MASACRUL DE LA ODESSA DIN 1941-1942 : ONOAREA PATATA A ROMANIEI. NEVOIA DE SPOVEDANIE, DUPA 70 DE ANI...


Cu mai bine de o saptamana in urma a venit in Bucuresti un barbat de 86 de ani, din Odessa. Se numeste Mihail Zaslavski si se poate spune ca acest om, pasind greoi, folosindu-se de baston, dar cu privirea-i limpede, desi incadrata de riduri adanci, a reusit sa aduca trecutul in prezent. Sau poate ca pe noi, romanii de azi, ne-a invitat sa ne intoarcem in timp, cu 70 de ani in urma, atunci cand s-au produs poate cele mai cumplite evenimente din istoria Romaniei. Mihail a spus-o clar acum, la Bucuresti - "romanii mi-au ucis toata familia, in octombrie 1941". Mama lui si cei patru frati, dar si doua matusi, au ars de vii, alaturi de alte zeci de mii de evrei din Odessa. Au fost bagati in depozite si li s-a dat foc. Mihail avea pe atunci 16 ani, dar isi aminteste totul in amanunt. Mii de civili din Odessa au fost incolonati si scosi in afara orasului. "Eu aveam pe fratele meu de un an in brate. Mama avea si ea in brate pe o surioara a mea mai mica". Apoi barbatii au fost despartiti de femei, batranii despartiti de tineri, si asa, pe mai multe categorii, oamenii au fost impinsi in cate un depozit. Cand au izbucnit flacarile, Mihail s-a strecurat printr-o spartura din acoperis, a iesit afara si s-a pierdut intr-un lan de porumb din apropiere.

Cei care au reusit sa-l aduca la Bucuresti, in ziua de azi, pe Mihail Zaslavski, atat regizorul de filme documentare Florin Iepan, cat si Fundatia "Friedrich Ebert", au spus despre batranul de 86 de ani ca este ultimul supravietuitor, inca in viata, al masacrelor din 1941. "Vreau ca romanii sa stie ce s-a intamplat la Odessa", e singura dorinta a lui Mihail. Mai ales ca nimeni din partea autoritatilor romane, spune tot batranul, n-a fost vreodata la Odessa, macar pentru un omagiu adus victimelor din acest oras, victime de care Armata Romana se face responsabila. Nici acum, cat a fost la Bucuresti, Mihail n-a fost bagat in seama, nici de autoritati, nici de istorici, desi s-au organizat intalniri publice, la care s-ar fi asteptat dezbateri aprinse pe acest subiect.

Asediul de trei luni asupra Odessei

La scoala, cel putin pana in 1989, am invatat cu totii ca Armia Romana n-a facut rau niciodata, nimanui, ca nu ne-am dus sa subjugam alte popoare. Dar iata ca lucrurile stau, din pacate, altfel. Dupa tot ce-a spus omul din Odessa, am cautat istorici romani, specializati pe faptele petrecute in Al Dolilea Razboi Mondial, mai ales pe relatiile din acea vreme intre Romania si Germania. Opinia unanima este ca la Odessa, intre octombrie 1941 si martie 1942, romanii au ucis oameni nevinovati. Civili. Evrei, in special. E vorba de zeci de mii de victime. Unul dintre expertii pe care i-am abordat este Ottmar Trasca, cercetator la Institutul de Istorie "George Baritiu" din Cluj, profesor la Universitatea Babes-Bolyai, doctor in Istorie. Teza sa de Doctorat a vizat "relatiile politico-militare romano-germane, septembrie 1940 - august 1944". El este autorul unui studiu referitor la "ocuparea orasului Odessa de catre Armata Romana si masurile adoptate fata de populatia evreiasca, octombrie 1941 - martie 1942". Se stie ca dupa eliberarea Basarabiei de sub ocupatia sovietica, regimul Antonescu decide ca trupele romane sa continue campania din Est, alaturi de Germania. Soldatii romani trec Nistrul si ocupa Transnistria, o provincie de 40.000 de kilometri patrati, aflata intre Nistru si Bug, aproape la fel de mare ca Basarabia. Administratia romaneasca in Transnistria debuteaza la 14 august 1941. Existau deja planuri ca, in eventualitatea castigarii razboiului impotriva URSS, Transnistria sa fie anexata de Romania.

Conform documentelor, istoricul Ottmar Trasca face referire la sedinta Consiliului de Ministri din 26 februarie 1941. Inca de pe atunci maresalul Antonescu spunea, referitor la Transnistria, ca vor fi scosi de acolo toti strainii, iar taranilor romani li se va da pamant in acea zona. Un acord din 30 august 1941, intre Romania si Germania, prevedea exploatarea in comun a Transnistriei, din punct de vedere economic, in timp ce evreii de aici urmau sa fie dusi in lagare. Data de 4 octombrie 1941 stabileste Guvernamantul Transnistriei. Capitala acestei provincii este stabilita la Odessa, chiar inainte ca orasul sa fie cucerit de Armata a IV-a romaneasca. Asediul orasului a inceput la 18 august si s-a incheiat in 16 octombrie 1941, timp in care au murit 17.000 de soldati romani, iar alti 70.000 au fost dati disparuti. Acesta a fost practic singurul mare oras sovietic administrat de un aliat al Germaniei, in speta Romania. Desi se spune ca Germania nu era deloc impacata cu ideea de-a ceda romanilor un centru economic si militar atat de important, la Marea Neagra, precum Odessa.

Atentatul de la 22 octombrie 1941

La intrarea trupelor romane in Odessa, la 16 octombrie 1941, in acest oras erau 90.000 de evrei. Un alt specialist cu care am stat de vorba acum, Andrei Muraru, doctor in Istorie, coordonator al programelor de cercetare la Institutul Roman de Istorie Recenta, ne-a spus ca imediat dupa incheierea razboiului, in 1945, in Odessa a fost realizat un recensamant al populatiei. De unde a rezultat ca in acest oras mai ramasesera doar cateva zeci de evrei. De la 90.000, la cateva zeci! Dar sa revenim la studiul lui Ottmar Trasca. La doua zile dupa cucerirea Odessei, administratia romaneasca decide infiintarea unui ghetou in penitenciarul orasului. In scurt timp sunt arestati 1.726 de evrei. Numarul lor va creste rapid, pana la 16.000, in zilele urmatoare. Pe fondul acestei tensiuni intre trupele de ocupatie si populatia civila, la 22 octombrie 1941, ora 17.35, cladirea Comandamentului militar romanesc din Odessa, aflata pe strada Engels, este aruncata in aer. Potrivit istoricului Andrei Muraru, a existat in subsolul cladirii o cantitate de trei tone de explozibil. Au fost ucisi 135 de ofiteri si soldati romani si germani. A murit chiar si comandantul militar al orasului, generalul Ion Glogojanu. Culmea este ca civilii din Odessa le atrasesera atentia romanilor ca tot centrul orasului fusese minat de sovietici, inaintea retragerii lor. Cladirea de pe strada Engels, fost sediu al NKVD-ului, a fost capcana perfecta pentru romani, care si-au stabilit tocmai aici cartierul general. Era un imobil impozant, ramas ca prin minune neatins de obuzele din timpul asediului de pana in 16 octombrie. Birouri sclipitoare, curatenie exemplara, ba chiar se povesteste ca pana si calimarile erau pline cu cerneala. Soldatii romani au cautat peste tot in cladirea Comandamentului, dar n-au gasit nicio urma de pericol. S-a dovedit ulterior ca moartea fusese ascunsa in subsolul imobilului. Peste sacii cu bombe s-a turnat un strat subtire de beton, iar deasupra a fost pus un morman de gunoaie.

Practic, a fost acelasi scenariu, ca si in cazul Kievului, cu o luna inainte de atentatul din Odessa. Si la Kiev, tot intr-un fost sediu al NKVD, s-a produs o explozie de proportii, ucigand inalti ofiteri germani. Ca represalii, la Kiev, 30.000 de civili au fost masacrati. Acum, iata, venea randul Odessei. De aici este expediata spre Bucuresti, dupa atentat, o telegrama-fulger, cu numele de cod "Vrancea", in care sunt descrise explozia si consecintele sale. Imediat vine si raspunsul maresalului Ion Antonescu, care, dupa cum arata istoricul Ottmar Trasca, emite Ordinul 561, in care se spunea clar - "sa se ia masuri drastice de represalii". Practic, pentru fiecare ofiter roman sau german ucisi in atentat sa fie executati cate 200 de civili, iar pentru fiecare soldat roman sau german ucisi sa fie executati cate 100 de civili. Odessa va deveni astfel un oras al spanzuratilor. Cifra invocata de istoricii Ottmar Trasca si Andrei Muraru este de 5.000 de oameni ucisi, atat in seara de 22 octombrie, cat si a doua zi. Aproape ca nu mai era copac din oras de care sa nu fie spanzurat un om. Se folosesc ca spanzuratori stalpii pentru iliminatul public, ba se fac si improvizatii din barne, legate intre ele, de care atarna corpurile inerte.

Dar nu s-a redus totul aici, pentru ca istoricul Ottmar Trasca vorbeste si de un alt ordin, cu numarul 563, venit de la Bucuresti pe 24 octombrie 1941, prin care se cer represalii suplimentare. Asa ca sunt scosi din ghetoul din Odessa evreii deja incarcerati, plus alti oameni arestati pe loc, in tot orasul. Aparusera multi delatori care veneau la romani si le spuneau pe cine sa aresteze, pentru ca aceia ar fi fost comunisti sau partizani. Orasul fusese impanzit cu afise care incriminau mai ales evreii, ca principali colaboratori ai sovieticilor. Cifrele din studiul lui Ottmar Trasca indica cel putin 22.000 de evrei care in ziua de 24 octombrie 1941 au fost scosi din Odessa si dusi, intr-o imensa coloana, la trei kilometri departare, pana in satul Dalnic.

Depozite transformate in cuptoare pentru ars oameni

Iadul pe pamant are loc la Dalnic, unde oamenii sunt inghesuiti in niste depozite. Se observa totusi o neconcordanta intre ceea ce spunea zilele trecute batranul Mihail Zaslavski din Odessa si istoricii romani. Mihail sustine ca a vazut la locul masacrului noua depozite, pe cand in documentele istorice se arata existenta a numai patru depozite. Dar mai presus de orice raman faptele. Iata ce ne spune istoricul Andrei Muraru - soldatii romani au introdus tevile mitralierelor de mare calibru prin mai multe orificii din zidul depozitelor si au deschis focul. Nu toti oamenii din interior au murit. Apoi s-a aruncat asupra lor cu grenade. Inca mai traiau unii. Asa ca la final s-au adus cisterne cu benzina si depozitele au fost cuprinse de flacari.

Un depozit a fost aruncat in aer, exact in acelasi moment in care ofiterii si soldatii romani si germani, morti in atentatul de la Comandamentul militar din Odessa, erau inmormantati in acel oras. Scene cutremuratoare se petrec la Dalnic, dupa descrierile ulterioare ale martorilor oculari. Sunt date prezentate acum in studiul lui Ottmar Trasca - oameni arzand in depozite care implorau sa fie impuscati, ca sa scape de calvar. Soldati romani care mai intai se inchinau si apoi deschideau focul. La procesul intentat in 1945 responsabililor masacrului din Odessa a fost prezentata cifra de 25.000 de civili ucisi, ne spune istoricul Andrei Muraru. Imediat dupa acele crime, primarul Odessei, Gherman Pantea, pus in functie odata cu intrarea romanilor in acest oras, a trimis o telegrama la Bucuresti, maresalului Antonescu, in care spune, intre altele, ca "noi niciodata nu ne vom putea spala onoarea in fata intregii lumi, dupa tot ce-am facut aici".

Crime in lagarele din Transnistria

Calvarul evreilor din Odessa inca nu se terminase. Multi au fost evacuati din oras, fiind dusi in satele din apropiere, unde casele fusesera distruse de razboi. Cei evacuati dormeau pur si simplu sub cerul liber. Asta se intampla in noiembrie 1941, cand iarna se instalase deja pe aceste locuri. In studiul lui Ottmar Trasca se arata ca insusi guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, face o vizita in satul Slobodca. Oficialul va permite femeilor si copiilor sa se intoarca in Odessa, iar barbatii sa fie dusi in inchisoarea orasului.

Situatia incepea sa se precipite pe frontul de Est, ofensiva germana era tot mai greoaie, din cauza anotimpului rece. Se considera ca evreii care mai ramasesera in Odessa ar putea pactiza cu o eventuala ofensiva a sovieticilor. Administratia romaneasca decide, la 28 decembrie 1941, ca toti evreii din Odessa sa fie evacuati. Pana in februarie 1942 vor fi deportati 31.873 de evrei, fiind dusi in diverse lagare de pe teritoriul Transnistriei. La randul sau, istoricul Andrei Muraru vorbeste despre masacrele care au loc in lagarele din Bogdanovka si Berezovka. De data asta, cei direct responsabili de asasinarea a zeci de mii de evrei sunt membri ai militiilor ucrainene.

Metode germane de ucidere in masa, aplicate de romani

Despre acelasi subiect am vorbit si cu un alt specialist - conferentiarul universitar doctor Mihai Chioveanu, membru in delegatia Romaniei la "Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research", autor al cartii "Fetele fascismului. Politica, ideologie si scrisul istoric in secolul XX". A realizat peste 30 de studii despre genocid si purificare etnica, fascism si autoritarism. S-a implicat intr-un program de pregatire a profesorilor de istorie din licee si a studentilor de la stiinte socio-umane, in privinta istoriei recente a Romaniei, ocazie cu care au fost realizate trei manuale despre fascism, comunism si Holocaust. Expertul arata ca la Odessa au avut loc doua masacre, imediat dupa ce Comandamentul militar romanesc a sarit in aer. Primul s-a petrecut pe 23 octombrie, cand 19.000 de oameni au fost inchisi in depozite si au murit dupa ce li s-a dat foc. Depozitele erau in portul orasului. Aceasta informatie se potriveste cu declaratia lui Mihail Zaslavski, ultimul supravietuitor al urgiei de acum 70 de ani din Odessa, care sustine ca familia lui a fost macelarita intr-un depozit, in data de 23 octombrie 1941.

Al doilea masacru a fost pe 24 octombrie. Atunci au fost dusi spre Dalnic 16.000 de oameni, arata profesorul Chioveanu. Acesta precizeaza insa un lucru foarte important - toate crimele s-au comis sub atenta supraveghere a unor comandouri speciale germane, in Odessa fiind prezenti membri ai unei unitati care avea numele de cod 11-B. Acestia aveau misiunea de a-i instiga pe soldati sa ucida civili. In plan mai larg, Mihai Chioveanu explica faptul ca, dupa invadarea URSS, in spatele frontului activau trupe speciale germane, cu indicativele A, B, C si D. Numarul acestora ajunsese pana la sfarsitul razboiului la 100.000 de oameni. Misiunea lor era de-a executa pe loc toti oficialii sovietici, ofiterii NKVD si barbati evrei cu varste intre 16 si 65 de ani, considerati a fi apti de lupta. Trupele speciale germane incendiaza sinagogi, diverse cladiri, cu tot cu oameni in ele. Aceleasi trupe speciale arata si romanilor, la Odessa, modelul uciderii organizate, adica sa bagi oameni intr-un depozit si sa-i omori acolo. Pentru ca romanii, arata profesorul Chioveanu, ucideau si lasau cadavrele la intamplare, la locul crimei.

Situatia din spatele frontului era cu atat mai tensionata, cu cat Moscova ceruse civililor sa se constituie in grupuri de partizani, pentru a sabota trupele de ocupatie. La randul lor, trupele germane si cele romane actioneaza dupa un ordin anti-partizani, executand populatia civila, considerata a fi responsabila pentru actele de sabotaj.

Poveste de dragoste in mijlocului iadului

Pe de alta parte, profesorul Mihai Chioveanu spune ca au existat ofiteri si soldati romani care au refuzat sa participe la masacrarea populatiei civile. Practic, doar cateva mii de soldati romani au participat la uciderile in masa ale civililor din Odessa, selectati in prealabil pentru asemenea misiuni. Se cunoaste cazul unui ofiter roman care a refuzat sa ucida civili, drept pentru care a fost palmuit de un alt ofiter roman, in fata camarazilor lor. "Daca nu toti soldatii romani pot fi acuzati pentru masacru, in schimb Armata Romana, ca institutie, este responsabila pentru ceea ce s-a petrecut in Transnistria", conchide profesorul Chioveanu.

Foarte interesanta este povestea pe care a descoperit-o profesorul american Charles King, de la Universitatea Georgetown din Washington. El a scris o carte intitulata "Geniu si moarte in orasul viselor", o istorie a Odessei, a carei recenzie a fost prezentata si in Romania de catre istoricul Andrei Muraru. Cartea a vazut lumina tiparului in acest an. Cel mai important capitol se refera la ocupatia romaneasca. In acest volum se arata ca romanii au administrat orasul Odessa timp de 907 zile, incepand din 16 octombrie 1941. Ei bine, profesorul King vorbeste, intre altele, despre o poveste de dragoste infiripata intre un soldat roman si o evreica din Odessa. El era sergent si se numea Nicolae Tanase. Numele femeii era Vera Sepel. Nicolae a vrut s-o duca pe Vera in Romania, incercand s-o salveze din iadul instaurat in capitala de atunci a Transnistriei. Planul era sa vina cu iubita lui pana la Bacau, cu trenul. Acolo era familia romanului. Cei doi n-au mai apucat pana la urma sa se urce in trenul spre Romania, pentru care aveau deja bilete, din cauza ca au fost retinuti in ultima clipa de o patrula. Nicolae a fost trimis in fata Curtii Martiale si condamnat la ani grei de inchisoare, iar Vera a fost dusa intr-un lagar.

Doua milioane de pagini de istorie despre Transnistria

Despre crimele de la Odessa si din Transnistria s-au scris mai mult de doua milioane de pagini de istorie, care pot fi gasite azi in arhiva Memorialului Holocaustului din Washington. Aceeasi arhiva e disponibila si la Institutul National pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel" din Romania, arata istoricul Andrei Muraru. Ceea ce se stie azi este ca in lagarele din Transnistria au murit intre 150.000 si 210.000 de evrei. In aceste cifre, prezentate de istoricul Ottmar Trasca, sunt inclusi si evreii deportati din Basarabia si Bucovina de Nord, care au fost dusi in Transnistria.

Pe de alta parte, profesorul Mihai Chioveanu a spus ca, dupa 1990, in Romania au aparut aproximativ 100.000 de titluri de carti, studii, articole despre Holocaustul romanesc. "Romanii trebuie sa constientizeze azi ceea ce s-a intamplat cu 70 de ani in urma", arata profesorul Chioveanu.

La randul sau, istoricul Ottmar Trasca este convins ca "ne place sau nu, faptele de la Odessa nu pot fi trecute sub tacere. Rolul Armatei Romane, mult timp negat, este clar, la toate esaloanele. Exista documente in acest sens. O natiune moderna si responsabila isi asuma trecutul, cu bune si cu rele", arata expertul.

Problema cea mai importanta, asa cum spun istoricii, este ca volumul acesta de informatii despre Holocausatul romanesc circula doar in mediile academice, ceea ce nu e suficient, pentru ca adevarul ar trebui sa fie cunoscut si de omul de rand. "Un rol foarte important il are educatia", sustine Andrei Muraru.

Holocaustul e optional in scolile romanesti

Am vrut sa stim ce si cat se studiaza azi in scolile romanesti despre Holocaust, si mai ales despre cazul Odessa. Am descoperit astfel ca acest subiect este la capitolul "optionale", atat in licee, cat si in universitati. Am pus intrebarea, in acest sens, conferentiarului universitar doctor Andrei Siperco, de la Universitatea din Bucuresti. Acesta ne-a spus ca studentii invata din anul al II-lea despre Holocaust. Curs optional. "Studierea Holocaustului depinde de fiecare facultate in parte, cum anume se abordeaza tematica", zice dascalul. La fel ne-a spus si profesorul de istorie Adrian Grecu, de la "Scoala Centrala" din Bucuresti. Un curs optional, la care "depinde de fiecare profesor in parte cum abordeaza tematica".

In final, am intrebat la Ministerul Educatiei, unde inspectorul general de Istorie, Doru Dumitrescu, a precizat ca din anul 2005 exista o disciplina optionala despre Holocaust, cu tot cu manualul de rigoare, in care se vorbeste si despre cazul Odessa. Dar depinde de fiecare liceu in parte daca accepta in programa sa aceasta disciplina. Conform statisticii oficiale, din cele 1.000 de licee din Romania, numai 300 au adoptat pana acum programa despre Holocaust. In special liceele umaniste.

Si asta in conditiile in care ministerul de resort a cheltuit 200.000 de euro, intre anii 2000 - 2011, pentru formarea a 727 de profesori in materie de Holocaust, acestia fiind trimisi la specializare in SUA, Israel sau Polonia. Alti 2.500 de profesori au urmat asemenea cursuri in Romania.  

Am retinut vorbele istoricului Andrei Muraru, ca o concluzie la tragicele evenimente din 1941-1942 : "E bine sa vorbim despre trecutul nostru. Sa vorbesti despre cazul Odessa e ca o spovedanie. Nu pentru a face pe placul Occidentului. E bine pentru sufletul nostru".


Dan Gheorghe, 2 noiembrie 2011

(fotografia de epoca apartine Arhivelor Nationale ale Romaniei. In fotografia de actualitate - Mihail Zaslavski, la Bucuresti)