Ionica Tarau - femeia care face tacerea sa vorbeasca



Si-a vandut propria garsoniera, in 2008, sa faca rost de bani pentru proiectele Asociatiei pe care a infiintat-o, dedicata surdo-mutilor. Aceasta este Ionica Tarau, o femeie de 46 de ani, din Buzau, care isi imparte viata intre grija fata de copilul ei, el insusi surdo-mut si cu deficiente motrice, si problemele celor peste 200 de oameni care bat in fiecare luna la usa organizatiei sale.

Cumpana de la care a pornit totul

Vine o clipa cand toata viata ti se poate schimba din temelii. Momentul acela a venit pentru Ionica pe 7 februarie 2001. S-a trezit in puterea noptii, de parca in vis cineva ar fi avertizat-o. Copilul ei, de zece ani, se zbatea, horcaind. Nu putea sa spuna nimic, sa-si strige suferinta. Femeia si-a luat copilul si a fugit cu el spre spital. "A fost in moarte clinică atunci", isi aminteste ea. Singura isi creste si azi copilul, ca si atunci. Dar cel mai tragic era ca baiatul ei n-a putut s-o strige. Pentru ca s-a nascut surdo-mut. "Acela a fost momentul in care am decis ca viata mea trebuie sa se schimbe din temelii", ne-a spus cea care are la baza meseria de inginer auto. S-a hotarat, pornind de la intamplarea legata de copilul ei, "ca trebuie sa lupt pentru cei care nu pot sa tipe". Cativa ani mai tarziu, a pus bazele Asociatiei "1 iunie 2001", la Buzau, in orasul ei. Denumirea organizatiei are doua explicatii cat se poate de simple - 1 iunie este ziua copilului, iar 2001 reprezinta cumpana pe care a trecut-o cu bine propriul ei copil.

Zilnic, alaturi de copilul ei

"La inceput, eram singura. Nu stiam nici macar sa dau un comunicat de presa", povesteste femeia. Asta se intampla in 2004, in primele zile ale Asociatiei. De-asta, zice ea acum, ca primii sai voluntari au fost cativa ziaristi locali, care au ajutat-o la capitolul comunicare. "Ceea ce aveam eu de transmis era urmatorul lucru - ca trebuie rupte barierele intre cei care pot vorbi si cei care nu pot face asta", adauga ea. Azi are 46 de ani. Tonica in gandire, plina de viata. Desi programul zilnic incepe la sase dimineata si se incheie dupa doua noaptea. Dimineata, inainte sa plece de acasa, pregateste mancarea pentru fiul ei, care are acum 20 de ani, dar sufera din cauza unei hemipareze pe partea stanga. Asa ca mama ii pregateste mancarea, lasandu-i totul la indemana. Abia apoi femeia pleaca la Asociatie, sa ajute alti oameni, surdo-muti si ei. Ionica isi aminteste ca, anul trecut, era cat pe ce sa se intample alta tragedie. Plecase cu treaba la Bucuresti. Cand s-a intors acasa, a izbit-o un puternic miros de gaze. Fiul ei incercase sa incalzeasca ceva la aragaz. Tanarul aproape lesinase, coplesit de aerul otravitor. "Ce ar fi insemnat daca mai intarziam cinci minute?", se intreaba ea. Spusese totusi la un moment dat ca e intotdeauna punctuala, peste tot, pe unde are de rezolvat ceva. Cu siguranta ca, si in acest caz, punctualitatea a fost salvatoare.

O meserie noua in Romania

Dar sa ne intoarcem putin in trecut. Si sa spunem ca Ionica Tarau a luat de la fiul ei cele dintai lectii in limbajul mimico-gestual. Pe urma, in 2005, au inceput in Romania cursurile de formare a interpretilor in limbajul mimico-gestual. Buzoianca s-a inscris in prima serie, obtinand certificatul de "traducator" al tacerii. E un pas foarte important pentru aceasta specialializare. Tu esti practic, din acel moment, intermediarul oficial intre surdo-muti si cei care vorbesc. Imi da ca exemplu casatoria intre surdo-muti. Daca in fata lor se afla ofiterul starii civile, care e vorbitor, la ceremonie trebuie sa asiste si un interpret mimico-gestual autorizat. Altfel, casatoria poate fi lovita de nulitate. Sau la tribunal, la politie, la spital, la notariat, la banca, un interpret autorizat da greutatea legala traducerii semnelor in cuvinte. Este o meserie noua la noi, prea putin cunoscuta, de interpret mimico-gestual, recunoscuta prin Legea 448 din 2006.

Si-a vandut casa pentru proiectele Asociatiei

Ionica a reusit sa stranga o adevarata echipa in jurul ei, la Buzau. Mai are inca doi interpreti mimico-gestuali, un lucrator social, doi asistenti - acestia fiind platiti, unii cu salariul intreg, altii cu jumatate de norma. La care se adauga voluntarii, de ordinul zecilor, din toate categoriile sociale - tineri si varstnici - de la studenti pana la economisti, ingineri si profesori. Asociatia a fost recunoscuta, in 2006, ca furnizor de servicii sociale. Asta inseamna ca poti primi bani de la autoritatile locale sau centrale. Dar mecanismul functioneaza in felul urmator - mai intai tu, asociatia, pui bani de la tine, grosul, dupa care, potrivit Legii 34 din 1998, vin si autoritatile cu o cofinantare. Au inceput tot felul de proiecte ale asociatiei. Bani mai veneau de la sponsori, chiar si din SUA, unde buzoianca noastra are cativa prieteni. Dar in 2008 s-a blocat. Si avea de organizat un campionat national pentru surdo-muti, cu participarea unor echipe din noua judete. De unde fonduri, pe moment? Femeia a gasit pana la urma solutia, scotandu-si la vanzare garsoniera - proprietate personala. A obtinut un pret bun atunci, cand piata imobiliara inca functiona. "Am reusit s-o vand cu 110.000 de lei", ne anunta. Din care 90.000 de lei au ajuns in contul Asociatiei, pentru organizarea campionatului de fotbal, dar si pentru alte necesitati, atat in 2008, cat si in 2009. Cert e ca la sediul Asociatiei gasesti azi o sala pentru tenis de masa, calculatoare, o sala pentru consiliere psihologica, un dormitor cu sase paturi, pentru persoanele care la un moment dat nu au unde sa locuiasca, dar si o camera pentru mama si copil, la care se adauga un club al pensionarilor.

Familiile mixte

Gazda imi explica ce inseamna o familie mixta. Cum e si cazul ei. Adica un parinte auzitor, care are un copil surdo-mut. Se poate intampla si invers - copil auzitor, parinte surdo-mut. "Cel mai greu pentru un parinte surdo-mut e sa nu-si poata auzi bebelusul cand plange, cand are nevoie de ceva", se refera Ionica mai ales la ce se intampla in sufletul acelor oameni. "Eu pot vorbi, pentru ca am simtit suferinta pe propria-mi piele, avand un copil surdo-mut. Altii, care n-au astfel de probleme in familiile lor, poate inteleg mai putin prin ce treci", continua ea, de data asta cu glasul tremurand. Revine insa repede la starea initiala, de calm. Si-mi spune ca a identificat, numai in judetul Buzau, 200 de familii de acest fel - mixte. La nivel national, statistica arata ca sunt cel putin 30.000 de surdo-muti. Familiile mixte au nevoie de sprijin. De mai mult timp, la Asociatia din Buzau vin parinti, dintre cei care pot vorbi, pentru a invata limbajul mimico-gestual, ca sa reuseasca apoi sa dialogheze, prin semne, cu copiii lor. O femeie, de plida, ruda cu o astfel de familie, are grija de doi copilasi, unul de sase ani, altul de un an, ambii avand capacitatea de vorbire. Parintii lor sunt surdo-muti. "Asemenea copiii trebuie sa aiba cu cine sa vorbeasca, pentru a-si dezvolta aceasta capacitate", e convinsa sefa organizatiei.

Aflux de probleme

Cel mai incarcat program al Asociatiei este legat de surdo-mutii care vin aici in cautarea unui interpret mimico-gestual. Au de rezolvat probleme la diverse institutii publice sau private. De dimineata pana seara, ca interpret, te duci la spital, la tribunal, la notariat, la banca, la farmacie, insotindu-l pe surdo-mutul care are nevoie de un "traducator", pentru a se face inteles in fata functionarilor, a medicilor, a farmacistilor, a politistilor, a notarilor sau a judecatorilor. Nu se plateste nicio taxa pentru aceste servicii. Nici nu ar avea de unde sa plateasca surdo-mutul, de vreme ce el primeste de la stat o indemnizatie de numai 208 lei pe luna. Din acesti bani incearca sa traiasca, in cazul in care nu-si gaseste de lucru. "Cu greu obtin acesti oameni un loc de munca, de cele mai multe ori in croitorie. Putini insa au chiar si acest noroc. Restul, desi sunt calificati si se pot descurca in diverse domenii, nu au parte nici macar de o sansa", spune Ionca Tarau. Asociatia are o singura masina, care face zeci de drumuri, nu numai in Buzau, ci si in judetele invecinate, fie pe sosele, fie  prin sate uitate de Dumnezeu. Cert este ca, in medie, 200 de oameni apeleaza, in fiecare luna, la interpretii mimico-gestuali ai Asociatiei din Buzau.

Doar 34 de "traducatori" ai tacerii in toata tara

Daca legislatia noastra, facuta dupa normele europene, s-ar respecta, atunci ar trebui ca fiecare institutie de stat sau privata din Romania, care lucreaza cu publicul, sa angajeze cate un interpret mimico-gestual, care sa medieze dialogul intre surdo-muti si reprezentantii acelor institutii. Lucrurile stau insa cu totul altfel. Asta se vede cel mai bine chiar din statistica pe care ne-a prezentat-o Directia Generala pentru Protectia Persoanelor cu Handicap, din cadrul Ministerului Muncii. Cifrele nu mai au nevoie de alte comentarii - 34 de interpreti mimico-gestuali, la nivelul intregii tari, majoritatea angajati la Asociatia Nationala a Surzilor, mai precis 30, cum am aflat ulterior chiar de la organizatia cu pricina. De restul stim deja - trei sunt la Asociatia din Buzau, iar unul are statut de persoana fizica autorizata, in Bucuresti. Deci e clar ca lumina zilei - nicio institutie din tara asta nu are un interpret mimico-gestual pe fisa ei de posturi. Si atunci surdo-mutii, care trebuie sa se inteleaga cu autoritatile sau cu firmele private, cand au de rezolvat o problema, ce fac? Dau buzna la Asociatia din Buzau sau la Asociatia Nationala a Surzilor. Cea de-a doua are reprezentare nationala, iar la usa ei bat, luna de luna, cel putin 50 de surdo-muti, in fiecare filiala, ne-a spus presedintele organizatiei, Mihai Grecu. De la aceeasi sursa stim ca, in fiecare judet, ar trebui sa activeze cel putin cinci interpreti mimico-gestuali, care sa poata acoperi toate cererile surdo-mutilor din zonele respective, pentru servicii de traducere in limbajul semnelor.

Imaginea care poate vorbi

Cand m-am intalnit, la Bucuresti, cu Ionica Tarau, femeia avea tot timpul la indemana telefonul cu camera web. Mi-a aratat cum tine legatura cu fiul ei, care era acasa, la Buzau. L-am salutat si, de la celalalt capat al "firului", mi-a raspuns alta mana, ridicata in aer. De aici a pornit discutia despre o necesitate vitala a surdo-mutilor, cea a unui serviciu 112 care sa le fie dedicat in exclusivitate. Cel care ar avea nevoie de ajutor, poate comunica, prin intermediul imaginii, aratand semnul de pericol, dar accesând si anumite coduri, de pilda urgenta sanitara sau pericolul in caz de infractiune ori de incendiu. Gasisem, cu putin inainte, o stire din Botosani, despre un surdo-mut care a fost cat pe ce sa arda de viu in casa lui, din cauza unui incendiu provocat de un scurt-circuit. Daca nu erau vecinii de bloc care sa-i sara in ajutor, sa cheme pompierii, soarta acestui om ar fi fost pecetluita. "Daca poti vorbi, suni la 112 si chemi pompierii, salvarea. Dar daca nu poti sa vorbesti, ce faci?", este mesajul pe care femeia din Buzau l-a pus, de peste un an incoace, in fata autoritatilor. Am cerut parerea lui Hadrian Borcea, coordonatorul Centrului National pentru Medicina de Dezastru si seful SMURD - Oradea, care si-a amintit de cazul unui surdo-mut din Bihor, cazut cu bicicleta intr-un sant. Omul a dat mult timp cu pietre in masinile care treceau prin apropierea lui, pana cand cineva si-a dat seama de situatie. Barbatul a fost transportat la spital, in cele din urma, cu o fractura de gamba. "Problema surdo-mutilor e cat se poate de reala. Exista sisteme de alarmare care functioneaza acum in Europa si in SUA. N-ar fi foarte greu, sub aspect material, de pus in practica si la noi. Cel mai simplu ar fi o centrala telefonica speciala, pe coduri", opineaza expertul.

"Vocea" surdo-mutilor, la Parlament

Ideea comunicarii prin imagine intre surdo-muti a fost pusa in practica, pentru prima oara in Romania, ca un proiect-pilot, de Asociatia din Buzau, inca de anul trecut existand zece abonamente de telefonie mobila, dintre care patru cu camera video si sase prin SMS. La acest sistem au fost cooptati surdo-muti din judetele Buzau, Suceava, Focsani si Galati. Sefa organizatiei sustine ca o centrala care sa deserveasca un intreg sistem national ar necesita patru calculatoare, opt angajati, dintre care un surdo-mut si un interpret mimico-gestual. Problema cea mai mare e legata de costul unui telefon cu tehnologia 3-G, destul de scump, in comparatie cu veniturile pe care le au majoritatea surdo-mutilor de la noi. Fiecare ar trebui sa aiba cate un telefon, pentru a putea, la nevoie, sa apeleze centrala. "De acum incolo, voi merge la Parlament de cate ori voi putea, cu cate un grup de surdo-muti. Sa vada si alesii care ne sunt problemele si sa le rezolve", e convinsa Ionica Tarau ca va reusi sa faca auzita "vocea" surdo-mutilor, pana in cele mai inalte sfere ale statului.


Dan Gheorghe, 3 martie 2011 (fotografia apartine Asociatiei "1 iunie 2001" din Buzau)

Pastele Cailor exista. La Targoviste



Si totusi, exista Pastele Cailor! Nu-i doar o vorba-n vant. Sarbatoarea isi are originile seculare in Bulgaria, dar a patruns si in Romania. La noi insa traditia se mai respecta azi doar in comunitatea bulgarilor din Targoviste, in prima sambata din Postul Pastelui. Caii sunt acum binecuvantati de preot, pentru a fi sanatosi, in noul an de munca.

Caii binecuvantati de preot

Romanii au o vorba, inradacinata in negura timpului. Se zice asa - la Pastele Cailor - ca si cum nimic nu se va implini vreodata, din ce ti-ai propus. Ei bine, nu mai ziceti asta, pentru ca se va indeplini, totusi, in prima sambata din postul cel mare, al Pastelui. Exact in aceasta zi este Pastele Cailor, cand animalele sunt duse la biserica, binecuvantate de preot, sa fie sanatoase in anul ce urmeaza. Un nou an de truda pentru cai, care vor merge la camp, alaturi de stapanii lor. La arat, la semanat si la restul muncilor agricole. Animalele vor trage dupa ele carute incarcate cu balegar, sa fie ingrasat pamantul. Trebuie sa fie sanatosi - caii - sa tina pe spinarea lor greul unei gospodarii. De-asta au nevoie animalele, inainte de treaba, de cuvantul cel sfant. Dupa o iarna in care au stat in grajd, nazdravanii sunt scosi la aer curat, in preajma sarbatorii lor. Primesc "incaltari" noi, adica sunt potcoviti. Apoi tesalati. Li se agata si cate o funda rosie, sa nu fie deocheati. Pusi, in cele din urma, la caruta, care si ea a fost, la randul ei, reparata, vopsita, i s-au montat cate doua randuri de scanduri, de-a latul atelajului, in spatele vizitiului, ca sa stea astfel toata familia in "vehicul", pe "scaunele" - nevasta si copiii, imbracati in costume populare. Asa se iese pe poarta casei, in alaiul de carute din toata comunitatea. Oameni zambitori si bidivii tantosi, mergand cu totii spre biserica.

Ritual unic in Romania

Am intalnit ritualul acesta intr-un cartier din Targoviste. Ceva ciudat, in ziua de azi, cand orasul si obiceiurile populare nu fac deloc "casa" buna. Iata ca se intampla, an de an, in comunitatea bulgara din cartierul Matei Voievod. Un obicei "importat", cu sute de ani in urma, din sudul Dunarii. Pe bulgareste se spune la sarbatoarea asta "Konski Velikden", insa traducerea "libera", in limba romana, este Pastele Cailor. Am aflat insa un lucru cat se poate de interesant de la gazdele noastre - Asociatia "Zaedno", adica "impreuna" - a celor 2.500 de etnici bulgari din acest cartier. "Doar aici, in Targoviste, s-a pastrat pana azi acest ritual", ne-a spus presedintele organizatiei, Vasile Costache. Desi mai sunt multe alte comunitati de bulgari in Romania. Asociatia a trecut in statutul ei, inca de la infiintare, in 1990, ca acest obicei sa se tina an de an, la Targoviste. Deci, cum s-ar spune, traditia a fost resuscitata printr-un act administrativ. Dupa ce, pe timpul comunismului, Pastele Cailor fusese abandonat, din cauza ca animalele nu mai erau in posesia stapanilor lor, ci inregimentate in Cooperativa Agricola de Productie.

Comunitatea din "Herastrau"

Comunitatea bulgarilor din Targoviste are o istorie care incepe din 1851, cand primele 57 de familii s-au asezat in locul numit Herastrau. E chiar actualul cartier Matei Voievod. Calul este aici, poate mai mult decat oriunde in Romania, la el acasa. "Noi socotim calul un membru al familiei", a tinut sa ne faca cunoscut acest lucru Vasile Costache. Pare cat se poate de normal, de vreme ce animalul si omul au trudit dintotdeauna, impreuna, pe aceste meleaguri. "Bulgarii au cumparat, de-a lungul timpului, sute de hectare de teren, in zona asta", adauga Marin Costache, vicepresedintele Asociatiei. Chiar si azi au sute de hectare in proprietate, in jurul acestui oras. Cu mai bine de un secol in urma, bulgarii de aici dezvoltat o adevarata industrie a verdeturilor. Si nu-i deloc o figura de stil, pentru ca in 1906 comunitatea asta si-a facut propria Banca Populara, la initiativa unui mare gospodar de atunci, Dumitru Tenea Petre, si a preotului Grigore Arama. Comunitatea depunea bani, om cu om, iar cei care aveau nevoie de imprumuturi faceau actele pentru o anumita suma, cu dobanda mica, folosindu-se de fonduri pentru a cumpara animale sau utilaje, sa-si dezvolte gospodaria.

Gradinarii vor sa-si faca propria Banca

E primavara si, cum iesi din Targoviste, pe drumul spre Bucuresti, vezi campurile acoperite de gigantice solarii, oamenii robotind in jurul jumatatilor de "baloane", de un alb orbitor, pe care le intind spre linia orizontului. "Noi aprovizionam cu zarzavaturi Targovistea, Brasovul, pana la Bucuresti si Pitesti", auzim de la vicepresedintele organizatiei. Desi, printre uralele de sarbatoare, de Pastele Cailor, oamenii nu uita sa-si verse naduful, ca tot mai rau la merge, in ziua de azi, din cauza ca nu mai au loc in pietele marilor orase, cu produsele lor, impiedicati fiind de intermediari. Si tot mai greu le e sa faca rost de bani, de la un an la altul, pentru pregatirea viitoarei recolte. Si atunci ce face o astfel de comunitate, precum cea a bulgarilor din Targoviste, care se autodefineste "familie"? Ei bine, s-au pus, de curand, bazele Casei de Ajutor Reciproc a Gradinarilor, numita, ca si predecesoarea ei, din 1906 - "Gradina". De unde gospodarii isi vor finanta dezvoltarea. Si inca ceva mai au in proiect bulgarii de aici - propriul depozit de zarzavaturi, cu o piata aferenta, pentru ca truditorii pamantului sa nu mai aiba de-a face cu precupetii.

"Balet" printre zarzavaturi

"Cinstit praznic", spun bulgarii targovisteni, salutandu-se, cand se intalnesc, de Pastele Cailor, la biserica cu hramul Sfantului Nifon. Preotul tine slujba, in romana si bulgara, in lacasul de cult, apoi iese afara si binecuvanteaza animalele. Femeile scot cate o figurina din aluat de paine, numita konceta. "Calul" din faina, drojdie si sare e rupt in doua bucati egale. Jumatate este mancata, pe loc, de barbat - stalpul casei, iar cealalta jumatate e data animalului. Omul si calul sunt astfel pusi pe acelasi plan. Dupa aceea, se pleaca, tot in alai de carute, spre locul unde va fi organizat concursul de maiestrie. Daca in aceasta comunitate au mai ramas pana azi vreo 200 de cai, cel mult 40 sunt inscrisi la intrecere, in fiecare an. Spectacolul aduna sute de priviri incantate. Muncile campului sunt repetate acum pe "scena" din inima cartierului bulgaresc, pe strada unde se afla si sediul organizatiei lor. Concursul e castigat de cea mai "sudata" echipa om-cal. Juriul vrea sa vada cum se descurca echipajul, printre zarzavaturi. Comenzile omului trebuie date, conform regulamentului, numai cu vorba, fara folosirea biciului pe spinarea necuvantatorului. Calul demonstreaza, la randul sau, cat de bine a fost dresat, stiind cand anume sa mearga inainte sau inapoi, la dreapta ori la stanga, "baletand" printre castraveti, salata, ardei si rosii, fara sa le calce in picioare. Dar cine castiga, pana la urma? "Noi, toti", ne zic bulgarii din Targoviste.


Dan Gheorghe, 14 martie 2011

"In Romania, dureaza prea mult sa demonstrezi ca esti un om de incredere"


Vrei sa ai propria afacere, dar n-ai un capital de pornire. Cum procedezi? Am comparat doua programe care ofera fonduri nerambursabile intreprinzatorilor. Unul din Romania si altul din Finlanda. Daca in Romania te "imbraci" in hartii, pana sa pornesti treaba, in Finlanda ceri bani Guvernului, stand acasa, in fata calculatorului.

Conditii romanesti pentru intreprinzatori

Un program care suna bine, la Bucuresti - bani nerambursabili, dati de Guvern, pentru tinerii dornici sa puna bazele primei afaceri din viata lor. Asa spune Ordonanta numarul 6, a Executivului, publicata in Monitorul Oficial pe 9 februarie 2011. Aceasta prevede ca tinerii antreprenori pot obtine de la Guvern cel mult 10.000 de euro, sa-si deschida propria firma. Cateva conditii se pun solicitantilor - sa nu depaseasca 35 de ani, sa nu fi avut alt SRL sau actiuni la vreo companie si sa angajeze doi oameni in viitorul SRL-D. Asta e denumirea oficiala a firmelor care vor aparea pe baza acestui program. Alta conditie este ca SRL-D-ul sa activeze intr-un domeniu productiv.

Comisii si comitete

Ne-am uitat pe normele de aplicare a noului act normativ. La prima lectura, simti ca-ti aluneca ochii printre atatea proceduri si reguli. De pilda, noul SRL-D va trebui, mai intai, inregistrat la Registrul Comertului, pe baza unor documente conforme cu Ordinul 2594 din 2008, al ministrului Justitiei. Dupa asta, datele SRL-D-ului vor ajunge la Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri. Acelasi SRL-D mai trebuie sa-si treaca numele si in catastiful Oficiului Teritorial pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie, pe raza caruia isi are sediul noua firma. Daca vrei banii nerambursabili, trebuie sa te inscrii si intr-o aplicatie online, special creata pentru acest scop, apoi sa completezi, tot online, un plan de afaceri. Proiectul trebuie sa obtina cel putin 60 de puncte, ca sa ai parte de banii nerambursabili. Daca ai nevoie de un capital mai mare de 10.000 de euro, te duci la banca, ceri un imprumut, iar Guvernul e dispus sa garanteze 80% din credit.

Dialog prin posta, la Helsinki

Sa vedem cum se obtin, in Finlanda, fonduri nerambursabile de la Guvern. Am vorbit cu un roman care traieste acolo din 2007. Se numeste Octavian Balea. El a urmat cursurile Universitatii de Arhitectura "Bauhaus" din Germania - specializarea design de produs, iar in Helsinki si-a deschis propriul atelier si un magazin. Printre preocuparile sale sunt fotografia si pictura. A devenit, de curand, membru al Uniunii Artistilor Finlandezi. Anul trecut, pe 14 decembrie, a scos de pe Internet un formular-tip, al Consiliului Artistic din Finlanda, aflat in subordinea Ministerului Culturii, solicitand 3.000 de euro, pentru a deschide o scoala de fotografie, in atelierul sau, destinata copiilor. Va avea cam zece cursanti pe serie, zice el. "Am calculat ca 3.000 de euro ajung, sa cumpar camere foto - pe film, aparate de marit, chimicale, filme", considera Octavian. Nu s-a pus problema varstei - daca e tanar sau nu - cand a cerut acesti bani. Nici plan de afaceri propriu-zis n-a prezentat. "Le-am descris, sumar, ce voi face", adauga cel care are acum 26 de ani. Apoi a trimis formularul, prin posta, la Consiliul Artistic. Anul acesta, pe 14 ianuarie, a primit vestea buna. "Mi-au trimis initial un ordin de plata, prin posta, pe care l-am completat cu datele mele, dupa care mi-au virat cei 3.000 de euro", zice el. Deci dialogul sau cu autoritatile s-a desfasurat exclusiv prin intermediul postei. N-a fost nevoie de nicio stampila, nu te-ai inscris in niciun registru, vreo filiala, un comitet? - il întreb. "Absolut nimic! Am semnat doar o declaratie, pe propria raspundere, ca voi face exact ce-am promis cu acesti bani. Peste un an, va trebui sa prezint un raport, despre ce-am realizat. Altfel, dau banii inapoi", la care adauga - "daca minti, esti depistat imediat. E un sistem intens informatizat in Finlanda. Cel prins cu minciuna are o pata neagra peste tot, de la imprumuturi bancare, pana la inchirieri de spatii".

Tara fara stampile

De ce e atat de complicat in Romania si incredibil de simplu in Finlanda? Raspunsul cel mai bun vine de la un om care poate face comparatia intre cele doua tari, pentru ca s-a nascut in prima si acum traieste in cea de-a doua. "Problema e ca in Romania dureaza prea mult sa demonstrezi ca esti un om de incredere. Nu exista un sistem centralizat de stocare a datelor, accesibil oricarei institutii care are nevoie sa stie ceva despre tine. Pe cand in Finlanda ti se poate accesa codul de identitate, aflandu-se, in numai cateva secunde, cine esti, ce-ai facut in ultimii ani, cariera si experienta profesionala, daca ai datorii la stat, daca esti urmarit de politie, daca ai cazier", ne descrie Octavian cum e sa traiesti intr-o tara fara stampile. Aproape de necrezut pentru noi, cei din Romania...


Dan Gheorghe, 28 februarie 2011 (Helsinki - imagini primite de la Octavian Balea, de la cursurile sale de fotografie)

Pasapoarte pentru maidanezii Romaniei



Modificarea actualei legislatii privind cainii vagabonzi din Romania da posibilitatea animalelor sa "emigreze", daca nu si-au gasit un stapan in tara lor de origine. Grivei ar putea astfel sa plece spre noua lui casa, cu propriul pasaport in dinti.

Legi avem, caini si mai multi...

Romanii se invart, de peste 20 de ani, in jurul cozii, incercand sa rezolve problema cainilor vagabonzi. De legi si ordonante nu ducem lipsa, inca din 2001 stipulandu-se obligatia autoritatilor locale de-a construi adaposturi pentru animale si de-a steriliza patrupedele. Dar singurul "rezultat" de pana acum e ca strazile marilor orase s-au umplut de haite, tot mai numeroase si mai periculoase. Cifrele aproximative arata ca numai in Bucuresti ar fi la ora asta 50.000 de maidanezi, la care se adauga inca 250.000 in judetele din jurul Capitalei, ne-a spus Robert Lorentz, director al Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, din cadrul Primariei Bucurestiului. Efectul acestei situatii e ca, anual, in Capitala, sunt muscati de caini cel putin 10.000 de oameni. Se incearca stoparea inmultirii patrupedelor, prin sterilizarea acestora. Numai in ultimele cinci luni au fost sterilizati 10.000 de caini, printr-o colaborare intre autoritatile locale si organizatia neguvernamentala "Vier Pfoten". Dar statisticile arata ca ritmul de inmultire al animalelor fara stapan e cu mult mai mare decat rata de prindere si de sterilizare a cainilor. Nici nu-i de mirare, de vreme ce in Capitala mai lucreaza in ziua de azi doar trei prinzatori de caini - angajati ai administratiei locale.

Adoptiile autohtone

Momentul actual gaseste Romania - pentru a cata oara, din cauza cainilor?! - in fierbere, pentru ca pe masa Camerei Deputatilor se afla un proiect de modificare a Legii 9 din 2008, cea care a interzis eutanasierea animalelor fara stapan. Eutanasierea ar putea fi posibila din nou, asa cum era si pana in 2008. Noua prevedere legislativa spune ca daca un caine, aflat in adapostul autoritatilor locale, nu e adoptat in termen de cel mult 14 zile, el poate fi eutanasiat. Aceasta propunere e contestata insa de mai multe ONG-uri pentru protectia animalelor, care au inceput, inca de la 1 martie, actiuni stradale de protest, inclusiv pichetarea Parlamentului. Dar vor mai fi si alte noutati legislative, dupa cum ni le-a descris deputatul Cornel Pieptea, membru al Comisiei pentru Administratie Publica din camera inferioara a Parlamentului. Comisia a dat deja aviz favorabil modificarilor legii, inca de la inceputul acestei luni, urmand ca dezbaterea in plenul Camerei Deputatilor, pe aceste modificari de lege, sa aiba loc cel mai tarziu saptamana viitoare, ne-a spus deputatul Pieptea. Iata cateva dintre aceste noutati - cainii adoptati vor avea cate un microcip, cu informatii atat despre starea lor de sanatate, cat si despre stapan. Omul care adopta un caine trebuie sa faca dovada ca are salariul minim pe economie, fiind astfel capabil sa ingrijeasca patrupedul. Mai mult, cel care vrea sa ia un caine in apartamentul lui de bloc sau in curtea sa, va avea nevoie si de acceptul vecinilor sai. Cat de iubitori de animale sunt bucurestenii, ne demonstreaza un raport al autoritatilor Capitalei, din care se vede ca in perioada 2005 - 2008 au fost adoptati, cu acte, de catre persoanele fizice, 5.700 de caini.

Iata cum iese Grivei din tara

Printre propunerile de modificare a legislatiei se afla si adoptia internationala, in privinta cainilor care nu si-au gasit un stapan in Romania. Dar, ca in multe alte randuri, viata a luat-o inaintea legilor, pentru ca adoptii de acest fel se fac de mai multi ani in tara noastra, respectandu-se practic normele in acest domeniu, oficializate si in alte state. Am vorbit cu reprezentanta unei organizatii care se ocupa, la noi, inca din 2007, de o astfel de procedura. Strainii, in special cei din Germania, Belgia sau Olanda, primesc mai intai fotografii sau filmulete cu diversi caini din Romania, ca sa-si aleaga unul. Atentie, sunt caini de pe strada sau in cel mai bun caz metisi! Unele animale sunt fie batute, fie au un handicap, dar strainii nu au nicio problema sa adopte si asemenea exemplare, ne-a spus Delia Parvu, de la Grupul de Initiativa pentru Animale. "Lunar, plasam intre 10 si 20 de caini in strainatate", ne-a spus interlocutoarea noastra. Pentru a iesi din tara, cainele are nevoie de pasaport, obtinut de la orice cabinet veterinar. Documentul trebuie insotit de un aviz de sanatate, dar si de certificarea faptului ca animalul a fost sterilizat si a beneficiat de un vaccin polivalent, plus unul antirabic. Blanosul are si un microcip, cu datele personale, de la starea de sanatate, pana la caracteristici de comportament."Cainele poate sa paraseasca tara in numai cateva zile, de la data la care s-a primit cererea de adoptie, daca are deja toate aceste acte in regula. Noi ne ocupam de aceasta documentatie", a conchis Delia Parvu. Sanatos-tun fiind, Grivei are chiar si dreptul la un zbor cu avionul, spre noua lui viata.

Dan Gheorghe, 8 martie 2011

Aro - marca desconsiderata de romani, valoroasa pentru hoti


Ce faci in ziua de azi daca ai o masina Aro? Primul impuls e sa zici ca o dai la "programul rabla". Nimic mai fals! Raspunsul corect e sa va montati cat mai repede un sistem de alarma, daca aveti un asemena automobil, pentru ca aceasta marca a intrat in atentia hotilor. Iata cum un vechi brand romanesc, care parea scufundat definitiv in cartile de istorie, se dovedeste acum valoros, dar de data asta nu pe rotile sale, ci mai degraba dezmembrat, pentru piata neagra a pieselor de schimb.

Clubul pasionatilor

"Nu mi-am inchipuit pana acum ca Aro s-ar putea fura", spune Dan Chiriac. E si motivul pentru care nu s-a gandit sa-i monteze alarma. Si-a lasat masina intr-o parcare de langa Podul Grant, peste drum de stadionul Giulesti, pe 28 ianuarie 2011. "Un loc cu suficienta lumina pe timpul noptii", adauga Dan. A doua zi, dimineata, n-a mai gasit-o. Al doilea caz pe acest an a fost la exact o saptamana dupa primul. De data asta, ghinionistul se numeste Cristian Ionita. Masina lui se afla pe strada Panselelor, in Sectorul 4, intr-o parcare incadrata de blocuri. "Nici eu nu aveam alarma la masina", recunoaste Cristi, la care Dan adauga faptul ca portierele de la Aro pot fi deschise fara probleme, neavand un sistem performant de siguranta. Proprietarii cred ca exista similitudini intre cele doua evenimente. "Amandoi facem parte dintr-un club al posesorilor de Aro. Aveam postate fotografii si date ale automobilelor noastre pe forumul organizatiei", zice Dan Chiriac, vicepresedintele Asociatiei Aro Club Romania, care reuneste cateva zeci de pasionati. Culmea e ca alti doi membri ai aceluiasi grup au fost la un pas de necaz. Primul si-a gasit masina cu portiera deschisa, pe Bulevardul 1 Mai, in 26 ianuarie 2011. Avea blocatorul de volan indoit, ceea ce inseamna ca potentialul hot n-a mai apucat sa-si duca treaba pana la capat. Altul era sa ramana fara "odor" in comuna Snagov, in decembrie anul trecut. Băietii "veseli" au fost aproape de-a prinde "matusa" Aro de o alta masina, s-o tracteze. Noroc ca stapanul a vazut la timp faza si "profesionistii" s-au facut nevazuti.

Statistica IGP

Alte zece masini Aro au disparut in cursul anului 2010, conform datelor Inspectoratului General al Politiei, dintre care cinci in Bucuresti, doua in Galati si cate una in judetele Ialomita, Botosani si Caras-Severin. Dintre cele furate anul trecut, jumatate au fost gasite de politisti. "Asemenea masini sunt furate mai mult pentru piese de schimb sau pentru comiterea altor infractiuni", ne-a spus comisarul-sef Mitica Stanciu, din cadrul Serviciului de combatere a infractiunilor contra patrimoniului din IGP. Statisticile oficiale arata ca masinile romanesti sunt cele mai "ravnite" de hoti, pe primul loc fiind Dacia, cu 1.529 de bucati, la nivelul anului 2010. Victime sigure sunt cu precadere Daciile vechi, care au sisteme de siguranta rudimentare. Sunt dezmembrate si vandute apoi pe piata neagra a pieselor de schimb, pentru carpirea altor "strabunice", care inca mai stau pe roti. La randul lor, posesorii de Aro admit ca piesele de schimb pentru marca asta sunt tot mai greu de gasit, "dupa ce multe masini de acest fel au fost date la casat, de cinci-sase ani incoace", spune Dan Chiriac, definind fenomenul drept "furturi ale saraciei".

Niciun martor

Masini de suflet - Aro - pentru oameni ca Dan Chiriac si Cristian Ionita, convinsi ca marca asta nu e mai prejos fata de concurenta straina, cu toate defectele vechilor tehnologii romanesti. Cristi si-a cumparat automobilul cu sase ani in urma. Un model din 1993, din care n-au mai ramas decat cu motorul si sasiul  - originale. "Restul, am schimbat tot", spune barbatul, apreciind ca a investit cel putin 4.000 de euro in pasiunea lui. Culmea e ca masina fusese revopsita cu numai o saptamana inainte sa dispara. "Am pus mult suflet in ea", zice el cu mahnire. S-a mirat totusi, din doua puncte de vedere, in legatura cu momentul furtului. In primul rand, masina lui avea ambreiajul defect. E posibil sa fi fost tractata, opineaza pagubitul. Daca totusi pleca pe propriile-i roti, ar fi facut un zgomot infernal. "Masina asta are un motor vechi, romanesc. Porneste foarte greu cand e frig si face un zgomot care i-a suparat de multe ori pe vecinii mei", isi aminteste Cristi. Nimeni insa de la el din bloc sau din vecinatate n-a auzit si n-a vazut nimic in noaptea furtului, cu toate ca proprietarul a lipit afise pe la toate usile, cerand informatii de la eventualii martori.

Masina de 1.500 de euro

Si mai atasat de masinile Aro se dovedeste a fi Dan Chiriac. De peste zece ani, a avut, pe rand, patru modele construite la uzina din Campulung. Cea mai recenta achizitie a lui dateaza din 2009, pentru care a platit 2.800 de euro. "Masina are un intrerupator electric general, ca toate automobilele de teren clasice. Deci cel care a furat-o stia unde sa umble, sa porneasca instalatia", apreciaza Dan. El ne spune ca marca Aro are acum o valoare de piata care nu depaseste 1.000 de euro. Cu imbunatatiri substantiale - 1.500 de euro. Conform legislatiei actuale, pentru un motor de peste 3.000 de centimetri cubi ar trebui sa platesti un impozit al masinii de 4.600 de lei, anual, si cel putin 2.000 de lei pe an pentru motorizari de peste 2.600 de centimetri cubi. Deci o asemenea masina e mai costisitoare la impozite, in ziua de azi, decat la cumparare. Hotii, in schimb, isi fac cu totul alte calcule...


Dan Gheorghe, 24 februarie 2011 (in imagine, masina lui Dan Chiriac, pe vremea cand inca nu fusese furata)