Ursii plang. Orfanii de la "gradinita" si pensionarii de la "caminul de batrani"...


 
Si ursii plang. Oricat de mult ar mira pe cei care se gandesc la niste animale mari, fioroase, gata sa te striveasca. Sunt totusi atat de firave! Si cand asta? La intalnirea cu omul. N-o spunem noi, ci niste oameni care incearca de ani de zile sa salveze ce se poate salva din aceasta specie. Mandria tarii noastre, dupa cum reiese din multe rapoarte oficiale. In 2008, de exemplu, Ministerul Mediului sustinea ca 60% din numarul total al ursilor bruni din Uniunea Europeana se gasesc pe teritoriul Romaniei. Adica de ordinul a 7.000 de exemplare. Dar ursii par sa nu-si mai gaseasca locul intr-o tara in care padurile au fost hacuite pe mii de hectare, iar aceste animale fie sunt vanate fara mila, fie sunt prinse si bagate in custi, sa atraga turistii in fata pensiunilor sau restaurantelor.

15 noi orfani in fiecare an

De ce plang ursii? Hai sa vedem un prim exemplu. La orfelinat. Da, exista un orfelinat de ursuleti in Romania. Ursuleti care au ramas fara protectia materna. Omul care se ocupa de orfani se numeste Leonardo Bereczky. Traieste in orasul Balan, in judetul Harghita. Dar rezervatia pe care a infiintat-o cu mai bine de zece ani in urma se gaseste in pustietate, in mijlocul padurilor din Muntii Hasmas. Un teritoriu bine stabilit, marcat, in care turistii nu pot intra. Ce ne spune Leonardo, care are studii in silvicultura - ca puii de urs sunt foarte vulnerabili pana la varsta de sapte luni. Pot sa moara, daca nu sunt ingrijiti. Dar de ce nu mai au parinti? "Fie din cauza accidentelor de vanatoare, cand ursoaica este ucisa, fie a defrisarilor masive, prin care se strica habitatul acestor animale", ne explica inginerul. Abia de la varsta de noua luni un ursulet poate sta pe picioarele lui. Sa-si caute hrana si adapost, sa-si poarte de grija. Leonardo apreciaza, din experienta lui, ca la nivelul intregii tari, in fiecare an, apar in medie cate 15 orfani. Pui de urs. Norocul unora dintre acesti pui este ca sunt gasiti de oameni care nu-i baga nici in cusca, nu-i duc nici la circ, nici nu-i plimba pe strada, sa faca bani de pe urma lor, ci ii aduc la "gradinita" din Harghita. Oficial, se numeste Centrul de reabilitare a puilor de urs orfani. Care se afla sub administrarea Asociatiei pentru conservarea valorilor naturii. Este sistemul creat de Leonardo Bereczky. El si cu inca patru specialisti au avut pana acum in grija peste 50 de ursuleti. Orfanii raman la acest centru pana la varsta de doi ani. Dupa care li se da drumul in natura. Sa traiasca pana la adanci batraneti, adica pana pe la 37 de ani, cat e viata unui urs.

Motodeltaplan pentru urmarirea ursuletilor eliberati

Nu e deloc usor sa ingrijesti niste orfani. Fie ei si ursi. Au fost adusi din diverse judete - Vrancea, Brasov, Covasna. Tarcurile in care stau ursuletii se intind pe mari suprafete, pana in mijlocul padurii. Ingrijitorii lor sunt cat se poate de discreti. Le pun ursuletilor mancare, dar nu oricum, ci in copaci. Animalul nu trebuie sa te vada, sa te simta, cand intri in tarc si ii aduci hrana. Fructe ori seminte. De ce in copac? Tocmai pentru ca puii sa munceasca pentru mancarea lor. Sa se simta ca in natura. Atunci cand vor "absolvi" gradinita si isi vor lua viata in propriile labute, sa nu fie invatati cu oamenii. Sa stea departe de comunitatile omenesti. Sa stie sa-si caute hrana in padure. Ei bine, dupa "absolvire", se vede rodul trudei oamenilor care i-au ingrijit. Din acest punct de vedere, Leonardo Bereczky a aplicat o metoda extrem de interesanta. Urmareste puii de urs, dupa ce acestia au implinit doi ani si pleaca de la centrul din Harghita. Puiul are un colar la gat. Si va fi urmarit prin GPS. Ca sa fie supravegherea mai eficienta, Leonardo foloseste un motodeltaplan. Sa observe drumul ursuletului. Iata, de pilda, un asemenea studiu facut in perioada iulie-noiembrie 2008 asupra unui pui de urs abia iesit pe poarta "gradinitei". Animalul a fost la inceput ezitant. S-a intors de cateva ori in tarc, pentru mancare. Dupa aceea insa a decis sa plece definitiv. Cu aceasta ocazie, s-a constatat un lucru care nu se stia pana atunci, anume ca un urs poate sa strabata in numai cateva luni zeci de kilometri. Ursuletul acesta a mers nu mai putin de 80 de kilometri, spre judetul Covasna. Dar cel mai important a fost comportamentul animalului. El s-a ferit de comunitati. Trecea pe langa diverse sate, dar la o distanta de cativa kilometri. A preferat doar zonele izolate, intunecimea padurii. Deci educatia pe care a primit-o la "gradinita" a dat rezultate! Leonardo face apel la oamenii care gasesc pui de urs sa ia legatura cu organizatia pe care o conduce - www.orphanbears.org sau la telefonul 0740.431.599. - acestea fiind cele doua modalitati de contact. Mai mult decat atat, se va incepe cat de curand o campanie prin care romanii vor fi invitati sa adopte virtual cate un pui de urs, caruia sa-i asigure astfel educatia la "gradinita". Si viitorul.

"Pensionarii" de la Zarnesti

Daca am fost la "orfelinat", hai si la "caminul de batrani". De data asta, ne deplasam in judetul Brasov, la doi pasi de orasul Zarnesti. Un drum de piatra ne urca anevoios pe un deal, spre o padure care la prima vedere nu-ti spune nimic. Insa la un moment dat intalnim o bariera si o ghereta. Nu intra oricine in acest perimetru. Am ajuns la Rezervatia de ursi din Zarnesti. Este locul in care 57 de animale si-au gasit linistea, dupa o viata intreaga de chinuri. Au stat in custi, in diverse zone turistice, au fost plimbati pe strazi, spre "deliciul" publicului, care facea poze "la urs", au lucrat la circ. Si azi, batrani si bolnavi, cei 57 de locatari ai rezervatiei din Zarnesti s-au retras sa-si linga ranile. S-au retras e putin spus, pentru ca initiatoarea proiectului, o brasoveanca - Cristina Lapis - a scos acesti ursi din situatia lor de sclavi cu ajutorul autoritatilor, anume Garda Nationala de Mediu. Eliberarea animalelor n-a fost usoara. "Proprietarii" animalelor isi inventau tot felul de "drepturi". Legislatia romaneasca interzice capturarea si detinerea ursilor. Tara noastra a semnat, in acest sens, Conventia de la Berna, inca din 1993.

Animale pazite de oameni

"Omul le-a furat viata acestor ursi. Ei nu stiu sa se descurce singuri, in natura. E mai bine sa-i tinem departe de oameni", ne descrie gazda noastra, Cristina, motivul infiintarii acestei rezervatii. In mijlocul padurii au fost amenajate doua tarcuri, fiecare de cate sapte hectare. In tarcuri stau "pensionarii". Nu li se mai poate da drumul in natura, pentru ca s-au invatat cu omul. S-ar intoarce, culmea, tot la oameni. Acolo unde le-a fost rau. Dar unde altundeva sa te duci?! Nu stii sau nu poti sa-ti gasesti singur mancarea, in padure. Si atunci ursii acestia ar fi ucisi, daca s-ar apropia de oameni. E mai bine acum pentru ei sa-si duca viata linistiti, in tarc. Aici vor ramane pana la sfarsitul zilelor lor. Un al treilea tarc e in curs de amenajare. Toata rezervatia va putea, in final, sa gazduiasca 100 de ursi. Rezervatia s-a nascut in 1995, cu ajutorul Societatii Internationale pentru Protectia Animalelor din Londra. O munca titanica a fost atunci - 3.000 de stalpi au fost "plantati" prin padure, pentru gardul de peste doi metri inaltime, care se intinde pe mai bine de 15 kilometri. Un gard care coboara pana la un metru si jumatate sub pamant. Tocmai pentru ca ursii sa nu poata sa scape, nici daca ar incerca sa-si faca loc, cu ghearele, pe sub imprejmuirea metalica. Gardul e dublat de sarma electrica. Atingerea nu e mortala, dar reuseste sa-i tina pe ursi la distanta de orice tentativa de evadare. Ca lider al Asociatiei "Milioane de prieteni", Cristina Lapis spune ca autoritatile locale din Zarnesti au sprijinit de la bun-inceput acest proiect, oferind terenul necesar tarcurilor.

Ace infipte in ochi

Scapati din custile lor, "pensionarii" ajunsi in padurea din Zarnesti au facut un lucru care spune multe despre ce se petrece in sufletul acestor uriasi. Au alergat la primul copac intalnit in cale si l-au imbratisat. Au ramas asa, nemiscati, minute in sir. Era probabil copacul pe care-l visasera ani la rand, cat au stat inchisi in spatele gratiilor. Noii locatari trec mai intai printr-o perioada de evalauare a starii de sanatate. Multi au grave probleme cu articulatiile, altii nu mai au gheare, pentru ca le-au fost smulse. Unii au ramas fara dinti. Mergem pe aleile largi, insotind gardurile tarcurilor, in spatele carora ursii isi fac de treaba. Se balacesc. Fiecare tarc are cate cinci "piscine". Niste lacuri alimentate de izvoare. La un moment dat ne atrage atentia un zgomot, ca de motor. Ne este prezentat Muky. Un urs cat toate zilele, dar care are comportament de "copil". El a fost tinut toata viata in cusca. N-a avut parte de ingrijirea mamei, ni se explica. "Puiul de urs sta cu mama lui, in mod normal, pana la varsta de doi ani", precizeaza Cristina. Muky s-a ghemuit aproape de gard, in preajma noastra, scoate sunetul acela ciudat si isi roade ghearele. Asa face numai cand vede oameni. Alt urs, alt destin - Mura. Ursoaica de la circ. Are picioarele strambe, dupa ani de zile in care a fost obligata sa mearga pe bicicleta. Ne apropiem apoi de un colos. E orb. Ne simte de la distanta. El sta intr-un perimetru numai al lui, separat de ceilalti "frati". Devine agitat, stiind ca sunt oameni in apropierea lui. Incepe sa geama puternic si isi infige coltii in propriile-i labe, muscandu-le cu indarjire. Gemne si mai puternic, de durere. Dar durerea e "amintirea" unor vremuri de mare chin, cand a ramas fara vedere. Pentru ca i-au fost infipte ace in ochi, ne spune Cristina povestea uriasului, de care ne indepartam rapid, pentru a se calma. Fiecare urs din rezervatie si-a stabilit un teritoriu. Dar au cu totii un program al lor, dupa-amiaza. Atunci se intalnesc in poiana. Un loc pe care singuri si l-au stabilit. Pentru socializare. Stau impreuna o vreme, se joaca, iar spre seara se retrag la "casele" lor.

Doi "imigranti"

"Familia" ursilor din Zarnesti s-a inmultit si cu doi "straini", unul din Osetia de Nord si altul nascut in Texas. Organizatiile internationale de protectie a animalelor au solicitat sprijinul Cristinei Lapis, pentru a primi cele doua exemplare. Ursul adus din Osetia de Nord, o zona de conflict armat din Georgia, a fost tinut in lanturi, ani la rand. Pe cand "texanul", din specia ursului brun, fost "star" de spectacol, avea nevoie de compania fratilor lui, in Romania, pentru ca in America dominanti sunt ursii grizzly, chiar si in adaposturile de profil.

O tona de mancare pe zi

Cel mai mare sanctuar de ursi bruni din Europa - asa cum e recunoscut cel de la Zarnesti - are nevoie, in fiecare zi, de o tona de mancare pentru cei 57 de locatari. Intretinerea intregului sistem costa 20.000 de euro pe luna. Aici lucreaza oameni care se ocupa de hrana si sanatatea ursilor, dar si de paza intregii zone. Principalii sponsori ai rezervatiei din Romania sunt, in mod paradoxal, persoane fizice si asociatii din Marea Britanie, Franta si Germania. "Pe ei ne bazam", auzim de la Cristina. E drept ca mai vin ajutoare si din Romania. Mai ales hrana de la marile lanturi de magazine. E insa si un alt ajutor, tot din strainatate. Voluntari care lucreaza in rezervatie, unii pentru o saptamana sau o luna, altii si mai mult, din Olanda, Elvetia, Germania, SUA, China, dar si din Australia sau Peru. Rezervatia poate fi vizitata de turisti, dar numai cu programari prealabile. Cel mai important e insa programul educativ, in colaborare cu diverse scoli din tara. Grupuri de scolari vin aici. Un ghid le explica tot ce trebuie sa stie despre ursi. "E o sansa ca macar noile generatii sa constientizeze si sa respecte bogatia pe care tara asta o are - fauna", spune Cristina Lapis. Poate ca in viitor ursii din Romania nu vor mai plange...


Dan Gheorghe, 29 iulie 2011 (fotografiile apartin lui Leonardo Bereczky)