MOARA   DE   GRAU   REFACUTA   PRIN   EFORTUL   A   CINCI   NATIUNI


Sa lasi totul sa dispara intr-un sat sasesc, azi prafuit, pustiit dupa plecarea masiva a sasilor? Nu acesta a fost raspunsul la Hosman, o localitate de pe Valea Hartibaciului. Drumul ocoleste dealuri line, facand legatura intre Sibiu si Sighisoara. Hosman e mai aproape de Sibiu, la 25 de kilometri. Din soseaua principala, un indicator minuscul te trimite spre biserica evanghelica si moara veche. Strabatem ulite largi si tacute. De la cateva ferestre ne urmaresc ochi iscoditori. Si intr-un final o poarta masiva, de culoarea cerului, ne invita intr-o curte larga, inundata de iarba, unde vedem pe partea stanga un rand de case legate intre ele, intinerite de reparatii recente. De la intrare ne-a atras atentia un panou - brutaria. Urmam mirosul imbietor si patrundem in magazinul cu "parfum" de epoca, unde tejgheaua si rafturile, pastrate din perioada interbelica, au aceeasi culoare ca painea rotunda si aburinda, tocmai scoasa din cuptor.

Satul pedepsit de Vlad Tepes

Istoria acestor meleaguri coboara cu multe sute de ani in urma, unul din momentele zbuciumate petrecandu-se in 1456, cand Vlad Tepes ar fi pustiit satul, dupa cum arata legendele locale, ca represalii pentru ca locuitorii de aici n-au vrut sa se supuna domnitorului muntean. Cu totul altceva s-a petrecut insa in zilele noastre, mai precis din 2004 incoace, cand doua familii s-au unit pentru a revitaliza moara din Hosman. Prima familie este mixta - Gabriela Cotaru e romanca, iar sotul ei, Joachim, e german - destinul lor fiind legat de Sibiu. Cea de-a doua familie, de maghiari - Luijza si Domokos Boldizsar. Ei au venit din judetul Harghita, lasand in urma viata dintr-un apartament de bloc, pentru a trai in mijlocul naturii. "Toata viata am visat sa am curtea mea. Visul mi s-a implinit la Hosman", exclama Luijza, care sustine ca s-a indragostit imediat de aceste locuri, de cum le-a vazut prima oara, intr-o vacanta. Ea ne spune ca satul capata viata mai ales vara, dar si de sarbatorile de peste an, cand se intorc la vatra sasii nascuti aici, dintre cei stabiliti in strainatate.

Moara era o ruina cu sapte ani in urma, cand familiile Cotaru si Boldizsar au vazut-o prima oara. Curtea plina de buruieni, casele incovoiate. In spatele zidurilor au descoperit totusi o adevarata comoara. Era chiar mecanismul morii. Inca mai putea fi salvat, desi fusese abandonat in primii ani ai comunismului, la nationalizare. Oamenii acestia au cautat documente, au vorbit cu batranii din sat, afland ca moara din acest loc fusese, in perioada interbelica, una dintre cele mai renumite agregate de acest fel de pe Valea Hartibaciului, unde sunt cateva zeci de sate. Au apelat apoi la Fundatia "Mihai Eminescu", pentru sprijin financiar. Toate casele si anexele care compun acest ansamblu -  moara, brutarie, fierarie, sura, magazin  - au fost cumparate de la un urmas al vechiului proprietar, intrand in patrimoniul Asociatiei "Hosman Durabil", constituita de familiile Cotaru si Boldizsar.

Le-a mai venit dupa aceea in ajutor si familia Hugentubler, de data asta tocmai din Elvetia. Christof este restaurator de mori vechi de sute de ani. Dar daca in țara lui a reparat astfel de mecanisme pentru a fi introduse in circuitul muzeal, in schimb pentru moara din Hosman cu totul altul era planul - sa se faca paine pentru cele cateva sute de oameni, majoritatea batrani, care isi duc viata in acest sat, dar si in satele invecinate. Mai ales ca prin partile astea magazinele cu greu se integreaza in peisaj. "Nu prea sunt magazine aici. Cand ai nevoie de ceva, te duci pana la Sibiu. Cine poate, isi face paine acasa", adauga Luizja. 

"Uzina" din lemn

Au venit in acest loc si specialisti de la Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale "Astra" din Sibiu, dorindu-se de la bun-inceput ca agregatul renascut sa-si pastreze toate caracteristicile originale. Moara a fost construita in anul 1930, la inceput avand un motor a carui marca - "Langen si Wolf", din Budapesta - dateaza din 1890. Acesta functiona pe baza de benzina. Motorul a fost readus azi in perfecta stare de functionare, dar nu mai constituie baza morii, din cauza consumului mare de combustibil. Este pornit uneori doar ca demonstratie pentru turisti. In rest, moara prinde viata cu ajutorul unui motor electric.

Patrundem in casa morii, acolo unde maruntaiele din lemn se intind de-a lungul tavanului si a podelei, pe cateva zeci de metri patrati. Abia te strecori prin multitudinea unghiurilor drepte. Graul si porumbul se pun separat, in cate o cuva. Pe partea cealalta a "namilei" ies, prin trei guri, faina, taratele si malaiul. Materia prima trece mai intai prin "stransoarea" pietrelor de moara, pentru ca apoi sa fie expulzata cu viteza prin canalele care strabat incaperea, nu inainte de-a fi date la o parte corpurile straine, cu ajutorul unei masinarii care se numeste trior.

Cand am fost in acest loc, intr-o sambata, am intalnit un grup mare de copii, din Sibiu, insotiti de parintii lor, veniti pana aici pentru a vedea cum se face faina, "ca pe vremea bunicii". Huruitul intregului ansamblu, dar si "explozia" de faina din arterele gigantului, au purtat asistenta de la uimirea zgomotului pana la bucuria imaginii. "S-a reusit refacerea in detaliu a morii, pentru ca am avut noroc cu planurile de constructie, pe care le-am gasit in sat", ne-a spus Gabriela Cotaru. Pietrele de moara si restul componentelor din lemn au fost realizate, acum mai bine de 80 de ani, de mesterii din Hosman.

Sprijin de la Guvernul Norvegiei

Si daca trei familii - din care fac parte o romanca, un german, doi maghiari si doi elvetieni - au muncit efectiv pentru revitalizarea morii din satul sasesc Hosman, trebuie spus ca si altcineva a pus umarul la treaba asta. E vorba de Guvernul Norvegiei, de la care au venit cateva zeci de mii de euro, necesari reparatiilor minutioase ale intregului agregat. Moara a inceput din nou sa functioneze, dupa mai bine de 60 de ani de tacere, la data de 17 septembrie 2010. "Am reusit destul de repede sa facem proiectul si sa obtinem banii necesari lucrarilor de reparatii, prin intermediul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European", tine sa precizeze managerul de proiect, Gabriela Cotaru.

Graul e adus de la mica distanta de Hosman, din comuna Rosia, de pe un teren eliberat de chimicale, certificat biologic. "Facem paine cu seminte, cu secara neagra si integrala", zice Luijza Boldizsar, care are experienta in acest domeniu, dupa ce a lucrat timp de zece ani in Ungaria. Tot ea adauga - "secretul painii e timpul cat lasi aluatul la dospit". Dupa ce e scoasa din cuptor, painea e "batuta", adica i se da la o parte coaja arsa. In fiecare zi sunt gata cate 200 de paini, dar si placinte, o parte din ele fiind vandute in magazinul morii, altele in targurile traditionale din Sibiu, inclusiv la targul organizat de Muzeul "Astra".

Sura in care se "depoziteaza" idei

"Suntem datori sa sprijinim acest patrimoniu, cu atat mai mult cu cat astfel de mori, pe langa faptul ca scot faina din care sunt preparate produse traditionale, reprezinta si o importanta atractie turistica. Existenta unei mori intr-un sat va impulsiona cultivarea suprafetelor de teren din acea zona, oamenii avand posibilitatea de a-si macina granele", considera directorul Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale "Astra" din Sibiu, Valeriu Olaru.

Daca ar avea cine sa vina, in Hosman, sa-si macine granele, ar fi bine primit, dar cei care au pus moara pe picioare cred ca nu e speranta pentru asa ceva, prea curand, de vreme ce multe terenuri din jurul satului sunt nelucrate, napadite de buruieni. Moara e oricum vizitata, insa mai mult de turisti. Si nu doar pentru mecanismul in sine. Si altceva cu totul special e in acest loc - sura culturala. In locul granelor, aici se "depoziteaza", mai nou, idei. Un spatiu dedicat cu precadere elevilor si studentilor, pentru discutii libere, dar si pentru expunerile unor specialisti despre vechi meserii si obiceiuri specifice Vaii Hartibaciului. Se proiecteaza si filme documentare, se asculta si muzica veche, in concordanta cu traditia acestor locuri.

Doi martori ai trecutului

Ce era in jurul morii din Hosman in anii interbelici - un adevarat furnicar de tarani si de carute incarcate cu grane. Am avut norocul sa gasim doi oameni care au lucrat la moara asta, pana sa fie inchisa. Cel dintai cu care am stat de vorba, Michael Gromes, a fost ucenic timp de un an. El stie ca moara a fost a lui Nicolae Pinciu. "Morarul era om sever, dar drept", isi aminteste Michael, care la un moment dat a salvat instalatia de la incendiu. Se scursese benzina de la motorul cel vechi si dintr-odata combustibilul s-a aprins. "Eu am inecat focul, cu ce-am avut la indemana".

Un taran putea sa macine cel mult 80 de kilograme de grau sau de porumb, de fiecare data cand venea aici, ca sa urmeze cat mai repede si randul altora. Se strangea lume din Hosman si din alte sate, spune cel de-al doilea interlocutor, Pavel Mosoaie. El a lucrat la moara asta vreme de 12 ani. "Satul nostru asigura painea si pentru alte comune de pe Valea Hartibaciului. A fost la noi moara, cum alta nu era prin partile astea. Munceam cat era ziua de lunga", povesteste Pavel.

Dar in fata morii din mijlocul satului nu numai munca era prezenta atunci. Dupa randuiala din strabuni, se incingeau hore, duminica si de sarbatori. Cei doi barbati cu parul alb se uita acum la moara si spun - "e la fel ca pe vremea tineretii noastre" - dar se refera numai la mecanismul in sine. Pentru ca altceva s-a asternut azi, parca iremediabil, peste satul lor - pustietatea...

Dan Gheorghe, 18 noiembrie 2011