Civilizatia maramureseana a lemnului a fost pusa pe foc inca din anii '70, mii de case, vechi de sute de ani, disparand pana in prezent
 

Mihai Dancus a creat, din 1972, un sat traditional, pe 13 hectare, langa Sighetul Marmatiei, in incercarea de a salva sufletul Maramuresului   


Guvernul Norvegiei a sprijinit proiectul Muzeului Satului Maramuresean, incepand din 2009, cu 600.000 de euro, prin construirea instalatiilor tehnice traditionale - mori, pive, valtori


 
"Maramuresul este zona care a dat Tarii si Europei o arhitectura populara in lemn de valoare exceptionala", afirma Mihai Dancus, pana in septembrie 2011 director al Muzeului Satului Maramuresean. A iesit la pensie, conform legilor actuale, la 65 de ani. Dar cu toate astea se afla in continuare, zi de zi, alaturi de cel mai important proiect al vietii sale, la care a muncit, nu numai cu mintea, ci si cu bratele, inca din 1972. Atunci a pus bazele unui sat maramuresean traditional, care se afla la cativa kilometri de Sighetul Marmatiei. Un sat cu 36 de case, intins pe 13 hectare.

Scoala si primarie in satul-muzeu

Satul urca si coboara dupa cum ii dicteaza dealurile si vaile pe care e asezat, intregul ansamblu fiind marginit de raul Ronisoara. Ca orice comunitate, chiar si aceasta, desi e doar un muzeu, are scoala si primarie. Pentru ca in satele maramuresene erau si case ale ungurilor, evreilor si ucrainenilor, si in satul-muzeu poti vedea cateva case ale conationalilor. Biserica se afla pe o ridicatura de pamant, de parca ar supraveghea intreaga asezare.

Depresiunea Maramuresului

Civilizatia maramureseana a lemnului, asa cum e cunoscuta in analele etnografiei romanesti, e un taram in depresiunea Maramuresului, intre Carpatii Orientali, Muntii Rodnei, Carpatii Vulcanici de Nord si Muntii Maramuresului. Aici erau pe vremuri case si biserici, cruci de hotar, semne de mormant, suri si fantani cu cumpana, grajduri si soproane, garduri impletite din nuiele si mai ales celebrele porti maramuresene. Toate aceste elemente se afla azi cuprinse in satul-muzeu.

Gospodaria deschisa

Dupa traditie, casa e la vedere, spre ulita. In spatele casei sunt grajdul si sura, cotetele porcilor. In lateral se afla colejna pentru adapostirea carutei, lemnelor si uneltelor agricole, dar si cosarele unde se pun granele. Se vad "jirezile" de coceni de porumb in spatele casei. E caracteristic pentru gospodaria maramureseana sa fie deschisa, adica sa aiba garduri joase, incat toata lumea sa poata vedea din ulita curtea intreaga. Fala gospodariei nu poate fi decat la intrare, unde e poarta semeata. Un adevarat "arc de triumf", pe sub care treci, sa dai binete gazdei.

Satul-muzeu se populeaza de sarbatori

Satul-muzeu prinde viata, in ziua de azi, numai la marile sarbatori, atunci cand mesterii populari se aseaza in cate o gospodarie si cu mainile lor reaprind mestesuguri stramosesti. In mod demonstrativ, pentru turisti sunt organizate munci agricole - strangerea holdelor de grau, adapostirea animalelor, a carutelor, a cocenilor de porumb, in timp ce gradinile din fiecare gospodarie se aprind in culorile florilor si ale zarzavaturilor. "E incercarea noastra de a da din nou viata satului maramuresean traditional", spune Mihai Dancus, care a vrut astfel sa aplice conceptul de muzeu viu. Un sat viu.

In 1972 a iesit castigator proiectul de anvergura

Pe ulite drepte sau intortocheate te plimbi prin satul-muzeu. Strabati la pas caile principale, precum Drumul Tarii, Ulita Bisericii, Valea Morii. Toate drumurile duc spre biserica. Gazda ne povesteste cum a inceput totul, in 1972. La vremea aceea, Mihai Dancus era un tanar muzeograf. Ne-a spus ca a muncit in acelasi loc, la Muzeul Satului Maramuresean, vreme de 43 de ani. In anul 1972 exista un alt proiect, de mici dimensiuni, al unui sat traditional care ar fi trebuit amenajat in centrul orasului Sighet. Intrelocutorul nostru insa, "plin de energie la vremea aceea", cum isi aminteste, a marsat pe ideea unui adevarat sat traditional, de mare intindere. Autoritatile de atunci au mers pana la urma pe ideea de anvergura si au pus la dispozitia muzeului 13 hectare de teren.

Disparitia caselor din lemn, inca din anii '70

De aici incolo, povestea noastra intra pe doua planuri, pentru ca Mihai Dancus a inceput sa construiasca satul traditional intr-un moment in care deja se remarca un fenomen devastator pentru Maramures - disparitia caselor din lemn. Specialistul a umblat prin diverse zone ale Maramuresului, in Cosau, Mara, Iza inferioara, Ieud, Borsa, Valea Ruscovei, Valea Tisei. A facut o prima evaluare pentru 700 de case din lemn pe care le-a intalnit, alegand 36 de case pe care le puteti vedea azi in muzeu. Criteriul de selectie a fost vechimea lor. Tocmai de aceea acest muzeu este recunoscut de etnografi ca locul in care se afla expuse cele mai vechi constructii din Romania.

Grinda mesterului

Ca sa-ti dai seama de vechimea unei case trebuie sa citesti inscriptia de pe grinda mesterului. "Acest lucru s-a facut in 1785, inceputu in luna lui deche", vedem o prima inscriptie. Sau alta - "de la facerea lumii valeat 7301", adica 1792. Cea mai veche casa din acest muzeu poarta urmatoarea inscriptie - "edificata in 1596. Mihai Codrea, fiul lui Lupu". Sunt inscriptii chirilice sau latinesti. "Maramuresenii isi inscriptionau casele datorita statutului special pe care l-au avut in perioada dominatiilor maghiare si austro-ungare. Au fost oameni liberi, nu iobagi. Prin inscriptionari isi marcau proprietatea, statutul", ne explica specialistul. Tot el adauga un fapt important, care poate explica mentalitatile actuale in privinta constructiilor din Maramures, anume ca in perioadele dominatiei maghiare sau austro-ungare casele din piatra erau numai apanajul nobililor, in timp ce maramuresenii de rand erau obligati sa-si faca doar case din lemn.

Cat de usor se demonteaza casa traditionala

O casa traditionala maramureseana, din lemn, e usor de demontat, ni se explica. Asa-numita grinda a mesterului strabate, pe mijloc, toate cele doua sau trei camere, sustinand peretii si tavanul. Daca pe aceasta o desfaci din ansamblu, toata casa va cadea. Si atunci vezi un morman din cateva zeci de grinzi, mai lungi sau mai scurte, innegrite de secolele care au trecut peste ele. La alegerea caselor care sunt azi in muzeu s-a mai tinut cont si de tehnicile de constructie, de planul fiecarei locuinte si de materialul folosit - foioase sau rasinoase. "Intr-o zi am ridicat o grinda si atunci mi-am dislocat o vertebra", isi aminteste Mihai Dancus cum muncea cot la cot cu echipele care mergeau pe teren, demontand casele, pentru a le remonta apoi in spatiul muzeal.

Case din lemn vandute la pretul lemnului de foc

Primele doua case din muzeu au fost montate in 1974. Dar casele n-au fost luate oricum de pe pamantul lor, ci cumparate de la proprietari. Autoritatile au alocat bani in acest sens. Altceva este totusi de retinut, dupa cum ne povesteste Mihai Dancus. Aceste case, inca de la inceputul anilor '70, erau vandute de oameni "la pretul lemnului de foc". Asta, in ciuda faptului ca nu erau parasite, ci locuibile. Aveau in interior mobilerul traditional, pe care azi il puteti vedea in casele din muzeu. Daca n-ar fi fost luate in muzeu, aceste case ar fi ajuns pe foc. Proprietarii lor inteteau focul cuptoarelor tocmai cu civilizatia maramureseana a lemnului. In cuptoare se ardeau caramizile, pentru a se ridica noile case care impanzesc Maramuresul actual. Casele din piatra.

Mii de case traditionale au disparut in Maramures

L-am intrebat pe Mihai Dancus ce s-a intamplat cu restul de 700 de case pe care le vizitase in tot Maramuresul, in anii '70, din care ulterior a selectat exponatele muzeale. "Au disparut toate. Si nu numai acelea. Au disparut mii de alte case din lemn in Maramures. Nu exista o cifra exacta. Dar puteti vedea azi, daca va duceti in satele maramuresene, cate case din lemn mai exista", ofteaza expertul. El sustine ca majoritatea caselor disparute erau dintr-un lemn pretios, prin calitatea si rezistenta lui in timp - stejarul. "Azi mai sunt in Maramures case din lemn, dar cele mai multe din brad, o esenta slaba", adauga muzeograful.

Strainii au facut parchet si mobila din casele maramuresene

Faptul ca au disparut mai ales casele din stejar se explica in primul rand prin fenomenul inregistrat dupa 1990, adica "exportul" acestor case. Strainii au cumparat casele traditionale maramuresene, pentru a face parchet de lux din secularul lemn de stejar. Se mai facea si mobilier de cea mai buna calitate. "A fost un val de straini care, dupa 1990, au cumparat foarte multe case din lemn in Maramures, mai ales pentru aceste scopuri", povesteste Mihai Dancus.

Scoala de restauratori

Construirea satului-muzeu a insemnat si formarea unei scoli de mesteri restauratori, in cadrul Muzeului Satului Maramuresean. Au fost alesi, la inceput, opt oameni care stiau deja tehnica prelucrarii lemnului, dupa vechile obiceiuri. Ei au format apoi alte generatii de restauratori. In satul-muzeu au fost refacute "talpile" caselor, ancadramentele pentru ferestre. Grinzile au fost imbinate intre ele in tehnica "gurii de lup", pentru a ridica peretii. Era nevoie de cateva luni pentru repunerea pe picioare a fiecarei case. Acolo unde grinzile vechi erau irecuperabile, din cauza deteriorarii, s-a pus grinda noua, tot din stejar. Dar nu oricum. Stejarul trebuie lasat opt ani sa se usuce, inainte de-a fi folosit in constructii. Lemnul n-a fost tratat cu substante chimice, pentru eliminarea daunatorilor, ci s-a folosit tehnica fumului. In fiecare casa a fost facut focul, pentru ca vetrele sunt functionale, iar fumul a fost lasat sa "inunde" peretii interiori.

Bisericile "umblatoare"

O istorie cu totul speciala este legata de biserica din satul-muzeu. Aceasta isi are obarsia in satul Criciova, de pe Valea Talaborului, din Ucraina. Se stie ca doua treimi din Maramuresul Istoric se afla pe teritoriul Ucrainei. La maramureseni exista pe vremuri obiceiul bisericilor care "umbla" din sat in sat. Daca intr-un sat ardea biserica, atunci o alta comunitate, care avea doua biserici, oferea una din ele satului napastuit de foc. Biserica din lemn era demontata si dusa in carute, iar pe drum se faceau slujbe religioase. Cand ajungea la destinatie, lacasul de cult era remontat. "Asa au circulat multe biserici din lemn in Maramures", zice Mihai Dancus. Biserica despre care vorbim acum, construita in 1620, a fost donata satului Oncesti, de pe Valea Izei, toate grinzile sale fiind transportate in 12 carute, trase de cate patru perechi de boi, fiecare.

Satul-muzeu era totusi incomplet

Dar acestui sat-muzeu ii lipsea totusi ceva important, pentru a fi o copie fiedela a unei comuntati traditionale. Mai avea nevoie de instalatiile tehnice, care in mod normal se afla la marginea localitatii. E vorba, in primul rand, de morile de apa, dar si de pive si de valtori. Pe vremuri, femeile puneau tesaturile in valtori, niste cuve uriase facute din lemn, pentru a indesa materialul. Dar se si spalau tesaturile acolo, cu ajutorul vartejului de apa. "Se spala mai bine ca in masinile moderne", e convins Mihai Dancus. In piua se bateau tesaturile din lana, din care apoi se faceau cioareci si sumane. "Pentru aceste instalatii nu am gasit niciodata bani, dupa 1990, de la autoritatile romane", adauga omul.

Vizita norvegienilor, la Sighet

Lucrurile s-au schimbat in 2008, cand la Sighetul Marmatiei a venit un grup din Norvegia. Erau reprezentantii Consiliului din zona Telemark. Au venit la Muzeu, fiind impresionati de ceea ce au vazut in satul creat de Mihai Dancus. "M-au imbratisat, dupa ce au vazut tot ce era aici", isi aminteste romanul. El ne explica faptul ca Norvegia e tara care a promovat cel mai mult ideea muzeelor vii, in aer liber. Muzee in care vezi nu numai case vechi, dar si oameni in ele, mestesuguri, traditii. "Norvegienii m-au intrebat daca am nevoie de ceva in plus pentru muzeul din Sighet. Le-am spus ca trebuie sa fac si instalatiile tehnice. Mi-au raspuns ca trebuie sa fac un proiect, iar Guvernul Norvegiei ma va ajuta", povesteste specialistul din Romania.

Norvegianul care locuieste intr-o casa din lemn construita in anul 1200

Cu ocazia asta, Mihai Dancus l-a cunoscut pe profesorul Dag Rorgemoen, de la Universitatea din Telemark. Ni s-a spus ca in Norvegia muzeele sunt administrate de universitati. La scurt timp dupa acel moment, Mihai Dancus a fost invitat in Norvegia, sa viziteze muzeul din Telemark. Unde sunt prezentate case lor traditionale. Dar surpriza cea mare a fost alta. Romanul a stat in gazda la profesorul Rorgemoen. Intr-o casa din lemn care dateaza din anul 1200! Modernizata in interior la nivelul secolului al XXI-lea. "M-a uimit ideea norvegienilor de-a pastra totul intact, casele, traditia, nu numai in muzee, ci in toata tara. Norvegienii ne dau o lectie despre ce inseamna sa-ti pretuiesti istoria, traditiile, patrimoniul", arata Mihai Dancus.

"Mi-au spus ca lemnul e asociat cu saracia"

Satul-muzeu a fost vizitat si de ambasadorul Norvegiei in Romania, Oystein Hovdkinn. Oficialul ne-a facut onoarea unei scurte discutii, zilele trecute, ocazie cu care a definit muzeul de langa Sighetul Maramatiei drept "ceva fantastic, unic in Europa de Est". El ne-a mai spus ca a vizitat diverse locuri din Transilvania, din 2008, de cand este ambasador in Romania, remarcand ca lemnul nu mai este in ziua de azi, pentru romani, materialul de baza in constructii. "Am observat ca aproape tot ce se construieste nou e din caramida. Desi chiar si intr-o casa din lemn pot exista toate utilitatile moderne". Reprezentantul norvegian i-a intrebat pe localnici de ce nu mai folosesc lemnul. "Mi-au spus ca lemnul e asociat cu saracia. O amintire din vremurile in care o duceau rau. Dar i-am invitat sa vina la Oslo, sa vada ca lemnul e folosit in casele tuturor, si ale celor bogati. Norvegienii pun semnul egal intre lemn si confort", le-a spus ambasadorul.

Norvegienii primesc bani de la stat pentru intretinerea caselor vechi

Vorbim totusi despre o tara, precum Norvegia, unde cultura lemnului este primordiala. Oamenii de acolo isi fac case din lemn nu numai pentru ca este un material ecologic, ci si datorita calitatilor lui in "lupta" contra frigului specific nordului Europei. Insusi ambasadorul ne-a spus ca are un apartament in Oslo, intr-un bloc cu doua etaje, facut din lemn. Pe de alta parte, casele vechi din Norvegia nu sunt demolate, ci aparate de lege. Statul ofera bani celor care locuiesc in asemenea imobile, pentru a le intretine, a remarcat ambasadorul Oystein Hovdkinn.

10 milioane de euro din partea Norvegiei pentru traditia romaneasca

Tocmai ideea de a proteja patrimoniul cultural a facut ca Norvegia sa ajute Romania in acest sens, din 2009 pana in 2011 finantandu-se proiecte in valoare de zece milioane de euro, in cadrul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European. Intre aceste proiecte se evidentiaza restaurarea patrimoniului din Muzeul "Astra" din Sibiu, refacerea peisajului istoric din satele sasesti, restaurarea Fortaretei Macelarilor din Baia Mare, refacerea Hanului Gabroveni din Bucuresti, restaurarea Portii a V-a din Fortareata Vaubian din Alba Iulia. Ambasadorul ne-a anuntat ca, in viitorul apropiat, Norvegia va  incepe un nou program de finantare a patrimoniului cultural romanesc, volumul investitiilor urmand sa fie de trei ori mai mare.

Umilinte din partea romanilor

Proiectul norvegian pentru instalatiile tehnice din Muzeul Satului Maramuresean, in valoare de 600.000 de euro, a demarat in anul 2009. Trebuie spus ca 90% din bani au venit de la Guvernul Norvegiei, iar 10% de la autoritatile romane. "Prin cate umilinte am trecut, pana sa obtin acei 10% de la romani! Dar nu mai vreau sa-mi amintesc de lucrurile rele. E bine ca totul s-a rezolvat", spune cu seninatate Mihai Dancus.

Barajul artificial

La marginea satului-muzeu a fost creat un baraj. S-a facut drenajul apelor freatice, izvoarele fiind directionate spre lacul de acumulare, cu o capacitate de 7.500 de metri cubi. Au fost intinse conducte care fac legatura cu raul Ronisoara, din apropiere, tot pentru alimentarea lacului de acumulare. Cu atat mai mult cu cat raul se afla sub nivelul instalatiilor tehnice din sat. Au fost refacute doua mori de apa, patru valtori si o palincie. Toate aceste instalatii nu mai existau. Ele au fost distruse de trecerea timpului. Dar au existat in muzeu planurile in detaliu ale fostelor instalatii, incat acestea au prins din nou viata. A fost restaurata moara Dunca-Boboiog din Ieud, datata la 1570, apoi moara Mois din Berbesti, din 1912, dupa aceea piua care a apartinut familiei Tiplea din Feresti-Breb. Casa morii are aproape zece metri lungime si peste cinci metri latime, fiind impartita in doua camere, una pentru mecanismul propriu-zis, alta pentru locuinta morarului.

Demonstratie tehnica pentru turisti

Atunci cand intregul sistem e pus in functiune, apa din lacul de acumulare se varsa intr-un iaz, iar de aici se grabeste prin niste jgheaburi, numite traditional scocuri, punand astfel in functiune rotile morilor, dar si celelalte instalatii. Cand vin turistii, roata se invarte cu folos, obtinandu-se faina de cea mai buna calitate, ca o demonstratie a ingeniozitatii stramosesti. In cadrul aceluiasi program norvegian s-au mai refacut uleinita cu surub, vantureasca pentru cereale, masina de macinat, presa de stors struguri, masina de macinat mere. Toate in perfecta stare de functionare.

Visul implinit al unei vieti

"Aceste instalatii vor oferi viitoarelor generatii si vizitatorilor muzeului o experienta si o intelegere mai profunda a culturii legate de satul traditional", arata profesorul norvegian Dag Rorgemoen, unul dintre promotorii acestui proiect. "Este cea mai mare bucurie a mea pentru tot ceea ce s-a realizat aici. Nu e dat oricui in viata sa-si suprapuna idealurile din tinerete in profesia lui", exclama romanul Mihai Dancus.

"Haosul imobiliar" din ultimii 20 de ani

Am vrut totusi sa stim ce sansa mai are azi traditia in Maramures, in privinta constructiei caselor. Pentru asta ne-am dus la vreo 30 de kilometri de Sighet, in comuna Budesti. Aici e un primar tanar, de 38 de ani, pe numele sau Liviu Tamas. "Dupa cei peste 20 de ani de haos imobiliar, e greu sa mai repari azi ce-a fost candva", recunoaste edilul, adaugand ca cel mult 30% din casele din comuna lui mai sunt azi traditionale, din lemn. Si asta intr-o localitate cu 1.300 de gospodarii.

Iata cum poti transforma o casa veche intr-una moderna

Am gasit totusi ceva interesant aici - autoritatile locale au elaborat, in 2009, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania, un catalog cu proiecte de case facute in stil traditional. Cine vrea sa faca o casa in Budesti, se poate inspira din aceste proiecte. Unul dintre ele, apartinand arhitectilor Maria si Constantin Enache, ne-a atras in mod special atentia, pentru ca se arata cum poate fi transformata o casa traditionala maramureseana intr-o locuinta moderna. Casa veche se demonteaza. Primul spatiu pe care il valorifici e la demisol. In acel loc vor fi amenajate bucataria, baia si anexele pentru depozitarea unor bunuri. Apoi se remonteaza casa. Se trece la pod. El trebuie refacut integral. Va fi mai inalt. Acolo va fi un spatiu excelent pentru locuire. Se poate adauga un foisor pentru servirea mesei in aer liber. Dupa toate aceste modificari, de la cei 73,30 metri patrati, cati avea casa veche, se ajunge la 245 de metri patrati locuibili, in imobilul modernizat.

Putini maramureseni sunt interesati azi de traditie

"Locuirea intr-o casa traditionala are avantajul ca stai intr-un imobil cu identitate, cum nu mai exista nicaieri in lume", se arata in paginile catalogului. L-am intrebat pe primarul Tamas cati oameni din comuna lui sunt convinsi de acest adevar si cati au studiat acest catalog cu proiecte, pana acum. "Foarte putini. Unii spun ca sunt banii lor si fac ce vor cu ei, isi fac casele asa cum vor ei", raspunde edilul, mai ales ca proiectele din acest catalog sunt optionale. Cat priveste casele vechi, din lemn, acestea au putut fi demontate, de-a lungul timpului, chiar si fara autorizatie de demolare, ne explica primarul. Motivul - nu existau acte, din mosi-stramosi, pe baza carora se facusera acele case. Asa ca din punctul de vedere al birocratiei romanesti, casele vechi nici nu existasera vreodata. De-asta s-au si "topit" atat de usor.

Reguli de constructie in Budesti, in conformitate cu specificul local

Cu toate astea, in Budesti sunt azi niste reguli de care trebuie sa tii seama, cand iti construiesti o casa - fara acoperis curbat, sa nu folosesti material plastic la acoperis, fara culori stridente pentru ziduri, sa nu folosesti inox sau materiale stralucitoare. Se interzic materialele care imita lemnul ori piatra. Gardurile trebuie sa fie din lemn, la fel si ferestrele si usile. Sunt recomandate portile maramuresene la intrarea in curte. Distanta intre case nu trebuie sa fie mai mica de trei metri. 

2.400 de lei costa traditia maramureseana

Si azi se mai vand case din lemn in Maramures. Oamenii din comuna Budesti ne-au spus ca o asemenea locuinta are pret derizoriu, in jur de 2.400 de lei. De curand a fost in sat o asemenea tranzactie, zice lumea. "Le dezmembreaza si duc grinzile cine stie unde, chiar si la gunoi, sa faca loc caselor moderne", spun locuitorii comunei.

In casa din lemn de brad a Dochiei

Pe o ulita rascolita de noroi ajungem cu greu la casa Dochiei. Asa o cheama pe gazda, Mariana Dochia. O casa din lemn de brad, veche de 100 de ani, cum ne-a spus apoi femeia care lucra la caierul cu lana, in tinda. Acolo e un pat lipit de cuptor. Alaturi vedem "camera buna", pentru oaspeti, plina cu munca de-o viata a femeii de 85 de ani - perne si paturi, cearceafuri si carpete. Totul in culori stralucitoare. Asa se intampla si cand vin turistii in Budesti. Poposesc in casa Dochiei. O gasesc la caierul cu lana, tot asa cum am vazut-o si noi acum. Turisti de prin toate tarile Europei. "Toata viata am stat aici. Eu nu-mi vand casa, orice ar fi", e decisa batrana, care zice ca nu are pensie, dar castiga un ban din tesaturile pe care le face zi de zi. Aflam ca in tinerete a fost socacita satului, adica cea care se ocupa de prepararea bucatelor la marile sarbatori, dar si la nunti si botezuri sau la alte evenimente. 

"Turistii s-au saturat de betoane"

Culmea e ca un om care nu are vedere poate totusi sa vada mai bine decat altii. Adica sa-si dea seama de valoarea traditiei. Asta e povestea lui Ioan Cupcea, nevazator de gradul 1 si locuitor al comunei Budesti. El si sotia lui s-au implicat in afaceri turistice, dupa 1990, fiind sustinuti cu bani de cei doi baieti ai lor, dintre care unul e plecat la munca in strainatate. Familia asta are doua pensiuni in Budesti, una din lemn si alta din caramida. "Stiti unde vor turistii sa stea? Doar in pensiunea din lemn. Ca de betoane s-au saturat", ne anunta gazdele.

Camping amenajat din case traditionale

Ca urmare, ce s-au gandit acesti intreprinzatori locali - daca tot se vand case din lemn in sat, de ce sa ajunga pe foc? Mai bine le cumparam noi. Si au cumparat deja trei. Iar la marginea comunei, in zona Fogadau, vor sa faca un fel de camping in care sa fie doar case traditionale. S-a turnat deja fundatia pentru cele trei case. Una din locuinte a fost montata. Alta e pe cale de-a se ridica. Am vazut grinzile dormitand langa viitorul lor amplasament. Canalizare vor avea de la o aductiune din apropiere. Curent electric au deja. In casa care e acum in picioare au amenajat toaleta. "Vrem sa mai luam si alte case, daca se vor mai vinde, sa nu ajunga la gunoi, ca e pacat de ele", zic investitorii din Budesti.

Studiile europene recomanda casele din lemn

Renaste civilizatia lemnului in Romania? Un raspuns l-am aflat de la directorul Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale "Astra" din Sibiu, Valeriu Olaru, care ne-a spus din capul locului ca "intr-o casa traditionala se poate locui". El a adaugat ca la ora asta se fac studii europene asupra celor mai bune materiale de constructie. Bune pentru sanatatea omului. Acestea sunt lemnul, piatra si pamantul - iata cea mai importanta concluzie a specialistilor europeni. "Multi oameni se imbolnavesc din cauza materialelor moderne, pline de chimicale", adauga directorul. Mai mult decat atat, Muzeul "Astra" s-a implicat in promovarea caselor traditionale. Aici puteti gasi un catalog cu 400 de constructii vechi. Planuri ale caselor, de unde omul poate alege o idee asupra felului in care sa-si ridice locuinta visata.

Targ de case traditionale in Muzeul "Astra" din Sibiu

Plus de asta, la acest muzeu este o lista cu oameni din toata tara care vand case traditionale. Asa ca cine vrea sa cumpere poate sa studieze aceasta lista. Muzeul nu se implica in niciun fel in tranzactii. Cumparatorii si vanzatorii discuta intre ei si se inteleg la pret. Din ce stie directorul, pretul acestor case vechi incepe de la 10.000 de lei, in functie de calitatea si marimea lor. Dar nu va imaginati ca e multa lume care se intereseaza de asa ceva. Mai degraba e "liniste" in acest domeniu. "Din pacate, ne intoarcem greu la traditie. Este necesara o politica nationala pentru incurajarea constructiilor in stil traditional", conchide directorul Valeriu Olaru.

Strainii ii obliga pe romani sa revina la traditie

Exista si vesti bune in Maramures, legate de reaprinderea spiritului pentru traditie, aflam de la Mihai Dancus. Culmea este insa ca mai mult la presiunea strainilor a reaparut lemnul in arhitectura locala, de cativa ani incoace. Si asta pentru ca turistii occidentali vor sa vada ceva specific locului. "In noile constructii a reaparut lemnul, fie in partea de sus a casei, fie prin poarta maramureseana. Dar mai mult la presiunea strainilor se intampla asa ceva", spune expertul.

Traditia e folosita azi doar pentru spectacol

Si obiceiurile populare sunt revigorate, chiar daca mai mult pentru spectacolul oferit oaspetilor straini. "Sunt obiceiuri care tin de nastere, casatorie, munci agricole, anotimpuri. Dar totul a evoluat spre spectacol. Pentru turistii straini. Localnicii le ofera asta, chiar daca ei nu mai cred in aceste ritualuri", conchide interlocutorul nostru cu amaraciune. E bine totusi ca vin strainii. Oare altfel ar exista riscul ca romanii sa uite cu totul de ei insisi?!...


Dan Gheorghe, 10 - 11 noiembrie 2011