand parca la un moment dat sa-si tina echilibrul pe marginea prapastiei. Frantuzoaica s-a speriat, brusc dezlipindu-se de geam. Avea rau de inaltime. Rotile trenului sunt la un pas de un hau al carui fund nu se vede. Asta e in dreapta noastra, pe directia de mers, pentru ca in stanga e zidul muntelui. Noi suntem pe o fasie ingusta, plata, care n-a existat aici de cand lumea, ci a fost sapata de oameni, cu tarnacopul. Pe vremea cand nu exista inca dinamita. Oamenii au dat practic muntii la o parte cu bratele goale, sa faca loc trenului. Nimeni, acum, in cele doua vagoane, nu mai scoate macar un sunet. Toti stau cu ochii pe fereastra, incercand sa prinda cu aparatul fotografic orice schimbare, cat de mica, de peisaj. "Pe linii montane am mai fost, in Europa, dar un asemenea peisaj, ca la voi, nu credeam sa existe", remarc tremurul din vocea unui englez din preajma mea. Deodata, dispare lumina. Am intrat in tunel. Bezna si in vagoane. In spatiul inchis, sunetele rotilor de tren se amplifica, asemeni unui tunet. Iesim din nou la lumina si dintr-o data incepem sa zburam. Cu tot cu tren. Se deschide sub noi o vale ametitoare, pe care insa vagoanele o domina. Suntem pe un viaduct. De data asta, fiecare calator exclama pe limba lui - "extraordinar!". Am inteles cuvantul doar in engleza. Cehii ne-au confirmat apoi ca si ei tot asta spusesera, in graiul lor. Frantuzoaica ne zambea si mai lua cate o gura de apa, apoi isi tampona fruntea cu o batista umeda. Pe urma ni s-a adresat, scurt, cu o intrebare, numai buna de transmis, mai departe, guvernantilor nostri : "A fost un ministru de la voi pe linia asta?". Raspunsul a venit, mai tarziu, de la un om din zona, al caii ferate, cu state vechi in meserie - "niciun sef n-a fost pe-aici vreodata!".

"E mama noastra!"

Dupa exact doua ore, cum era programul calatoriei, am ajuns la Oravita. Suprizele insa nu s-au terminat. Gara asta are peronul la primul etaj. Nu e nicio gluma. Asa a fost proiectata si construita, in 1856. Este prima gara din aria romaneasca. Explicatia e ca peronul garii e cu mult deasupra nivelului strazii. Cum vii din strada, trebuie sa urci doua randuri de scari, sa ajungi pe cealalta parte a cladirii, la peron. Pe vremuri, exista un lift. Pasagerii si bagajele urcau cu liftul, de la nivelul strazii, pana la peron. Liftul e defect, de multi ani. Am gasit in acest loc un om care ne-a spus asa : "Pe mama, daca e batrana, o dai deoparte?! Nu cred ca o dai, pentru ca e mama. Asa si cu linia asta, e mama cailor noastre ferate. Oare e bine s-o dam la o parte pe mama?!". Stiti cine a rostit cuvintele astea? Chiar seful garii din Oravita. Se numeste Remus Cherla, un om intre doua varste, pe care l-am vazut afectat de zvonurile care persista de un an de zile incoace, cum ca linia Oravita - Anina s-ar putea inchide. Seful zice ca si tatal, si bunicul lui, au fost tot ceferisti. "Eu am plecat de la paznic de bariera, am trecut prin toate etapele, pana sa ajung sef de statie", spune omul. Il intrebam apoi de calatori, tocmai pentru ca la Bucuresti se zice asa - pe linia asta sunt putini calatori. Primim insa cu totul alte informatii, aici, la locul faptei. Din primavara pana in toamna, pe linia de la Oravita spre Anina circula foarte multi turisti, de pe toate continentele. Mai mult decat atat, sambata si duminica trebuie suplimentat numarul de vagoane. Daca in timpul saptamanii sunt doua vagoane, in week-end sunt trei. De multe ori suna chiar agentiile de turism - vedeti ca vine un grup de calatori la gara din Oravita sau din Anina. Si atunci e pus un vagon in plus la garnitura. "Cel putin 60% din calatorii de pe linia asta sunt straini. Au venit si din China, si din Japonia", auzim de la seful garii.

O istorie fascinanta

Istoria caii ferate Oravita - Anina a inceput in 1863, ca linie pentru transportul minereului. Sase ani mai tarziu, drumul a fost deschis si pentru transportul de calatori. Fiind o zona atat de grea, cu o diferenta de nivel de 339 de metri intre cele doua statii, a fost nevoie de locomotive puternice, aduse de la Viena. Pentru a face loc drumului de fier, s-a taiat muntele pe o lungime de peste 21 de kilometri. Deci pe doua treimi din lungimea traseului, de mai bine de 33 de kilometri. Au fost sapate 14 tuneluri, care au in total o lungime de 2.084 de metri. Oamenii din zona Banatului au muncit aici. S-au ridicat si zece viaducte, impreuna avand 843 de metri. Ele au fost construite de pietrari italieni. Acolo unde trenul merge pe marginea prapastiei, s-au amenajat, din loc in loc, ziduri de sprijin, pe o lungime totala de 2.987 de metri. Documentele istorice arata ca investitia s-a ridicat la cinci milioane de guldeni. Realizarea tehnica din Banat fost comparata, de-a lungul timpului, cu un traseu similar, din Austria, de 40 de kilometri, inaugurat in 1854, care face legatura intre doua localitati montane, traversand valea Semmeringului. E motivul pentru care liniei Oravita - Anina i se mai spune si Semmeringul Banatean. Linia banateana a facut parte, in perioada stapanirii austriece, dintr-un traseu mai lung, spre Dunare, pana la Bazias. In anii '50, dupa ce Stalin s-a suparat pe Tito, conducatorul Iugoslaviei, romanii au taiat linia spre Bazias, punandu-i capat in localitatea Iam, aproape de granita noastra cu sarbii. Oamenii locului povestesc ca insusi Gheorghiu-Dej ar fi participat la taierea liniei ferate.

Trenul din nori inca mai circula

Azi mai sunt inca trenuri care circula pe linia Anina - Oravita si Oravita - Iam. Insa cel mai frumos traseu e intre Anina si Oravita, pe care circula cate trei curse pe zi, din fiecare statie in parte. Iata programul curselor Anina - Oravita. De la sapte dimineata e prima cursa, din Oravita. De la 9.15, trenul pleaca din Anina. Alta cursa din Oravita e la ora 14.52, intoarcerea din Anina fiind la 17.15, iar cea de-a treia cursa din Oravita e la 19.50, intoarcerea fiind la 22.05, din Anina. Cand s-a pus prima oara problema inchiderii liniei Anina - Oravita, in 2010, autoritatile judetului Caras - Severin au replicat in acest fel - linia asta ar putea sa faca parte dintr-un circuit turistic si cultural mai amplu, care sa fie sustinut cu fonduri europene. Sigur, daca esti la Oravita, de pilda, poti vorbi de multe locuri demne de vizitat aici - primul teatru din Romania, construit in 1817, prima farmacie montana din Romania, aparuta in 1763. Intr-un sat apropiat, la Ciclova, au fost alte premiere pentru tara noastra - primul furnal si prima fabrica de bere, din 1718. Mai este si vechea cazarma, ridicata in 1762. Desi atat de bogata in istorie, Oravita e si azi prea putin promovata. Ba chiar uitata, pur si simplu! Asta o spune un istoric si totodata directorul Teatrului din Oravita, Ionel Bota. De mult-trambitatele programe europene nu se mai aude nimic.

Guvernantii de la Bucuresti se balbaie

Despre viitorul liniei Oravita - Anina, un singur lucru e clar in ziua de azi - nimic nu e clar! Guvernantii nu stiu inca ce sa faca. Cel mai bun exemplu e raspunsul pe care ni l-a dat Ministerul Transporturilor : "In ceea ce priveste viitorul activitatii feroviare pe aceasta sectie de circulatie, va informam ca CFR SA a inaintat Ministerului Transporturilor un proiect de Hotarare de Guvern pentru aprobarea conditiilor de inchiriere si gestionare a unor parti din infrastructura feroviara neinteroperabila, proiect in care a fost inclusa si sectia de circulatie Iam - Anina. Acest proiect se afla in dezbarete publica. Facem precizarea ca sectiile de circulatie din acest proiect au potential comercial scazut, iar cheltuielile companiei pentru exploatarea lor depasesc veniturile realizate. In acest context, o activitate cu pierderi implica luarea de masuri concrete, in vederea eliminarii acestora". Strainii pe care i-am intalnit de curand in trenul de la Anina spre Oravita ne-au spus clar, despre posibila inchidere a liniei - "ce vreti voi sa faceti e inacceptabil!". Ramane de vazut cat de acceptabil e pentru noi, romanii...


Dan Gheorghe, 27 iunie 2011